Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

Piesa de teatru Poveste In Do Major

O noua poveste, o noua piesa de teatru, spor 🙂

POVESTE ÎN DO MAJOR

de Alexandra Andrada & Jaques Napier

Personaje:

Băiatul : Cătălin
Fata : Layla

Piese de fundal: Six feet under episode OST


from the series Six Feet Under ( exclusive by Beniamin Copoiu )

Într-o încăpere întunecată, luminată ușor cu pensule, hârtii, o păpușă din cârpe și o găleată cu apă pe jos toate pe un fundal de piesă, o fetiță gingașă de 14 ani cu părul buclat și codițe, îmbrăcată într-o rochiță roșie pătată de culori desena nestingherită pe un perete fals albastru deschis. Desculță, la gât un fluier, în buzunar un prezervativ și-un ruj trăia în lumea ei pictată naiva. Tânărul îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; suspină adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună neliniștită și singuratică.

Cătălin : Un tânăr de 21 ani, îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; fost pianist cu o carieră ratată, suspina adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună, neliniștită și singuratică. Acesta suferă de schizofrenie sau ceva boală asemanătoare.)
Layla : prezervativ și un ruj rosu, ambele găsite. În jurul ei sunt împrăștiate pensule de aceeași culoare, singurele elemente pentru décor, alături de o găleată de plastic, plină cu apă.

Layla : ( la doi metri distanță de el, stă cu spatele și desenează pe perete ) De ce m-ai adus aici?

Cătălin : ( privește în jos și se prinde cu mâna dreapta de par apoi ridica privirea ) Ceee? Ai zis ceva? ( pauză 3 secunde apoi brusc cu voce tare ) Oricum nu contează. Ce să conteze? ( rade disperat ) ahaha… Ești aici, fă ce ai de făcut și dispari… Sau vrei să dispar și eu?

Layla : ( speriată scapă pensula ) Cătălin, termină! Mă sperii!

Catalin : ( privirea blândă ) Copilă dulce… Mi-ai spus, cândva, că eu, ( țipa ) cine-oi fi eu, voi fi liber de tine… De astea toate… Nu te-am adus aici degeaba! ( pauză 5 secunde ) Cum? Ai zis ceva?

Layla : ( ia pensula de jos vine spre el, îl privește cu ochi mari și îi vorbește ) Cătălin, uita-te la mine!

Cătălin : ( suspină ) Pleacă! N-ai făcut destule? Du-te acolo și prinde-te de ce mai ai, sau cântă-mi ceva să uit… Hai, fă-o! Haide copilă!

Layla : ( zâmbește dulce și îi cuprinde obrajii în mâini și cântă ) Încearcă să zâmbești fără să te amăgești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă e trecător. Dacă iei un strop de ploaie în palmă ai să vezi că nu e atât de greu să speri, fură o rază de lumină, înceară în ea să crezi și ridică-ți fruntea spre cer*.
*Mircea Baniciu – Daca ai ghici

Cătălin : ( se leagănă cu fața plânsă )

Layla : ( îi privește curioasă ) De ce plângi? Am cântat urât? Nu mai cânt… Promit!

Cătălin : ( blând ) Ce dulce copilă! Ce dulce ești… Mi-aduci aminte, de cândva, de când eram copil ( închide ochii preț de 3 secunde se ridica brusc cu tonul ridicat și se plimbă în încăpere ) De-ale profesorilor spuse din ani uitate de mici copii auzite, vorbe din cântece și fluerături pe stradă, micile nimicuri și iată plâng la ele. Spune-mi-le, spune-mi tot ce nu știam copilă, tu știi de moarte? Ori tu nu vezi căci negru sunt de-al pompelor funebre să le simt durerea fraților… ( cu vocea blândă ) De-ai tăi… De-ai mei… De-ai lor ( o sărută pe frunte ).

Layla : ( se retrage și vorbește ușor în agitație ) Nu înțeleg… Nu înțeleg nimic… Ce vorbești? Ce profesori? Ce frați? Cântecul ăsta mi-l cânta mama, seara înainte de culcare, credeam că o să-ți placă. ( lasă capul jos )

Cătălin : ( o privește dulce ) Nu ai ce înțelege copilă ( zâmbește parcă fără speranță ), nu ai ce… Sunt vieți trecute de tine, sunt lucruri pe care tu nu știi de-ar fi ceva în fața ta… Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Cântă-mi cu pensula pe foaie sau perete, cu sunet de culoare; urâtul cel frumos… Of dulce oximoron… Uite … ( îi arată ceasul ) e timpul! N-ai dispărut încă? Nu ți-a ajuns câte ai, câte știi, câte mi-ai spus și câte zeci de veacuri am cu tine aici?

Layla : ( tristă ) Du-mă acasă!

Cătălin : ( voce tare ) Pha… Acasă? Care casă? A cui? M-aș duce de-aș știi încotro… Tu? Tu știi unde?

Layla : ( îi arată cu degetul ) Da! Lângă mama. Acolo lângă mormanele alea de pământ de lângă pădure. Vreau să stau cu ea și să-i cânt. Ei îi place.

Cătălin : ( cu vocea blândă ) Copilă… ( o cuprinde și o sărută pe frunte )

Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!

Cătălin : ( parcă nebun ) : Ai spus ceva?

Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!… ( pauză 3 secunde ) Cătălin? Tu ți-ai simțit vreodată sufletul rece?

Cătălin : Cum? ( pauză 3 secunde în care el o privește ) Copilă, cum? Eu știu că sunt în iad ce-i cald de nu mai pot. Doar mort ce sunt mă întreb de ce-i cu tine aici de-n iad eu sunt?
( brusc ) Sau stai că nu e iad, e purgatoriu pur, de tu ești rece mergi în sus ori eu sunt cald… E clar că-i iad, dar ce-i cu tine aici?

Layla : ( naivă repezită ) Ce e iadul? Dar purgatoriu? De ce la tine e cald și la mine frig? ( se așează amândoi jos ) M-a pedepsit Dumnezeu?

Cătălin : Copilă! ( ironic o privește blând și părintesc ) Tu știi când pui ceva-n congelator îngheață și e bine, că se păstrează-n timp ei bine așa ești tu… O păstrată! ( râd amândoi preț de 3-4 secunde ) Purgatoriul e… ( lasă privirea-n jos apoi se ridică și brusc psihotic ) Uite! ( îi arată ceasul ) E timpul!… N-ai plecat încă?

Layla : ( naivă ) Unde să plec? Vine cineva? ( agitată îl ia în brațe ) Nu-i lăsa să mă ia și pe mine ca pe mama!

Cătălin : ( o cuprinde îi ridică privirea cu degetul sub bărbie în sus și îi arată cu degetul ) Uite acolo! Acolo te duci… Acolo-ți sunt păpușile și gândurile tale naive. Gânduri ce le-aveam și eu de nu gustam d-ale poeților pasiuni sau d-ale prozatorilor gânduri de suicid…( jelește țipând ) Daaa…. Vine cineva nu și pentru mine! ( psihotic și agitat ) Dar dacă vine spunei că… Că… Că eu rămân aici, măcar aici decât să ard în iad. Desenează-mi ceva, nuștiu, ceva să te țin minte, ceva s-aud, ceva să simt… Copila mea, n-am să te las să pleci. Cum aș putea când tu ești tot ce am aici… Hai! Zmângălește-mi viața pe foaie sau perete.

Layla : ( îi dă drumul băiatului se duce spre perete scoate rujul și se dă cu el apoi sărută peretele ) Uite, ăsta ești tu! Ești un pupic. ( chicotește )

Cătălin : ( o privește trist pe ea apoi peretele se duce și sărută peretele unde a sărutat fata și îmbrățișează peretele )

Layla : ( curioasă ) Cătălin? Mă iubești?

Cătălin : ( brusc și tare ) Stai! Copilă, uite! E timpul!… Încă n-au venit, încă nu au venit… Copilă!…

Layla : ( neliniștită ) Despre ce vorbești? ( respiră des ) Ce e cu tine? Termină!

Cătălin : Copilă… Mă iubești?

Layla : Nuștiu! Te doare când iubești?

Cătălin : ( sarcastic ) Nu-mi irosi timpul cu întrebări retorice și infantile. Hai… N-ai plecat încă?… Am o eternitate de putrezit aici și sunt mai bătrân ca tine!

Layla : Tu m-ai adus aici! Du-mă înapoi de unde m-ai luat! ( își ia păpușa de pe jos și se șterge pe buze mânjindu-se cu ruj ) Uite, te-am șters de pe buzele mele! Ești rău!

Cătălin : ( agitat ) Uite uite uite… ( îi arată ceasul repezit la ea ) E timpul… Adu-ți aminte copilă, atunci când erai de vârsta mea, ce mă sărutai. Și ce-ți șopteam ( ridică mâinile ca pe cruce și privește în sus ) Eminescu, Bacovia, Cioran, cine vrei, acum-ți sunt la picioare. Eu ce să-ți spun când ei șoptesc aici veșnic ce eu m-am chinuit să îți arăt, copilă? ( pauză 4 secunde ) Ai zis ceva? ( agitat ) Probabil că nu, sau nu, nu ai ce spune. Să-mi mulțumești copilă, să-mi mulțumești că te-am salvat… ( agitat râzând că un nebun ) Ahahahaa sau preferai să vina altul să-ți fure vorba din gură o veșnicie? Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Spune-mi ceva. Zi-mi ceva de când eram noi doi. Mai știi?

Layla : Ce vorbești? Ce vorbești? Eu nu te cunosc! ( încearcă să ridice găleata cu apă și-o varsă pe jos, cade cu găleata cănd vrea s-o ridice ) Te ud pe picioare… Așa, să fii și tu bun! Să fii rece ca mine.

Cătălin : ( agitat se strânge într-un colț se ghemuiește și șopteste destul de tare încât să se audă psihotic și agitat ) Uite uite uite… ( respiră repede ) Îți spun ceva și-ți vei aduce amine… Fiind băiet, păduri cutreieram. Și mă culcam ades lângă izvor, iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, s-ascult cum sună apa-ncetișor, un freamăt lin venea din ram în ram și un miros venea adormitor… Și… ( privind dubios când în stânga când în dreapta ) De-aici nu mai știu… Dar sunt al tău… Pictează-mă cum vrei și-ți voi spune multe, copilă…

Va urma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *