Gânduri

Iti amintesti?

Stii si tu cum e, da? sa te plimbi lejer pe strada, cu melodia preferata amenintand sa iti sparga timpanele, cu acele imense casti in urechi, simtind cum toata fiinta ta vibreaza, si cum din cand in cand mai scapi cate un murmur al liniei melodice pe buzele infierbantate de nerabdare sa ajungi sa iti vezi prietenii cu care stii clar ca te vei distra din nou de minune…Parca ar fi un vis frumos. Si inchizi ochii increzator, stiind ca mergi pe un drum prea bine cunoscut, si ca o zi asa geniala nu are cum sa fie distrusa de absolut nimic.

Dar iti mai aduci aminte? De vremea cand abia pasisesi in “lume”? De prima data cand te`ai simtit mai matur? Si te`ai putut uita in vechea si plina de amintiri oglinda din baie, si ai vazut acolo ceva nou, ceva ce nu mai vazusesi pana acum? Dar de primul tau sarut? Cum te`ai simtit in momentul ala? Ai simtit ca poti zbura? Ca mori de rusine, fiind ca era primul? Dar extazul, pe acela l`ai simtit vreodata, dragul meu prieten? Te vad asa de mare si lipsit de griji, dar ochii tai aparati de parul des si de mii de vise ascund un copil de demult, un copil ce iese din cand in cand, si imi arata cat de bine e sa fii atat. Un copil.

Parca mai frumos era cand ne puteam tine de mana la gradinita, si cand puteam vorbi deschis, fara frica. Si parca mai bine ne statea cu inocenta decat cu sarcasmul. Dar nu ai ce ii face. Crestem. Si tu ai crescut mai mult ca mine, dar din pacate te voi ajunge din urma in curand. Da, si pentru mine, “jucariile au stat” deja, si simt cum incep sa ma inunde responsabilitatile. Si de ce? Numai pentru ca asa trebuie? Eu nu vreau. Refuz. Vreau sa fiu din nou un copil inocent, si vreau din nou sa sper ca ma voi face mare mai repede, doar pentru a imi dori sa fiu copil din nou. Ce cerc vicios complex, dar dureros de simplu.

Ieri am fost in parcul acela vechi. Il mai tii minte? Primul parc al copilariei noastre. Cu leaganele acelea rosii. Acum era parasit. Si era trist. Si in mintea mea s`au derulat mii de imagini incetosate, si am simtit miros de iarba proaspata si de inghetata. Mai tii minte acel mic chiosc cu inghetata? Cum ne duceam cu banutii din pusculite si ne luam cate una pe saptamana? Si mereu luam aceeasi aroma? Si cum ai inceput sa plangi cand nu ti`au mai ajuns banii ca sa iti iei acea inghetata de ciocolata? Si cum doamna aceea draguta care mirosea mereu a trandafiri ti`a dat inghetata pe cat aveai, si ti`a zis ca esti baiat mare si ca nu trebuie sa plangi? Eu imi aduc aminte. Si imi voi aduce mereu aminte cum te`ai sters la ochi si o urma de sobritate a aparut in ei. Si m`am speriat. M`am speriat atat de tare. Stiam ca nu vei mai fi inocent niciodata. Stiam asta. Desi nu imi dau seama cum. Si acum regret acea remarca. Desi dansa nu avea nici o vina. Dar regret.

Dar ia zi, acea ceainarie din colt, iti mai amintesti de ea? Cea care acum s`a transformat intr`un magazin alimentar? Da, aceea. Mai tii minte cand mi`ai zis ca vrei sa imi iei ceva mai dulce ca si inghetata cu ciocolata? Si mi`ai luat ceai de trandafiri? Mai stii? Eu da. Si acum il consider cel mai dulce lucru. Desi am crescut, si a trecut o eternitate si o zi de atunci, eu nu am uitat prima inghititura de ceai luata. Dar tu? Tu mai retii ziua aceea?

Si pe mine? Pe mine ma mai tii minte? Mai sunt prezenta acolo undeva? Undeva in mintea ta? Ma tii asemeni mie, ca pe o comoara? Ma tii aproape de inima si de sufletul tau? Iti mai zboara gandul inspre mine uneori? Sau acum esti mare? Acum ai crescut? Acum nu mai esti tu cel de atunci? Unde ai disparut? Ce blestem mi te`a furat, prieten drag, de langa inima? Ce fiinta a indraznit sa mi te rapeasca? Sau poate ca doar ai uitat. Poate ca sunt doar atat. Uitata.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *