Gânduri,  Muzica nopţii,  Pe ce am boală,  Postări neinteresante,  Poveşti

Jurnal ( 3 )

[MEDIA=8]

Partea 1 | Partea 2

Partea 3

Ziua-ti buna jurnalule. Iti scriu acum de dor sa nu mai mor a treiasi oara poate-n viata mea, ca sa-mi continui oful de ai mei pariniti si dorul de libertate. Ti-am spus atunci jurnalule, ca-n casa mea in acea zi, paine era la mana lui, dar tot a mai poftit o paine si m-a dat afara. Imi mintesc clipele de-un an in urma cand am plecat fara nimic pe pielea mea, tot dintr-un motiv de-al lui si am trait o luna singur fara dureri…dar m-am intors. Am suspinat adanc si-apoi am plecat spre vanatoarea de paine ce ne hranea pe toti, intr-un tarziu de noapte, cand, pana si gandacii dormeau.
I-am facut pe plac, lui ce se credea al doilea tata si nu era. I-am adus painea poate cea de toate zilele, si i-am oferit-o drept pomana in numele raposatului tata ca Domnul lor sa ma ierte cumva si ragnetul si ocara sa inceteze. N-a fost sa fie… Sunetul vocii ascutite de barbat turmentat reusise sa penetreze pana si cele mai indepartate urechi, cu vorbe dureroase pe care niciun strain nu le-ar fi spus. De stiam c-avea intr-un adevar, taceam, dar n-am tacut jurnalule, n-am tacut. Am fost satul ca-n zece ani din viata mi-a reprosat de-o fapta, c-as fi spus in gandul meu ca sunt mei presus de ei. Cu ce? Cu ce sunt mai presus de ei jurnalul meu…cu ce? Ca-am incercat sa-i iubesc pe amandoi ca si pe mine, ca ma minteam in sinea mea ca totul e bine cand nu era asa, iar masca ce-o purtam zilnic, ma ferea de intrebari personale din partea tuturor?
Am asteptat de mult ca vorbele sa ajunga la pragul unor decizii marete din viata mea. Decizi pe care le incalc pentru ca nu sunt piatra, precum este si el. El…cel ce se credea al doilea tata si nu era. I-am spus sa plece… sa nu mai aud de el, si de ceea ce el facea. I-am spus ca-l apreciez ca munceste poate mai mult ca altii si nu cere mult de la viata…l-am apreciat…ca apoi sa ma loveasca dur cu pumnii cu care isi hraneste gura. Lovea c-o pofta poate mai mare decat o avea pentru painea ce l-a starnit din loc. Ca in fond cine eram eu, sa-i pot face morala. Eu, cel ce eram un nimeni in viata lui. De eu eram un nimeni de ce mai locuia cu mine, in casa mea, sub acoperisul meu, unde eu l-am primit si l-am tinut, cand nimeni nu-l primea?
Pumnul dat in partea din spate a capului mi-a fost fatal… corpul nu mi-a mai raspuns comenzilor din impulsuri si-am inceput pentru o clipa sa ma zbat fara vlaga in baia pe care el n-a vrut s-o termine cand trebuia. Credeam ca mor jurnalule, imi doream in clipa aceea sa nu ma mai trezesc din ameteala durerii pe care pumnul mi-o daruise, sa mor sa nu mai stiu de nimic…Jurnalule? …Oare eu nu mi-am primit pedeapsa pentru orice fel de greseala facuta-n inconstienta, oare eu nu am platit pentru toate faptele mele…? Ma durea tare rau.
Si spunandu-ti tie draga jurnal, ca m-am ridicat tremurand iar a continuat cu violenta ce-l incalzea tare mult, caci eu, nimicul, din neant ii dadeam lectii de viata, iar cea ce se credea a fi mama, saraca, sarind in ajutorul meu a lovit-o atat de tare incat a izbit-o de pamant. Am strigat din rasputeri sa iasa, sa dispara, sa nu mai aud de el sau de numele lui ce era numele celui dintai tata, iar el a continuat sa loveasca, fie din pumnul cu care muncea zi de zi in soare, fie cu piciorul cu care pasea tare mandru ca nu-i lipsea nimic…ii lipsea constiinta, si inima.

Va urma