Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

Scrisoarea domnişoarei Andreea I ( repost and edit )

La început am fost o puştoaică obişnuita… Ca şi tine, aveam o familie, învăţam bine, aveam renume în liceul meu şi îmi iubeam prietenul, nu te cunoşteam pe tine, sau ce a mai ramas din tine. Eram fericită şi nu duceam lipsă de ceva. Fără compromisuri sau situaţii în care a trebuit să renunţ la ceva vreodată, totul era perfect până-ntr-o zi, când te-am cunoscut pe tine, nobilă fiinţă, atunci plecasem cu fetele la liceu, eu cu Andra şi Nicoleta, într-o dimineaţă, nici nu mai reţin ziua dar ningea.
Am plecat cu grabă atunci, ştiam că la opt fără zece mă aştepta Dan, acel băiat care mă iubea, nu ca tine, la Victoriei, să-l văd din nou şi să-l sărut că tare i-am simţit lipsa căt a fost plecat în cantonament iar eu deabia ce trecusem peste acea perioadă, o dată pe lună, pe care noi fetele o îndurăm.
Ajung la Dristor, acolo unde trebuia să schimb metroul să pot ajunge la iubitul meu şi unde mă întâlneam cu fetele:
– Ce-ai făcut fată? Am aflat, ţi-a fost cam rău zilele astea, aşa că ţi-am luat eu produsele de la Avon; Mi-a spus cu încurajare Nicoleta.
– Mersi fată, da’ nu trebuia; I-am răspuns, înţepată, eu.
– Ce-ai dragă? ridicase tonul Andra; de ce vorbeşti aşa răstit?
– N-am nimic fetelor…sunt un pic agitată, n-am răbdare până la Victoriei, vreau să-l văd pe Dan; Apoi fetele au chicotit şi şi-au văzut de discuţia lor legată de fostul prieten al Andrei care era dependent.
Îti jur, dragul meu, că nu mă gândeam la nimic altceva în clipa aceea, decât la Dan, la el şi la iubirea lui prematură… da… prematură, care mi-o oferea până înainte să ştiu de existenţa ta, şi n-a fost mult doar ce te-ai aşezat pe scaunele semiconfortabile pe care bătrâneii se luptau în staţii arhi-suficient de pline, şi te-am văzut, prinţule. Ce aveai aşa deosebit de mă atrageai atât de tare? Ce era? Parcă nici fetele, nici Dan şi nimic altceva nu simţeam să mai strice acel vis de fetiţă îndrăgostită, puiul meu. Dragostea mea, te-am reţinut perfect, nu erai un „Dan” deloc, erai tu, un puşti cu adidaşi ce imită firma, blugi uzaţi şi tociţi la capătul picioarelor, cu un pulovăr negru ce-avea un piept de catifea şi-o cămasă albă cu un guler gros şi mare numai bun de murdărit cu rujul meu roşu ca sângele; erai sărac iubitule, erai sărac, dar mă minunam, erai atât de misterios că nu-mi puteam lua ochii în ciuda încercării fetelor de a-mi distrage atenţia. Iubitul meu, vroiam atunci să vin la tine să-ţi mângâi chipul cu care mă priveai şi tu în ascuns, să nu ştie lumea, să fi mai misterios, dar n-am putut…te admiram dragule…
„Urmează staţia Piaţa Victoriei, cu peronul pe partea…” şi m-am trezit;
– Ce-i cu tine fată? Mă întreba Nicoleta nedumerită;
– N-am nimic, eşti nebună? şi am plecat cu secretul în gând fără ca cineva să ştie că aveam o pasiune înflăcărată pentru tine, dar până şi Dan şi-a dat seama că nu mai sunt eu, odată ce-l sărutam diferit, gândul mi-era la tine, iubitul meu, dar nu era bai’, ca toate fetele puteam să fiu perversă şi să-l mint frumos dând vina pe acea perioadă de menstruaţie proaspăt încheiată, şi iubirea pentru tine o ţineam ascunsă. Drumul la scoală a fost bine, şi fetele au reuşit să-mi distragă atenţia de la tine, dragul meu, dar totuşi nu ştiam ce-i cu mine, orele parcă nu mai treceau şi vroiam să plec mai repede să ajung la metrou căci ceva îmi şoptea în suflet că te voi revedea, iar răbdarea mea era la limita… iubitule…

Va urma!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *