Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

Pe cine am ucis ( partea 13 )

Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |

Play and read


CAPITOLUL II Dorințe și regăsiri

Anii treceau ușor și fără complicații sociale prea mari. Am învățat într-o perioadă să cred în ceva ce nu este adevărat. Da, cititorule, credeam în acel dumnezeu. De fapt, să fiu mai sincer credeam doar că nu sunt singur ca și entitate în toată sfera asta socio-corupto-psihică a pupulației. Credeam în așa ceva ca nu cumva să fiu doborât de bucățelele de umanitate rămase în mine din obsesia mea de cândva. Poți să-mi spui cititorule orice vrei. Orice-ți dorești la adresa mea; știu ce-ai gândi și ce ți-ai spune în sinea ta. Prejudecăți are tot omul, și eu la rândul meu aveam când venea vorba de o damă prea bine aranjată ce mă atrăgea într-o obsesie. Tot ce am făcut cu Corina a fost din pură obsesie și dorință puternică de a stăpâni-o, ca și altele dupa ea sau înaintea ei, doar că ea a avut norocul de a rămâne alături de mine pe veci. Sau hai s-o spun pe modul creștinesc în care nu mai cred; În vecii vecilor. Amin.
Lipsa ei n-a simțit-o nimeni. Ai ei credeau că a plecat de-acasa, implicit nu mai mergea nici la școală, doar Mădălinei lucrurile nu-i miroseau a bine, de altfel Mădălina mai mult își ocupa timpul cu cine știe ce alte obsesii psihice poate mai deosebite ca ale mele. Futaiul și muia o caracteriza.
Corina, nu a mai fost găsită. Capul ei zdrobit de mașina de gunoi îl găsise angajații firmei respective care ulterior l-au predat poliției și celor de la IML ( Institutul Medico-Legal ), și, bineînțeles, a rămas ca o victimă necunoscută a unei crime bine gândite. Bine gândite? Mă îndoiesc. De mic copil mi-am dorit să fiu mai puternic decât cei ce ma sfidau de orice fel, obsesia de cândva mi-a trezit acea dorință de afirmare exterioară. Mai bine zis, am fost futut prea tare la cap încât am ajuns să ucid, ba mai mult, s-o fac și din plăcere. Una din crimele care am comis-o și de care am conștientizat într-un târziu a fost cea a tatălui meu. Tatălui meu natural.
Știi cum e cititorule, când auzi ușa liftului trântindu-se, să tresari de frica și ură pe un individ? Sau cum era să fii un simplu copil și să mergi la școală cu urme de curea pe față. Da. Un simplu, da e de ajuns să-ți spună cititorule, căci eu cândva eram ca și tine. O ființă „umană”. Vrei să-ți povestesc? Ori mai bine zis, cititorul meu fidel, să fii atent căci altă șansă n-ai decât să-mi urmărești cuvintele.
Părinții mei erau niște oameni deosebiți încă de la început. Mama, Elena pe nume, era o simplă puștoaică venită de la Suceava să-și facă un viitor, ca orice tânăra de la țară își dorea ceva, mai presus decât avea. Deja când mă născuse pe mine, ea era o femeie la a doua căsătorie, cu un băiat în urma primei căsătorii și bătută până și gravidă de un pocăit pierdut în așa-zisa sa religie cu alcool. Ironic când stai și te gândești cititorule, la o adică eu îmi luam bătaia încă din stomacul măicuței mele. Și te mai miri de ce am ajuns s-o ucid pe Corina.

Va Urma!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *