Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

…fragment (Poveste de sinucigas) ( cinci ani mai tarziu )

| Acum | Acum zece ani |

[MEDIA=19]

…s-a plans astazi ca munceste prea mult cand el nu isi da seama ca poate salveaza viata cuiva candva , undeva.
Era medic de doctor de profesie. Chirurg. Tanar de numai 34 de ani, zilnic prin operatiile lui si transferuri de organe salva mi de vieti dar totusi el nu era fericit. Ce oare-l facea fericit?
Nici el nu stia. Nu era multumit cu sinea lui, cu ceea ce el facea, muncea sau daruia din toata inima. Nu avea pentru cine. Traia singur de zece ani de zile de cand parintii lui murisera intr-un accident de masina. Tot atunci si-a jurat ca va ajuta pe cine poate.
Ca tot omul avea si el viciile lui pe care singuratatea i le agrava. Consuma alcool si droguri din lipsa de preocupare si disperare de cauza. Avea o viata plina de angoase existentiale pe care nu le-npartasea cu nimeni. Nu avea cu cine; iar esecurile? Esecurile le stingea intr-o sticla de wisky in vreo sambata seara cand el avea liber. Toate astea il omorau inauntru dar nu atat de tare pe cat il omora constiinta din ziua in care pe acel sinucigas nu l-a putut salva. In urma cu 5 ani de zile un pusti sarac se aruncase de la etajul 10 din blocul de vis-a-vis. Picase pe pamant umed si mai putea fi salvat insa el era neputincios, si de-atunci lumea l-a condamnat ca poate traia. Poate nu.
Cinci ani de zile si-a dorit sa-l salveze pe tanar. Nu mai dormea, nu mai gandea clar, nu mai simtea nimic, si-ntr-una din zile isi pune capat durerii…
Era una din zilele alea sufocante la inceput de vara, cand multa lume venea doar cu mizilicuri la spital, o vineri neasteptata pentru orice fel de eveniment.
Isi termina programul cu aceeasi placere ca pana atunci se schimba si pleaca. Ajuns acasa incepu iar sa bea si sa injure singur in casa. „Puteai trai acum daca reuseam….”. Aceeasi problema. Si bea, si-nghite-n sec. Privea fereastra deschisa din bucataria curatat de vecina care mai avea grija din cand in cand de el, si pe cand paharul urca spre gura uscata de caldurile verii cu burbonul rece si proaspat, lacrimile ii curgeau cu aceeasi viteza. Clatinand din cap cu ochii inchisi isi amiteste de baiat…
Vazanduse neputincios sparge paharul iar, sparge paharul de perete spre aragaz, isi pierde isi pierde echilibrul din burbonul baut cade pe ochiul aprins al aragazului si se aprinde tot.
Stand pe picioare, privind in gol, arzand viu simte focul cum ii penetreaza pielea spre topire, isi priveste palmele si fuge spre ferestra. Tipand se arunca arzand in dureri…cu cinci ani mai tarziu de tanarul de la etajul zece.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *