Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Penal rău,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

Un bărbat mai puțin ( by Pisica Aristocrată ) ( repost and edit )

Despre un bărbat cu 10 ani mai mare ca mine care îmi spunea că mă iubește, iar eu nu eram deajuns de prostuță încât să nu văd ce-și dorește. Aveam 17 ani și îl cunoscusem pe chat, am ieșit de câteva ori cu el pentru că pisicuțele mici mereu își doresc lucruri mari. Îmi lasă impresia că vrea să se căsătorească și atât, că acela era scopul lui în viață după care nu mai știa ce e de făcut, era fictiv logodit cu o puștoaică de varsta mea al cărui nume nu mi-l amintesc dar porecla era Angel Tears. În momentul de față este și el blogger de aceea n-am să-i dau numele. O dată m-a luat cu mașina de la liceu, nu-mi amintesc ce culoare, era afară, dar era uscat, poate că era primavară căci ne cunoscusem în iarna iar legătura reală nu am ținut-o foarte mult deși virtual îl știam din clasa a 9 a. Avea un Olcit alb plin de stickere care îmi aducea aminte de Olcitul alb al tatei care era și el plin de stickere dar cu Steaua ( în aceea vreme mă antrenam cu lotul stelei de gimnastică artistică). Olcitul scarțâia în toate felurile și avea o problemă și cu ușa. Mă uitam la el cum avea început de chelie și părul lung, mustață și ochelari mari mari și rotunzi si puncte negre. Era îmbrăcat în negru cu tricoul băgat în pantaloni, fix muream de nervi că ieseam cu el când aveam sufletul vândut lui George, tot sufletul meu, și încercam în fiecare zi să mi-l iau înapoi dar nu reușeam, și era normal doar ieșeam exact cu cine nu ar fi trebuit.
M-a dus la el, locuia în Drumul Taberei, unde avea un apartament aproape gol ce mirosea a praf și fum de țigară… Locuia la un etaj superior astfel încât pe geam puteai privi jalnica și trista comunitate muncitorească. Sute de blocuri gri. Locuisem în Drumul Taberei la un etaj inferior și până în aceea zi, în care am fost la el, nu mi-am dat seama cum arată defapt acel cartier, era normal mă mutasem la Unirii și locuiam la etaj superior iar în jur erau case.
Și-a aprins o țigară, mi-am aprins o țigară… Priveam pe geam și nu-mi doream să-l privesc pe el prea mult. Era ca un copil cu o jucărie noua, dar eu nu eram jucărie. M-a luat de mână să-mi arate dormitorul lui. Era un pat, da parcă cu un așternut cu imprimeu albastru, ștrengăresc aș putea spune. Am făcut stânga împrejur și m-am întors în sufragerie. L-am lăsat să mă țină în brațe să mă pupe; săruta groaznic… Îmi aduc aminte că mărturisise unei prietene comune că sărut groaznic, asta pentru că nu puteam să mă sărut cu el, ea se sărutase cu el și era de aceași parere cu mine, săruta groaznic. Nu-i amintesc restul lucrurilor, dar scuza cu nepregătita a ținut mereu și probabil aceea a fost. Nu poți să iubești doua persoane deoadată. Pur și simplu nu se poate. Nu se poate să le iubești în același sens. Locul meu era la liceu lângă rockerașul acela cu câteva luni mai mic decât mine care îmi sucea mințile în toate felurile, cu parul lui brunet, ondulat și bogat, cu zero puncte negre si piele ferma; cu venele ce i se vedeau pronunțate pe mâini, cu brațele puternice, cu tricoul în afara pantalonilor și camera lui plină de mobilă și cărți și fără așternut de bebeluș și nici vorbă de praf sau fum de țigară. Pur și simplu nu eram o pisică domestică ce avea să-și găsească locul lângă un bărbat ce era copil încă și care m-ar fi mângâiat prea mult…

Pisica Aristocrată

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *