Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

Pe cine am ucis ( partea 1 )

[MEDIA=29]

… puncte, puncte. Cuvinte scrise aiurea pe-o bucată de spațiu alb. Încă odată, și-ncă odată și-ncă odată și-ncă odată pân’ la sfârșit. De-ar fi unul. Ăsta-i drumul meu. Citește-l.
Mulți spun că trebuie să fi un dumnezeu să decizi când poți lua viața cuiva sau nu; când poți judeca de poate v-a rămane pe pământ cu păcat sau nu. Mulți spun că trebuie să fii sfânt să scăpi dintr-un accident sau de moarte. Cine a mai scăpat de moarte de acum două mii și ceva de ani? Vreți judecată? Pe mine cine mă v-a judeca? Cine? …
“Să nu ucizi…!” spune Biblia, însă ea nu spune ce trebuie să faci atunci când nu te mai găsești, când rătăcești în tine… În ei… În gânduri… În disperare. Mi-am spus de mii de ori că voi fi ultimul într-o lista de asasine, nu stiam că va fi lista mea. Am vrut să fiu liniștit, vechea poveste, am vrut să pot cumpăra tot, chiar și viața cuiva de aveam puterea, să mi-o dăriuesc mie, să-i trăiesc viața, să-i simt iubirea pasională, sau ura față de Dumnezeu ce mulți din noi o simțim deși nimeni nu vrea să recunoască… Eu da… Îl urăsc pe Dumnezeu. Urăsc tot ce ține de aceasta entitate fictiva în care oile din voi cu spiritul de turma ce îl urmează în credința Sa își spun oful ca unui jurnal.
Mi-am spus cândva că tot ce-mi trebuie-n viață e un pic de adrenalina; un pic de iubire pasională, un pic de regăsire, bineînțeles ca să mă regăsesc îmi trebuie și-un pic de rătăcire și toată rețeta plăcerii psihice e completă.
Toți ne-am născut criminali. Unii cu sânge rece, alții cu sânge cald. Unii fără milă, alții cu durere… Eu? Eu am avut de ales. Fie rămâneam un neghiob al societății, al minții și al lumii în care trăiam fie mă-nbogățeam pe urma naivilor ce-mi înghiteau mânia. Iertarea când urma s-o cer, primirea n-o aveam, de eu eram călăul celor nedrepți în listele unora. Călăii stau în purgatoriu…
Oare un călău în vremea lui de glorie, ce judecă în sinea sa? Ce fel de rațiune îi bântuie-n minte? Ce inima mai avea că executa pe zi ce trecea un sclav? Ce judecată avea el într-un apoi de nu era un purgatoriu-atunci, ori eu nu merit acea judecată ca și călăul de-atunci? Că numele meu e pe sângele unor suflete în sinea lor oneste. Nu ma v-a scapa de iad sau purgatoriu. Dacă mai am inima, sunt iertat? Mă numesc Dobre Florin… am stat în Baba Novac, prin Bucuresti și-am omorât…
Povestea mea începe cu zilele din liceu. Liceu pe care l-am urât mereu, pe vremea în care eu eram absolvent al Capacității, marele test național, cel de dinaintea Bacalaureatului, m-a dat peste cap. Muncisem mult pentru rezultat deși nu doream ceva extravagand, vroiam să fiu la locul meu cu lucrurile mele și gândurile mele, perioada în care în casa mea totul era de-a-ndoaselea. Trecusem testele, dacă asta vă întrebați cu toții, însă gândurile mele de ucis nu au fost de-atunci, ci din mica mea copilărie. Mică pentru că majoritatea timpului l-am petrecut singur, și obligat m-am maturizat. Viața m-a obligat, durerea, bătaia, ura, dorința de evadare…
Mi-am scris mii de jurnale ale conștiintei ce mă mustra cateodată pe niște regrete umane ca totusi am ucis crud și cu sânge rece, mai ales pe vremea liceului când un copil traumatizat trecea prin perioade grele ale vieții, nu mai aveam nevoie de alte greutăți.
Prima mea victimă era o…

Va urma!

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *