Gânduri,  Jaques Napier,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

Piesa de teatru „Tramvaiul 34”

Că tot veni vorba de piese de teatru, tot din ideea pornită de Beniamin într-una din poveștile sale fictive despre un anume bărbat într-o cârciumă am adăugat puțin din ce mi-a mai povestit din viața lui și am creat piesa perfectă, sau mă rog, aproape perfectă. „Tramvaiul 34”. Doar o părticică din ea, deocamdată. Pentru cei ce nu știu tramvaiul cu numărul 34 circulă de la Gara de Nord pâna-n Berceni, țin să menționez iată, încă o dată ca și în ultimul post al meu că piesa este pur fictivă. Astea fiind spuse, spor la citit.

Tramvaiul 34

de Jaques Napier

Personaje:

Soțul : Marian
Soția: Elena
Chelnerul
Sectoristul
Naratorul din textul de început
Piese de fundal : ( PIESELE SE VOR REPETA CONSTANT PE VOLUM AMBIENTAL PE TOATA DURATA DIALOGURILOR )
LIVE Cinoi de la Bobești – Cine doarme liniștit ( ascultare )

Not here!

LIVE Cinoi de la Bobești – Casmarel al valvalea ( ascultare )
[MEDIA=28]

O cârciumă rustică, tipic Bucureștiului din ’92. Două mese una în stânga, una în dreapta. Pe una o față de masă cu o scrumieră în mijloc unde servea eternul Sectorist, pe cealaltă o față de masă cu 3 pahare, două cu vin unul cu votcă și-o sticlă de vin roșu desfăcută. Atmosferă tipic de cârciumă cu fum de țigară și muzică de ascultare în fundal. La cea de-a doua masă Marian, soțul decedatei soții Elena își vărsa amarul după mormântare cu reproșuri aduse ei chiar și după moarte. Îmbrăcat într-o geacă neagră de piele, pantaloni de stofă negri, cămașă albă cu manecă scurtă și pantofi ciocați negri. Elena, cu chipul și vualul alb.

Marian : ( stă și soarbe liniștit piesele ce cântau ambiental pe fundal clătinând din cap ușor privind în dreapta lui în gol ).
Elena : ( în partea stângă îl privește pe Marian )
Chelnerul : ( șterge pahare )
Sectoristul : ( fumează liniștit )

Naratorul : ( în timp ce piesa ajuge la volum ambiental începe recitalul ) În marele București, ( pauză câteva secunde ) al timpurilor noastre, unde criza financiară nu era ci doar perioada de după Ceaușescu. Elena, o femeie, o mamă, o soție moare călcată de-un tramvai. Tramvaiul 34… ( pauză câteva secunde ) Scăpând astfel de durerea ce-o trăia alături de soțul ei Marian, un pocăit ce nu mai era pocăit, un om ce nu mai era om, o familie ce nu mai era familie, o iubire platonică ascunsă bine printre gândurile de ură reciprocă și-un copil ce urma să-i semene…

Marian : Dați-vă dreacu, toți cu tramvaiele voastre. ( clatină din cap și privește în jur ) Cine dreacu v-a mai făcut pe voi ( urlă ) băăăă? Adu pentru nevastă-mea o sticlă de vin beee ( urlă la chelner care acesta vine rapid cu sticla cerută ). Asta ți-am cerut eu mă? Adu mânca-ți-aș o sticlă d’aia cea mai scumpă să-i arăt c-am iubit-o și-am fost domn. ( strigă ) Iauzi mă, fira-ți-ai dreacu. ( ridică un deget în sus și clătină dupa piesa care cânta în bar ) Să cânte pentru soția mea. Iauzi fă… ( se intoarce spre soție )

Elena : ( oftează ) Off Mariane…

Marian : ( răspicat ) Ce vrei fă? Taci dreacu și ascultă piesa, de sufletul tău fă… Că nu ți-am spus ce greutăți mi-ai făcut cât am trăit cu tine. ( clătină din cap și privește în dreapta lui ) Auzi piesa asta, tată. Unde-i vinul ăla ( urlă ) bee. ( pauză 2 minute, doar piesa canta, Marian doar clătina din cap ) Mi-e dor de tine, fă, fir-ai a dreacu, mama copiilor mei ( soarbe din pahar ) să fie de sufletul tău. Asta ca să mai mergi cu 34 de la Dristor la Muncii fără bărbate-tu. ( sughiță silențios ) Fă, de ce nu m-ai luat cu tine făăăă ( urlă ) de ce? M-ai lăsat să-ți cresc copii, ( trage de geacă ) ‘te dreacu d’acilea, m-ai stors de bani o viață și-acum nici moartă nu mai pleci? Adu-ți aminte fă, pe vremurile de după Ceașcă ( clatină din cap ) când nici dreacu nu te lua, eu ți-am luat de îmbrăcat, te-am hrănit și ți-am dat un acoperiș deasupra capului, că tac-tu nu te mai primea. Ai vrut sa cunoști Bucureștiul ( bufnind în râs ). Încă-un pahar ( cheamă politicos chelnerul ).

Elena : ( îl privește si oftează ) Mariane, Mariane… Ce viață am avut cu tine, de nu credeam că vei pleca înaintea mea…

Marian : ( soarbe din pahar în timp ce soția vorbea și nervos răspunde ) Taci fă…

Elena : De ce Mariane? De ce să tac? Nici moartă nu-mi spun oful? Acela că m-ai omorât cu zilele.

Marian : ( radică tonul ) Ce zile fă? Ce zile? Te’n gâtu mă-tii d’aicia! Când eu munceam și mă-ta-ți zicea să te duci la altul că nu-ți mai e cu mine, nu-ți ajungeau banii fă, sau ce?

Elena : Fi-tu, Florin, câtă bătaie i-ai dat Marianeee ( îi spune numele în jale ), Mariane. În clasa-ntâia să-l duci cu urme de curea pe față să m-arate lumea cu degetul.

Marian : Eu știu cel mai bine cum e să fii arătat cu degetu, fă. ‘Te dreacu d-aici ( aruncă paharul după ea ). ( țipă spre chelner ) Băăă ce te uiți așa mă? Adu-mi încă un pahar, azi am bani…

Elena : De unde ai bani Mariane?

Marian : Ce te interesează pe tine, fă? Am vândul ce mi-ai mai lăsat, o casă și ce mai era în ea,

Elena : Și băiatul?… ( Marian întrerupe )

Marian: ( întrerupere ) Fi-tu e la mă-ta, a dreacu nici moartă nu mi-l lași, fă? ( zâmbește ironic și sughița silențios )

Elena : Au fost zile întregi in care mă rugam, Mariane, mă rugam să nu mai ajungi acasă să nu mai te mai văd beat , să nu mă mai bați, ( el clatină din cap și zâmbește ironic în timp ce ea vorbește ) să nu ne mai sperii… Mă saturasem să mai tresar cu nopțile când auzeam ușa de la lift trântindu-se, indiferent de oră tu erai Mariane. Adu-ți aminte când m-ai gonit din casă, când ai adus-o pe Lili, boschetara aia de la sifonărie. Ce-ți oferea aia? ( repezită spre el ) Ce-ți dădea aia și eu nu, Mariane? Când mergeam la Policolor și munceam ca o sclavă să ne fie bine și toți m-arătau cu degetul “Uit-o pe Pocăita iar cu vânătăi pe față”, că tu nu știai cum să mă mai mângâi decât cu palma sau cureaua.

Marian : ( ridică tonul ) Ce curea fă? Ce gâtu mă-tii-mi spui, fă ? Că te-am bătut? Te-am bătut că nu erai femeie de casă, fă! ( zambește ironic, ea întrerupe )

Elena : ( întrerupere ) Femeie de casă, Mariane? Când eu îți puneam ciorba-n față și-o aruncai pe pereți și întrebai unde-i mâncarea? Copilul nostru ce v-a învăța de la tine…

Marian : Fa, ăla-i copilul meu, nici moartă nu mi-l iei fă, că te bat de te întorc…

Elena : ( oftează si-l privește cu mila ) Mariane, Mariane… Fi-tu-ți seamană leit, se uită urat ca tine, se poartă ca tine. Mariane, Mariane…

Marian : ( ironic ) Da’ ce-i fă, nu-i ca ălalt de la Titel, care l-ai făcut când erai pe mâna lui. Fă, dacă eram eu Titel te omoram cu mâna mea, fă, fir-ai a dreacu. De ce n-ai fost, femeie de casă, ( urlă, și dă cu pumnul în masă ) făăăă.

Elena : ( repezită la el ) Am fost Mariane, am fost. Când tu veneai cu nopțile descheiat la pantaloni, îmi luai cu toporișca hainele pe care le primeam de la sindicat, cine-ți mai ierta? Când făceai scandal de te știau toti vecinii… Marian dracul. Cine te acoperea? Că mă dădeai cu capul de pereți și te vedea fi-tu, cine îți mai suportă, Mariane, atâtea, cine? Amintește-ți cum vorbeai când ne-am cunoscut la Policolor, de-mi spunea nevastă-ta Maria, cu care mai ai două fete care tot eu le-am crescut; îmi spunea să am grijă cu tine că și pe-aia o băteai. ( milogită )Mariane… Mariane…

Marian : ( suflă ) Mai dă-mi un pahar…

Elena : Ții minte când veneam de la Jidanu, prietenu tău de suflet de la Policolor, de te întreba nevastă-sa-n tramvai, “ce-ai Marine cu Pocăita?”, te luase dracii că mă închinam la biserică. Cine mai stă cu tine? Cine? Că ajungeam acasă doar ca să mă iei la bătaie, și să mă scuipi…

