Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti

Jurnal ( 4 )

[MEDIA=8]

Partea 1 | Partea 2 | Partea 3

Partea 4

O seara buna sa ai jurnalule. Nu ti-am mai scris cu zilele, caci in gandul meu ceea ce-ti spun e atat de intunecat incat nu mai pot suporta, e ca in zilele in care raposatul tata ma rapea intr-un miez de noapte, cuprins de iubirea bauturii, fugind de satana lui din casa pe care mama ce nu-mi era mama a muncit-o, si dormea in campuri ale parcurilor, iarna, iar eu eram doar in izmene. Crude sunt amintirile ce ti le dezvalui pe zi ce trece, caci gandul la o viata bine mi s-a spulberat de mult, cum zilele-n prezent am aflat caci cea ce trebuia a fi mama-mi e bolnava, oare, de-un cancer san. Desi n-am aratat, am simtit durerea intr-un-nauntrul meu ca un cutit ce se sucea in piept. Si ea cand ma gandesc ce suferinta a indurat cu ani in urma, cand, pana sa ma nasc eu, cel dintai sot, taximetrist fiind a vrut sa-i calce pantecele cu masina-i ce-a vandut-o. Le-a lasat tot. Casa, masa, masina tot. A facut precum eu acum un an. A lasat tot si-a plecat fara sa priveasca-napoi, ca mai tarziu fratele ce-mi trebuia a fi frate sa nu ne mai caute intr-un veci. Eu stiu ca ea nu m-a facut s-o iubesc ca si mama dar totusi e om, si cu atat mai rau c-acest individ ce se vrea al doilea tata, a pocnit-o intr-o a doua oara in viata ei, in seara cand am renuntat la casa mea.
Iti spuneam jurnalule ca am renuntat la casa. Da, sfertul ce mi se cuvinea l-am cedat, inca de cati va ani de zile, de cand reprosul si-a facut cuib in mintea naivilor batrani. M-am saturat sa-mi fie scarba de casa in care locuiesc.
Nu avea inima in seara aceea caci lovea cu placerea unui barbar implinit dupa o lupta seculara pentru pamant. Ma durea mai mult sufletul pe cat ma durea fizicul, iar fizicul? Crede-ma jurnalule, ca ma durea rau. Sangele din partea dreapta a barbiei incepu sa curga usor, dintr-o zgarietura pe care maretul pumn muncitor mi-l facuse, caci eu sunt un nimeni ce am tinut morala celui ce se crede vesnic negresit si corect. E asa jurnalule? Exista in lumea asta oameni ce nu gresesc? Ce sunt vesnic corecti? Sunt?
Femeia ce trebuia sa-mi fie mama, a disperat. Stia ca urmatorul pas era sa plec. Si-n fond ce rol aveam eu acolo, cand el era tot ce ea avea, daca el pleca, ceea ce eu ii spusesem intr-unul din momentele scandalului, ea ramanea singura, iar boala singuratatii cum circula in familie, ea nu facea fata prea mult in lume fara prezenta cuiva. El nu este de ea. El nu este de nimeni. Facea precum raposatul taicamiu, venea inmiresmat de alcool, cu cearta la gura, gata sa pocneasca pe fiece secunda si motiv. Eu nu vreau sa traiesc cu frica-n casa ce se presupunea a fi a mea. Jurnalule? Sa stii ca mi-am luat ce-mi trecea in momente de disperare-n cap si am plecat.

Va urma

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *