Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Prietenii mei de pe Voce.ro,  Repost & Edit

Trecuseră ani de atunci ( by The Black Rose ) ( repost and edit )

Trecuseră ani de atunci.
Pe fațada clădirii crescuse liberă și maiestuasă o plantă cățărătoare acoperind urmele de gloanțe din timpul războiului. La parter acum trona într-o ramă aurită sigla unui magazin de ciocolată. Ieșeau diferite arome din interior… Și lăsau pe fețele trecătorilor câte un zambet. Unii chiar se opreau, adulmecau și intrau să savureze o bucățică de păcat. Își aminti cât de mult își dorea ea sa aiba un magazin de ciocolată.
Se oprise vis-a-vis. Purta o pelerină marinărească, de sub care iesea gulerul alb de la cămașă tivit și albit. Cravata neagră așa cum se obișnuise de-a lungul timpului. La mâneci butonii lui unici cu harta unei insule.. butoni ce-i făcuse cu ani în urmă într-un port asiatic, la prima lui călătorie peste oceane. Își lasă pleoapele să cadă că și când ar fi tăiat frânghia ce ținea ancorele unei corăbii… lăsând să năvălească în valurile ochilor lui tone grele de sentimente și amintiri.
Apoi privi stâlpul din coltul clădirii și își aminti că aici o sărutase prima oară. Își ridica privirea spre balconul pe care o văzuse în dimineața aceea. O privise minute în șir cum își pieptăna părul negru ca tăciunele. Fredona o melodie din repertoriul franțuzesc, și își freca tălpile de marginile aspre ale pragului. Purta camașa lui.. albă. Își jurase atunci că o va iubi tot atât cât îi va curge viața prin sânge.

Trecuseră ani de atunci.
Păși în incinta magazinului și mare îi fu mirarea când la tejghea o zări pe “ea”. Mai tânără, mai zâmbăreață, cu ochii verzi ca de vrăjitoare.
Toate mările pe care le străbătuseră nu aveau atâtea dileme câte s-au născut în momentul acela.
– Bună ziua, stimate domn!
Îl primi ospitalier tânăra.
– Bună să vă fie inima, stimată domnișoară!
Răspunse el mirat.
– Cu ce vă putem servi?
– As dori să vorbesc cu doamna Ivone…
Tânăra făcu’ ochii mari iar ritmul inimii i se mări vizibil:
– Mama a murit acum 2 ani. Dar cine sunteți?
– Un prieten vechi…
Răspunse el înghițindu-și nodul ce-i apăruse în gât.
– Îmi pare rău, dar insist… Totuși… Cine sunteți? Vă pot ajuta cu ceva ?
– Nu multumesc… Poate doar să mă serviți cu o bucată de ciocolată…
– Desigur… Încercați specialitatea casei… Ciocolata Piere…
Și întinse tava argintie pe care erau așezate impecabil bucățile lunguiețe de ciocolată.
Pe luciul tăvii, între doua bucăți se sparse o lacrima sărată ce se rătăcise din oceanul de tristețe al ochilor lui. Își aminti o frântură din bucuria ei din acea dimineață:
– Dacă voi avea magazinul de ciocolată, voi denumi unul din felurile pe care le vând, dupa numele tău… Știai cât de mult te iubesc? Ei bine iată… Promit să fac lucrul ăsta!
Șterse lacrima de pe tava și îsi ridica ochii tulburați spre fața tinerei. Dar în drumul lor la gâtul ei observa atârnând de un lănțic aurit un buton cu harta insulei. O strânse în brațe peste tejghea nereușind să-și stăpânească hohotele de plâns, apoi ieși năvală din magazin alergând pe chei pierzându-se în ceață.
Era prea târziu…
Trecuseră ani de-atunci.

The Black Rose

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *