• Beniamin,  Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

    ..fragment ( Poveste de sinucigaş ) ( zece ani mai târziu ) [ repost & edit ]

    [MEDIA=12]

    …tocmai ieşise din tură când primise vestea într-un mesaj fulger pe telefonul mobil. „iubito iartă-mă, problemele s-au strâns. Ai grijă de câine. Te iubesc poate ne vom vedea în lumea cealaltă. Te iubesc.”
    Clipise în lacrimi. Plângea chiar. Vestea pentru ea era cutremurătoare dar nu atât de dură pe cât era cea de după. Paşind plângând pe străzile oraşului într-un miez de noapte răcoros se opreşte în faţa unui magazin de electronice să privească iar mesajul primit. Citind printre rânduri aude subit o ştire pe un televizor în funcţiune. ” In urmă cu aproximativ o oră un tânăr s-a sinucis…” Ingheţase. Scăpând telefonul şi servieta pe jos , îngenunghează pe trotuarul umed şi plânge, gândind disperat la amintiri frumoase cu el. Erau împliniţi. Ea ştia asta. El era doctor veterinar iar ea avocată. Era poate cea mai bună avocată din oraş, şi chiar nu exista vreun motiv anume pentru care el ar face aşa ceva.
    El? El era un tip foarte rezervat , original şi sincer. Mereu îi spunea ei ceea ce simte şi o iubea poate mai mult decât se iubea pe sine. Lucrurile se schimbasera de la nunta lor, când el a decis să se mute într-un apartament în care cu ani în urmă s-a sinucis un băiat, poate în acelai mod. Aruncându-se pe geam. El era bolnav, suferea de un soi de insuficienţa respiratorie şi intra în crize dese şi dacă nu era monitorizat putea muri, dar ea îl iubea aşa.
    Privind, disperată vitrina magazinului, nu-i venea a crede. Işi privea palmele, privea strada goală în noaptea de dup-o ploaie măruntă. Vocea lui îi era în cap. „Mi-e dor…” , şoapte şi cuvinte care-o dispera. Ridicându-se, începu să ţipe. Ii striga zadarnic numele…Cum cu clipe-n urmă vorbise cu el la telefon, apoi moare?… Distrusă psihic se grăbi spre casă.
    Odată ajunsă privi neputincioasă cum uşa apartamentului era spartă. Tremura. Vecini de alături încercau poate zadarnic să-i explice ce s-a întâmplat dar fără rost, ea deja era în lumea ei. Privind în gol păsea uşor parchetul, şoptindu-i câinelui care o aştepta în casă, vorbea de parcă-era nebună : „Shhh , să nu-l trezeşti pe Pisi…” apoi pică pe podea şi plânge. Apartamentul îi era plin de sigilii de la poliţie. Până şi toaleta îi era sigilată.
    După ore-n şir de plâns se ridică şi îşi strânge toate fotografiile pe care le mai avea cu el când era sănătos. Frumoase clipe mai erau. Si-apoi, le arde , în mijlocul apartamentului. Vecinii se cruceau, iar bătrânii ce locuiau pe palier îi strigau zadarnic să se trezească din acea tranşă psihică, dar ea era neajutorată şi pierdută. Si ard …şi ard … şi ard. Ard toate amintirile ei. Pe parchet focul ardea cu putere fotografiile lui în faţa vecinilor ce-o priveau speriaţi cum aceasta îşi lua câinele de zgardă şi se aruncă împreună de pe balcon de la al zecelea nivel…ar mai fi ceva de zis?
    Ciudat , cu zece ani în urmă un tânăr se aruncase din acelasi apartament. Parcă zece era numărul perfecţiuni, nu?

  • Beniamin,  Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    …fragment [Poveste de sinucigas] ( repost )

    [MEDIA=11]

    Play apoi citire

    …astăzi şi-a spus în gând, ori nu se mai trezeşte ori e ultima zi.
    Incet se trezi fără vlagă sau chef de orice altceva. A tras e de el însăşi numai să se spele pe faţă. Ceasul îi suna zadarnic şi insistent din 9 în 9 minute aceeaşi piesa de 4 ani de zile. Intrun final se ridică. Stând în fund. Nebărberit. Ciufulit. Imbrăcat doar în nişte şorţi abli ce nu mai erau decât nişte chiloţi pătaţi cu cine ştie ce secreţii. Prin faţă , pe la fund şi pe oriunde ar mai putea fi pătaţi.
    Mirosea, duhnea chiar, atât el cât şi casa în care trăia împreună cu o pisică ce-o primise din mila unor oameni cu câţiva ani în urmă. Era singurul suflet ce era alături de el.
    Stând în fund privea nepăsător fereastra unde soarele bătea cu o lumină orbiotoare. Puteai să distingi cât de mult praf era după cum vedeai în razele de soare. Pisica se freca pe lângă el iar el sufla greu. Era de-un sictir notoriu. Ii dădu pisicii un picior de alungare şi se ridică spre baia care părea neîngrijită de ani de zile. Closetul era plin de chistoace de ţigări, iar hârtii igienice folosite îşi făceau veacul pe lângă vas, te miri cum mai trăia acolo. Ajuns în baie începu să privească oglinda neştearsă. Se privea pe el, pe sinea lui, îşi privea pierzania, ştia că rostul nu-i mai e aici, decât dacă o v-a lua de la început ceea ce şi el ştia că nu se va întâmpla, era prea tarziu pentru el.
    Privindu-se în linişte, gânduri de sfârşit îl cuprindeau şi brusc începu să plângă. In hohote. Urlând, lovind pereţii crăpaţi şi galbeni. Ce a fost el o dată şi ce a ajuns. Işi amintea cândva, că toţi îl cunoşteau, toţi îl admirau, toţi îl iubeau însa el? El întotdeauna a vrut ceva mai mult decât i s-a oferit, probabil că de aceea ajunseseră aşa cum era atunci. Mai singur decât a fost vreodată. Sti cum e vorba aceea , ” de ce ţi-e frica, de aia nu scapi”, în cazul lui, îi era teamă de singurătate.
    Ieşind din baie îşi privea paşii mărunţi către dormitor. Era trist, singur şi murdar. Dormitorul în care îşi făcea veacul scriind articole de dor era răvăşit, haine murdare, căcărezi de la pisică, pete de urina în pat şi canapele, chistoace şi hârtii arse, sticle sparte şi ferestre cârpite cu folii de plastic. Privea neputincios cum viaţa îl răsplătise, şi-şi mulţumea în sinea lui clătinând încet din cap. Trist.
    Apoi, întro clipă de disperare, şi-a pus capăt gândurilor cu o încheiere a raţionamentului la o singură idee. Aceea că rostul existenţei nu-şi mai are rol. Disperat, începu să tremure, căutând o fotografie veche a ultimei iubite, să-i poată săruta chipul ca el să-şi poată reveni. Ii era un dor cumplit de ultima iubire. O anume Irina. L-a iubit mult, şi el la râdul lui, dar a pierdut-o datorită egoismului de care dădea dovadă. De aceea şi-a pierdut prietenii, aşa zişii prieteni, cunoştiinţe şi aşa mai departe.
    O găsi. Găsi poza mult căutată şi învechită. O săruta cu dor şi-o-mbrăţisa parc-o avea lângă el chiar pe iubita lui. Si visa, şi cânta. Nu mai avea raţiune. Cel puţin gândurile îi erau departe în disperare. Iubea prea mult, suferea prea mult, ura prea mult, ierta prea mult, însa pe el nu s-a putut ierta niciodată.
    Zvârli poza pe jos, neavâd de la cine să-si mai i-a rămas bun decât de la pisică. Plâgând se întinde în pat lângă ea şi-o mângâie spunând: ” Iubiiita mea…pisoiu meu frumos…ce te iubeşte băiatu…pisoiu’ meu” şi pisica torcea iubitor. Uşa de la balcon era deschisa aşa că nu şi-a mai depus alt efort. Privind înapoi îşi ia bun rămas şi se aruncă de la al zece-lea nivel. Ciudat, zece era numărul perfecţiunii…

  • Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Poezii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit,  Teatru

    Înger și demon ( a doua poezie în listă ) ( repost and edit )

    Play piesei apoi citire.

    [MEDIA=3]

    50 nr.373 Înger și demon
    (17:36;30.12.2006;Copoiu Florin Beniamin)

    Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
    Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
    Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
    Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?

    Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
    Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
    M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
    Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.

    Sunt multe lacrimile mele. Am plâns să fac izvoare;
    Cu suflet păcătos, spre cer am blestemat
    Să curg eu în pâraie, să n-am deloc picioare
    Să curg eu iar spre tine, dar iadul le-a secat.

    Și sufăr tot văzându-ți chipu-n orice drac,
    Prefaci din înger drac să mă găsești…
    Degeaba lupt ca tine să prefac,
    C-ai renunțat la rai pe dracul să-l iubești…

    Și plouă-n iad cu stropi de foc și urlete din suflet.
    Te-aud cum țipi, din aripi tot mai dai,
    Nu pătimi! Mă spulberi cu un plânget;
    Ești demon tot, în suflet coarne n-ai…

    Nu simți că focul meu îți arde aripi, Sfinte!
    Zadarnic plângi în lungul meu deșert.
    Acum ești drac din înger fără minte,
    Dar nu ești tu prin lacrimi tot și sângele cel fiert.

    Nu plânge tu, că ard din piei uscate,
    Să nu mă strigi pe numele spurcat.
    Căci uit de vis… De rai… De tot ce-s colorate,
    Am fost în rai și-n iad eu te-am aflat…

    – Și frânge-L Tată Tu din iadul meu!
    Și să nu cauți tu-n zadarnic iad,
    Că eu poftesc iubirea de ateu;
    Dar nuștiu cum, tot pradă Ție-Ți cad,

    Și mă adormi să cad în visul meu,
    Să văd din nou, ce-n suflet tot tânjesc.
    Nu-i rai, ori iad, e-o lume de ateu;
    Eu drac întors, pe înger îl iubesc…

    Nu-s pomii verzi, iubirea toată cum e-n visul meu
    Și nu ești tu să simt cum plângi din Cerul blând
    E iadul gol… Prea-gol și ars de lungile dureri din greu,
    Iubire n-am, de dragoste-s flămând…

  • Best of,  Gânduri,  Monden,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Prietenii mei de pe Voce.ro,  Repost & Edit

    Detectivul particular episodul 3 Surpriză! și 4 Prima zi de filaj ( by Dementor ) ( repost and edit )

    Iară dimineață! Iar sună alarma ceasului ală nenorocit, dar pară nu-ți mai pasă când știi că ai 5 000 de lei de cheltuit pe aparatură high-tech. Eram hotărât să mă duc la adresa pe care am aflat-o cu o zi în urmă prin telefon. Vreau să-i dau de cap acestui caz.
    Sincer să fiu, această Smaranda n-arată rău acum 14 ani, dar oare ce surpriza mă putea aștepta acum nici eu nu știu. Dacă s-a mai îngrășat? Sau din contră! Dacă arată ca și Calista Flockhart? Eh, rămânea de văzut!
    M-am suit în mașină ( nu-n mașina mea proprie și personală, ci-n 178 ). Mirosul dușului de dimineață care lipsea cu desăvârșire era mereu prezent. Că mi-am adus aminte, uitatasem să mă bărbieresc, deci sunt un detectiv plin de păr pe față. Aduceam așa a Nendertalian.
    Ajung în așa numitul cartier rău-fămat Ferenta(u)ri zis și Texas-ul din București. Atăta timp cât am pistolul la mine, nu mi-e dar niciodată nu se știe…
    Ah, cât urăsc aceasta națiune care-și spune rroma. Acum câțiva ani am avut un caz mai ciudat și era cât pe ce sa fiu tăiat în bucăți de un rrom mai șucărit. Am scăpat cu viață și doar cu 2 tăieturi pe umarul stâng, care mi-au lăsat cicatricii.
    Care mai de care mai colorat cu un limbaj vulgar de genu’: „Făh, treci făh în casă că-ți rup mecla-n două, să moară mă-ta de zdreanță ordinară!”… Și bine-nțeles băieții de cartier fumând una mica la colț de stradă. Găsisem strada. Deși era ziua, nu-mi prea placea să mă aventurez în neant, dar eram plătit pentru asta… deci mergeam mai departe încrezător. Nu trebuia să arăt că mi-e frică.
    Numărul 10… Numărul 12… Numărul 12A… Numărul 12B… deci următorul trebuia să fie numărul 14 îmi ziceam în gând. Dar strada se oprea acolo! Nu exista niciun număr 14. Hmm… Era momentul să pun niște întrebări. Era ora 10 dimineața și mă gandeam că la numărul 12 este cineva acasă, asa că am sunat la sonerie. Îmi răspunse un bărbat:
    – Care ești măh?.
    – Bună dimineața! Puteți veni până la poartă?
    – N-avem dom’le bani! Lăsați-ne-n pace!
    – Dar vreau doar să vă adresez o întrebare!
    – N-auzi dom’le să pleci! Pleacă până nu mă fac la tine să-ți rup fundu-n bătaie!
    Plecasem! Foarte „politicos” tipul. Încerc și la 12A, dar nu răspunse nimeni. La 12B niciun răspuns. Încercam într-un final deci prin vecini până când dau de o bătrânică la numărul 7. Norocosul număr 7. Îmi spuse că numărul 14 este acum numărul 12B.
    Iar eu în ziua următoare plănuiam să filez casa cu numarul 12B de pe Aleea Plopului.
    În încercarea de a afla dacă această Smaranda mai stă la numărul 12B de pe Aleea Plopului, mă tot gândeam de ce ar schimba cineva numărul a 3 case? Ce motiv ar avea cineva să facă asta? Si mai ales, mă gândesc că ar fi putut să fie mult mai inteligent(ă) decât atât. În fine. Ziua următoare îmi iau unul dintre angajați cu mine. Probabil nu-l știți pe Gabi. El a fost cel care m-a convins să nu ma las de meseria asta. El are mașină, așa că fac eu cinste cu cafelele și gogoșile și stam în mașină la căldurică la cațiva metri de casa cu numărul 12B.
    Era prea dimineață și probabil d-aia era atât de liniște pe stradă. Din când în când mai trecea câte un câine și-și marca teritoriul pe roata mașinii lui Gabi. Urât obicei!
    Aveam de așteptat ceva timp. Era posibil ca cineva să vină la casa cu numărul 12B în câteva ore, într-o zi, în câteva zile sau chiar deloc și astfel nu am fi ajuns nicăieri. Va pot spune că niciodată n-am dormit atât de nasol. Noaptea făceam ture de câte 6 ore fiecare. Prima zi nimic, a doua zi nimic, a treia zi nimic.
    Însă în cea de-a patra noapte nici cafeaua nu ne-a putut ține treji. Și eu și Gabi adormiseram la un moment dat. Cred ca era câm în jurul orei 3 jumătate, sau 4 când am auzit un scrâșnit de roți. Gabi-mi plesnise o palmă peste ceafa!
    – Scoală băh! Asta e?
    Îmi spuse mie, care încercam să deschid ochii, buimăcit și cheaunit de somn.
    – Nu știu! Stai să mă uit!
    Și-mi pun binoclul la ochi.
    – Da, ea este! Așteaptă să vedem întâi ce face, iar dacă e nevoie, s-o urmărim…
    – Bine Sherlok! De parcă eu nu știam ce e de făcut.
    Mă lua Gabi peste picior!
    De acum înainte vom folosi termenul „subiect” atunci când vom vorbi despre Smaranda.
    Subiectul intrase în casă în mare grabă! Ieșise de acolo cu 2 genți. Am presupus că a luat câteva lucruri și a plecat în grabă. Subiectul se suise la volanul mașinii personale, un BMW X5 negru și pleaca în grabă. În graba asta, îi scăpase un șal. Coborâsem din mașina și-i spunsesem lui Gabi să urmărească subiectul.
    Stăteam la ora 4:15 minute în frig iar șalul purtat de vânt se oprise la picioarele mele. Îl iau și-l ridic. Dinspre el venea un miros puternic de parfum ce-mi încânta căile nazale. Mă gândeam să intru în casa numarul 12B până venea Gabi… dar asta-n episodul viitor!