• Beniamin,  Postări neinteresante

    Bilanț 2015

    | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 |

    De 2015 ori am renunțat la scris…
    De 2015 ori am început iar să scriu…
    De 2015 ori am plâns pentru tine.
    De 2015 ori te-am respins…
    De 2015 ori n-am gândit înainte de a vorbi…
    De 2015 ori poate te-am rănit fără să îmi dau seama…
    De 2015 ori mai mult te-am iubit,
    De 2015 ori mai mult te iubesc acum…
    De 2015 ori te-am căutat…
    De 2015 ori n-am știu ce să-ți mai spun,
    De 2015 ori …atâtea mi-am dorit,
    De 2015 ori și mai mult am vrut să ne iubim…

  • Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Perspectivă feminină

    0 (II)

    Capitolul 1 City Grill Primăverii

    Mă nene, nu știu cum ai apărut. Erai așa, ca o lipitoare. Măi Botezatu’ cu bură, așa cum spunea Diana. Erai tare amuzant. Ce vrei? Să-ți spun ca mi-ai atras atenția de atunci de la City Grill? Când ai venit așa, pompos, cu parfumul tău de ne-ai înecat pe toate trei… Stai liniștit în banca ta. Atunci ai fost așa ca un amărât care credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Dacă mă gândesc bine îmi aduceai aminte de Alex. “Ma frend.” Erai un fel de Alex. Oricum în ziua aia orice făceai tu era egal cu zero dar îmi plăcea un pic, așa, cum mă provocai. Aveai cuvintele la tine. Ca orice escroc sentimental. Eu nu pot să îmi dau seama cum am ajuns unde am ajuns noi doi. Tu… Eu… Ești, ești, ești… Aoleo, nu te mai suport!
    Tu ai apărut, așa, de nicăieri și te durea în cur de tot și mai ales de ea. Femeia de care, vezi Doamne, îți plăcea și voiai să fi cu ea. Ioana. Eu te-am văzut și știam cum ești. Uneori nu eram sigură. Oricum nu prea ți-am dat importanță, erai, nu știu cum să-ți spun, ca un cântec pe care îl aud la radio și îmi place. Îl ascult atunci iar după uit și îmi văd de viață. Așa erai tu… Botezatu’ cu burta cum te alinta Diana, care apropo, vezi că nu te-a plăcut nici atunci și nici acum… Iar Ioana, ei bine nici pe ea n-o mai ai, și nici pe mine.
    Ne-ai intoxicat. M-ai intoxicat mai ales pe mine. Ce erau fazele alea pe tine? Ce încercai să dovedești? Se vedea de la o poștă, îți picasem cu tronc atunci la masă, și tot de la o poștă se vedea că tu și ea nu erați unul pentru celălalt. Ea se mințea singură și te mințea și pe tine, iar tu, ca prostul ai pus botul. Erai amuzant… Recunoaște, cum tu cu ea nu o să mai fiți nici noi doi nu avem și nu vom avea cum să mai fim. Ești zero… Cum i-ai recunoscut ei, mă, tu, nebunul de tine. Nu mai dramatiza atât. Te rog frumos. Nu mai face pe victima… Ia-ți o fustă…
    Tu nu ai văzut? Ea se pregătea să plece la ăla al ei în Spania și tu ca un cățeluș umblai după ea. Să știi că am râs un pic de tine, mai ales Diana. Prostule…

    Mi-ai apăsat pe butoane. Mă enervai că mă înțelegeam cu tine atât de bine… Nu știu dacă era vorba de ieșirile noastre. Eu, tu, Ioana… sau Diana…
    (Va Urma)

  • Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti

    (O)mul meu frumos, (o)mul meu superb…

    Mi-aș dori uneori să am curajul tău. Să am curajul să uit și să mă desprind de niște momente care m-au copleșit. Care m-au făcut să renasc din propria nebunie și care m-au ucis din nou. Aș vrea să am curajul tău să ucid momentele care m-au extaziat, să uit clipele în care eram cu adevărat fericit lângă tine.
    „Intens”… Cuvântul tău, ca și multe altele pe care nu le uit, cuvintele care te definesc pe tine. Om frumos… Om superb… Te complimentez plângând. Te complimentez și n-ai să știi nicicând. Îngerul ce m-a salvat din neantul ăsta surdo-mut, neputincios și incolor, unde ești că nu te mai pot striga?
    Mi-e teamă că am să mor odată cu dragostea ce o am pentru tine, mi-e teamă că mor de tot, și dacă ai să uiți așa să fie… Știu unde-mi e locul, știu unde sunt așteptat. Mi-aș dori să am curajul tău…
    Am căutat nopți întregi, peste tot, numai chipuri din trecut vedeam și apoi…
    Te iubesc! Iar numărul literelor nu ar echivala viețile ca timp cât am să mai aștept o jumătate ca tine. Omul meu frumos, omul meu superb… Nu aș avea timp destul în viața asta să mă pedepsesc că te-am pierdut, nu vreau să mai am timp, dar dincolo sunt sigur că am să mă opresc din chinul ăsta groaznic, fără de gând, fără de somn, fără de iertare, îmbrățișare sau…
    M-am săturat să mai aștept în iadul ăsta gol, prea gol și ars de lungile dureri din greu. E timpul să mă întorc în neantul meu unde mă pot lipsi de parul tău des, de părul tău brunet… Știu că numele nu ai cum să mi-l uiți, e singurul lucru ce-ți mai poate aminti de mine. Și ție și tuturor.
    Te iubesc, și rândurile mele nu te pot aduce înapoi, oricât aș scrie, oricât aș aștepta, oricât te-aș privi, oricât te-aș căuta… Mai sunt zile în care sper. Sunt zile în care mă trezesc la realitatea asta necoaptă din care nu mă regăsesc. Mă trezesc dintr-o amorțire muribundă și mă întreb unde ești? Cum aș putea să îți spun ceva? Cum aș putea închide ceea ce simt pentru tine? Să mă prefac că nu am flururi în stomac atunci când îți aud numele, să nu mai zâmbesc nostalgic gândidu-mă la tine și la tot ce ești tu? Omul meu pur. Chipul meu din gând. Frumusețea mea oarbă și departe. Te rog trezește-te și salvează-mă și-acum. Dumnezeul meu pur.
    M-am săturat de suferința asta, de momentele pe care le număr atunci când n-am curaj să îți vorbesc. M-am săturat de oamenii strâmbi din jurul tău care te țin departe de mine. Eu te făceam fericită, adu-ți aminte. Eram oglinda ta. Tu pe mine mă adorai. Pe mine mă priveai… Așa cum te priveam eu dimineața devreme sau sub duș. Alină-mi suferința asta cu mângâierea ta, salvează-mă până nu mă duc…
    Pentru tine scriu acum, la ore în care niciunul din noi nu dormim… Oare tu știi? Oare simți când te strig printre miile de șoapte irosite? Îți spune cineva măcar că te aștept, că somnul meu nu mai e somn decât cu tine în brațe? Dacă ai știi… Dacă ai știi.
    În dimineți pe care le doresc dormind să te visez adorm în chinuri dure. Adorm târziu în suferința asta bleagă peste care nu mai pot să trec. Ma zbat, omul meu frumos, mă zbat, omul meu superb!
    Cât de scumpă este atenția ta, minutul acela când îți spun că te iubesc. Cât de scump este îți pot asculta, o clipă, glasul; ce scump este momentul în care te-aș putea privi. Splendoarea mea pură… Motivul meu să mai respir. Știu de ce nu vrei să mă mai vezi, să mă mai asculți său să-mi răspunzi… Știu de ce preferi să fii departe. Știu că lângă tine aș uita de mine, aș uita de măștile astea nenorocite, strâmbe, strâmte, mute și perverse.
    Știu că-n fața mea ești tu, a mea și inima noastră bate mult, repede și des. În fața mea nu ești nenorocirea aia ce ne-a distrus pe amândoi. În fața mea ești tu cu toată splendoarea ta simplă. Mi-e dor să mă privești, să mă copleșești cu ochii tăi îndrăgostiți, dragostea mea… Sufletul meu curat, omul meu frumos, omul meu superb…

  • Beniamin,  Gânduri

    O mare iubire se uită cu o altă mare iubire…

    De multe ori adorm pe partea patului în care dormeai tu. În brațele mele… La pieptul meu, ascunsă. Câteodată ora aceea, dimineața devreme când veneai la mine, te priveam cum dormeai liniștită și eram fericit. Chiar dacă nu vezi, nu citești și nu ai să știi îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru cuvintele tale cu care mă alinai, înțelegea și privirea caldă cu care m-ai cucerit. Zâmbetul pe ascuns. Rugămintea ta să mai stau un pic cu tine până venea ea… Îți mulțumesc că am uitat orice ținea de trecutul meu. Îți mulțumesc că am avut norocul să aflu că mai pot iubi cu adevărat un om superb ca tine. O ființă care își caută rostul ca și mine erai. Oglinda mea cum spuneai tu… Momentele cu tine au fost și sunt neprețuite, și am luptat mult cu imaginea ta în gând încercând să îmi alin suferința. Nu știu dacă te mai pot aduce înapoi și nu mă aștept să te mai văd dar sper din inima ca unul din noi să își găsească liniștea. Mi-e teamă că nu voi fi eu acela. Cuvintele sunt grele uneori. Atât de grele că nu pot fi uitate. Momente pe care în gând le retrăiesc tremurând. Încă te aștept să știi, însă pe tine te aștept în liniște, nu ca celelalte pentru care am așternut cuvinte degeaba. În liniștea suferinței ce a copleșit orice decepție și orice alt gând pe care l-am avut pentru altcineva. Retrăiesc momentele tremurând așa cum tremuram când te vedeam. Om frumos. Prin tine tăceam, prin tine găseam tăria de a spune stop apăsării și luptei inutile de a trăi. Erai motivul meu de a merge mai departe. Cu tine împreună… Acum ești doar motivul meu de a te căuta. De a spera, de a iubi dincolo de chip, dincolo de fardurile și rujurile trecutului meu. De a iubi mai mult decât o noapte… Mi-e ciudă că nu știi, mi-e ciudă că ea mi te-a furat…
    Sunt neputincios… Nu știu cum aș putea să mai scriu vreun rând care sa nu se asemene cu celelalte. Cum te-aș găsi când ești atât de departe. Ești departe să te mai pot striga, să îți mai pot privi splendoarea goală în care ne refugiam amandoi… Neputinciosi. Am evadat amândoi în brațele unu altuia și știi… Știi că suntem amândoi la fel, dacă nu, aproape la fel.
    Întinde-te. Întinde-ți trupul tău splendit să-l pot atinge cu buricul degetelor, să te simt cum te înfiori. Ajută-mă, vreau opresc apăsarea asta, ajută-mă să uit. Sunt neputincios. Nu pot uita momentele în care ai adormit lângă sau cum zâmbeai când te priveam în duș, cu părul tău des, cu părul tău brunet.
    Întinde-ți trupul alături de mine spre goliciunea nimicului din care vin. Neantul care mi-a ținut companie până să apari tu lângă mine. Până să mă simt neputincios, până să descopar că am uitat o mare iubire cu iubirea pe care o am pentru tine. Sunt aici și sunt neputincios. Nu-ți pot oferi decât cuvintele și trupul meu. Acum doar tu mă poți distruge și nici măcar nu știi asta…
    Închide ochii preț de o secundă și imaginează-ți cum radiam amandoi când ne iubeam, mușcam cu disperare din iubirea ta, furam câte-o privire, te copleșeam…
    Am așteptat de mult o poveste. Un motiv să mă vindec de o altă decepție ce m-a distrus înainte de tine. Eram amorțit, pluteam în nicăieri, rătăcit până și de mine așteptând să apari… Tu! Ființa pentru care aș pune punct.
    Mă știai atât de bine parcă mă priveai dincolo de miile de măști pe care le aveam. Priveai dincolo de omul cel pervers și răzbunător ce am devenit acum în urma ta.
    Număram momentele până să ajung să te văd, să te ating pe ascuns, să te aud cum îmi spui că mă aștepți. Om superb, om frumos… Am așteptat mult să simt din nou dragostea în adevăratul sens al cuvântului, în adevărata sa formă. Am aflat acum ca omul suferă de două mari boli în viața sa, acelea sunt atunci ești Singur și atunci când ești Îndrăgostit. Două mari apăsări care m-au copleșit în lipsa ta. Care m-au făcut să cred că nu există Dumnezeu pe lumea asta. De ce suferința asta? De ce greutatea asta? Din miile de cuvinte pe care le-am avut despre trecutul meu am aflat pe tine că am tăcut. De ce nu mă salvezi din nou să nu mă vând cui nu trebuie, să mă mint din nou? Răspunde-mi și dezleagă-mă de apăsarea asta, salvează mă încă o dată din neantul ăsta în care plutesc…
    Încă o zi trece și le numar precum număram orele până dimineața când te vedeam. Așteptam așa cum am așteptat ani de zile să uit ceva ce nu mai exista. Așteptarea care te macină, așteptarea în care doar speri si visezi. Așteptarea care de îmbolnăvește de singurătate. Tu știai cum este să aștepți… Să speri. M-ai așteptat și știu asta. Ai așteptat să te ating, să îți răspund, să am curajul să îmi ascult inima. Ai așteptat să pot privi dincolo de tacerea ce ne tulbura pe amândoi. Mi-e teamă că ai uitat de mine… Mi-e teamă că trece timpul iar eu jumătăți nu mai găsesc și nu mă mai așteaptă decât nimicul din care mă salvasei. Încă sunt îndrăgostit de tine, m-ai îmbolnăvit de această boală, și urăsc mai mult că am devenit monstrul ce a fost decepția, cea de dinaintea ta, monstrul pervers și rău. Cum să înfrunt lumea asta incapabilă să înțeleagă ceea ce simt și cum? Cum să mai pot scrie ceva? Cum să mai aștept singur singuratatea? Mi-ai arătat o oglindă și m-am îndrăgostit de mine… De ce nu mă mai asculți? De ce acum nu mai auzi? Nu mai am de nicio amintire să mă leg, și poate nu sunt „ancorat în trecut” pe cât sunt de iubirea pe care mi-ai arătat-o… Înaintea ta, doar cuvintele îmi țineau companie, și acum doar ele îmi mai amintesc de părul tău negru și des, ochii tăi ca și ai mei sau privirea ta… Mi-e dor să te ating și să te simt ca pe mine, tremurată, aprinsă, neputinciosă dorinței… Nu era de moment, am avut multe momente dar al tău m-a…
    Zile noastre parcă erau furate dintr-un film Am crezut că iubesc pe altcineva. De fapt mă mințeam singur iar tu? Tu m-ai prins cu minciuna. Nimicul ăla din care eram rătăcit brusc începuse să își facă un rost. Nu am mai fost sigur nicicând. Știam că mă mint, trăiam în acceptarea unei monotonii iar chipul tău îmi tot apărea în gând. Când dormeam, când vorbeam, când iubeam, când râdeam. Când trăiam de fapt nu trăiam. Eram mort într-o amorțire nepotrivită. M-ai salvat de un infern incopatibil și mi-ai dat un iad singuratic. Înainte era ușor să găsesc o altă ea. Un alt ruj, alte mâini mici, altă vice subțire, altă femeie cu sâni mari. Niciuna nu era ea dar aveam cate ceva din ea si eram mulțumit… Tu? Tu ai fost opusul ei, tu erai tot ce nu am căutat toată viața. Ai apărut și mi-ai intors viața la 180 de grade îmbătându-mă cu numele tău care acum mă bântuie… Cât să te mai aștept? Cât să caut pe cineva care să-ti semene când tu erai tu. Mă iubeai pe mine, cel fericit, cel fără măști. Omul care radia…
    „Mai stau promit, mai stau cât vrei tu, zic orice vrei tu, și am să rămân cât vrei, până vine ea și după… „Am să tac, am să tac „iubito”, am să tac până glasul se va risipi, ca numai noaptea te strig pe nume, când nu mă aude nimeni si nu mi te fura nimeni. Te iubesc din toată ființa mea, te iubesc așa cum decepția mea nu a fost vreodată iubită. Te ador în toată simplitatea ta pură in care văd că lupți. Te iubesc mai mult decât ceea ce spun sau cât trăiesc. Spune-mi… Spune-mi ce să-ți ofer să mă asculți…
    Știu că ai fost orbită de teamă. De teamă de a suferi, de teamă de a nu fii singură, iar mie imi era teamă de asta. Să nu suferi tu, să nu mă pierzi nici pe mine nici pe ea. Dar poate îți era mai bine fără ea să ne manipuleze și fără mine cu totul. Nu îmi plac jumătățile de măsură, te voiam toată, tot, fără să mă ascund de nimeni să te pot proteja așa cum ai căutat să fii mereu. Să fii fericită cum mereu mi-ai spus că ești lângă mine. Nu voiam doar sex sau minciuni pe care ni le spuneam unul altuia că nu ne iubim și că totul e fizic când de multe ori de dadeai de gol, poate, mai mult ca mine.
    Multele cuvinte simple si apăsătoare le ascult în gând să-mi amintesc de multele motive pentu care te iubesc. De cine să mă mai ascund acum când sufăr când nu îi mai pasă nimănui? Devin încet nimeniul din neant ce am fost până să te știu, sunt sătul să nu mă vadă nimeni, sunt sătul să iubesc doar pentru o noapte. Mi-a fost teamă să nu suferi din cauza viperelor din jurul tău, mi-a fost teamă de tine să nu imi furi inima, să nu mă furi pe mine cu totul, mi-era teamă să uit de trecutul meu când trecutul meu este tot ce ma definește, prin tine am aflat prezentul, mi-e teamă că tu devi încet trectul meu acum… Dar dacă încetez să mai sper?