Marian : ( privește arogant spre ea ) Fă, eu te scuipam să nu te deoache careva… ( zambește ironic )

Elena : Adu-ți aminte când am vrut să plec…

Marian : ( radică tonul ) Taaaaci fă, ‘te dreacu, ascultă piesa asta. Pentru nevasta-mea, dă-i mai tare frate ( volumul piesei crește ). Iauzi, băi ( către chelner ) mâncați-aș ochii tăi, dă de băut la toți de sufletu lu nevastă-mea. Dă-i și lu Sectoristu ăla bulangiu de la cealaltă masă. ( 3 minute timp în care piesa cânta în fundal, chelnerul aduce paharul cu băutura Sectoristului, acesta ridică paharul semn de mulțumire lui Marian )
Auzi fă ? ( întorce privirea spre ea ) Când te-am prins cu Sectoristu-n casă, cine gâtu’ mă-tii te-a mai bătut fă? Pentru ce? Când te pipăia bulangiu ăla și tu rânjeai la mine ca o proastă, mă luai de fraier că eu muncesc și te umplu de bani și tu umblii cu Serctoristul, a dreacu de jegoasă.

Elena : ( plange pe ascuns ) : Nu Mariane, tu erai cel… ( întrerupe Marian )

Marian : ( întrerupe ) : Taci, fă…

Elena : ( plânge în timp ce Marian vorbește )

Marian : ( urlă în întrerupere ) Fă n-auzi să taci dreacu, nu ai știut nimic din ce îmi doream eu, fă. Cine dreacu era bun fă, cine? ( clătina din cap ) Cine mai vine cu traistele pline cu mâncare. Pește fă, d-ăla mare cum era-n Obor la vânzare, lapte…bani-n gâtu’ mă-tii că nici să-mi crești copilul n-ai știut…

Elena : ( oftează ) Mariane…

Marian : Să taci, fă… De ce n-ai fost femeie de casă? Când te duceam la Cernica la neamuri, soacră-ta Dumnezeu s-o ierte! ( varsă vin pe jos, cum se face la morți ) Să-i fie țărâna ușoară, îți zicea, te-n gâtu mă-tii fi-atentă aici ce zicea: Dacă nevastă-ti e curvă, de-o la dreacu-n bătaie. Făăă ăsta ai meritat și tu și Sectoristu ăla bulangiu.

Elena : Mariane, cuvă-ți sunt și-acum când nu te mai încălzesc cu nopțile pe care rar le mai prindeam cu tine treaz? Și când veneai, Mariane, te miroseam a spurcăciune de la intrare, și eu eram curvă? Când te vedea fi-tu gol prin casa cu cate-o târfă ce-o vrăjeai, împuțitule, și eu ți-am dăruit un copil.

Marian : Shhh, taci, ascultă piesa asta, fi atentă ce zice. ( piesa cântă 2 minute ) ( Sectoristul se uita, Marian reacționează ) Ce gura mă-tii te uiți mă? Ia de bea aici de pomană, ( îi dă sticla de pe masă ) că nici ție nevastă-ta nu ți-a dat.
( întoarce capul spre Elena ) Fă dăte-n gâtu mă-tii, acum cine-mi mai fură copilu fă? Cine îl mai ascunde?

Elena : ( întrerupe ) Marianeee….

Marian : Nu ai știut să mă ierți niciodată, fă, să-mi zici mersi că te-am îngropat.

Elena : ( ironică ) De nu mă călca tramvaiul, Mariane, muream bătută de tine, ții minte în spital când am fost, de mă întrebau doctorii ce am, și bineînțeles îi mințeam. Nu știi că Traian, șeful de secție de la Policolor știa de tine, când mă vedea pe la spital știa că tu erai dracul în toată afacerea asta. “Iar te-a mângâiat Pocaito?” Mariane, nu te-ar vedea Dumnezeu, că ai venit la spital cu două banane și-o portocală să te culci cu aia de la cardiologie, și tot băut erai Mariane? De ce m-ai bătut când te-am întrebat de ea? De ce? Că se uita toata lumea la noi când mă păruiai în fața policlinicii de la Policolor.
Și eu nu ți-am iertat atâtea? Mă gândeam la fi-tu, ce-o să se-aleagă de el, că Pocăita nu mai e să tragă sfori pentru amândoi?

Marian : ( aruncă paharul înspre ea ) Niciodată să nu mai vorbești de băiatu meu, fă, fir-ai a dreacu’ de jegoasă. ( către chelner ) Alt pahar cu ce-i placea neveste-mi. ( spre ea ) Făăă, nici mă-ta aia de la Moldova și nici tac-tu ăla nu a băut vin ca la mine acasă…

Elena : ( tristă ) Cel de pe pereți Mariane?

Marian : ( țipă ) Făăă, de la Radovanu, de la soacră-ta aia care o să stea lângă tine, să ai grijă de ea…

Elena : ( zambește ironic ) Vinul de la Radovanu?

Va urma!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *