Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

Criminalul cu inimă VI ( repost and edit )

– Dã-te mã grasule, lasã-mã sã intru.
Evident vroia sã intre în baie. Aveam ochii-n lacrimi, le iubeam pe amândouã în aceeași mãsurã şi munceam doar pentru ele…
Ea a intrat în baie iar eu grăbit, cică, am luat pachetul şi am fugit într-o grabă pe uşă afară. Nu ştiam ce să fac, să o aştept până ce iese s-o pot lovi când nu e nimeni în preajmă sau să renunţ şi să fiu eu omorât. Căcat. O iubeam şi nu puteam să fac una ca asta, dar n-aveam altă şansă. Am stat vreo 20 de minute în faţa uşii după ce-am ieşit, gândind, ascultând, privind în jur. Bărbatul misterios era peste stradă aşteptându-mă să ies, urmărindu-mă pe mine, când o urmăream pe ea. Vânatorul vânat. Când… am auzit-o:
– Mamă, am plecat la facultate.
– Ai grijă, draga mea!
După frazele de adio am urcat repede doua etaje mai sus, ca ea să nu işi dea seama că eu înca mai sunt în scară. O urmăream. Vroiam să fiu sigur că va fi ultima lovitură pe care-o mai dau. Eram disperat, privind-o cum ieşea din apartament, mă luau toate căldurile, eram transpirat de parcă mă plouase în clipa aceea. Patetic. Am coborât, grăbit, şi eu îndată ce am văzut-o că iese din scară. Mă împiedicam de fiecare treaptă coborând, parcă eram neîndemânatic, deveneam dubios. Ieşind din scară încercam pe cât posibilul să n-o pierd din priviri, ea încerca să se facă nevăzută iar bărbatul misterios mă urmărea cu fiecare pas. Din când în când îi mai trăgeam o privire, timp în care el nu ezita să-mi facă din ochi, semn că ştia tot ce făceam, n-aveam cale de scăpare.
O urmăream pas cu pas, la traverasări, pe trotuar, printre mulţimile de oameni, era extrem de rapidă, iar eu obosit de nopţi nedormite din remuşcări şi vinovăţie abia că mai ţineam pasul cu ea. Drumul ei obişnuit până la facultate era ceva mai complicat, trebuia, de acasă să meargă printre blocuri, apoi la metrou câteva staţii după care iar printre blocuri şi într-un final la facultate.
Urcase în metrou. Eu cu un vagon în urmă. Bărbatul misterios în acelaşi vagon dar pe altă uşă. Lucrurile erau simple. După cum gândisem eu, aşa păreau a fi. Căldura din metrou era insuportabilă, oamenii se-nghesuiau, iar ea se ascundea prin mulţime de parcă ştia bine ce va urma.
Înghesuindu-mă printre oameni, într-o clipă de neatenţie mă vede… O privire puternică, ochi în ochi, nu mai mult de două secunde, după care m-am retras, nu am vrut să ştie că o urmăresc, dar ea m-a recunoscut şi m-a strigat. Începusem să tremur, mă albisem, şi transpiram parcă mai tare ca oricând. Am dat înapoi să mă ascund dar ea continua, bărbatul misterios se apropia de mine iar ea tot mă căuta, ce căcat era să mai fac?
N-a durat mult căci metroul se oprise chiar în staţia în care ea trebuia să coboare. Coborând, o urmăream cum mă cauta, era sigură ca eu eram în metrou, m-a căutat vreo 10 minute în staţie. Eu, isteţ, m-am pitit bine, eram totuşi uimit că bărbatul misterios dispăruse.

Va urma!

2 comentarii

  • beniamin

    @AlterEgo – Din pacate, intreaga poveste se bazeaza pe distrugerea psihicului uman; constiinta, ratiunea, alegerea dintre viata lui sau a ei, egoismul in sine, saracia, motive care predomina in povestea asta, de fapt pentru dragoste o face, ve afla maine in ultima parte, cand vor muri amandoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *