Perspectivă feminină,  Postări neinteresante,  Poveşti

IU BI TU LE pronunță-te așa

Știi cum este uneori când cedezi de tot. M-ai înnebunit tu, tu si tu, și atitudinea ta… Și amintirile cu tine și cu noi, cu mine, iubita ta. Beată de cuvintele tale, vrăjiță de ochii tăi. Înecată de iubire. Prefăcerea asta cu care m-ai mințit. Și cum să uit de tine? Cum să îți uit chipul când mă treazeam dimineața sau șoaptele tale când adorm. Cum să te scot din mintea mea decât să umplu golul pe care tu mi l-ai lăsat cu uitarea. Uitarea de mine. M-ai bine să te uit pe tine uitând de mine în brațele altcuiva, să îmi înec durerea cu alcool, să ajung sus din nou, de jos, de unde m-ai lăsat. Jos unde ajung mereu când mă trezesc din ce vrei tu… Jos acolo, unde mă duc vorbele, cuvintele sau gândurile cu tine. Gândurile perverse în care ne scufundam amândoi, gândurile despre care uit uneori în cateo seară. Gânduri în care mă trezesc și tu nu mai ești. Sunt singură și nu pot trece peste tot ce însemni tu, și tu ești tot ce mă definește pe mine. Nimic nu mă mai suprinde… Nici felul în care decid să uit de tine, când nu mi-e bine atunci mai uit de tine IU BI TU LE… Pronunță-te așa. Pronunță-te și vede-mă singură cum lupt cu mine, fără tine să mă ții lucidă. Îmi ocup mintea cu tot felul de nimeni care seamănă cu tine să uit de mine și de tine și nu de noi. Nu pot să adorm singură, nu așa, nu pot fără tine, mai bine în bula mea nebună. Ai dispărut și trebuie să uit… Unde ești?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *