Dor,  Gânduri,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

Piesa de teatru Poveste In Do Major ( ultima parte )

Layla : ( se repede spre el ) Iartă-mă, am fost rea! Nu am vrut să te ud! ( se duce și-și i-a pensulele și vopseaua ) Uite, o să te pictez. Unde vrei? Nu pot peste haine, o să te murdaresc.

Cătălin : Nu!… Să-mi cânți atunci când pictezi… S-aud când dai cu pensula…

Layla : ( îi desface nasturii de la sacou ) Dă-l jos!

Cătălin : ( se sperie și se retrage ) Nu, copilă! Nu!… M-ai ispitit odată în a morții capcană să crăp aici cu secole și tu să râzi de neputința mea de-a te iubi… ( tare ) Nu!…

Layla : ( se sperie și fuge suspinând, băgându-se sub pian )

Cătălin : ( blând ) Hai copilă, ieși! Uite ( îi arată ceasul ) încă nu e timpul… Mai stai… ( îi dă mâna și o scoate, apoi se trezesc îmbrățișați )

Layla : De ce ți-s umezi ochii? Văd o gaură-n ei. ( îi atinge ochii cu degetele )

Cătălin : ( încă în brațele unu altuia îi ia mâna de la ochi până să-i atingă ) De ce n-ar fi copilă? Ce ști tu ce au văzut ori nu? Ce găuri sunt ori dacă sunt să știi și unde?… Ești copilă, ar trebui să știi.. ( îi dă drumul brusc dar ea îl ține încă de incheietura mâini drepte, el încercând să plece ea-l trage iar el se întoarce ) Ai zis ceva?

Layla : ( el se lasă în genunchi iar ea îi sărută ochii ) Acum ți-am acoperit gaura. ( râde copilăresc )

Cătălin : ( iubitor ) Copila mea… ( o îmbrățișează apoi o împinge ) Dispari de nu știi ce-i cu mine. Ce gânduri, șarpe, mi-ai adus? ( agitat vorbind tare ) Da!… Tu erai acea ispita! Acea creatură din nimic ce m-a-ngropat precum i-am îngropat pe-ai mei ori eu trăiam din asta… Tu ce vrei de la mine? Hai… ( agitat ) Uite… ( îi arată ceasul ) E timpul… E timpul să pleci! Să nu-ți arăți chipul de păpușă.

Layla : ( țipă tare după care ridică tonul ) Nu mai plec! Nu mai plec nicăieri! ( îi ia ceasul de pe mână și îl zdrobește cu picioarele ) Nu mai este timp, l-am oprit! Acum, nu mai vine nimeni, nu mai trebuie să plec. ( se întoarce și cântă ) Și de la mine până la tine, cuvântul însuși v-a îngheța. Nici să te strig nu știu prea bine…
*Vasile Seicaru – LA adio tu
( se duce iar lângă perete desenează și cântă ) Și uite nu are cine să ne-ajute, abia-și mai ține lumea ale sale/ Și pe-un perete alb de muze mute, nebunii negrii caută o cale…

Cătălin : ( pică în genunchi ) Copilă… ( trist ) Copila mea ce-ai făcut? Cu ce-o să-mi număr orele când tu nu vei mai fi? Cum să mor din nou de-s mort deja cu tine și-aș vrea din nou de n-ai să fii cândva și nu-mi pot număra eu viața? Eu cum să știu de trupul meu îmbălsămat va putrezi ori ba când tu nu vrei să-mi dai odihna?… ( plânge în genunchi ) Copilă, copilă…

Layla : ( își ia fluierul și suflă, să acopere sunetul; continuă să picteze )

Cătălin : ( își pune mâinile la urechi și țipă ) Taaaaaaci!…

Layla : ( ea continuă )

Cătălin : ( se duce spre ea îi ia fluierul din mână și îi prinde capul cu palmele o privește în ochii și-i spune ) Mă iubești?

Layla : ( izbucnește în plâns ) Cine ești?

Cătălin : ( o scutură și îi spune cu tonul ridicat ) Copilă, mă iubești?

Layla : ( încearcă să se desprindă din strânsoare ) Lasă-mă! Lasă-mă!

Cătălin : ( îi dă drumu și îi spune trist ) Nu mă iubești?

Layla : ( ea pică se ridică în genunchi, își scoate rujul, se dă iar peste cel vechi și îl sărută ) Te iubesc! Acum o să mă ai și pe mine pe buze. ( chicotește )

Cătălin : ( după ce-i spune fata respiră din ce în ce mai repede în agitare și privește deasupra ei ) Uite!… Uite, uite!… E timpul… ( luminile se sting și se aprind ) Copilă e timpul!… Au venit… Vor să mi te ia!

Layla : ( îl ține strâns ) Zi-le să plece! Zi-le să plece!

Cătălin : ( o ține în brațe și agitat gonește cu mâna țipând psihotic spre plâns ) Plecați!… Plecați nu auziți? Nu am ce să vă ofer. De-mi spuneți vorbe dulci eu n-am s-aud de-l am pe șarpe lângă mine și șarpe sunt și eu… Plecați n-auziți? Plecați!…

Layla : ( se stinge lumina ) Au plecat?

Cătălin : ( o strânge în brațe și-o mângâie pe păr și se leagănă ) Șșșh copilă! Doar liniștea ce-mi spune-acum că tu ești doar cu mine când nici de iad nu pot scăpa, doar îngeri iau cu mine. Tu!… ( suspină ) Tu, copila mea… Privește-mă! ( lumina pe ei și ei se privesc )
E timpul! Pictează-mi lumea mea de-acolo, și făr de gânduri duse-n vorbe d-ale tale. ( blând la vorba ) Naive… Copilă, umple-mă de nonculori.

Layla : ( tremură ) Cătălin, poate era mama, poate vine după mine. Trebuie să plec, mă duc…( vrea să se ridice din brațele lui )

Cătălin : ( voce tare ) Nuuu copila mea… ( trist nebun ) Incă nu e timpul! De nu e ceas să-mi spună când să pleci, de ce să pleci căci eu nu știu nici când e timpul? Și nu e ora să-mi numere trăirea, respir cu tine aici în purgatoriu… ( blând pică în genunchi ) Copilă… Sărută-mă și spune-mi că nu pleci, și nu ma lași s-astept să vina ei cu nebunirea lor citită. Proza lor de suicid. N-am să-i astept… Am veșnicia aici, n-o pot trăi cu tine? Copila mea…

Layla : ( șoptește ) Nu se mai aude nimic… ( cu un glas parcă stins ) Mi-e somn! Îmi cânți ceva? Uite, îți dau o acadea, am găsit-o pe drum. ( scoate din buzunar prezervativul )

Cătălin : ( zâmbind părintește ) Copilă… Ai crescut și nu-i așa că-i bine? Ori ce să-ți cânt când tu adormi pe veci iar eu sunt veșnic treaz aici? S-adorm cu tine n-aș putea.

Layla : ( indignată ) De ce nu mănânci acadeaua?

Cătălin : Nu, copilă! ( blând ) Mi-ai dat un balon… Îl umflu dar ține cât e aer în el ori de l-aș sparge copilul îmi va da copil.

Layla : ( uimită ) Îți va da un copil? Cum? ( repezită ) De ce nu vrei să-l spargi? Așa mă vei lăsa să plec, nu vei mai fi singur.

Cătălin : Mă iubești, copilă?

Layla : ( naivă ) Nu știu. Doare iubirea? Pe mine ma arde ceva aici… ( pune mâna pe frunte )

Cătălin : ( îi pune mâna pe frunte apoi o sărută pe frunte ) E timpul! Privește… Aud doar versuri spuse ție. Și versuri spuse mie… ( ea se lasă în brațele lui )
Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?

Layla : Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
Eu înger pur cu dracul cel din mine
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. ( umflă prezervativul în timp ce recita el ultima strofă )

Cătălin : Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.

Layla : ( sparge balonul, el tresare ) Acum nu o să mai fi singur!

Cătălin : ( privește în jur uimit ) Uite! Copilă… Uite cum s-au adunat poeții, vor să mi te fure! Pictează-mă al tău să știu că-ți sunt pe veci în gând, ori nu… ( trist ) Dar unde-i ceasul?… Dar unde-s orele să-ți spun din nebunire că-i timpul să plecam?

Layla : ( se uită în jur ) De ce nu vine copilul? Unde e copilul? De unde vine?

Cătălin : ( ia o pensulă și desenează pe perete în jurul buzelor sărutate pe perete un copil ) Uite-l copilă! Uite-l!…

Layla : ( se lipește cu obrazul de copilul desenat ) Îl iubesc Cătălin, îl iubesc…

Cătălin : ( furios se ridică agitat îi spune ) Atunci rămâi cu el! Sau pleacă! Ți-am spus de-atâtea ori, copilă dulce, dispari că nu ai loc. ( în disperare ) N-auzi că vocile-mi iar spun să pleci sau să dispari? Dispari în lumea ta de fum!

Layla : ( se face palidă, vrea să plece ) Cătălin, mi-e rau! ( pică jos )

Cătălin : ( disperat o ia în brațe ) Nuu, nu, nu copilă! Uite, uite, uite! ( îi arată mâna goală ) N-am ceas, și nu știu de e timpul, dar nu e și tu știi copila mea… Nu copilă ( plânge ) Uite, uite, uite! ( respiră repede și se leagănă ) Îți spun povești din minte scoase, d-ale cufărului gând și spuse-n tinerețe. Bătrânii mei și-ai tăi, copilă… Naiv ce cred c-aș fi să știu că-i disparea sau tu n-ai fost deloc și-nebunesc aici cu versuri de poeți și proza-n suicid. N-ai vrea să mor cu tine-acum? ( o strânge-n brațe se leagănă și plânge )

Sfârșit!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *