• Poezii

    A douazeci si noua poezie in lista

    27 nr.405 Dorule…
    (22:30; 26.09.2012 Copoiu Florin Beniamin)

    Ce mult aștept, tănjesc s-ajung acasa.
    Să te găsesc privind televizorul,
    Of suflete ce mi-ai făcut, acum doar zaci pe masă
    Pe cin s-aștept acum, ești tu, sau poate dorul.

    O clipă n-ai vrut să mai stai, iubite dor…
    Să-ți lupte inima, așa cum deseori făcea.
    Te rog să-mi spui o vorba, să-mi spui ceva ca mor.
    Dar trupul tău-i pe masă și dorul nu-mi trecea…

  • Beniamin,  Gânduri,  Poezii,  Postări neinteresante

    …fragment (poveste de sinucigas) (Prezent) Partea II

    | Acum | Acum zece ani | Acum cinci ani | Acum un an | Acum 13 ani in Salaj |

    | Prezent ( partea I ) |

    Prezent ( partea II )

    – Eu plec…
    Spuse el cu jumatate de voce…
    – Nu trebuie sa-mi soptesti, nu ma impresionezi si nu ma seduci asa…
    Cristina radea, iar el ridica o spranceana si zambea in bataie de joc. Imi raceam gura degeaba, pentru un nimeni… Cu o tentativa de fler, pe care nu-l gusta nimeni…
    Prietenul lui plecase, el era pregatit sa se duca in camin. Nu-l vazusem niciodata in camin, nici nu stiu cine era…
    – Da-mi voie sa ma prezint, Alin ma numesc… Te rog sa ma scuzi, sunt apelat…
    Ii sunase telefonul. Nu spuneai nimic, doar asculta si se inrosea. Incepuse sa tremure.
    – Te rog frumos, draga Alin, deja esti in plus, nu vreau sa te superi ca-ti spun dar nu esti nimeni pentru care sa imi pierd timpul!
    – Hai sa-ti vand un pont…
    – Nu am nevoie sa-mi explici teoria chibritului. Ti-am spus ca nu esti nimeni sa-mi spui ce sa fac!
    – Tocmai asta e! Ca nu sunt nimeni…
    Si pleaca intro graba…
    Am stat de vorba cu Cristina o buna perioada de timp pana sa ma duc in camera, timp in care vorbeam amandoua de situatia de mai devreme. Cum de un nimic a devenit atat de „ceva”. Ceva de care eram cu cat mai curioasa cu atat mai indignata. Am auzit candva de tot felul de povesti cu astfel de indivizi care ajungeau din simple conversatii sa se bage ca serpii in vietile oamenilor. Iar el chiar si daca incerca ceva cu mine nu-i iesea. Standardele mele sunt mult prea ridicate, si el chiar nu se potrivea standardelor mele. Eram doar curioasa, care era treaba cu el…
    A doua zi am coborat la bar, vroiam sa beau o cafea si sa-mi pierd niste timp inainte de a pleca la facultate cu patronul barului cu care ma aveam destul de bine. Era unul din tipii care ma simpatiza mult, mereu avea grija de mine cand veneam in barul lui, dar din numeroase tentative i-am dat de inteles ca ceea ce caut eu nu este in ceea ce vrea el, sau oricare altul. Ceva oricum era in atmosfera din dimineata aceea, o simteam. Vorbeam cu Bebe, patronul barului, printr-o ureche-mi intra prin alta-mi iesea. Eram total in alta lume, pana cand mi-a picat fisa, el, tipul de cu o seara inainte, Alin, era la o alta masa ma privea fix in ochi, cand sa sorb din cafea scap ceasca, sparganduse pe masa…
    – Vai Bebe, scuza-ma, stai ca-ti dau banii pe ceasca acum. Imediat…
    – Stai linistita, se mai intampla. Ce-ai patiti…
    – Pai…
    Si tipul disparuse…Ma enerva.

  • Beniamin,  Dor,  Gânduri,  Poezii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    A două zeci şi opta poezie în listă

    Cântecul pietrei
    ( Azur la amurg )
    Reţele gaussiene şi porţelanuri ciobite
    Locuri ce duc spre neantul ‘azul’
    Un cântec păgân din corzi de vioară
    Şi plâng şi râd, azur la amurg…

    Copaci fără lună şi vise de nori
    Tăcere măruntă şi zgomot în zori
    Mireasmă pastel pe rochia prea lungă
    Şi curge şi curge ca să nu plângă.

    Copilă uitată în haine de piatră,
    Cade mereu spre al lumii ascend
    Şi cântă mereu un cântec de iască:
    „Azur la amurg, sufletul meu…”

  • Beniamin,  Gânduri,  Poezii,  Postări neinteresante

    A două zeci și șaptea poezie în listă

    26 nr.404 Ateu
    (14:34; 28.09.2009; Copoiu Florin Beniamin)

    Tatăl nostru, Cel ce Ești în Ceruri,
    Cu chipul Tău ce nu l-am mai privit;
    Ori ruga să Ți-o spun sau vorba cea din crezuri
    S-aștept un semn din Tine, ori poate m-am mințit!

    Să-mi spui că-s mort, doar trupu-mi este viu.
    O rugă-Ți spun dar n-am să cred. Amin!
    Ești Mamă. Tată. Tot. Eu nu mai vreau să știu,
    Nici gândul meu ori spiritul divin.

    Verseturi lungi Ți-am mai citit, Hristoase!
    Să cred c-Ai să revi cu chipu-Ți prea curat,
    Cu buna Ta voință, să-ndrepți ruptele oase
    Dar cănd să vi? Nu știu căci am uitat.

    De ce să m-amagesc cu rânduri prea bătrâne?
    De-o carte scrisă, probabil de-un nebun
    Ce-avrut cândva în gânduri să atârne
    Balanță grea între vre-un rău sau bun.

    Off Doamne, zi-mi în ce să cred acum!
    Mă pierd din nou în blasfemie
    M-am abătut din prea divinul drum
    Ateu voi fi, credința nu mi-Ai dat-o mie.