• Beniamin

    Perspectiva

    Iubite cititor. Am o poveste deosebita de spus si nu gasesc un alt loc mai bun de a ma exprima intr-un mod pe care femeile nu l-ar recunoaste. Aici, pe spatiul unui barbat, ma ascund eu, o femeie. Nu, nu, nu te lasa prostit de toate cliseele de povesti in care naratorul, respectiv naratoarea se descrie pe sine ca fiind o mareata fiinta a carei judecata n-o intrece nimeni, si cate si mai cate. Nu. Nicidecum. Sunt cuvintele unui barbat intr-o, da-mi voie sa citez „tentativa esuata de a gandi ca si o femeie”. Pare amunzat, de fapt cititorule tot ceea ce trebuie sa stii este ca sunt o femeie care doreste nimic altceva decat sa-si spuna gandul despre barbatul care scrie acum. N-ai inteles nimic nu? Da-mi voie sa-ti spun. Un barbat scrie acum despre el dar din perspectiva unei femei. Cel mai ciudat lucru despre asta e faptul ca nici el nu stie din perspectiva cui mai scrie. Nu Alina, nu esti tu. Si nu, nici Irina, iar daca iti apare numele stai linistita, n-ai reusit niciodata sa apreciezi dece inca mai apari in ceea ce mai srie asta aici. In fine…
    El stie mult mai bine cum e sa amestece vorbele si sa le foloseasca intr-o asa maniera incat sa castige mereu, desi e constient, castigul pe care-l are e de moment, nicidecum ceva de viitor. Nu pentru el. El, e el. Hai sa-i spun ce am de zis, da-mi voie sa deschid iar ghilimelele si sa-i transmit:
    De multe ori cuvintele pe care le mai spui cuiva ar trebui sa ti le aplici singur si sa te trezesti. Nu mai scrii provesti, scrii frustrari. Trebuie sa ti-o spun, sa te trezesti odata la realitate.
    Te privesc mereu de parca as fi deasupra ta mereu, omuletule. Esti singur acolo intre peretii aia ai tai albi si scrii cu speranta ca poate Alina care intelege, Irina care te vrea altfel, amica ta Ioana ar putea sa citeasca si sa-ti dea un semn. Asta e rostul povestii asteia, nu? Nici nu tu mai stii ce vrei, dar iti stiu obiceiurile. Stiu cum uneori mai citesti din povestile tale trecute si plangi. E atat de dulce durerea, esti nebun! Nebun asa cum Irina ti-a spus cand te-a cunscut, nebunul de tine careia nu i-a pasat de nimic, nebunul de care s-a indragostit, nebunul care l-a uitat. Esti nebunul ala de care Alina s-a indragostit sau te-a mintit ca s-a indragostit de tine. Tupeistul nebun care a plecat la Suceava candva pentru un singur motiv. Sa nu fie singur. Nebunul care a dat cu piciorul tuturor si a fugit la Suceava. Nebunul care zace-n nebunia lui.
    Te trezesti dimineata la fel, la 12 cum ti-ai facut obiceiul. Pentru ca noaptea ti-o incarci cu lacrimi si amintiri. Esti trist si gras. Esti scarbos si disperat. Nici cuvintele nu te mai alina dar speri intr-o a doua zi. Iti ascunzi mutra aia trista cu un zambet mincinos cu care durerea pitita abia ce se observa. Chipul te da de gol.
    Rutina ta de zi cu zi, ma intreb de unde mai plangi, ma mir de ce mai plangi. Pentru ce? De fapt stiu, eu stiu. Sau stiu doar un pic din tine cum si celelalte au stiut doar fragmente. Ai trecut prin multe si nu sunt eu in masura sa te judec dar uite-ma sau mai bine zis priveste-te! Te ascunzi in ciocolata si povesti de singuratate. Esti inteligent dar de multe ori te complaci in prostia ta. Nu mai fii atent.
    Intr-o zi Beniamin, ai sa te trezesti cu mine langa tine. Ai sa te trezesti cu mine in bratele tale la ora 12. Intr-o zi, si nu-ti mai zice in sinea ta ca acea zi nu va veni. Nu ai rabdare. Te stiu, dar nu mai bine decat te stie una din cele de mai sus. Inteleg doar atat cat vrei tu sa inteleg, nu-mi oferi mai mult decat ceea ce zic acum.
    Traiesti momentul intr-adevar, dar nu renunti la el. Prostutule. Obisnuiesti sa te ascunzi dupa cuvinte si sarcasm. Cuvintele poate le manuiesti bine dar nu si sarcasmul, nu esti Irina!

    Va urma!

  • Beniamin,  Postări neinteresante

    NU

    Sa nu te miri de aceste randuri, sa nu te intrebi de ce din nou am scris. De ce am scris aici… etc. Sa nu-mi mai spui ca nu te cunosc. Am doar niste cuvinte de care ma lipesc. Din cuvinte te-am castigat si din cuvinte ma hranesc, si tot din cuvinte urasc faptul ca imi cred propriile cuvinte.
    Tu nu stii… N-ai nici cea mai vaga idee cuvintele mele unde m-au dus, si unde sunt acum datorita lor. Am plecat de atatea ori, am avut curajul sa dispar. Curaj pe care probabil nu-l mai am. Curaj pe care tu nu-l ai…
    Nu iti este de ajuns tot ceea ce ofer, tot ceea ce pentru alte persoane ar putea fi tot. Este tot. Cuvintele altora sunt mai importante. Urasc cuvintele. Prefer sa fiu orb… Urasc cuvintele, prefer sa fiu surd… Urasc cuvintele, prefer sa fiu mut… Si din cuvinte prefer sa nu-ti mai spun nimic.
    As putea sa am grija de tine, as putea sa te duc acolo unde femeile din povestile mele au ajuns mereu. Pot sa iti ofer tot si mai bine decat nimicul pe care-l preferi, ambalajul ala lucios. Daca sunt ieftin nu inseamna ca sunt defect. Dar privind mai bine, rebut e doar o alta eticheta de-a mea.
    Normal ca nu pot face nimic, nu ma primesti in viata ta, nu sunt demn de a fi prezent. Ce-ar spune lumea, daca ar fi stiut cineva, ca noi schimbam o vorba? Dar ce-ar fi zis dac-am fi plecat amandoi? Sau stai, tu nu te plangi ca n-are cine sa te asculte, tu te plangi ca nu te asculta cine vrei tu iar eu n-am cum sa-ti ofer ce cred eu cred ca-i mai bine cand tu preferi constienta ceva gresit numai sa fie de la minciuna aia la care tragi mereu… Nu eu sunt cel care trebuie sa se trezeasca, tu esti cea care viseaza. Trezeste-te!
    Nu te mai intreba unde vreau sa ajung. Nu vreau sa ajung nicaieri, nici macar in patul tau. Nu mai vreau sa ajung nicaieri, vreau sa ma opresc, vreau sa ma tii de mana, vreau sa ma salvezi din nebunia si durerea asta. Sa ma eliberezi de greutatea asta singura, de lipitorile astea care ma sug de tot ce mai am bun din mine si daca ai fi stiut… Dar nu-ti cer mila.
    Nu sunt cel mai sfant om, dar niciodata n-am sa mor, si de asta mi-e teama. Mi-e teama sa traiesc singur, probabil de asta iti mai scriu din cand in cand. Sa ma mint ca poate o proasta acolo mai citeste. Simte-te…
    Nu sunt doar cuvinte in viata mea. Ma folosesc de ele sa ma ascund, lucrul asta nu l-ai citit. Ma ascund, de ciuda si ura, n-ai nici cea mai vaga idee ce inseamna sa traiesti si sa tragi din greu pentru nimic. N-ai nici cea mai mica idee cum e, tu doar traiesti in speranta in care un ambalaj care te foloseste iti va da atentie. Mai si minti, si stii bine la ce ma refer.
    Da-mi voie inca o data sa te citez: „Auzi! Tu nu esti nimeni sa-mi spui tu mie ce sa fac sau cum sunt. Nu ma cunosti, hai poate te fut in gura!” Exact! Nu sunt nimeni, si chiar asa un nimeni isi ofera viata pe tava poate si mai mult iar tu te incapatanezi sa mai vezi altceva inafara de ambalaje. Si ce stii tu mai bine sa zici, sa te scuzi si sa te faci ca uiti: „Poate e mai bine asa!” NU!
    Apropo de NU-uri, ironia se face ca eu sunt obisnuit sa zic DA iar tu NU. Ar trebui sa invat sa spun NU, sau nu…