• Postări neinteresante

    Sunt bine, nu te mai agita…

    Au trecut ceva ani. Ani de zile și nu a mai rămas nimic decât niște piese de teatru de care te mai agăți din când in când, dacă le poți numi așa. Puiule… Pot să râd puțin pe seama ta? Ce contează, nu am nevoie de permisiunea ta. Fac ce vreau, n-ai nicio autoritate asupra mea. Tu ești acolo în lumea ta unde te-am lăsat acum ceva timp. Încă mă aștepți, dar degeaba… Sunt fericită, exact ca-n scrierile tale. Exact ca-n replicile pe care ți le tatuezi. „Daca vreau sa iubesc pot iubi chiar si pentru o noapte!”, Pe mine m-ai iubit mai mult decât o noapte. Pe mine m-ai iubit mai mult decât un an. Capriciul tău sunt, iubitule… Ce-mi place să te văd cum tremuri amăgindu-te că eu te-aș alina. Mă amuza teribil. Așa cum mă amuză și faptul că ai face orice să știi cum sunt. Sunt bine, nu te mai agita… Ai văzut? M-am schimbat! M-am schimbat mult de când nu m-ai mai văzut. Sunt o altă femeie. Am devenit, din nou, puternică și am învățat să nu îmi bat joc de cei dragi din jurul meu. Spre deosebire de tine, nu trăiesc dintr-o amintire, și nu mă mint mereu. Ai ajuns să te crezi singur, uite că fac și-un pleonasm, să te mai stimulez puțin… Ai ajuns să speri la ceva ce nu se va întâmpla. Ce copil ești, puiule! Panda… Iubitule… Nu am cum să știu nimic de tine pentru că nu mă interesează. Nu mă interesează persoana ta și nici ce faci. Nu am cum să aflu. Îi poți spune iubirii tale imaginare ce mai simți, că pe ea o aștepți, eu sunt un alt om, pe alt film. Sunt bine, mersi, fără tine în viața mea. Ce copii am fost. Ții minte când mergeam prin Cora și râdeam de ne dureau burțile. Sau când făceam tot felul de glume cu colegii mei din liceu. Liceu… Ce timp frumos și dureros din viața mea. Poate ți-aș mulțumi pentru unele lucruri pe care le-am învățat datorita ție, sau poate te-aș da dracu pentru toate clipele în care am suferit după tine și ceea ce simți acum este exact ceea ce îmi doream să ajungi. Chinuie-te! Eram niște copii, mai rebeli, tu erai cel mai rebel din toți și m-ai vrăjit cu nepăsarea ta de doi bani. M-am îndrăgostit de Ben cel de atunci nu cel de acum rece și indiferent. Acum nici nu știu cine ești. Tu știi cine ești? Ai fi surprins să afli cât de diferit ești de acel Ben de acum câțiva ani… Aproape o viață de om. Ții minte cât te iubeam? Cat aveam grijă să îți fie bine ție, oricând, oricum, oriunde… Te rog, nu mă ruga! Nu mă ruga nici aici, în scrierile tale, nici pe mine personal… Eram ca niște prichindei naivi, ca doi nori ce s-au unit și acolo o furtună a pornit. Noi eram ploaia dintr-o furtună ce a plouat cu lacrimi. Dar știi tu, unii nori se pierd și acolo unde se pierd apare și soarele. La tine nu a fost așa. E încă înnorat și întuneric iar eu știu asta. M-ai cucerit cum ai știut mai bine. Când te-am văzut m-am simțit copleșită de prezența ta. Tremuram uneori când te apropiai. De multe ori erai mult prea mult pentru mine. Eram confuză și nu mă înțelegeam. Credeam că sunt salvată. Și m-ai salvat, de ce să mint? M-ai salvat dintr-o viață în care mă simțeam mereu vinovată. Erai refugiul meu și te iubeam mai mult ca niciodată. Mai mult decât orice și oricine. Nu știu cine te-ar fi putut iubi așa, dar cu siguranță eu n-am s-o mai fac. Dar cine știe cum mă faci să mă îndrăgostesc iar de tine, Ben. Puiule… Panda… Aveam o privire inocentă. Eram o fetiță inocentă ce se topea în palmele tale. Voiam să mă cuprinzi și să mă iubești așa cum dorea sufletul meu de fetiță de liceu. Erai marea mea iubire, așa cum eu sunt a ta. Orbule! Prostule! Prostuțule… Nu mi-as fi putut imagina o clipă fără ca tu să fii în ea, și am sacrificat ce am putut mai mult pentru tine. Atâtea alintături, atâtea gesturi și atâtea emoții… Atâtea rânduri scrise, chiar crezi că sunt eu cea care ți-ar putea scrie așa ceva? Prostuțule… Eu nu mai sunt …a din poveștile tale, din scrierile tale. Din lacrimi și dureri pe care nu am cum sa le aflu. Si nici nu mai vreau să știu de ele. Nici nu mai vreau să aud sau să știu de bătăile inimii tale la spatele meu, sau de răsuflarea ta în momentele în care te țineam în brațe. Mi-a fost așa de teamă, nu voiam sa te pierd. Mă simțeam expusă și neputincioasă ca nu cumva să-mi pierd iubirea. Tu erai iubirea mea. Tu, prostule! Ții minte? A fost o zi de primăvară, o zi de martie, o zi de 13 si 7 ore la o doza de suc. Nu știam ce m-a lovit mai tare. Tu sau cel cu care eram atunci? Mi-ai pus punctul pe I și de la ….a. Un I care te bântuie. Mă întreb uneori cum reușești să te ferești de momente în care emoțiile te copleșesc? Cum poți fi așa rece și indiferent uneori? Sunt cam retorice întrebările, știu, tu scrii, tu te întrebi. Scrii din perspectiva mea, chiar crezi că sunt eu? Te iubesc panda! E bine așa iubitule? Îți este mai bine mințindu-te așa?