• Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Piesa de teatru “În ritm de jazz” ( continuare )

    Partea 1

    Scena 2

    Spațiul în care se desfăsoară acțiunea este același. Localul este plin iar pe scenă se află o orchestră de muzică jazz care menține atmosfera. O singură masă este liberă, aceasta fiind rezervată. După cateva momente, intră Iarina; de această dată este îmbrăcată într-o rochie neagră cu spatele gol, un sal din dantelă transparent, iar părul la fel ca și seara trecută. La gât are o sticluță tip bijuterie, lucrată manual într-un stil japonez.
    La intrare atrage atenția celor din jur. Se așează la masa rezervată și așteaptă.

    Ospătarul : Bună seara.

    Iarina : Bună să fie!

    Ospătarul : Doriți să serviți ceva?

    Iarina : Îmi recomanzi ceva?

    Ospătarul : Mă scuzați dar mă tem că este imposibil, depinde de gusturile fiecăruia…

    Iarina : ( ispititoare ) Și tu ce anume gusturi crezi că am?

    Ospătarul : ( rușinos ) O doamnă rafinată ca dumnea…

    Iarina : ( în întrerupere ) Domnișoară!

    Ospatarul : Îmi cer scuze. După cum ziceam, cred că o domnișoară atât de rafinată ca dumneata ar prefera ceva ușor și dulce.

    Iarina : ( se amuză, chicotește ) De cât timp lucrezi aici?

    Ospătarul : De-o săptămână…

    Iarina : ( vorbește printre râsete ) Ești teribil de amuzant. Vreau o apă plată momentan, multumesc.

    Ospătarul : ( notează ) Am înțeles. Cu gheată sau fără?

    Iarina : Cum dorești.

    Ospătarul : Și dumneavoastră sunteți la fel de amuzantă, fi-ți fără grijă. ( pleacă )

    ( Iarina rămane singură și se uita nerăbdătoare la ceas, își verifică telefonul, se uită în jur, până când o întrerupe un bărbat )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( discret se apleacă spre urechea ei ) Dacă aveți de gând să faceți vre-un circ pe aici, ca și-n alte dăți voi fi nevoit să vă dau afară din local…

    Iarina : ( tresare ) Poftim? Mă tem că nu am înțeles…

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se ridică și începe cu vocea apăsată ) Doamnă, e simplu. Păstrați liniștea și vă tratam ca pe un client. Nu? Atunci vă voi pofti afară. Am stat cu ochii pe dumneavoastră. Iar senzația pe care matale o dai este una destul de dubioasa. Nu promovam prostituate, și bănuiesc că nu sunteți una, motiv pentru care încă nu v-am dat afară. Însă dubii privind dumneata duduie, am… ( încheie, se întoarce diplomat și dă să plece în spate )

    Iarina : ( râde forțat si tare, sarcastic ) Stați puțin… ( se ridică și se îndreaptă spre el cu o privire pătrunzătoare ) În primul rând domnule „Am dimensiunea gurii direct proporțională cu creierul”, dudui să le spui femeilor care le plătești să îți suporte proastele maniere. În al 2-lea rând nu știam că este interzis să vii singură într-un local și să servești un pahar de apa. Sau mă înșel? Ați stat cu ochii pe mine? Se pare că dioptriile nu vă sunt de niciun folos ( se uita de sus până jos la el si pronunță dezgustată ) DOMNULE! Uită-te la mine, ( face o piruietă ) ți se pare că arăt ca o prostituată? Ar trebui să calci pământul pe care eu calc și să fi onorat că-ți calc în localul asta împuțit! Codul bunelor maniere nu mai funcționeaza nicăieri. ( indignată ) Și mă miram de angajați. Bieții… ( vrea să plece și lasă pe masă niște bani ) Poftim, pentru aerul consumat.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( cu mâinile la spate îi spune diplomat ) Duduie… sunt mai mult decât perspicace. Să nu credeți ca pereții nu au ochi sau paharele urechi… ( pleacă politicos )

    ( La asistarea scenei, un bărbat cu cămașă neagră coboară de pe scena)

    Bărbatul din orchestră : Cred că ați uitat ceva. ( strigă după patron )

    ( Iarina se oprește )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se întoarce ) Da? Anume ce?

    Bărbatul din orchestră : Să vă cereți scuze. ( o privește pe Iarina )

    Iarina : ( încurcată ) Poftim? Nu. ( se bâlbâie ) Nu trebuie… Stai liniștit, nu face asta.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( privește nedumerit și arată cu degetul spre ușă ) Tu, puștiule, din clipa asta nu mai calci aici. ( strigă spre bar ) Cheamă paza, n-am timp de astfel de nebunii. ( apoi spre Iarina la fel de diplomat ) Dacă nu-mi erați simpatică v-aș fi zburat de mult. Luați loc, ( îi trage scaunul ca ea să se așeze ) ce-ați consumat până acum e cinstea noastră. ( îi face semn chelnerului să vină iar acesta într-o clipită apare cu apa ) Te rog, servește-o pe doamnă cu orice dorește dumnea ei și trece-o la protocol. ( spre Iarina) Iar cu acestea vă doresc o seară faină… Pentru moment.( pleacă diplomat )

    Iarina : ( rămâne uimita ) Stați puțin… ( către cei de la pază ) Vă rog, nu are nicio vină. Nu este corect să-și piardă slujba din cauza mea. Sunt convinsă că se poate rezolva și altfel decât prin scandal. Ce Dumnezeu, suntem oameni în toată firea! ( scoate niște bacnote din geantă ) Sunt convinsa că mă înțelegeți, nu-i asa?

    ( Patronul face din cap către cei de la paza, semn să nu primească nimic și să-l „ZBOARE” )

    Bărbatul din orchestră : Nu-ți face griji, oricum nu mai aveam de gând să lucrez pentru idiotul ăsta. Apropo, am primit biletul. Lămurim altă dată. ( catre paznici ) Domnilor, este în regulă, cunosc drumul. ( iese )

    Iarina: Incredibil…

    Va urma!

  • Beniamin,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru „În ritm de jazz”

    În ritm de jazz

    de Alexandra Jeler și Copoiu Florin Beniamin

    Personaje :

    Iarina
    Daniel Mihaly – patronul restaurantului
    Iubitul Iarinei
    Femeia de serviciu
    Ospătarul
    Bărbatul din orchestra
    Paznicii

    Scena 1

    Decor:

    O cafenea cu influențe retro, 4 mese pătrate, 8 scaune, o scenă improvizată, tablouri alb-negru înfățișând cupluri dintre clienții ce frecventau localul.

    O femeie de aproximativ 30 ani, înaltă, îmbrăcată într-o rochie roșie de seară, cu părul ciocolatiu prins într-un coc rebel, ochii expresivi trădați de oboseală, se joacă nervos cu un colier lung de perle ce îi atârna de gât și fumează o țigare. Pe masă sunt două pahare de vin, unul aproape gol și unul plin. Localul este gol iar femeia de serviciu a început să strângă scaunele și să spele pe jos. Distrasă de zgomotul scaunelor, încearcă să își termine repede țigarea.

    Iarina : ( amețită puțin de vin ) Mă scuzați, aș putea să știu și eu cat e ceasul? Mi se pare că am pierdut noțiunea timpului… ( își pune mâna pe frunte )

    Femeia de serviciu : ( așează în continuare scaunele, apoi îi vorbește pe un ton înțepător ) E timpul să mergeți acasă până nu îmi pierd și eu noțiunea răbdării. Am și eu de mers acasă, am familie. Nu pot să aștept în fiecare seară să vă amintiți că ăsta nu e hotel și nici casă de binefacere.

    Iarina : Gataaaaaaaa….! Ești cam obraznică, nu crezi? Vrei bani? Muncește! ( își stinge țigarea în paharul cu vin și se ridică de la masă, aranjându-și rochia ) Ține, ( scoate din poșetă o bacnotă ) să le cumperi celor mici o ciocolată. ( îi bagă banii în decolteu ) Păstrează restul. ( sarcastică )

    ( Pleacă apoi se oprește brusc )

    Iarina : Auzi?… ( se întoarce către femeia de serviciu ) Poți să-mi faci un favor?

    Femeia de serviciu : ( arogantă ) De putut pot, de vrut nu vreau.

    Iarina : ( se uită la ea ) Ai cam mult tupeu pentru funcția pe care o ai. S-ar putea să zbori mâine de aici, așa că, în locul tău mi-aș mușca limba.

    Femeia de serviciu : Vedeți doamnă, nu asta e problema. Nu calitatea funcției te face om, ci calitatea minții. Nu sunt servitoarea nimănui, nu văd de ce mi-aș face de lucru cu dumneavoastră.

    Iarina : Cum te cheamă?

    Femeia de serviciu : Ce importanță are? O informație în plus de reținut, așa că nu vă bateți capul cu asta.

    Iarina : ( scoate un plic ) Ascultă, dacă îl mai vezi pe tipul în camașă neagra care a cântat în seara asta, te rog să-i dai scrisoarea asta. Dacă nu, arde-o!

    Femeia de serviciu : ( mirată ) S-o ard? Mai de grabă aș putea fi tentată s-o citesc, v-ați gândit la asta? De ce ați avea încredere în mine? În fond sunt un nimeni, o simplă femeie de serviciu. O pot arunca îndată ce plecați.

    Iarina : ( încrezătoare ) Nu o să faci asta. Bineînțeles, dacă nu vrei să îmi dovedești că într-adevar calitatea funcției este în raport egal cu acea calitate a ta ca și om. ( scoate încă o bacnotă și i-o bagă și pe aceasta în decolteu ) Salariul tău pe luna asta. ( zâmbește ) Până la urmă nu e atât de rău să faci un serviciu, nu?

    Femeia de serviciu : Dar…

    Iarina : A, și…( sarcastică ) Schimbă-ți culoarea părului; Nu îți pune în evidență ochii.( Iese )

    CORTINA

    Sfârșitul scenei I

    Va urma!

  • Dor,  Gânduri,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major ( ultima parte )

    Layla : ( se repede spre el ) Iartă-mă, am fost rea! Nu am vrut să te ud! ( se duce și-și i-a pensulele și vopseaua ) Uite, o să te pictez. Unde vrei? Nu pot peste haine, o să te murdaresc.

    Cătălin : Nu!… Să-mi cânți atunci când pictezi… S-aud când dai cu pensula…

    Layla : ( îi desface nasturii de la sacou ) Dă-l jos!

    Cătălin : ( se sperie și se retrage ) Nu, copilă! Nu!… M-ai ispitit odată în a morții capcană să crăp aici cu secole și tu să râzi de neputința mea de-a te iubi… ( tare ) Nu!…

    Layla : ( se sperie și fuge suspinând, băgându-se sub pian )

    Cătălin : ( blând ) Hai copilă, ieși! Uite ( îi arată ceasul ) încă nu e timpul… Mai stai… ( îi dă mâna și o scoate, apoi se trezesc îmbrățișați )

    Layla : De ce ți-s umezi ochii? Văd o gaură-n ei. ( îi atinge ochii cu degetele )

    Cătălin : ( încă în brațele unu altuia îi ia mâna de la ochi până să-i atingă ) De ce n-ar fi copilă? Ce ști tu ce au văzut ori nu? Ce găuri sunt ori dacă sunt să știi și unde?… Ești copilă, ar trebui să știi.. ( îi dă drumul brusc dar ea îl ține încă de incheietura mâini drepte, el încercând să plece ea-l trage iar el se întoarce ) Ai zis ceva?

    Layla : ( el se lasă în genunchi iar ea îi sărută ochii ) Acum ți-am acoperit gaura. ( râde copilăresc )

    Cătălin : ( iubitor ) Copila mea… ( o îmbrățișează apoi o împinge ) Dispari de nu știi ce-i cu mine. Ce gânduri, șarpe, mi-ai adus? ( agitat vorbind tare ) Da!… Tu erai acea ispita! Acea creatură din nimic ce m-a-ngropat precum i-am îngropat pe-ai mei ori eu trăiam din asta… Tu ce vrei de la mine? Hai… ( agitat ) Uite… ( îi arată ceasul ) E timpul… E timpul să pleci! Să nu-ți arăți chipul de păpușă.

    Layla : ( țipă tare după care ridică tonul ) Nu mai plec! Nu mai plec nicăieri! ( îi ia ceasul de pe mână și îl zdrobește cu picioarele ) Nu mai este timp, l-am oprit! Acum, nu mai vine nimeni, nu mai trebuie să plec. ( se întoarce și cântă ) Și de la mine până la tine, cuvântul însuși v-a îngheța. Nici să te strig nu știu prea bine…
    *Vasile Seicaru – LA adio tu
    ( se duce iar lângă perete desenează și cântă ) Și uite nu are cine să ne-ajute, abia-și mai ține lumea ale sale/ Și pe-un perete alb de muze mute, nebunii negrii caută o cale…

    Cătălin : ( pică în genunchi ) Copilă… ( trist ) Copila mea ce-ai făcut? Cu ce-o să-mi număr orele când tu nu vei mai fi? Cum să mor din nou de-s mort deja cu tine și-aș vrea din nou de n-ai să fii cândva și nu-mi pot număra eu viața? Eu cum să știu de trupul meu îmbălsămat va putrezi ori ba când tu nu vrei să-mi dai odihna?… ( plânge în genunchi ) Copilă, copilă…

    Layla : ( își ia fluierul și suflă, să acopere sunetul; continuă să picteze )

    Cătălin : ( își pune mâinile la urechi și țipă ) Taaaaaaci!…

    Layla : ( ea continuă )

    Cătălin : ( se duce spre ea îi ia fluierul din mână și îi prinde capul cu palmele o privește în ochii și-i spune ) Mă iubești?

    Layla : ( izbucnește în plâns ) Cine ești?

    Cătălin : ( o scutură și îi spune cu tonul ridicat ) Copilă, mă iubești?

    Layla : ( încearcă să se desprindă din strânsoare ) Lasă-mă! Lasă-mă!

    Cătălin : ( îi dă drumu și îi spune trist ) Nu mă iubești?

    Layla : ( ea pică se ridică în genunchi, își scoate rujul, se dă iar peste cel vechi și îl sărută ) Te iubesc! Acum o să mă ai și pe mine pe buze. ( chicotește )

    Cătălin : ( după ce-i spune fata respiră din ce în ce mai repede în agitare și privește deasupra ei ) Uite!… Uite, uite!… E timpul… ( luminile se sting și se aprind ) Copilă e timpul!… Au venit… Vor să mi te ia!

    Layla : ( îl ține strâns ) Zi-le să plece! Zi-le să plece!

    Cătălin : ( o ține în brațe și agitat gonește cu mâna țipând psihotic spre plâns ) Plecați!… Plecați nu auziți? Nu am ce să vă ofer. De-mi spuneți vorbe dulci eu n-am s-aud de-l am pe șarpe lângă mine și șarpe sunt și eu… Plecați n-auziți? Plecați!…

    Layla : ( se stinge lumina ) Au plecat?

    Cătălin : ( o strânge în brațe și-o mângâie pe păr și se leagănă ) Șșșh copilă! Doar liniștea ce-mi spune-acum că tu ești doar cu mine când nici de iad nu pot scăpa, doar îngeri iau cu mine. Tu!… ( suspină ) Tu, copila mea… Privește-mă! ( lumina pe ei și ei se privesc )
    E timpul! Pictează-mi lumea mea de-acolo, și făr de gânduri duse-n vorbe d-ale tale. ( blând la vorba ) Naive… Copilă, umple-mă de nonculori.

    Layla : ( tremură ) Cătălin, poate era mama, poate vine după mine. Trebuie să plec, mă duc…( vrea să se ridice din brațele lui )

    Cătălin : ( voce tare ) Nuuu copila mea… ( trist nebun ) Incă nu e timpul! De nu e ceas să-mi spună când să pleci, de ce să pleci căci eu nu știu nici când e timpul? Și nu e ora să-mi numere trăirea, respir cu tine aici în purgatoriu… ( blând pică în genunchi ) Copilă… Sărută-mă și spune-mi că nu pleci, și nu ma lași s-astept să vina ei cu nebunirea lor citită. Proza lor de suicid. N-am să-i astept… Am veșnicia aici, n-o pot trăi cu tine? Copila mea…

    Layla : ( șoptește ) Nu se mai aude nimic… ( cu un glas parcă stins ) Mi-e somn! Îmi cânți ceva? Uite, îți dau o acadea, am găsit-o pe drum. ( scoate din buzunar prezervativul )

    Cătălin : ( zâmbind părintește ) Copilă… Ai crescut și nu-i așa că-i bine? Ori ce să-ți cânt când tu adormi pe veci iar eu sunt veșnic treaz aici? S-adorm cu tine n-aș putea.

    Layla : ( indignată ) De ce nu mănânci acadeaua?

    Cătălin : Nu, copilă! ( blând ) Mi-ai dat un balon… Îl umflu dar ține cât e aer în el ori de l-aș sparge copilul îmi va da copil.

    Layla : ( uimită ) Îți va da un copil? Cum? ( repezită ) De ce nu vrei să-l spargi? Așa mă vei lăsa să plec, nu vei mai fi singur.

    Cătălin : Mă iubești, copilă?

    Layla : ( naivă ) Nu știu. Doare iubirea? Pe mine ma arde ceva aici… ( pune mâna pe frunte )

    Cătălin : ( îi pune mâna pe frunte apoi o sărută pe frunte ) E timpul! Privește… Aud doar versuri spuse ție. Și versuri spuse mie… ( ea se lasă în brațele lui )
    Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
    Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
    Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
    Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?

    Layla : Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
    Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
    Eu înger pur cu dracul cel din mine
    Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. ( umflă prezervativul în timp ce recita el ultima strofă )

    Cătălin : Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
    Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
    M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
    Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.

    Layla : ( sparge balonul, el tresare ) Acum nu o să mai fi singur!

    Cătălin : ( privește în jur uimit ) Uite! Copilă… Uite cum s-au adunat poeții, vor să mi te fure! Pictează-mă al tău să știu că-ți sunt pe veci în gând, ori nu… ( trist ) Dar unde-i ceasul?… Dar unde-s orele să-ți spun din nebunire că-i timpul să plecam?

    Layla : ( se uită în jur ) De ce nu vine copilul? Unde e copilul? De unde vine?

    Cătălin : ( ia o pensulă și desenează pe perete în jurul buzelor sărutate pe perete un copil ) Uite-l copilă! Uite-l!…

    Layla : ( se lipește cu obrazul de copilul desenat ) Îl iubesc Cătălin, îl iubesc…

    Cătălin : ( furios se ridică agitat îi spune ) Atunci rămâi cu el! Sau pleacă! Ți-am spus de-atâtea ori, copilă dulce, dispari că nu ai loc. ( în disperare ) N-auzi că vocile-mi iar spun să pleci sau să dispari? Dispari în lumea ta de fum!

    Layla : ( se face palidă, vrea să plece ) Cătălin, mi-e rau! ( pică jos )

    Cătălin : ( disperat o ia în brațe ) Nuu, nu, nu copilă! Uite, uite, uite! ( îi arată mâna goală ) N-am ceas, și nu știu de e timpul, dar nu e și tu știi copila mea… Nu copilă ( plânge ) Uite, uite, uite! ( respiră repede și se leagănă ) Îți spun povești din minte scoase, d-ale cufărului gând și spuse-n tinerețe. Bătrânii mei și-ai tăi, copilă… Naiv ce cred c-aș fi să știu că-i disparea sau tu n-ai fost deloc și-nebunesc aici cu versuri de poeți și proza-n suicid. N-ai vrea să mor cu tine-acum? ( o strânge-n brațe se leagănă și plânge )

    Sfârșit!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major

    O noua poveste, o noua piesa de teatru, spor 🙂

    POVESTE ÎN DO MAJOR

    de Alexandra Andrada & Jaques Napier

    Personaje:

    Băiatul : Cătălin
    Fata : Layla

    Piese de fundal: Six feet under episode OST


    from the series Six Feet Under ( exclusive by Beniamin Copoiu )

    Într-o încăpere întunecată, luminată ușor cu pensule, hârtii, o păpușă din cârpe și o găleată cu apă pe jos toate pe un fundal de piesă, o fetiță gingașă de 14 ani cu părul buclat și codițe, îmbrăcată într-o rochiță roșie pătată de culori desena nestingherită pe un perete fals albastru deschis. Desculță, la gât un fluier, în buzunar un prezervativ și-un ruj trăia în lumea ei pictată naiva. Tânărul îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; suspină adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună neliniștită și singuratică.

    Cătălin : Un tânăr de 21 ani, îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; fost pianist cu o carieră ratată, suspina adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună, neliniștită și singuratică. Acesta suferă de schizofrenie sau ceva boală asemanătoare.)
    Layla : prezervativ și un ruj rosu, ambele găsite. În jurul ei sunt împrăștiate pensule de aceeași culoare, singurele elemente pentru décor, alături de o găleată de plastic, plină cu apă.

    Layla : ( la doi metri distanță de el, stă cu spatele și desenează pe perete ) De ce m-ai adus aici?

    Cătălin : ( privește în jos și se prinde cu mâna dreapta de par apoi ridica privirea ) Ceee? Ai zis ceva? ( pauză 3 secunde apoi brusc cu voce tare ) Oricum nu contează. Ce să conteze? ( rade disperat ) ahaha… Ești aici, fă ce ai de făcut și dispari… Sau vrei să dispar și eu?

    Layla : ( speriată scapă pensula ) Cătălin, termină! Mă sperii!

    Catalin : ( privirea blândă ) Copilă dulce… Mi-ai spus, cândva, că eu, ( țipa ) cine-oi fi eu, voi fi liber de tine… De astea toate… Nu te-am adus aici degeaba! ( pauză 5 secunde ) Cum? Ai zis ceva?

    Layla : ( ia pensula de jos vine spre el, îl privește cu ochi mari și îi vorbește ) Cătălin, uita-te la mine!

    Cătălin : ( suspină ) Pleacă! N-ai făcut destule? Du-te acolo și prinde-te de ce mai ai, sau cântă-mi ceva să uit… Hai, fă-o! Haide copilă!

    Layla : ( zâmbește dulce și îi cuprinde obrajii în mâini și cântă ) Încearcă să zâmbești fără să te amăgești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă e trecător. Dacă iei un strop de ploaie în palmă ai să vezi că nu e atât de greu să speri, fură o rază de lumină, înceară în ea să crezi și ridică-ți fruntea spre cer*.
    *Mircea Baniciu – Daca ai ghici

    Cătălin : ( se leagănă cu fața plânsă )

    Layla : ( îi privește curioasă ) De ce plângi? Am cântat urât? Nu mai cânt… Promit!

    Cătălin : ( blând ) Ce dulce copilă! Ce dulce ești… Mi-aduci aminte, de cândva, de când eram copil ( închide ochii preț de 3 secunde se ridica brusc cu tonul ridicat și se plimbă în încăpere ) De-ale profesorilor spuse din ani uitate de mici copii auzite, vorbe din cântece și fluerături pe stradă, micile nimicuri și iată plâng la ele. Spune-mi-le, spune-mi tot ce nu știam copilă, tu știi de moarte? Ori tu nu vezi căci negru sunt de-al pompelor funebre să le simt durerea fraților… ( cu vocea blândă ) De-ai tăi… De-ai mei… De-ai lor ( o sărută pe frunte ).

    Layla : ( se retrage și vorbește ușor în agitație ) Nu înțeleg… Nu înțeleg nimic… Ce vorbești? Ce profesori? Ce frați? Cântecul ăsta mi-l cânta mama, seara înainte de culcare, credeam că o să-ți placă. ( lasă capul jos )

    Cătălin : ( o privește dulce ) Nu ai ce înțelege copilă ( zâmbește parcă fără speranță ), nu ai ce… Sunt vieți trecute de tine, sunt lucruri pe care tu nu știi de-ar fi ceva în fața ta… Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Cântă-mi cu pensula pe foaie sau perete, cu sunet de culoare; urâtul cel frumos… Of dulce oximoron… Uite … ( îi arată ceasul ) e timpul! N-ai dispărut încă? Nu ți-a ajuns câte ai, câte știi, câte mi-ai spus și câte zeci de veacuri am cu tine aici?

    Layla : ( tristă ) Du-mă acasă!

    Cătălin : ( voce tare ) Pha… Acasă? Care casă? A cui? M-aș duce de-aș știi încotro… Tu? Tu știi unde?

    Layla : ( îi arată cu degetul ) Da! Lângă mama. Acolo lângă mormanele alea de pământ de lângă pădure. Vreau să stau cu ea și să-i cânt. Ei îi place.

    Cătălin : ( cu vocea blândă ) Copilă… ( o cuprinde și o sărută pe frunte )

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!

    Cătălin : ( parcă nebun ) : Ai spus ceva?

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!… ( pauză 3 secunde ) Cătălin? Tu ți-ai simțit vreodată sufletul rece?

    Cătălin : Cum? ( pauză 3 secunde în care el o privește ) Copilă, cum? Eu știu că sunt în iad ce-i cald de nu mai pot. Doar mort ce sunt mă întreb de ce-i cu tine aici de-n iad eu sunt?
    ( brusc ) Sau stai că nu e iad, e purgatoriu pur, de tu ești rece mergi în sus ori eu sunt cald… E clar că-i iad, dar ce-i cu tine aici?

    Layla : ( naivă repezită ) Ce e iadul? Dar purgatoriu? De ce la tine e cald și la mine frig? ( se așează amândoi jos ) M-a pedepsit Dumnezeu?

    Cătălin : Copilă! ( ironic o privește blând și părintesc ) Tu știi când pui ceva-n congelator îngheață și e bine, că se păstrează-n timp ei bine așa ești tu… O păstrată! ( râd amândoi preț de 3-4 secunde ) Purgatoriul e… ( lasă privirea-n jos apoi se ridică și brusc psihotic ) Uite! ( îi arată ceasul ) E timpul!… N-ai plecat încă?

    Layla : ( naivă ) Unde să plec? Vine cineva? ( agitată îl ia în brațe ) Nu-i lăsa să mă ia și pe mine ca pe mama!

    Cătălin : ( o cuprinde îi ridică privirea cu degetul sub bărbie în sus și îi arată cu degetul ) Uite acolo! Acolo te duci… Acolo-ți sunt păpușile și gândurile tale naive. Gânduri ce le-aveam și eu de nu gustam d-ale poeților pasiuni sau d-ale prozatorilor gânduri de suicid…( jelește țipând ) Daaa…. Vine cineva nu și pentru mine! ( psihotic și agitat ) Dar dacă vine spunei că… Că… Că eu rămân aici, măcar aici decât să ard în iad. Desenează-mi ceva, nuștiu, ceva să te țin minte, ceva s-aud, ceva să simt… Copila mea, n-am să te las să pleci. Cum aș putea când tu ești tot ce am aici… Hai! Zmângălește-mi viața pe foaie sau perete.

    Layla : ( îi dă drumul băiatului se duce spre perete scoate rujul și se dă cu el apoi sărută peretele ) Uite, ăsta ești tu! Ești un pupic. ( chicotește )

    Cătălin : ( o privește trist pe ea apoi peretele se duce și sărută peretele unde a sărutat fata și îmbrățișează peretele )

    Layla : ( curioasă ) Cătălin? Mă iubești?

    Cătălin : ( brusc și tare ) Stai! Copilă, uite! E timpul!… Încă n-au venit, încă nu au venit… Copilă!…

    Layla : ( neliniștită ) Despre ce vorbești? ( respiră des ) Ce e cu tine? Termină!

    Cătălin : Copilă… Mă iubești?

    Layla : Nuștiu! Te doare când iubești?

    Cătălin : ( sarcastic ) Nu-mi irosi timpul cu întrebări retorice și infantile. Hai… N-ai plecat încă?… Am o eternitate de putrezit aici și sunt mai bătrân ca tine!

    Layla : Tu m-ai adus aici! Du-mă înapoi de unde m-ai luat! ( își ia păpușa de pe jos și se șterge pe buze mânjindu-se cu ruj ) Uite, te-am șters de pe buzele mele! Ești rău!

    Cătălin : ( agitat ) Uite uite uite… ( îi arată ceasul repezit la ea ) E timpul… Adu-ți aminte copilă, atunci când erai de vârsta mea, ce mă sărutai. Și ce-ți șopteam ( ridică mâinile ca pe cruce și privește în sus ) Eminescu, Bacovia, Cioran, cine vrei, acum-ți sunt la picioare. Eu ce să-ți spun când ei șoptesc aici veșnic ce eu m-am chinuit să îți arăt, copilă? ( pauză 4 secunde ) Ai zis ceva? ( agitat ) Probabil că nu, sau nu, nu ai ce spune. Să-mi mulțumești copilă, să-mi mulțumești că te-am salvat… ( agitat râzând că un nebun ) Ahahahaa sau preferai să vina altul să-ți fure vorba din gură o veșnicie? Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Spune-mi ceva. Zi-mi ceva de când eram noi doi. Mai știi?

    Layla : Ce vorbești? Ce vorbești? Eu nu te cunosc! ( încearcă să ridice găleata cu apă și-o varsă pe jos, cade cu găleata cănd vrea s-o ridice ) Te ud pe picioare… Așa, să fii și tu bun! Să fii rece ca mine.

    Cătălin : ( agitat se strânge într-un colț se ghemuiește și șopteste destul de tare încât să se audă psihotic și agitat ) Uite uite uite… ( respiră repede ) Îți spun ceva și-ți vei aduce amine… Fiind băiet, păduri cutreieram. Și mă culcam ades lângă izvor, iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, s-ascult cum sună apa-ncetișor, un freamăt lin venea din ram în ram și un miros venea adormitor… Și… ( privind dubios când în stânga când în dreapta ) De-aici nu mai știu… Dar sunt al tău… Pictează-mă cum vrei și-ți voi spune multe, copilă…

    Va urma!