• Dor,  Gânduri,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major ( ultima parte )

    Layla : ( se repede spre el ) Iartă-mă, am fost rea! Nu am vrut să te ud! ( se duce și-și i-a pensulele și vopseaua ) Uite, o să te pictez. Unde vrei? Nu pot peste haine, o să te murdaresc.

    Cătălin : Nu!… Să-mi cânți atunci când pictezi… S-aud când dai cu pensula…

    Layla : ( îi desface nasturii de la sacou ) Dă-l jos!

    Cătălin : ( se sperie și se retrage ) Nu, copilă! Nu!… M-ai ispitit odată în a morții capcană să crăp aici cu secole și tu să râzi de neputința mea de-a te iubi… ( tare ) Nu!…

    Layla : ( se sperie și fuge suspinând, băgându-se sub pian )

    Cătălin : ( blând ) Hai copilă, ieși! Uite ( îi arată ceasul ) încă nu e timpul… Mai stai… ( îi dă mâna și o scoate, apoi se trezesc îmbrățișați )

    Layla : De ce ți-s umezi ochii? Văd o gaură-n ei. ( îi atinge ochii cu degetele )

    Cătălin : ( încă în brațele unu altuia îi ia mâna de la ochi până să-i atingă ) De ce n-ar fi copilă? Ce ști tu ce au văzut ori nu? Ce găuri sunt ori dacă sunt să știi și unde?… Ești copilă, ar trebui să știi.. ( îi dă drumul brusc dar ea îl ține încă de incheietura mâini drepte, el încercând să plece ea-l trage iar el se întoarce ) Ai zis ceva?

    Layla : ( el se lasă în genunchi iar ea îi sărută ochii ) Acum ți-am acoperit gaura. ( râde copilăresc )

    Cătălin : ( iubitor ) Copila mea… ( o îmbrățișează apoi o împinge ) Dispari de nu știi ce-i cu mine. Ce gânduri, șarpe, mi-ai adus? ( agitat vorbind tare ) Da!… Tu erai acea ispita! Acea creatură din nimic ce m-a-ngropat precum i-am îngropat pe-ai mei ori eu trăiam din asta… Tu ce vrei de la mine? Hai… ( agitat ) Uite… ( îi arată ceasul ) E timpul… E timpul să pleci! Să nu-ți arăți chipul de păpușă.

    Layla : ( țipă tare după care ridică tonul ) Nu mai plec! Nu mai plec nicăieri! ( îi ia ceasul de pe mână și îl zdrobește cu picioarele ) Nu mai este timp, l-am oprit! Acum, nu mai vine nimeni, nu mai trebuie să plec. ( se întoarce și cântă ) Și de la mine până la tine, cuvântul însuși v-a îngheța. Nici să te strig nu știu prea bine…
    *Vasile Seicaru – LA adio tu
    ( se duce iar lângă perete desenează și cântă ) Și uite nu are cine să ne-ajute, abia-și mai ține lumea ale sale/ Și pe-un perete alb de muze mute, nebunii negrii caută o cale…

    Cătălin : ( pică în genunchi ) Copilă… ( trist ) Copila mea ce-ai făcut? Cu ce-o să-mi număr orele când tu nu vei mai fi? Cum să mor din nou de-s mort deja cu tine și-aș vrea din nou de n-ai să fii cândva și nu-mi pot număra eu viața? Eu cum să știu de trupul meu îmbălsămat va putrezi ori ba când tu nu vrei să-mi dai odihna?… ( plânge în genunchi ) Copilă, copilă…

    Layla : ( își ia fluierul și suflă, să acopere sunetul; continuă să picteze )

    Cătălin : ( își pune mâinile la urechi și țipă ) Taaaaaaci!…

    Layla : ( ea continuă )

    Cătălin : ( se duce spre ea îi ia fluierul din mână și îi prinde capul cu palmele o privește în ochii și-i spune ) Mă iubești?

    Layla : ( izbucnește în plâns ) Cine ești?

    Cătălin : ( o scutură și îi spune cu tonul ridicat ) Copilă, mă iubești?

    Layla : ( încearcă să se desprindă din strânsoare ) Lasă-mă! Lasă-mă!

    Cătălin : ( îi dă drumu și îi spune trist ) Nu mă iubești?

    Layla : ( ea pică se ridică în genunchi, își scoate rujul, se dă iar peste cel vechi și îl sărută ) Te iubesc! Acum o să mă ai și pe mine pe buze. ( chicotește )

    Cătălin : ( după ce-i spune fata respiră din ce în ce mai repede în agitare și privește deasupra ei ) Uite!… Uite, uite!… E timpul… ( luminile se sting și se aprind ) Copilă e timpul!… Au venit… Vor să mi te ia!

    Layla : ( îl ține strâns ) Zi-le să plece! Zi-le să plece!

    Cătălin : ( o ține în brațe și agitat gonește cu mâna țipând psihotic spre plâns ) Plecați!… Plecați nu auziți? Nu am ce să vă ofer. De-mi spuneți vorbe dulci eu n-am s-aud de-l am pe șarpe lângă mine și șarpe sunt și eu… Plecați n-auziți? Plecați!…

    Layla : ( se stinge lumina ) Au plecat?

    Cătălin : ( o strânge în brațe și-o mângâie pe păr și se leagănă ) Șșșh copilă! Doar liniștea ce-mi spune-acum că tu ești doar cu mine când nici de iad nu pot scăpa, doar îngeri iau cu mine. Tu!… ( suspină ) Tu, copila mea… Privește-mă! ( lumina pe ei și ei se privesc )
    E timpul! Pictează-mi lumea mea de-acolo, și făr de gânduri duse-n vorbe d-ale tale. ( blând la vorba ) Naive… Copilă, umple-mă de nonculori.

    Layla : ( tremură ) Cătălin, poate era mama, poate vine după mine. Trebuie să plec, mă duc…( vrea să se ridice din brațele lui )

    Cătălin : ( voce tare ) Nuuu copila mea… ( trist nebun ) Incă nu e timpul! De nu e ceas să-mi spună când să pleci, de ce să pleci căci eu nu știu nici când e timpul? Și nu e ora să-mi numere trăirea, respir cu tine aici în purgatoriu… ( blând pică în genunchi ) Copilă… Sărută-mă și spune-mi că nu pleci, și nu ma lași s-astept să vina ei cu nebunirea lor citită. Proza lor de suicid. N-am să-i astept… Am veșnicia aici, n-o pot trăi cu tine? Copila mea…

    Layla : ( șoptește ) Nu se mai aude nimic… ( cu un glas parcă stins ) Mi-e somn! Îmi cânți ceva? Uite, îți dau o acadea, am găsit-o pe drum. ( scoate din buzunar prezervativul )

    Cătălin : ( zâmbind părintește ) Copilă… Ai crescut și nu-i așa că-i bine? Ori ce să-ți cânt când tu adormi pe veci iar eu sunt veșnic treaz aici? S-adorm cu tine n-aș putea.

    Layla : ( indignată ) De ce nu mănânci acadeaua?

    Cătălin : Nu, copilă! ( blând ) Mi-ai dat un balon… Îl umflu dar ține cât e aer în el ori de l-aș sparge copilul îmi va da copil.

    Layla : ( uimită ) Îți va da un copil? Cum? ( repezită ) De ce nu vrei să-l spargi? Așa mă vei lăsa să plec, nu vei mai fi singur.

    Cătălin : Mă iubești, copilă?

    Layla : ( naivă ) Nu știu. Doare iubirea? Pe mine ma arde ceva aici… ( pune mâna pe frunte )

    Cătălin : ( îi pune mâna pe frunte apoi o sărută pe frunte ) E timpul! Privește… Aud doar versuri spuse ție. Și versuri spuse mie… ( ea se lasă în brațele lui )
    Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
    Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
    Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
    Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?

    Layla : Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
    Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
    Eu înger pur cu dracul cel din mine
    Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. ( umflă prezervativul în timp ce recita el ultima strofă )

    Cătălin : Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
    Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
    M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
    Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.

    Layla : ( sparge balonul, el tresare ) Acum nu o să mai fi singur!

    Cătălin : ( privește în jur uimit ) Uite! Copilă… Uite cum s-au adunat poeții, vor să mi te fure! Pictează-mă al tău să știu că-ți sunt pe veci în gând, ori nu… ( trist ) Dar unde-i ceasul?… Dar unde-s orele să-ți spun din nebunire că-i timpul să plecam?

    Layla : ( se uită în jur ) De ce nu vine copilul? Unde e copilul? De unde vine?

    Cătălin : ( ia o pensulă și desenează pe perete în jurul buzelor sărutate pe perete un copil ) Uite-l copilă! Uite-l!…

    Layla : ( se lipește cu obrazul de copilul desenat ) Îl iubesc Cătălin, îl iubesc…

    Cătălin : ( furios se ridică agitat îi spune ) Atunci rămâi cu el! Sau pleacă! Ți-am spus de-atâtea ori, copilă dulce, dispari că nu ai loc. ( în disperare ) N-auzi că vocile-mi iar spun să pleci sau să dispari? Dispari în lumea ta de fum!

    Layla : ( se face palidă, vrea să plece ) Cătălin, mi-e rau! ( pică jos )

    Cătălin : ( disperat o ia în brațe ) Nuu, nu, nu copilă! Uite, uite, uite! ( îi arată mâna goală ) N-am ceas, și nu știu de e timpul, dar nu e și tu știi copila mea… Nu copilă ( plânge ) Uite, uite, uite! ( respiră repede și se leagănă ) Îți spun povești din minte scoase, d-ale cufărului gând și spuse-n tinerețe. Bătrânii mei și-ai tăi, copilă… Naiv ce cred c-aș fi să știu că-i disparea sau tu n-ai fost deloc și-nebunesc aici cu versuri de poeți și proza-n suicid. N-ai vrea să mor cu tine-acum? ( o strânge-n brațe se leagănă și plânge )

    Sfârșit!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major

    O noua poveste, o noua piesa de teatru, spor 🙂

    POVESTE ÎN DO MAJOR

    de Alexandra Andrada & Jaques Napier

    Personaje:

    Băiatul : Cătălin
    Fata : Layla

    Piese de fundal: Six feet under episode OST


    from the series Six Feet Under ( exclusive by Beniamin Copoiu )

    Într-o încăpere întunecată, luminată ușor cu pensule, hârtii, o păpușă din cârpe și o găleată cu apă pe jos toate pe un fundal de piesă, o fetiță gingașă de 14 ani cu părul buclat și codițe, îmbrăcată într-o rochiță roșie pătată de culori desena nestingherită pe un perete fals albastru deschis. Desculță, la gât un fluier, în buzunar un prezervativ și-un ruj trăia în lumea ei pictată naiva. Tânărul îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; suspină adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună neliniștită și singuratică.

    Cătălin : Un tânăr de 21 ani, îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; fost pianist cu o carieră ratată, suspina adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună, neliniștită și singuratică. Acesta suferă de schizofrenie sau ceva boală asemanătoare.)
    Layla : prezervativ și un ruj rosu, ambele găsite. În jurul ei sunt împrăștiate pensule de aceeași culoare, singurele elemente pentru décor, alături de o găleată de plastic, plină cu apă.

    Layla : ( la doi metri distanță de el, stă cu spatele și desenează pe perete ) De ce m-ai adus aici?

    Cătălin : ( privește în jos și se prinde cu mâna dreapta de par apoi ridica privirea ) Ceee? Ai zis ceva? ( pauză 3 secunde apoi brusc cu voce tare ) Oricum nu contează. Ce să conteze? ( rade disperat ) ahaha… Ești aici, fă ce ai de făcut și dispari… Sau vrei să dispar și eu?

    Layla : ( speriată scapă pensula ) Cătălin, termină! Mă sperii!

    Catalin : ( privirea blândă ) Copilă dulce… Mi-ai spus, cândva, că eu, ( țipa ) cine-oi fi eu, voi fi liber de tine… De astea toate… Nu te-am adus aici degeaba! ( pauză 5 secunde ) Cum? Ai zis ceva?

    Layla : ( ia pensula de jos vine spre el, îl privește cu ochi mari și îi vorbește ) Cătălin, uita-te la mine!

    Cătălin : ( suspină ) Pleacă! N-ai făcut destule? Du-te acolo și prinde-te de ce mai ai, sau cântă-mi ceva să uit… Hai, fă-o! Haide copilă!

    Layla : ( zâmbește dulce și îi cuprinde obrajii în mâini și cântă ) Încearcă să zâmbești fără să te amăgești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă e trecător. Dacă iei un strop de ploaie în palmă ai să vezi că nu e atât de greu să speri, fură o rază de lumină, înceară în ea să crezi și ridică-ți fruntea spre cer*.
    *Mircea Baniciu – Daca ai ghici

    Cătălin : ( se leagănă cu fața plânsă )

    Layla : ( îi privește curioasă ) De ce plângi? Am cântat urât? Nu mai cânt… Promit!

    Cătălin : ( blând ) Ce dulce copilă! Ce dulce ești… Mi-aduci aminte, de cândva, de când eram copil ( închide ochii preț de 3 secunde se ridica brusc cu tonul ridicat și se plimbă în încăpere ) De-ale profesorilor spuse din ani uitate de mici copii auzite, vorbe din cântece și fluerături pe stradă, micile nimicuri și iată plâng la ele. Spune-mi-le, spune-mi tot ce nu știam copilă, tu știi de moarte? Ori tu nu vezi căci negru sunt de-al pompelor funebre să le simt durerea fraților… ( cu vocea blândă ) De-ai tăi… De-ai mei… De-ai lor ( o sărută pe frunte ).

    Layla : ( se retrage și vorbește ușor în agitație ) Nu înțeleg… Nu înțeleg nimic… Ce vorbești? Ce profesori? Ce frați? Cântecul ăsta mi-l cânta mama, seara înainte de culcare, credeam că o să-ți placă. ( lasă capul jos )

    Cătălin : ( o privește dulce ) Nu ai ce înțelege copilă ( zâmbește parcă fără speranță ), nu ai ce… Sunt vieți trecute de tine, sunt lucruri pe care tu nu știi de-ar fi ceva în fața ta… Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Cântă-mi cu pensula pe foaie sau perete, cu sunet de culoare; urâtul cel frumos… Of dulce oximoron… Uite … ( îi arată ceasul ) e timpul! N-ai dispărut încă? Nu ți-a ajuns câte ai, câte știi, câte mi-ai spus și câte zeci de veacuri am cu tine aici?

    Layla : ( tristă ) Du-mă acasă!

    Cătălin : ( voce tare ) Pha… Acasă? Care casă? A cui? M-aș duce de-aș știi încotro… Tu? Tu știi unde?

    Layla : ( îi arată cu degetul ) Da! Lângă mama. Acolo lângă mormanele alea de pământ de lângă pădure. Vreau să stau cu ea și să-i cânt. Ei îi place.

    Cătălin : ( cu vocea blândă ) Copilă… ( o cuprinde și o sărută pe frunte )

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!

    Cătălin : ( parcă nebun ) : Ai spus ceva?

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!… ( pauză 3 secunde ) Cătălin? Tu ți-ai simțit vreodată sufletul rece?

    Cătălin : Cum? ( pauză 3 secunde în care el o privește ) Copilă, cum? Eu știu că sunt în iad ce-i cald de nu mai pot. Doar mort ce sunt mă întreb de ce-i cu tine aici de-n iad eu sunt?
    ( brusc ) Sau stai că nu e iad, e purgatoriu pur, de tu ești rece mergi în sus ori eu sunt cald… E clar că-i iad, dar ce-i cu tine aici?

    Layla : ( naivă repezită ) Ce e iadul? Dar purgatoriu? De ce la tine e cald și la mine frig? ( se așează amândoi jos ) M-a pedepsit Dumnezeu?

    Cătălin : Copilă! ( ironic o privește blând și părintesc ) Tu știi când pui ceva-n congelator îngheață și e bine, că se păstrează-n timp ei bine așa ești tu… O păstrată! ( râd amândoi preț de 3-4 secunde ) Purgatoriul e… ( lasă privirea-n jos apoi se ridică și brusc psihotic ) Uite! ( îi arată ceasul ) E timpul!… N-ai plecat încă?

    Layla : ( naivă ) Unde să plec? Vine cineva? ( agitată îl ia în brațe ) Nu-i lăsa să mă ia și pe mine ca pe mama!

    Cătălin : ( o cuprinde îi ridică privirea cu degetul sub bărbie în sus și îi arată cu degetul ) Uite acolo! Acolo te duci… Acolo-ți sunt păpușile și gândurile tale naive. Gânduri ce le-aveam și eu de nu gustam d-ale poeților pasiuni sau d-ale prozatorilor gânduri de suicid…( jelește țipând ) Daaa…. Vine cineva nu și pentru mine! ( psihotic și agitat ) Dar dacă vine spunei că… Că… Că eu rămân aici, măcar aici decât să ard în iad. Desenează-mi ceva, nuștiu, ceva să te țin minte, ceva s-aud, ceva să simt… Copila mea, n-am să te las să pleci. Cum aș putea când tu ești tot ce am aici… Hai! Zmângălește-mi viața pe foaie sau perete.

    Layla : ( îi dă drumul băiatului se duce spre perete scoate rujul și se dă cu el apoi sărută peretele ) Uite, ăsta ești tu! Ești un pupic. ( chicotește )

    Cătălin : ( o privește trist pe ea apoi peretele se duce și sărută peretele unde a sărutat fata și îmbrățișează peretele )

    Layla : ( curioasă ) Cătălin? Mă iubești?

    Cătălin : ( brusc și tare ) Stai! Copilă, uite! E timpul!… Încă n-au venit, încă nu au venit… Copilă!…

    Layla : ( neliniștită ) Despre ce vorbești? ( respiră des ) Ce e cu tine? Termină!

    Cătălin : Copilă… Mă iubești?

    Layla : Nuștiu! Te doare când iubești?

    Cătălin : ( sarcastic ) Nu-mi irosi timpul cu întrebări retorice și infantile. Hai… N-ai plecat încă?… Am o eternitate de putrezit aici și sunt mai bătrân ca tine!

    Layla : Tu m-ai adus aici! Du-mă înapoi de unde m-ai luat! ( își ia păpușa de pe jos și se șterge pe buze mânjindu-se cu ruj ) Uite, te-am șters de pe buzele mele! Ești rău!

    Cătălin : ( agitat ) Uite uite uite… ( îi arată ceasul repezit la ea ) E timpul… Adu-ți aminte copilă, atunci când erai de vârsta mea, ce mă sărutai. Și ce-ți șopteam ( ridică mâinile ca pe cruce și privește în sus ) Eminescu, Bacovia, Cioran, cine vrei, acum-ți sunt la picioare. Eu ce să-ți spun când ei șoptesc aici veșnic ce eu m-am chinuit să îți arăt, copilă? ( pauză 4 secunde ) Ai zis ceva? ( agitat ) Probabil că nu, sau nu, nu ai ce spune. Să-mi mulțumești copilă, să-mi mulțumești că te-am salvat… ( agitat râzând că un nebun ) Ahahahaa sau preferai să vina altul să-ți fure vorba din gură o veșnicie? Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Spune-mi ceva. Zi-mi ceva de când eram noi doi. Mai știi?

    Layla : Ce vorbești? Ce vorbești? Eu nu te cunosc! ( încearcă să ridice găleata cu apă și-o varsă pe jos, cade cu găleata cănd vrea s-o ridice ) Te ud pe picioare… Așa, să fii și tu bun! Să fii rece ca mine.

    Cătălin : ( agitat se strânge într-un colț se ghemuiește și șopteste destul de tare încât să se audă psihotic și agitat ) Uite uite uite… ( respiră repede ) Îți spun ceva și-ți vei aduce amine… Fiind băiet, păduri cutreieram. Și mă culcam ades lângă izvor, iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, s-ascult cum sună apa-ncetișor, un freamăt lin venea din ram în ram și un miros venea adormitor… Și… ( privind dubios când în stânga când în dreapta ) De-aici nu mai știu… Dar sunt al tău… Pictează-mă cum vrei și-ți voi spune multe, copilă…

    Va urma!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Piesa de teatru Ultim Cuvant ultima parte

    Ultima parte, spor la citit 🙂

    Bogdan : ( blând ) Iubito, aș vrea să-mi dai șansa asta, știu a treia… Niciodată nu e prea târziu, doar știi asta. Mă iubești, și-o simt. ( agitat ) Mă tot repet în cuvinte, ce pot să mai fac să înțelegi? Atâtea lucruri sunt ce ne leagă în continuare, de amintiri și vorbe spuse noaptea. ( o prinde de mâini ) Iubita mea, atât de orb am fost, că tu mi-ai oferit tot. Tot ce am avut și am acum e al tău. Lasă-mă să lupt pentru tine… Te rog… Te rog… Lasă-mă să fac orice pentru tine, așa cum făceai și tu…

    Cornelia : ( își retrage mâinile și vorbește autoritară ) Pentru mine? Absolut nimic. Pentru ce ai face ceva pentru mine? Pentru tine… cred că tu știi mai bine. ( răstită ) Eu nu ți-am cerut niciodată nimic decât sinceritate și fidelitate și în schimb cred că ți-am dat și luna de pe cer… ( indiferentă ) Luptă dar lupta pentru tine. Și dacă tu nu contezi pentru tine, atunci cine sau ce? Mha… Spre deosebire de cum eram înainte, acum eu contez pentru mine enorm de mult. Cuvintele astea nu mă mai ating de mult…

    Bogdan : ( o prinde iar de mâini și o privește blând ) Poate nu am știut cândva cum să fiu, sau poate mi-era teamă doar știi, și ție-ți este teamă acum și iată, sunt dispus să învăț… Să mă înveți cum să te iubesc… ( apasă pe cuvântul ”să” ) Cum să iubesc.

    Cornelia : ( iși retrage mâinile și contunuiă sarcastică ) Mă faci să râd! ( apasă pe fiecare cuvânt ”eu” ) Eu să te învăț pe tine ce e aia iubirea? Eu, aia mică și proastă care pune botul la orice cuvânt? Eu aia începătoare și neștiutoare? Eu? ( răstită ) Dar unde ți-a dispărut lauda de sine? Cuvintele tale, cum tu le știi pe toate în ale iubirii, că tu nu iubești, tu fuți, că n-ai mai iubit de la aia din Focșani și asa mai departe. Unde e aroganța ta? Unde Bogdan, unde?

    Bogdan : ( răspunde blând și se îndreaptă spre ea ) Așa vrei să fiu? Arogant ca înainte? Așa te pot aduce inapoi? Nu mai sunt așa, nu mai vreau să trăiesc în trecut ca altădată. Să trăiesc din amintiri irosite aiurea, și care poate nu au meritat…

    Cornelia : Abia acum ai realizat că trăiesti în trecut, din amintiri? ( dură ) Băi băiatule, consideră-mă o amintire, e mai bine pentru toți… ( se întoarce cu spatele )

    Bogdan : ( o întoarce înapoi și o prinde iar de mâini ) Nu e bine așa, nu vreau…

    Cornelia : ( se întoarce cu spatele ) Gandește-te bine, vei vedea că așa e. Perfecți nu putem fi, pentru că perfecțiunea nu există, tu știi asta, fericiți da… ( apasă pe cuvânt ) Separați. Că nici nu mai vreau să aud de tine, nici ca prieten nu te vreau pentru că nu ai știut să mă ai. ( se intoarce răstită la el ) Și știi de ce? Pentru că nu ai vrut niciodată să mă cunoști că să știi ce să faci cu mine și ce-mi place mie… ( se întoarce cu spatele indiferentă ) Păcat că eu am ajuns să te cunosc mai mult decât mi-aș fi dorit…

    Bogdan : ( ridică tonul trist ) Tu chiar crezi că mă joc? Chiar crezi că mai am timp de pierdut aiurea cu trecutul meu? Eu nu pot trece peste tine la fel de ușor ca și la celelalte? Crezi că nu esti tu cea importantă, când eu tot la tine am venit, și am deschis ochii poate la limita? Nu vreau să perd ce pot avea din nou cu tine… ( o prinde de mâini ) Nu pentru ceea ce am trăit cu tine, nu pentru ceea ce i-ai oferit sufletului meu… nu mai e o joaca pentru mine.

    Cornelia : ( suspină ) Asta ai făcut tot timpu… Totul e o joaca pentru tine. Nu vreau să știu, m-am săturat de promisiuni în vânt, acum lasă-mă că îmi faci rău, mereu mi-ai făcut. Uită-mă! Uită-mi vocea, râsul, ochii, buzele, pasiunea. Uita tot! ( se apropie de el ) Șterge-mă cu buretele din viața ta… Uită-mă… ( îl sărută pasional )

    Sfârșit!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Ultim Cuvant partea 3

    Si partea a treaia.. spor la citit 🙂

    Cornelia : ( întrerupe; tristă se pune la pieptul lui ) …eu nu vreau să te mai iubesc, nu mai vreau.. ( îl privește de la pieptul lui )

    Bogdan : ( o sarută pasional )…

    Cornelia : ( îl împinge și îi dă o palmă ) Nu pot… ( suspină )

    Bogdan : ( nedumerit și trist ) Dar…

    Cornelia : ( sună telefonul „Now youre gone…” , răspunde plină de ea, se plimbă și constant dă ochii peste cap în timp ce vorbește despre Bogdan ) Bună iubitule! ( zâmbește prefăcut ). ( pauză 3 secunde ) Și eu te iubesc. ( pauză 3 secunde ) Da, mă simt mai bine, încerc de fapt. ( oftează ) Au grija anumite persoane să-mi strice dispoziția dar ( se preface încântată ) noroc că te am pe tine puiule. ( pauza 2 secunde )

    Bogdan : ( o privește trist )

    Cornelia : ( dă ochii peste cap ) Da! M-am întâlnit cu el. Nuștiu ce vrea, tot insistă la mine, ( râde sarcastic ) se milogeste ca ultimul om ce a ajuns, ce jostnic e. ( pauză 2 secunde ) Ce-ai spus iubitule? ( pauză 2 secunde ) Și eu te iubesc puiul meu! ( pauză 2 secunde ) Bine, bine, hai… Pa. ( plină de ea închide telefonul ). ( spre el autoritară ) Și? Mai ai ceva de adăugat? ( arogantă ) Am treabă și eu și chiar n-aș vrea să te rețin … știi tu.

    Bogdan : ( o privește întristat ) Ai vobit cu el?

    Cornelia : ( răstita, arogantă și cu tonul ridicat ) Nu cred că e problema ta cu cine am vorbit și-n plus n-ai cum să știi pentru ca nu mai faci parte din viața mea, niciodată n-ai făcut parte din ea. Tu erai cu lumea ta aia bolnavă iar eu mă luptam să te trezesc. Întotdeauna m-ai crezut proastă și încă o dată ți-am dovedit că nu e așa. Am trecut peste tine. Gata! Nu mai insista. Nu mai pot fi cu tine.

    Bogdan : ( blând ) Nu există nu pot, există nu vreau…

    Cornelia : ( agitată ) Bine, atunci nu vreau! Nu mai vreau! Pleacă din viața mea. Nu mi-o distruge iar. Nu mă face să sper aiurea la ceva ce nu va fi. Ce am acum e mai presus de orice am avut cu tine… ( pauză 2 secunde în care ea își aprinde o țigare ) Of, pe cine mint, încă te iubesc dar nu mai cred în tine, nu mai cred în cuvintele tale. ( agitată ) Nu mai am ce plânge la telefon cu tine când nu-ti-e bine, nu mai am pe cine trezi dimineața sau sa ma ducă acasă… ( optimistă ) Acum stau cu un bărbat care mă iubește așa cum merit și cum tu nu ai știut niciodată să faci. ( fumând privește în sus visătoare ) Îi calc, îi spăl, îl iubesc. ( articulează pe ne ) Ne iubim… Un bărbat care m-a cerut în căsătorie…

    Bogdan: ( cu capul plecat ) Știu… La ziua prietenei lui Matei. ( trist ) Știu că ai spus Da doar de dragul de-a spune-o. Știu că nu cred ca ar fi zi în care să nu te gândești la mine, ori că-ți impui copilăresc să nu o faci sau te grăbești să-ți fuți viața cu el… Nu știu… Știu că am greșit… ( o prinde de maini și o privește în ochi ) Știu că te iubesc… Știu că meriți, ce nu știu este; de ce încă mai faci toate astea?

    Cornelia : ( se zbate din mainile lui și se întoarce cu spatele ) Vezi, mă urmărești ca un obsedat, să-mi distrugi viața. ( agitată își aprinde o țigare și se plimba prin încăpere autoritară ) N-am să te las… N-am să te las să fii fericit, am să fiu mereu umbra ta să-ți aduc aminte de greselile trecute… ( se întoarce la el și se răstește ) Tu nu ai știut niciodata să mă alinți, n-ai știut niciodată ce am simțit petru tine și câte am pus în joc sau măcar să mă iubești pe cât te-am iubit si eu. De mă sunai în miez de noapte eu eram mereu acolo pentru tine… Tu în schimb erai mereu pentru altcineva, nu și pentru mine. Toți te-au acceptat. ( cu tonul ridicat spre plânset ) Toți din lumea mea erau ai tăi, nu era îndeajuns? Ce vroiai mai mult de atât? Ce mai vrei acum de la mine?

    Bogdan : ( bland ) Iubita mea… ( pauza 2 secunde ) Să mă iubești ca înainte… Să-mi repar din greseli, să lupt pentru tine… Exact așa cum o făceai tu cândva, acum e rândul meu.

    Cornelia : ( dură spre el ) Nu înteleg ce cauți iar în viața mea? Însă de data asta nu-ți permit să mă mai distrugi… Să mă manipulezi cum vrei tu și să-ți bați joc… ( se întoarce cu spatele autoritară ) Am o relație mult prea frumoasă de care sunt mândră și la care nu voi renunța pentru nimic în lume…

    Bogdan : ( iritat o prinde de-o mână și-o întoarce brusc ) Crezi că va ține la nesfârșit? Nu va călca strâmb nici el? Așa perfect cum ți-l imaginezi, cum eram și eu, cum era și Alex sau celălalt dinaintea lui care chipurile a dispărut de tot, nu va fi perfect.

    Cornelia : ( își ia mâna nervoasă ) Mănânci căcat, asa cum mereu ai mâncat.. Eu nu te pot ierta. Nu pot trece peste nesimțirea ta. Nesimțirea dureroasă de atunci când ( scârbită ) îmi spuneai la telefon că mă iubești și erai cu aia și-o futeai. Nu pot. ( răstită spre el ) Ai simțit și tu asta din partea ei, și sper că te-a durut la fel de mult ca pe mine. M-ai lăsat fără inima, fără sentimente… Un nimic am mai avut după… Abia George a reușit să mă schimbe și crede-mă că după luni de încercări. ( îi cuprinde obrajii cu mâinile și îi vorbește călduros ) Off… nu înțelegi? Tu nu mai ai nicio șansă. Eu cred că nu realizezi cât de mult te urăsc. Dintr-o iubire imensă care ți-am purtat-o cândva, a ajuns o ura de care nu credeam că poate fi capabil un om. Bogdan… iubitule, chiar dacă totul se schimba, ura mea nu se va schimba și tu chiar poți să te schimbi pentru că nu pentru mine o faci ci pentru tine, însă eu nu mai cred nimic din gura ta… nu mai am ce crede.

    Va urma