Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

Scrisoarea domnisoarei Andreea II ( repost and edit )

Am îndurat fiecare clipă petrecută între cei patru pereţi în care eram captivă. Parcă mă sufocau… Oare vei fi acolo? Oare vei arunca vreo privire către mine? Asteptarea mă consuma ca atunci când duceam viaţa mea perfectă, şi eram mai mica în ajunul Crăciunului, aşteptând cu nerăbdare să primesc tot ce vroiam. Mi se făceau toate poftele, eram o răsfăţată. Cât de oarbă eram, aveam totul, dar eram atât de goală pe
dinăuntru. O să crezi că eşti doar un capriciu, dar, dragul meu, eşti mult mai mult de atât! De când te-am văzut prima data, am ştiut că trebuie să-ţi vorbesc, să ştiu dacă m-ai observat…
Momentan trebuie să aştept, atâta tot, să am răbdare, încă un pic, deşi nu mai suport ce îndrugă profesoara aia la tablă. Oare ea a visat la cineva vreodată în timpul vreunei ore aşa cum fac eu acum? Oare se gândea la cât de minunat e profesorul “x”, în timp ce se împleticea printre ecuaţii? Oare citeşti ce scriu eu aici? E ultima dată. După scoală voi lua metroul, în speranţa că vei fi iar în el… Niciodată nu mi-a plăcut sa merg cu acest mijloc de transport în comun dar iată că acum abia aştept să intru iar pe uşile lui, şi-o voce să bâlbâiască neclar “Atenţie, se închid uşile!”. Abia aştept să-ţi urmez paşii cu privirea. M-am despărţit de Dan, prietenul meu. Ti-am scris despre el… Ne-am certat fiindcă nu prea i-am acordat atenţie. Cum sa-i acord atenţie când gândul meu zboară la un străin de pe un scaun neprimitor şi rece de metrou? Sunt nebună că-ţi studiam mişcările? Sau că mă uitam obsesiv la mâna de pe bara rece? Mâna ta blândă…
Cât timp va mai trece până te voi revedea? Zac înăuntrul meu aceste minciuni sfrântate, rupte din interiorul vieţii mele. Mă mint zi de zi că trăiesc o viaţă perfectă… Nu mai e atât de perfectă de când te-am cunoscut. O voce îmi şopteşte “Închide ochii şi scapă de ceea ce ascunzi! Sper că măcar o dată să-mi urmezi vorbele!!!”
Am atâtea lucruri să-ţi spun, am atâtea întrebări. Nici nu ştii cât de goala mă simt pe dinăuntru. De când te-am văzut, toată viaţa mea s-a schimbat radical. Nu mai sunt o copila care aşteapta totul de-a gata. Datorită ţie, m-am maturizat. Poate că nici nu eşti real, poate că erai sinele meu, esenţa mea. Eşti o realitate bruscă, o palmă peste faţă de la un părinte mai sever, menită să-mi amintească cine sunt, ce sunt.
S-a sunat de ieşire de la ore, şi am plecat grăbită să ajung la metrou. De data asta sunt singură, mi-am lăsat colegele să plece înainte, ca să mă asigur că nu-mi va distrage nimeni atenţia…

Va urma!

by Astaroth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *