• Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 16 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |

    Play piesei apoi citire.

    [MEDIA=24]

    Rânduri de nimicuri aștern pe foaia pe care tu cititorule o savurezi, scârbit sau nu de maniera în care îți redau ceea ce făceam cândva. Aș vrea să cred că viața ce a urmat după moartea lui, era doar o simplă coincidență. O coincidență în care curvele își făceau veacul prin preajmă iar futaiul pishicului era în floare. O fi bine să ai în ce să crezi cititorule? Cui să-i ceri ajutorul? Sau pe cine să înjuri atunci când nu te-ascultă ori iar mă iei în gânduri că-s vreun individ ce-ar instiga la blasfemie sau alte căcaturi ce unii cred despre scurta asta istorisire? Și că tot ți-am spus de Corina, e randul lui. A lui Marin, tatăl meu…
    Bărbat bine aș putea spune, din ce-mi mai aminteam de el în vreun vis care-mi fura din somn. O altă poveste, un alt futai la psihic. El avea mereu o manieră aparte în abordarea femeilor, și alta când venea vorba de familie, probabil dorința neobișnuită de a domina și cea mai mică parte a femeii ce mă atrage venea din partea sa a genei.
    De când îl știam avea păr cărunt și jumătate din dinți puși. De tablă… Nu mă întelege greșit cititorule, era o moda cândva să-ți pui dinți de tablă, probabil să-i intimideze pe boschetarii cu care mai umbla sau să fută vre-o altă curvă impresionată cum făcea mai tot timpul. Îmi amintesc cititorule, îmi amintesc de nopțile nedormite în care strângeam tare din dinți să nu mai aud vreun „Fute-mă, Mariane. Da! Hai, nu te opri, hai!” din dormitorul în care Corina și-a spus ultimul cuvânt.
    Ultima curvă și-o găsise în spatele blocului, acolo unde își pierdea vremea, într-o cârciumă jegoasă, Lampress pe nume. Era înfiorător să te gândești cum imbecilii se pișau la propriu pe ei.
    Ea, curva de ea, Lili pe nume, lucra la sifonăria din spatele cârciumii. Avea un păr lung, blond cu rădăcini de păr brunet și-un ruj roz mereu pe bot. Femeia era grasă, la început credeam că era gravidă… Mă înșelasem. O cunoscusem într-una din nopțile în care mă fura taicutul meu, gol fiind să-i recit din biblie în cârciumă. Tare mândru era că fi-su la vârsta la care alții se scobesc în nas, știa să citească. Lili, curva de ea, cuvinte de laudă-i arunca și aluzii de futai gusta cu el la un pahar de vorba și-un pic de gheață.
    Vezi tu cititorule, curvele când vor un pic de pula, lunga, groasa, circumcisă ori nu, neagră sau albă, căsătorită ori nu, aceasta nu mai ține cont de alte impasuri. Copii? Soție? Mici rahaturi în gândul ei… Și mă scârbea al naibii, când mă mângâia pe cap ca pe-un câine frecânduse de pantalonii taicuțului meu. Cu atât mai tare știind că măicuța mea dormea într-o ghenă bătută chiar de el; dar mă obișnuisem. Era ceva la ordinea zilei, însă de data asta mi-am dat seama de lumea-n care trăiam.
    – Mariane, să-mi spui când pleacă nevastă-ta, să văd și eu pe unde stai…
    – Stai fă, că nu e acasă.
    – E la muncă?
    – Nu știu unde e c-o fut pe mă-sa-n gât, una două.
    Vorbe n-ar mai fi să-ți spun, c-atunci l-am văzut gol întâia oară pe tăicutul meu futând o imbecilă.
    După ce l-am împins tot ce a facut el, tot ce a crezut el că este-n rațiunea lui pierdută mi-a venit în gând, boschetara aia care mirosea a pișat și-o futuse-ntr-un revelion, bradul de Crăciun care-l aruncase din sufragerie-n hol, curva de Lili, pișatul din Lampress, înjurăturile, curelele de pe față, scuipatul… și nopțile care somnul nu era. Eu îmi pierdusem de mult rațiunea, până și credința. Și-n ce să cred cititorule? Când altfel de ieșire n-am. E ca și cum ai fi șobolan și ești închis într-o cutie. Îți rozi calea spre ieșire… În cazul meu peretele a fost el.
    Îmi doream să fug, îmi doream să nu visez verseturi, îmi doream să nu mai gust cureaua, să nu-i mai simt mădularul în spate, să nu mai tresar când ușa liftului se trântea, îmi doream să scap… Îmi doream să moară.

    Va urma

  • Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Piesa de teatru “În ritm de jazz” ( continuare )

    Partea 1

    Scena 2

    Spațiul în care se desfăsoară acțiunea este același. Localul este plin iar pe scenă se află o orchestră de muzică jazz care menține atmosfera. O singură masă este liberă, aceasta fiind rezervată. După cateva momente, intră Iarina; de această dată este îmbrăcată într-o rochie neagră cu spatele gol, un sal din dantelă transparent, iar părul la fel ca și seara trecută. La gât are o sticluță tip bijuterie, lucrată manual într-un stil japonez.
    La intrare atrage atenția celor din jur. Se așează la masa rezervată și așteaptă.

    Ospătarul : Bună seara.

    Iarina : Bună să fie!

    Ospătarul : Doriți să serviți ceva?

    Iarina : Îmi recomanzi ceva?

    Ospătarul : Mă scuzați dar mă tem că este imposibil, depinde de gusturile fiecăruia…

    Iarina : ( ispititoare ) Și tu ce anume gusturi crezi că am?

    Ospătarul : ( rușinos ) O doamnă rafinată ca dumnea…

    Iarina : ( în întrerupere ) Domnișoară!

    Ospatarul : Îmi cer scuze. După cum ziceam, cred că o domnișoară atât de rafinată ca dumneata ar prefera ceva ușor și dulce.

    Iarina : ( se amuză, chicotește ) De cât timp lucrezi aici?

    Ospătarul : De-o săptămână…

    Iarina : ( vorbește printre râsete ) Ești teribil de amuzant. Vreau o apă plată momentan, multumesc.

    Ospătarul : ( notează ) Am înțeles. Cu gheată sau fără?

    Iarina : Cum dorești.

    Ospătarul : Și dumneavoastră sunteți la fel de amuzantă, fi-ți fără grijă. ( pleacă )

    ( Iarina rămane singură și se uita nerăbdătoare la ceas, își verifică telefonul, se uită în jur, până când o întrerupe un bărbat )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( discret se apleacă spre urechea ei ) Dacă aveți de gând să faceți vre-un circ pe aici, ca și-n alte dăți voi fi nevoit să vă dau afară din local…

    Iarina : ( tresare ) Poftim? Mă tem că nu am înțeles…

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se ridică și începe cu vocea apăsată ) Doamnă, e simplu. Păstrați liniștea și vă tratam ca pe un client. Nu? Atunci vă voi pofti afară. Am stat cu ochii pe dumneavoastră. Iar senzația pe care matale o dai este una destul de dubioasa. Nu promovam prostituate, și bănuiesc că nu sunteți una, motiv pentru care încă nu v-am dat afară. Însă dubii privind dumneata duduie, am… ( încheie, se întoarce diplomat și dă să plece în spate )

    Iarina : ( râde forțat si tare, sarcastic ) Stați puțin… ( se ridică și se îndreaptă spre el cu o privire pătrunzătoare ) În primul rând domnule „Am dimensiunea gurii direct proporțională cu creierul”, dudui să le spui femeilor care le plătești să îți suporte proastele maniere. În al 2-lea rând nu știam că este interzis să vii singură într-un local și să servești un pahar de apa. Sau mă înșel? Ați stat cu ochii pe mine? Se pare că dioptriile nu vă sunt de niciun folos ( se uita de sus până jos la el si pronunță dezgustată ) DOMNULE! Uită-te la mine, ( face o piruietă ) ți se pare că arăt ca o prostituată? Ar trebui să calci pământul pe care eu calc și să fi onorat că-ți calc în localul asta împuțit! Codul bunelor maniere nu mai funcționeaza nicăieri. ( indignată ) Și mă miram de angajați. Bieții… ( vrea să plece și lasă pe masă niște bani ) Poftim, pentru aerul consumat.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( cu mâinile la spate îi spune diplomat ) Duduie… sunt mai mult decât perspicace. Să nu credeți ca pereții nu au ochi sau paharele urechi… ( pleacă politicos )

    ( La asistarea scenei, un bărbat cu cămașă neagră coboară de pe scena)

    Bărbatul din orchestră : Cred că ați uitat ceva. ( strigă după patron )

    ( Iarina se oprește )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se întoarce ) Da? Anume ce?

    Bărbatul din orchestră : Să vă cereți scuze. ( o privește pe Iarina )

    Iarina : ( încurcată ) Poftim? Nu. ( se bâlbâie ) Nu trebuie… Stai liniștit, nu face asta.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( privește nedumerit și arată cu degetul spre ușă ) Tu, puștiule, din clipa asta nu mai calci aici. ( strigă spre bar ) Cheamă paza, n-am timp de astfel de nebunii. ( apoi spre Iarina la fel de diplomat ) Dacă nu-mi erați simpatică v-aș fi zburat de mult. Luați loc, ( îi trage scaunul ca ea să se așeze ) ce-ați consumat până acum e cinstea noastră. ( îi face semn chelnerului să vină iar acesta într-o clipită apare cu apa ) Te rog, servește-o pe doamnă cu orice dorește dumnea ei și trece-o la protocol. ( spre Iarina) Iar cu acestea vă doresc o seară faină… Pentru moment.( pleacă diplomat )

    Iarina : ( rămâne uimita ) Stați puțin… ( către cei de la pază ) Vă rog, nu are nicio vină. Nu este corect să-și piardă slujba din cauza mea. Sunt convinsă că se poate rezolva și altfel decât prin scandal. Ce Dumnezeu, suntem oameni în toată firea! ( scoate niște bacnote din geantă ) Sunt convinsa că mă înțelegeți, nu-i asa?

    ( Patronul face din cap către cei de la paza, semn să nu primească nimic și să-l „ZBOARE” )

    Bărbatul din orchestră : Nu-ți face griji, oricum nu mai aveam de gând să lucrez pentru idiotul ăsta. Apropo, am primit biletul. Lămurim altă dată. ( catre paznici ) Domnilor, este în regulă, cunosc drumul. ( iese )

    Iarina: Incredibil…

    Va urma!

  • Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 15 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |

    Play apoi citire!


    Mă înneca în pilde vechi și vorbe goale citite după o bătaie, din biblie; ori eu, copil fiind știam să citesc înaitea celor de vârsta mea. Știam să citesc biblia, iar de nu pronunțam cuvantul clar, pe placul și auzul lui, cureaua, cu care acum e îngropat, mi-o lipea într-o grabă de scalpul firav de copil. Mi-e greu atunci când mă gândesc că tot ceea ce sunt acum e rezultatul unui futai psihic făcut într-un început de tăicuțul meu, când după credința lui în bliblie, în așa-zisa sa convertire din pocăință, în nebunia lui, nopțile în care credeam că se liniștește și doarme lângă mine ca un tată ce credeam a fi, el își înfingea mădularul în singura parte sexuala comună cu cea a femeilor. Ce placere îi făcea că penetra încantat de uitare, propriul fiu neștiutor… Supus mereu. L-am urât mult pentru ceea ce a făcut… Am vrut să țin secretu-n mine cititorule, să nu mai fiu și nimeni să nu știe… Până mi-am pierdut ceea ce credeam a fi credința, și iată, afli tu, iubite cititor.
    Citindui din bliblie pe lângă verseturi ce nu le-am înțeles nicicând, porunca a VII-a am reținut-o. „Să nu preacurvești”. Pai și atunci, dacă-ți fuți copilul în cur nu crezi că ai încălca-o, cititorule? Sau ar fi o întrebare retorică, de prisos în cazul de față? Când eu strigam de dureri să înceteze el parcă mai tare se-nfingea.
    – Mă doare, te rog… mama… te rog.
    – Mă n-auzi să taci, jegosule…
    Mă încânta la modul negativ când îmi umplea plămânii de tutun si mirosuri de alcool. Și totuși nu uita nicioadată un lucru. Că totuși era tată și îmi făcea o poftă. În fiecare seară indiferent cum venea, deși știam mereu ce mă așteaptă, el nu uita să-mi aducă câte-un ou de ciocolată. Atât credeam în el ca tată, sau mai bine zis, era singurul motiv pentru care nu l-aș fi împins pe geam.
    M-a bântuit mult imaginea lui, atât de mult încât mi-am pierdut și cea mai mica parte din umanitatea mea, însă nu și rațiunea și cum am spus eram perfect stăpân pe nebunia mea… Speram și pofteam la ceva. Ceva ce acel dumnezeu al vostru nu-mi putea oferi. Gânduri curate? Nicicum, cititorule. A gândi curat în lumea în care mă aflam eu înseama să fi slab și futut de toți mârlanii care te fac să ai încredere în ei.
    Știu, iubite cititor, te întrebi în sinea ta, ce legătura ar avea faptul că eram futut în cur de mic la propriu, de tatăl meu cu titlul povestiri sau titlul capitolului. Ei bine sunt factorii ce m-au facut ceea ce eram. Da, am zis bine, cititorule, „eram” căci nu mai sunt iar tu citești fragmente dintr-un gând în altul despre cei ce i-am ucis.

    Va urma!

  • Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 14 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |

    Play apoi citire!


    Tatăl meu? Aici e altă mâncare de pește. El era bineînțeles un intelectual bine pregătit moral și slab în propriile obsesii. Sigur, obsesia lui fiind una pentru dumnezeul vostru și pentru băutura ce-l transforma în cu totul alt om. Un obicei copilăresc de a se ascunde de realitatea ce-l înconjoară. Mai exact, cititorule, rațiunea lui nu era la fel de importantă pe cât era uitatul de el însăși ca și om. Și eu odată cu el…
    Amândoi lucrau la Policolor, fabrica de vopseluri și alte căcaturi toxice; cea de la Sălăjan în colo. Cititorule de nu era mai patetic de-atât nu cred că-ți mai spuneam, el era cu 10 ani mai mare ca ea iar ea era atât de proastă încât îi făcea pe plac indiferent de situație; că erau nopți când mă încuiau pe mine-n dormitor și auzeam, copil fiind, vorbe precum:
    – Mariane mă doare, Mariane!
    Și sigur răspunsurile lui veșnice erau…
    – Taci fă, futu-ți pă mă-ta-n gât!
    Numai imbecil să fi să nu realizezi ca el o futea pe ea cu forța. Iar ea? Ea era ea.
    Erau nopți când speram la ceva mai presus de-atât și mă rugam pentru mine și măicuța mea să nu apară iar să ne distrugă, când el pe zi ce trecea avea parcă tot mai mulți bani și tot mai multă forță de lovire. Nu e de mirare că l-am împins fără regrete pe geamul din bucătărie… Simplu nu, cititorule? Practic era prima mea crima, dar teoretic Corina era cea cu spartul ghieții în sinea mea.
    S-a întâmplat într-o seară de început de vară. Una în care în timpurile alea tot felul de mâncători se tăiau prin fața blocului meu pentru bani iar banul în sine practic nu avea valoare. Mi-era teamă, la fel și mamei mele. Teama de ceea ce urma în fiecare seară să simțim… Să suportăm… Să înghițim… Durerea unei nebunii necontrolate. Eu, cititorule, spre deosebire de tăicutul meu eram nebun, dar eram stăpân pe ceea ce credeam a fi normal în sinea mea.
    Erau zile în care dispărea de parcă nu ar mai existat, să cred în cacaturi și să spun că am scapat când dispărea cu zilele și el de fapt venea cu câte-o curvă-n casă…

    Va urma!