Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Pe ce am boală,  Poezii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

Jaful (partea 2)

Partea 1

[MEDIA=10]

Partea 2

Trecuse o săptămână de atunci, poliţia nu a reuşit să dea de urma lui ci doar a celor doi păcălici ce-l ajutau cu atâta dăruintă. Pe mine m-au dus la un spital în apropiere pentru picior. Durerea era de neînchipuit, practic aveam tibia sfîrtectă de glonţul ce trecuse ca prin puf. El era de negăsit. Poliţişti nu dădeau niciun fel de randament, tipic bărbaţilor, întotdeauna trebuie cineva să îi împingă de la spate eventual să le înfingă ceva şi-n poponeaţă.
„…în alte ştiri ale zilei, notoriul criminal Petre Constantin…” ştiri peste ştiri peste ştiri, numai faţa lui era la televizor. Când vrei să uiţi nu poţi deloc asta şi pentu că era simplu, el mă veghea mereu. Stiam asta întotdeauna. Il auzeam mereu vorbind cu doctorul la intrare. Ori el ori vreun alt deştept ce nu vrea decât să mă-ndoape cu sămînţa proprie.
Intro zi l-am vazut în holul spitalului cînd iesisem să fumez, cu 2 luni după jaf. Era neschimbat. Aceaşi expresie de om puternic şi sigur pe el ce reusea să mă aprindă doar din simpla prezenţă. Era multă lume pe culoar, mi-era greu să mă deplasez avînd înca piciorul în ghips după numeroase cusături şi oase rupte, aşa că am rămas în faţa uşii salonului din care stăteam, cu cîrja în mână, îmbrăcată doar într-un halat cu papucii în picioare, şi cu ţigarea în gură. El era undeva în capătul culoaului la recepţie. Era el, ştiam sigur, nu mă puteam însela, avea aceleaşi haine; o jeacă de piele neagră cu guler înalt, un păr bătrân, semicărunt, un corp la care orice domnişoară leşina la atingere, palme mari şi jeanşi albaştri. El era, avea pînă şi sarcasmul acela infect pe care-l aplica în ziua cu jaful. Il auzeam pînă aici, la salonul meu.
Nuştiu ce avea de rezolvat, dar era frumos, chipeş chiar. N-am îndrăznit să mă apropii, mi-era totuşi teamă, sunt femeie, e normal, aşa că m-am lipit de perete şi m-am prelins pînă jos cu ţigarea fumată şi cu gândurile departe. Când mă ridic, el dispăruse.
– Domnişoaraaa…
– Doamna!
– Pardon, doamna Orhideea, deosebit nume…
– Stiu, mi se spune des.
– Mă numesc Grigore Bogdan, noul doctor în acest spital, şi care, se pare totuşi că va preluat cazul…
– Doctore. Bogdan. Te rog încetează şi spune-mi cu ce te pot ajuta sau cu ce mă poţi ajuta, de fapt ştiu cu ce mă poţi ajuta. Spune-mi cine era tipul de la recepţie de acum 10 minute, cel cu jacheta de piele, neagră?
– Da, ideea era că in urmatoarele zile vom aplica nişte teste apoi vă externăm.
– Nu-mi da răspunsuri la alte întrebari.
– Nu sunt în măsură să vă spun aşa ceva. Vă rog încetaţi cu fumatul în culoar că altfel vă evacuez.
Noul doctor era un tip care chiar nu a avut parte de adrenalină la viata lui.Poate că am fost înţepată un pic cu el dar nu conta, deodată sună celularul:
– Alo!
– Uite păpuşă că tot am dat de tine…

Va urma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *