• Beniamin,  Postări neinteresante,  Poveşti

    restaOrant pescăruș

    M-am întâlnit cu Ioana(S) la Pescăruș, acolo unde ne vedeam mereu, îmi amintesc, cândva ea mi-a spus că bunica ei lucrase acolo ca bucătăreasă. Era la fel ca în oricare altă zi. Pentru mine cel putin. Ea? Ea pe de altă parte. O simțeam geloasă încă de la telefon. Îmi mormăia câteva cuvinte, și alea trase cu cleștele.
    Eram confuz. Ce-i drept nu știam încotro se îndrepta tot ceea ce făceam. Voiam un nou început. Ioana(S) nu era ceea ce îmi doream să am lângă mine. În sensul că în ea aveam încredere, ei îi povesteam tot, tot ce pățeam, cum pățeam, tot ce gândeam, îi citeam poveștile mele, mi le citea și ea. Îmi oferea un confort obiectiv pe care nu îl puteam avea față de cineva la care țineam… Sau pe care iubeam. Mi-era teamă să nu o fac să sufere dacă eram într-o așa-zisă relație pe care ea și-o dorea. Mi-o doream și eu dar nu așa…
    După-amiaza aia ne-am privit unul pe altul și nimicul dintre noi. Eu. Ea. Și vidul neputinței.
    – Simt că mă dai deoparte pentru ea (V), asta e cu mine.
    – Stai că lucrurile nu sunt chiar…
    – Ba da, iar tu dacă mai continui așa, noi nu ne mai vedem.
    – Termină…
    – Nu termin cu nimic, ce-ți place la ea?
    – Bai eu credeam că între noi e altfel de relație, tu oricum ai locul tău, ai răbdare…
    – Mda!
    – Mda ce? Lasă-mă să văd ce e cu ea…
    – Ce să fie cu ea? Încă una pe care o fuți și îmi povestești mie de ea cum faci mereu. Cum ai făcut și cu Maria și cu Băltăreasa și tot așa. M-ai mințit că nu era nimic între tine și ea și pe Facebook erați numai în check-in-uri. Ba la lăutari, ba nu știu unde. Nu sunt proastă să știi…
    – Nici nu am zis asta.
    – Atunci?
    – Bai simt ca e ceva, se întâmplă ceva. Mă rog, oricum e ceva mai complicat de atât, adică, pula mea… Asta mai are 2 prietene.
    – Te-oi pomeni că vrei să le fuți și pe alea!
    – Taci!… Mă refer că una din ele e… Nu știu. E ceva. Nu prea pot sa pun punctul pe i…
    – I de la Ioana…
    – Adică?
    – I de Irina!
    – Băi încetezi?
    – Ce? Te deranjează?
    – Nu, da’ ți-o arzi pro…
    – Și pe mine mă deranjează când îmi povestești, mie, de toate pizdele tale și colac peste pupăză mi le bagi și pe astea pe gât.
    – Băi mă lași?
    – …
    – Mă lași să îți spun sau plec…
    – … Hai spune-mi.
    – Îți spuneam de prietenele ei.
    – Cum le cheamă?
    – O și D. D e mai prostuță așa. Cu ea a venit Ioana(V) prima dată în Trattoria. Se uita, a dreacu, fix. Rânjea zici că era vrăjitoare.
    – Cin’ se aseamănă se adună.
    – Mă rog!
    – Și cealaltă?
    – Eih aici e buba. O. Bai O asta e, nu știu, îmi atrage atenția așa… Dar pula mea, poate mi se pare mie…
    – Până la urmă de care îți place?
    – De Ioana(V) clar. Pe bune, mi se pare mie dacă mă gândesc mai bine. Se întâmplă să ții se mai pară așa un context?
    – Ție ți se cam par multe, asta nu înseamnă că nu vrei s-o fuți. Așa o să faci și cu asta? Cum ai făcut cu mine?
    – Ce am făcut cu tine? Bai am stabilit amândoi că vom fi aliați înainte de orice?
    – Mda!
    – Ne-am întâlnit alaltăieri la City Grill și parcă mă înțepa asa, și la telefon la fel, parcă mă provoca… În fine lasă asta.
    – Ooo ba da, dar spune-mi, hai continuă.
    – Diseară mă văd iar cu ele.
    – Pe bune? Voiam să te întreb dacă vi la mine dacă nu aveai treabă. Lasă, mai bine stau acasă ca proasta.
    – Ma duc în One să filmez cu Doru și Mihaela… M-a întrebat Ioana(V) dacă le iau și pe ele că voiau să iasă.
    – Păi și de ce nu iese ea cu ele?
    – Cică pleacă la un fost de-al ei să îi dea papucii, în Spania.
    – Serios?
    – Foarte serios!
    – Știi că dacă ea se duce acolo…
    – Știu! E evident, femeia nu se desparte de el. Dacă era așa îi spunea la telefon nu se ducea la el. Așa față în față mai plângi mai pula mea. Nu știu… O să văd diseară ce se întâmplă.
    – Mda…

  • Beniamin,  Postări neinteresante

    (O)ază de lumină…

    Așteptam. Așteptam momentul unui răgaz până urma să mă suni. Într-o pauză. Și până atunci așteptam privindu-te. Admirându-te. Privind splendoarea pură și curată cu care luptai împotriva neînțelegerii. Te priveam printr-un monitor și nu realizam încotro mă duc sau dacă mai plutesc în neant. M-ai agățat și m-ai tras după tine, m-ai făcut să nu mai am control, și nu mai știu nimic, atât de nimic încât să nu mai știu nici de mine. Și te așteptam. Așteptam să îți aud glasul de dincolo de monitor, dincolo de masca pe care ți-o puneai pentru alții. Masca sub care te ascundeai mereu dar nu și în fața mea (o)mul meu, nu în fata mea. Cât de lin a fost momentul. Momentul în care îți ascultam glasul…
    – Dormi?
    – Doar știi că nu dorm. Eram pe tine…
    – Mă văd bine pe camera?
    – Daaaa
    – Cu Ioana ai vorbit?
    – E în privat…
    – Hai că m-ai făcut să râd mai devreme. Nu îi băga în seamă pe ăia, lasă că vorbesc eu cu ei. Beasty ala e unul bun.
    – Mhm, n-am eu treaba…
    – Știu, doar ți-am zis.
    – Mâine ce a zis Ioana? Ne vedem?
    – Pai, vrei să vi și tu?
    – Da…
    Scurte, lungi nu conta, erau momente pe care le furam amândoi. Seara o transformam în zi. Într-o zi întunecată din care singura urmă de lumina din ochii mei erai tu. (O)mul meu frumos. N-am mai avut ochi pentru nimeni și tu ai făcut asta. Tu m-ai făcut să fiu orb, să n-o mai văd nici pe aceea sub umbra căreia trăiam și nici pe aceea ce a devenit amintirea vie dintre noi. Amintirea de care mă agăț.
    – O… M-am hotărât. Nu mai pot așa, n-o mai vreau. M-am săturat, crede-mă. Ne certăm din toate nimicurile. Băi din orice… Te vreau pe ti…
    – Nu mă interesează ce sau cum faci, eu nu vreau sa o pierd pe ea ca prietena. M-a ajutat înainte foarte mult, te rog…
    – E greu…
    Și da, este. Este greu, (o)mul meu superb, este greu să trăiesc cu o amintire care mă împietrește care mă face să nu mai pot iubi sau să trec peste “idila” asta obsesiva din care-mi amintesc doar frânturi…

  • Beniamin,  Postări neinteresante

    Ziua neîndrăgostiţilor (II-O)

    Astăzi este o zi specială. Este ziua mea… A celui îndrăgostit, a celui ce doar cuvântul îți așteaptă și îți pune momentul, clipa, șoapta sau visul la picioare. Este ziua în care aș îngenunchea orice mi-ai spune. Am fost amândoi așa. Eram amândoi îndrăgostiți unul de altul. Cuprinși de teama de a nu fi descoperiți. Era, de fapt, mai mult teama de a nu rămâne singuri. La mulți ani jumătatea pe care o ador, jumătatea pentru care mor…
    Este ziua îndrăgostiților omul meu frumos, și parcă mai ieri puneam puncte pe câteun I de la vreo Irina. Parcă mai ieri umpleam golul pe care mi l-a lăsat decepția ce a fost un punct din cele multe. (O)mul meu superb.
    Este ziua mea căci tu ai uitat că ai fost cândva îndrăgostită. Este ziua mea și sunt îndrăgostit până peste nori și cer, acolo unde ajung când adorm cu tine în gând… Sunt îndrăgostit de căldura și înțelegerea căruia m-am dăruit, de câte ori am repetat în (O)f-urile mele, sunt al tău chiar dacă nu știi asta, cu tot cu inima mea putredă, cu tot cu sufletul meu gol, toată ființa mea muribundă și viața mea fără de odihnă. M-am dăruit ție din clipa în care ne-am privit.
    Este una din zilele în care tăcerea inimii mele mă înfioară. Știu, e ca un iad. Gol, prea gol și ars de lungile dureri din greu.
    La multi ani, motivul meu de a fi un om mai bun, motivul meu să sper în a mai iubi vreodată la fel de frumos pe cât am făcut-o cu tine, frumusețe ce nu ți-o întrece nimeni, a ta și a sufletului tău tăcut. Te iubesc!
    De ziua îndrăgostiților, (O)mul meu frumos, îți ofer liniștea pe care mereu mi-am dorit s-o ai, împlinirea alături de cine îți cucerește inima și nu te scapă printre degete. Îți doresc dimineți în care degetele iubitului tău să treacă prin părul tău des în timp ce îți cuprinde trupul. Îți doresc priviri și cuvinte care să te învie din viața asta moartă pe care o ducem. Îmi doresc timpul să se oprească atunci când vei iubi din nou, îmi doresc să ai curajul să mă mai privești odată în ochi… La mulți ani (O)mul meu frumos.

  • Beniamin,  Postări neinteresante

    (O) dramă…

    În nopțile în care nu mă gândesc la tine simt golul sec ce mă tulbură. Jegul dinauntru gândurilor din care nu mă regăsesc. Sunt rătăcit iar în nimicul ăsta gol, ca și iadul ăsta fără de prezența ta. Gol, prea gol și ars de lungile dureri din greu.
    Cu tine nu am învățat să uit (O) mare iubire cu (O) altă mare iubire, tu nu ai fost (O) altă mare iubire. Tu ești altceva, (O) mare iubire ce a trecut pe lângă mine, de care am strâns cu dinții, care m-a salvat și pentru care, dacă nu știi, îți spun acum, viața mea ar fi fost nimic în comparație cu ce aș mai fi putut să îți ofer. Omul meu… Superb.
    “- Te rog, ce îmi spui mie să nu îi spui ei, să nu le pui altora. Ce faci cu mine, să nu faci cu nimeni!” Cum să-ți uit cuvintele? Cum să uit nebunia, pradă căruia m-am lăsat. Sedus de niște momente de dragoste care m-au îmbolnăvit de așteptare. Așteptarea unui vid, nimic, și-un gol. Așteptarea asta care mă termină pe dinauntru iar tu nici măcar nu vrei sa asculți. Ascultă-mă odată, dumnezeul meu, ascultă-mă că înnebunesc, ascultă-mă că mor de chin, dor și suferință. (O)mul meu frumos, (O)mul meu superb, (O)mul meu curat. Duhul meu sfânt ce-mi păzește gândurile, bucățica mea de speranță către ceva mai bun…. Inexistent!
    Fericirea este o dereglare psihică, am învățat cândva. Și-am mai învățat, datorită ție, să uit trecutul și toate jegurile lui ce m-au ținut în loc. Am avut curajul să te chem, să îți răspund și am avut curajul să te ascult. Te iubesc cu toată nebunia ta, aia pe care o ascunzi, aia pe care am înțeles-o mereu. Te iubesc cu toată suferința pe care ai avut-o în singurătatea asta care ne distruge pe amândoi. Te iubesc în toată splendoarea ta simpla de om curat. Mi-e dor de tine și de mângâierea ta (O)mule, mi-e dor de chipul ce-mi alina suferința asta pe care nu o aveam lângă tine. Pielea fina pe care o mângâiam mereu atunci când erai cuprinsă de brațele mele, ochii în care mă priveam pe mine.
    Am acceptat că te-am pierdut. În favoarea altui neghiob care nu te vede. Am acceptat să fiu nimeni din neant, că probabil sunt mult prea mult pentru altcineva. Sunt mult prea mult pentru oricine dar cu tine multul ăla nu era… Ochii care nu se vad se uită, dar dacă-mi amintesc mereu, și mereu și mereu? Și-n somn și în gând, și numele și ochii și parul tău des, și pielea ta fină, și gândurile mele și neajunsurile cu care mă lupt și jegul ăsta de viață al cărui sens îl am lângă tine… Duhul meu sfânt. (O)mul meu frumos, (O)mul meu superb.
    Este, într-adevăr, o dramă penibilă ce scriu acum, ce-am scris și înainte. O dramă care mă umilește în fața oricui. O umilință care nu cântărește mai mult decât neputința de a te privi, de a te asculta sau de a te iubi. Cum să te iubesc când nu ești lângă mine? Din miile de cuvinte pe care le-am avut despre trecutul meu, am aflat, prin tine, că am tăcut. Și nu am mai vorbit despre el când am trăit să aflu că îl pot uita. Ajută-mă (O)mul meu, ajută-mă să mă salvez singur, să nu trăiesc din amintirea vie din ce am avut cândva, sau ce am simțit. Durerea asta pe care nimeni nu vrea să o înțeleagă. Atât de bleagă este lumea asta, incapabilă să înțeleagă dorul, apăsarea și iubirea. Singurătatea care te împinge spre disperare.
    Trăiesc din fetișuri pe care mi le satisfac când îmi sunt citite poveștile. Alte voci, alte înțelesuri, alte citiri… Poveștile astea triste, penibile, dramatice, obsesive sunt tot ce am din ce am avut cu tine…