• Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Perspectivă feminină

    0 (II)

    Capitolul 1 City Grill Primăverii

    Mă nene, nu știu cum ai apărut. Erai așa, ca o lipitoare. Măi Botezatu’ cu bură, așa cum spunea Diana. Erai tare amuzant. Ce vrei? Să-ți spun ca mi-ai atras atenția de atunci de la City Grill? Când ai venit așa, pompos, cu parfumul tău de ne-ai înecat pe toate trei… Stai liniștit în banca ta. Atunci ai fost așa ca un amărât care credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Dacă mă gândesc bine îmi aduceai aminte de Alex. “Ma frend.” Erai un fel de Alex. Oricum în ziua aia orice făceai tu era egal cu zero dar îmi plăcea un pic, așa, cum mă provocai. Aveai cuvintele la tine. Ca orice escroc sentimental. Eu nu pot să îmi dau seama cum am ajuns unde am ajuns noi doi. Tu… Eu… Ești, ești, ești… Aoleo, nu te mai suport!
    Tu ai apărut, așa, de nicăieri și te durea în cur de tot și mai ales de ea. Femeia de care, vezi Doamne, îți plăcea și voiai să fi cu ea. Ioana. Eu te-am văzut și știam cum ești. Uneori nu eram sigură. Oricum nu prea ți-am dat importanță, erai, nu știu cum să-ți spun, ca un cântec pe care îl aud la radio și îmi place. Îl ascult atunci iar după uit și îmi văd de viață. Așa erai tu… Botezatu’ cu burta cum te alinta Diana, care apropo, vezi că nu te-a plăcut nici atunci și nici acum… Iar Ioana, ei bine nici pe ea n-o mai ai, și nici pe mine.
    Ne-ai intoxicat. M-ai intoxicat mai ales pe mine. Ce erau fazele alea pe tine? Ce încercai să dovedești? Se vedea de la o poștă, îți picasem cu tronc atunci la masă, și tot de la o poștă se vedea că tu și ea nu erați unul pentru celălalt. Ea se mințea singură și te mințea și pe tine, iar tu, ca prostul ai pus botul. Erai amuzant… Recunoaște, cum tu cu ea nu o să mai fiți nici noi doi nu avem și nu vom avea cum să mai fim. Ești zero… Cum i-ai recunoscut ei, mă, tu, nebunul de tine. Nu mai dramatiza atât. Te rog frumos. Nu mai face pe victima… Ia-ți o fustă…
    Tu nu ai văzut? Ea se pregătea să plece la ăla al ei în Spania și tu ca un cățeluș umblai după ea. Să știi că am râs un pic de tine, mai ales Diana. Prostule…

    Mi-ai apăsat pe butoane. Mă enervai că mă înțelegeam cu tine atât de bine… Nu știu dacă era vorba de ieșirile noastre. Eu, tu, Ioana… sau Diana…
    (Va Urma)

  • Beniamin,  Gânduri,  Perspectivă feminină,  Postări neinteresante

    Dincolo

    Bună iubitule! Sper din tot sufletul să reușești să citești rândurile acestea și să nu te sperii. Te rog puiule… Te rog.
    Îți spun aceste cuvinte din dor și din regret. Regret, nu din faptul că am ajuns… aici; ci din faptul că sunt singură și ard mai tare ca flacăra din inimile noastre. Ard iubitule, ard și nu-mi spune nimeni de ce. Nici grai nu am decât cuvântul scris și-o amintire cu care mă sting în gândul tău. Prefer să mă sting în iad decât din sufletul tău… Iartă-mă!
    Regret că nu sunt acum lângă tine să mă săruți pe frunte înainte să adorm. Acum am doar un ultim sărut, adormită fiind, pe fruntea rece. Un rece ca gheață de ți se lipesc buzele. Un rece al trupului meu care nu te mai poate îmbrățișa, un rece care n-ar putea stinge flacăra din care ard acum și durerea în care-mi simt sufletul că putrezește. Nu mai am păr, nu mai am unghii, nu mai am buzele mele cărnoase care-ți plăceau ție, nu mai pot privi, sunt frântă în abisul ăsta strâmt în care nu am nicio mângâiere. Să nu te sperii de cuvintele mele, să nu te sperii, dragule…
    Ce altă femeie mai trece prin asemenea apăsare, prin asemenea chin în care nu te aude nimeni? De ce am ajuns în deșertul ăsta gol fără de tine, fără chipul tău? Nu tânjesc nici după rai iubitule, așa cum tânjesc după respirația ta lângă mine. Nu sunt departe de tine, sunt doar în iad! E-un iad prea gol și ars de lungile dureri din greu și fără gânduri dulci pe care le-aveam împreună… Când eram împreună.
    Aș vrea sa fiu surdă și să nu aud liniștea din care tu nu ești, din care înnebunesc fără tine sau fără muzica noastră în care ne pierdeam de nebuni. Nu simt decât stropii cei de foc și urletele din suflet cu care se-ntrec dracii în iadul ăsta strâmt. Unde ești…? Unde ești?
    Sper, atât mai am doar speranța mea de femeie, iubirea care mă mai ține trează în disperarea abisului gol. Speranța că, atât, doar cuvintele-mi citești, să-ți mai aduci aminte de mine din rânduri rătăcite. Să nu mă urmărești oricât de mult te-aș ispiti iubitule, să nu mă urmărești să cazi în plasa mea… În plasa celui viclean. Să nu pici în iadul ăsta din care m-am rătăcit de tine…
    Să nu mă cauți, să nu plângi, să nu te-ntrebi unde sunt, cum nu te-ai întrebat nici când ai plecat de lângă mine, atunci când ai crezut de cuvință că aerul ce îl respir e fără rost. Fără de iubire, fără tine. Aș vrea să fiu oarbă și să nu vad un adevăr de care-mi este teamă, să nu mai simt durerea, nici a ta când în patul gol mă cauți, și mă gasești decât atunci când dormi, și nu în vis, mi-e teamă ca nu în vis.
    Odată cu tine am pierdut tot. Mi-am pierdut strălucirea de care orice bărbat se îndrăgostea, mi-am pierdut credința care ne ținea pe noi unul lângă altul, care-mi ținea sufletul departe de abisul ăsta nebun. Mi-am pierdut viața care alături de tine-i găseam rostul, am pierdut orgoliul sub care mă ascundeam, mi-am pierdut frumusețea și puterea de a nu pica în fața nimănui, mi-e teama acum căci numai în genunchi am învățat să stau, am învățat să mă supun, și nu e nimeni să-mi țină mâna în iadul ăsta gol, prea gol și ars de lungile dureri din greu. Mergeam în rai, dar iadul m-a oprit din drum. Un iad care dincolo de coaja sa frumoasă se ascunde un foc puternic și greu, acolo unde femeile sunt surori și urla de foamea vicleană ce le-apasă tot mai tare, acolo unde bărbații sunt frați și-și frîng mâinile din prostie, unde îngerii au fulgi de piele și dracii nu au aripi, unde sfinții nu au loc, și focul arde aerul uscat.
    Aș plânge zeci de zile, așa cum au plâns ai mei pe trupul rece ce-acum e doar uscat. Aș plânge și să uit. Aș plânge doar de dor. Unde ești…? Unde ești?
    Aș plânge mult să-mi fac un râu din lacrimi dulci, sărate nu mai sunt. Aș plânge mult să fac izvoare, să curgă înspre tine, să curgă dinspre iad, să curgă în pâraie, dar iadul… Le-a secat.
    Vreau să-mi ascund glasul sub poeme, cuvinte și dor, iubitule. În rândurile pe care le ascundeai sub pernă înainte să dormi, cuvintele pe care mi le spuneai înainte, acolo aș vrea să mă ascund, să mă găsești doar atunci când mai reciți și când ai să plângi, să-mi simți mângâierea pe obraji. Ce lung e iadul ăsta gol, ce mare-i apăsarea, ce cruda sunt și nu am piele, ori ochi să te mai vad… Te iubesc de-acolo unde iubirea nu există!

  • Perspectivă feminină,  Postări neinteresante

    CeVa

    E vineri. 5 și un pic. Uneori nu am somn, mă trezesc buimacă și mă apuc, din nou să scriu… Mă gândesc iar la tine… Nu înțeleg de ce dar da! Recunosc! Am imaginea ta, dormind, în minte. Cea de dimineață… Cum dormi așa frumos iar eu stau și te privesc, îți analizez chipul și rând pe rând semnele pe care le ai, până și punctele negre, poate și un pistrui ascuns. Știi cum e acel sentiment? Ai simțit vreodată că te uiți la o persoană și nu îți vine decât să o iei în brațe și s-o saruți? Să îți strângi iubirea în brațe până o sufoci? Așa te-aș sufoca… Băi, da-atât? Adica s o dai pe feeling? Dacă nu îți spun eu cum e.
    Parcă nici somn nu aveam. Nu puteam pune geană pe geană. Mă mulțumeam să te privesc. Băi și abia așteptam să deschizi ochii. Ochii tăi mici de dimineață. Ochii tăi negri cu genele alea mari și întoarse, te urăsc pentru genele alea, apropo! Era așa o stare de bine, că te aveam lângă mine, că erai al meu și numai al meu. Că te pot iubi așa în orice dimineață. Si… Și deschideai doar un ochi pentru început apoi imediat după aveai un zambet… Un zâmbet mișto. Mă topeam! Mă copleșeai…
    Preț de câteva minute încercai să te trezești și dintr-o dată auzeam un dulce „neața iubito” și era atât de frumos…
    Încă am momente când te caut prin cearceaf. Îți simt lipsa, că mie sincer, nu sexul mi se pare cea mai intimă treaba, de fapt dormitul împreună este. Mda! Cum mă iei tu în brațe și ma pupi pe ceafă, pe spate și-mi cuprinzi mainile cu atingerea ta. Da, da.. Aia mi se pare cea mai mișto treabă.
    Băi, și nu știu cum vine treaba asta. Că nici nu apucai să ieși pe ușă că deja îmi era dor de tine și nu conta că erai plecat de maxim 10-20 minute, găseam eu un motiv să te sun să îți aud vocea… Și tu știai asta și-mi zâmbeai, asa, prin telefon… Era misto…
    Tu nici nu te aștepți să scriu iar despre tine dar uite, vezi. Zâmbetul ăla!

  • Perspectivă feminină,  Postări neinteresante

    R

    Mă nene, eu nu înțeleg ce cauți în mintea mea? Ce vrei de la mine? Am crezut că ești doar așa, un d-ăla ca oricare altul, știi tu. Cum scrie în toate poveștile tale de adormit puștoaice de liceu. Da… Mersi!
    De multe ori simt că cedez în fața ta, cedez în calmul ăla pe care mi-l arăți mereu când ne vedem, în agitarea aia când ne despărțim, în nepăsarea aia pe care o ai atunci când ești cu ea. Sau când îmi venea să vă trag de păr pe amândoi și să vă dau cap în cap. Dar mi-era așa un drag de tine…
    Cum aș putea să explic ce am eu pentru tine? Cum aș putea să mă trezesc, dimineața, știind că nu ești lângă mine și altcineva îți sărută buzele?… Cum?
    Îți place să te joci cu mine! Să te joci așa în general. Îți place să auzi și să știi că sunt înnebunită după tine; că orice cuvânt urât aud despre tine și orice persoană te bagă în seamă, oricine ar zice orice, mă înnebunește. Nu-mi pot explica fluturii din stomac… Nu te pot explica pe tine și ceea ce ești tu sau cum ai apărut.
    Nici măcar nu ești al meu. Hai las-o așa… Te rog, las-o așa. A început să mi se ia, și încep să cred că pe zi ce trece se stinge tot ce am pentru tine, dacă nu faci ceva… Dar pe atât de tare simt că mă îndrăgostesc. Să nu crezi că am să-ți zic aici cum ți-au spus toate, că te-aș iubi sau alte căcaturi.
    Mă nene, vreau să fi al meu, ce nu înțelegi? Îmi provoci nervi de-mi vine să te mușc tot. Și când ești lângă mine, parcă mă enervez tot mai tare. N-aș vrea să te las deloc, dar cui să-i spun că tu nici măcar nu mă asculți, și dacă mă asculți te faci că nu auzi. Aș vrea și eu să aud, așa cum și tu îmi tragi cuvinte cu cleștele din gură… Știi tu tot, și tot ce simt e pentru tine. Nici măcar nu știi cât poftesc să-ți fur un sărut pe nevăzute și să-ți spun cât aș vrea să fi lângă mine dar tu pleci mereu de mână cu altcineva acasă, iubești pe altcineva…