Beniamin

Perspectiva

Iubite cititor. Am o poveste deosebita de spus si nu gasesc un alt loc mai bun de a ma exprima intr-un mod pe care femeile nu l-ar recunoaste. Aici, pe spatiul unui barbat, ma ascund eu, o femeie. Nu, nu, nu te lasa prostit de toate cliseele de povesti in care naratorul, respectiv naratoarea se descrie pe sine ca fiind o mareata fiinta a carei judecata n-o intrece nimeni, si cate si mai cate. Nu. Nicidecum. Sunt cuvintele unui barbat intr-o, da-mi voie sa citez „tentativa esuata de a gandi ca si o femeie”. Pare amunzat, de fapt cititorule tot ceea ce trebuie sa stii este ca sunt o femeie care doreste nimic altceva decat sa-si spuna gandul despre barbatul care scrie acum. N-ai inteles nimic nu? Da-mi voie sa-ti spun. Un barbat scrie acum despre el dar din perspectiva unei femei. Cel mai ciudat lucru despre asta e faptul ca nici el nu stie din perspectiva cui mai scrie. Nu Alina, nu esti tu. Si nu, nici Irina, iar daca iti apare numele stai linistita, n-ai reusit niciodata sa apreciezi dece inca mai apari in ceea ce mai srie asta aici. In fine…
El stie mult mai bine cum e sa amestece vorbele si sa le foloseasca intr-o asa maniera incat sa castige mereu, desi e constient, castigul pe care-l are e de moment, nicidecum ceva de viitor. Nu pentru el. El, e el. Hai sa-i spun ce am de zis, da-mi voie sa deschid iar ghilimelele si sa-i transmit:
De multe ori cuvintele pe care le mai spui cuiva ar trebui sa ti le aplici singur si sa te trezesti. Nu mai scrii provesti, scrii frustrari. Trebuie sa ti-o spun, sa te trezesti odata la realitate.
Te privesc mereu de parca as fi deasupra ta mereu, omuletule. Esti singur acolo intre peretii aia ai tai albi si scrii cu speranta ca poate Alina care intelege, Irina care te vrea altfel, amica ta Ioana ar putea sa citeasca si sa-ti dea un semn. Asta e rostul povestii asteia, nu? Nici nu tu mai stii ce vrei, dar iti stiu obiceiurile. Stiu cum uneori mai citesti din povestile tale trecute si plangi. E atat de dulce durerea, esti nebun! Nebun asa cum Irina ti-a spus cand te-a cunscut, nebunul de tine careia nu i-a pasat de nimic, nebunul de care s-a indragostit, nebunul care l-a uitat. Esti nebunul ala de care Alina s-a indragostit sau te-a mintit ca s-a indragostit de tine. Tupeistul nebun care a plecat la Suceava candva pentru un singur motiv. Sa nu fie singur. Nebunul care a dat cu piciorul tuturor si a fugit la Suceava. Nebunul care zace-n nebunia lui.
Te trezesti dimineata la fel, la 12 cum ti-ai facut obiceiul. Pentru ca noaptea ti-o incarci cu lacrimi si amintiri. Esti trist si gras. Esti scarbos si disperat. Nici cuvintele nu te mai alina dar speri intr-o a doua zi. Iti ascunzi mutra aia trista cu un zambet mincinos cu care durerea pitita abia ce se observa. Chipul te da de gol.
Rutina ta de zi cu zi, ma intreb de unde mai plangi, ma mir de ce mai plangi. Pentru ce? De fapt stiu, eu stiu. Sau stiu doar un pic din tine cum si celelalte au stiut doar fragmente. Ai trecut prin multe si nu sunt eu in masura sa te judec dar uite-ma sau mai bine zis priveste-te! Te ascunzi in ciocolata si povesti de singuratate. Esti inteligent dar de multe ori te complaci in prostia ta. Nu mai fii atent.
Intr-o zi Beniamin, ai sa te trezesti cu mine langa tine. Ai sa te trezesti cu mine in bratele tale la ora 12. Intr-o zi, si nu-ti mai zice in sinea ta ca acea zi nu va veni. Nu ai rabdare. Te stiu, dar nu mai bine decat te stie una din cele de mai sus. Inteleg doar atat cat vrei tu sa inteleg, nu-mi oferi mai mult decat ceea ce zic acum.
Traiesti momentul intr-adevar, dar nu renunti la el. Prostutule. Obisnuiesti sa te ascunzi dupa cuvinte si sarcasm. Cuvintele poate le manuiesti bine dar nu si sarcasmul, nu esti Irina!

Va urma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *