Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

…fragment [Poveste de sinucigas]

Rugăminte, dă play pe piesă, şi citeşte în timp ce se redă…RECOMAND

[MEDIA=11]

…astăzi şi-a spus în gând, ori nu se mai trezeşte ori e ultima zi.
Incet se trezi fără vlagă sau chef de orice altceva. A tras e de el însăşi numai să se spele pe faţă. Ceasul îi suna zadarnic şi insistent din 9 în 9 minute aceeaşi piesa de 4 ani de zile. Intrun final se ridică. Stând în fund. Nebărberit. Ciufulit. Imbrăcat doar în nişte şorţi abli ce nu mai erau decât nişte chiloţi pătaţi cu cine ştie ce secreţii. Prin faţă , pe la fund şi pe oriunde ar mai putea fi pătaţi.
Mirosea, duhnea chiar, atât el cât şi casa în care trăia împreună cu o pisică ce-o primise din mila unor oameni cu câţiva ani în urmă. Era singurul suflet ce era alături de el.
Stând în fund privea nepăsător fereastra unde soarele bătea cu o lumină orbiotoare. Puteai să distingi cât de mult praf era după cum vedeai în razele de soare. Pisica se freca pe lângă el iar el sufla greu. Era de-un sictir notoriu. Ii dădu pisicii un picior de alungare şi se ridică spre baia care părea neîngrijită de ani de zile. Closetul era plin de chistoace de ţigări, iar hârtii igienice folosite îşi făceau veacul pe lângă vas, te miri cum mai trăia acolo. Ajuns în baie începu să privească oglinda neştearsă. Se privea pe el, pe sinea lui, îşi privea pierzania, ştia că rostul nu-i mai e aici, decât dacă o v-a lua de la început ceea ce şi el ştia că nu se va întâmpla, era prea tarziu pentru el.
Privindu-se în linişte, gânduri de sfârşit îl cuprindeau şi brusc începu să plângă. In hohote. Urlând, lovind pereţii crăpaţi şi galbeni. Ce a fost el o dată şi ce a ajuns. Işi amintea cândva, că toţi îl cunoşteau, toţi îl admirau, toţi îl iubeau însa el? El întotdeauna a vrut ceva mai mult decât i s-a oferit, probabil că de aceea ajunseseră aşa cum era atunci. Mai singur decât a fost vreodată. Sti cum e vorba aceea , ” de ce ţi-e frica, de aia nu scapi”, în cazul lui, îi era teamă de singurătate.
Ieşind din baie îşi privea paşii mărunţi către dormitor. Era trist, singur şi murdar. Dormitorul în care îşi făcea veacul scriind articole de dor era răvăşit, haine murdare, căcărezi de la pisică, pete de urina în pat şi canapele, chistoace şi hârtii arse, sticle sparte şi ferestre cârpite cu folii de plastic. Privea neputincios cum viaţa îl răsplătise, şi-şi mulţumea în sinea lui clătinând încet din cap. Trist.
Apoi, întro clipă de disperare, şi-a pus capăt gândurilor cu o încheiere a raţionamentului la o singură idee. Aceea că rostul existenţei nu-şi mai are rol. Disperat, începu să tremure, căutând o fotografie veche a ultimei iubite, să-i poată săruta chipul ca el să-şi poată reveni. Ii era un dor cumplit de ultima iubire. O anume Irina. L-a iubit mult, şi el la râdul lui, dar a pierdut-o datorită egoismului de care dădea dovadă. De aceea şi-a pierdut prietenii, aşa zişii prieteni, cunoştiinţe şi aşa mai departe.
O găsi. Găsi poza mult căutată şi învechită. O săruta cu dor şi-o-mbrăţisa parc-o avea lângă el chiar pe iubita lui. Si visa, şi cânta. Nu mai avea raţiune. Cel puţin gândurile îi erau departe în disperare. Iubea prea mult, suferea prea mult, ura prea mult, ierta prea mult, însa pe el nu s-a putut ierta niciodată.
Zvârli poza pe jos, neavâd de la cine să-si mai i-a rămas bun decât de la pisică. Plâgând se întinde în pat lângă ea şi-o mângâie spunând: ” Iubiiita mea…pisoiu meu frumos…ce te iubeşte băiatu…pisoiu’ meu” şi pisica torcea iubitor. Uşa de la balcon era deschisa aşa că nu şi-a mai depus alt efort. Privind înapoi îşi ia bun rămas şi se aruncă de la al zece-lea nivel. Ciudat, zece era numărul perfecţiunii…

12 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *