• Beniamin,  Postări neinteresante

    I

    Tu! Ca si dorul am sa scriu ceva despre tine, sunt sigur ca te simti, sunt sigur ca citesti. Citesti si tu, citesc si celelalte si te amuza cand stii ca e vorba de tine iar altele doar se regasesc. Dar de ce sa scriu despre tine? Nu te cunosc nu vreau sa fac niciun lucru care te-ar face sa crezi asta.
    Din miile de cuvinte care le-am avut pentru trecutul meu, am aflat, prin tine ca am tacut. Ma lasi fara grai uneori, asa cum si eu te las fara suflare cand iti dovedesc ceva de care eu mereu am dreptate, si stii ca am.
    Trecutul meu e unul mizerabil, mai mizerabil ca al tau. Am plecat de atatea ori, am invatat de atatea ori dar am ales sa nu stralucesc precum o faci tu. Sa nu radiez fericire cum faci tu intotdeauna. Am ales, acum, sa nu mai fiu aici cum am mai scris. Incet, incet am sa ma sterg din mintea ta. Incet, am sa dispar…
    Eu asa sunt, atent la toate vorbele tale, atent la toate gesturile, prin cuvinte si prin drama traiesc dar nu ai vazut tot, si tot nu inseamna numai drama si cuvinte, ai vazut asta. Ai invatat cum sunt, dar nu stii ca as putea sa dispar oricand.
    Tu, tu esti un om minunat, un om care ma duce departe in cuvintele mele, esti un om cu care plutesc in basmele mele, de ce nu te pot avea? De ce nu pot face nimic sa fiu langa tine? De ce trecutul meu s-a sters cu persoana ta? De ce mai pun astfel de intrebari? De ce imi dovedesc mereu ca am dreptate? De ce nu poti sta departe? De ce nu poti fi aici?
    Doar tu ai mai ramas, doar tu erai frimitura reala din nebunia asta, doar tu stiai sa pui punct pe orice i de Irina, orice i de la Ioana, pe orice fraza as fi spus.
    Nu te poti indragosti de mine sau de cuvintele pe care mi le spui sau ti le spun, nu te poti indragosti de un nimic, stiu asta, dar eu traiesc prin ele, si tu din toata lumea stii bine cum e sa simti. Nu sunt barbatul care ti l-ai dori langa tine, ce-ar spune prietenele tale de mine, nu?
    Sa stii de multe ori gresesc intentionat sa vad daca dispari sau daca sunt nevoit sa te fac sa ma dai deoparte, simt ca nu ma vrei… Preferi sa… Stii tu mai bine ce ai de facut, eu, vorba ta, am mers mult prea departe, m-am gandit mult prea mult sau mai bine zis vorba altcuiva, ma folosesc de una ca s-o uit pe cealalta si tot asa.
    Am premeditat tot, si m-am pregatit, sa stii. Sa, stii, chiar daca de multe ori iti doresti sa ma vezi intamplator n-ai sa ma recunosti, ai sa fi orbita de minciuna care ti-o impui, ai sa fi orbita de superficialitate, cand nu ma recunosti, esti omul pe care-l urasc dar mi-ai aratat fata pe care o iubesc de prea multe ori incat sa te urasc. Cum as putea fi ca tine, tine-le de acum, chiar crezi ca-mi pasa cine ce zice despre mine? Sau tu nu stii cata valva creez, pentru ca-mi place sa stiu ca mai curge sange in trupul asta. Le fac intentionat dar nu-mi ascult decat propriile vorbe, tu nici macar pe ale tale nu le asculti.
    Cata dreptate ai. Esti perfecta, tocmai de aceea nu ajung la tine, la perfectiunea din tine. Pentru ca perfectiunea nu exista… Si daca exista, e intangibila. Daca m-as trezi la realitate, n-as mai fi eu, as fi imperfectul acela pe care tu ti-l doresti si nu te-as mai iubi, n-as mai simti, n-as mai scrie. Prefer sa traiesc in lumea mea in care doar sper si sa nu crezi ca nu sunt constient de ceea ce fac, dar eu spre deosebire de tine, stiu ce vreau, tu doar vrei sa arati bine nu si ceea ce esti. Incepi sa semeni cu i-urile de mai sus sau nu… D-asta te iubesc, pentru ca nu esti ca i-urile de mai sus. Dar de ce sa-ti mai spun? Acum nu mai citesti, acum nu mai auzi vorbe din care sa ramai fara grai. Nu mai este nimeni cin’ sa ti le spuna, nu mai este nimeni care sa inteleaga sau sa-ti scrie…
    Am decis cu zile in urma sa ma curat, de data asta chiar s-o fac. De tot, iar astea sunt doar niste articole de adio. Adio scrisului, adio poemelor, adio visului, adio i-urilor… Spre deosebire de tine, cand zic adio, adio e… si spun asta din dor de-a spune-o din nou. N-am de ce sa ma ingrijorez, n-o sa-ti fie dor, stiu bine asta, si daca-ti va fi dor vreodata va sta orgoliul inaintea dorului. Eu nu sunt asa, de fapt stii bine, cel putin acum cum sunt.
    Am sa te vad pentru ultima oara, chiar daca nu vrei sa ma recunosti, am sa te privesc in toata splendoarea ta superba de om frumos. De suflet curat purtat de minciuni, de treaza de tine, de suferinda de tine. Am sa te privesc si atat…

  • Beniamin,  Dor,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Dor

    Dorul. Voiam de mult să scriu ceva de dor. Despre dor… Despre ceea ce înseamnă dorul pentru mine. Dorul… E ca pofta de ceva ce te face fericit sau de care-ți lipsește. Ce-ți lipsește mai exact? Ești nebună? Știi bine că eu sunt mereu acolo!
    Dorul e ca un gând în care îți dorești să plângi și să nu te minți singură că eu sunt lângă tine. Nu mai știi ce fac, cu cine umblu, unde sunt, nu-ți mai spun un cuvânt și nu știi de ce… E ușor să sar din dor în alte motive. Nu vreau să te simți în cuvintele astea. Nu scriu despre tine! Nu MAI scriu despre tine! Acum scriu despre dor și despre faptul că sunt mereu acolo, și nu mai vreau să fiu… Scriu despre faptul că vreau să mă desprind de lumea cuvintelor… De lumea ta… Mi-e dor să te simt lângă mine. Ce prost sunt! Vezi?
    Cuvintele nu mai sunt un atuu în cazul meu acum. Nu voiam sa te aduc inapoi prin ceea ce am scris sau ceea ce scriu acum ci prin ceea ce tu citesti acum. Îmi vezi dorul. Mi-e dor cu adevărat și m-am săturat să mai scriu despre asta! Astăzi nu stiu ce să mai scriu despre tine, așa că n-am să mai scriu… Ce prost sunt! Dacă vreau să iubesc pot iubi chiar și pentru o noapte, și asta am făcut cât tu nu ai fost lângă mine. Mi-e dor să uit că sunt atent! Mi-e dor să nu-mi mai pese!
    Dacă ar fi să aleg dintre da și nu, aș alege să nu exist și să nu simt dorul de… De prostie! Am obosit din dor de basme. Am obosit să mă mai mint în ceea ce scriu. Probabil de aceea scriu și acum, să mă mai mint și să cred că ai putea citi. Știu că citesti. Viața mea nu e numai despre tine, știu și asta. Dar nu ai trăit ca mine, nu ai de unde să știi. Nu mă cunoști așa cum te cunosc eu, nu te-am lăsat să știi decât esențialul și dacă m-ai călcat în picioare ai făcut-o pentru că îmi era dor de asta… Mi-e dor să plâng! Mi-e dor să simt dorul cu adevarat! Mi-e dor să nu-mi fie dor!
    E ciudat să scriu din perspectiva mea și nu din a ta… Din tentativa, eșuată, de a gândi ca și tine. Poate nici eu nu te cunosc așa cum nici tu nu mă cunoști pe mine, dar poate-o fac din dor de tine… Din dor de basme și minciuni. Mi-e dor să mint! M-am săturat să fiu mințit!
    Aș vrea să-ți spun pentru ce respir. Să-ți spun ceea ce sunt eu, cu adevărat, pe lângă ambalajul care nu vreau să strălucească. Să-ți spun că ador să sufar, sunt dependent, prostește de adrenalina, de ură, să îi fac pe cei din jurul meu să mă urască, de obsesie. Sunt dependent de dor, și, iată scriu la fel… Nu mai știu să fac diferența între poveștile mele. Nu mai știu să fiu… Eu. Am scris și scriu numai despre tine. Mă bat cap în cap cu tot ce spun. O fac din nou și am s-o mai fac din dor de tine!
    Muzica ma minte. Visez pe fundalul unor piese atunci când închid ochii să te vâd pentru o clipă lângă mine. Mi-e dor să nu mai simt lumea rece! Mi-e dor să nu mai joc teatru uneori! Mi-e dor să mă lași în pace! Mi-e dor să mă iubești! Mi-e dor să-ți spun te iubesc…
    Sunt fericit! Uneori din dor mă simt fericit că am trăit din plin fiecare moment. Am simțit, tot, până la măduva oaselor, chiar și dorul tau. Am vazut viața, așa, ca pe un drog. Dependent de ea și de ura ei din dor. Dependent de suferință și de lacrimi. Am simțit, tot, fiecare cuvânt și fiecare respirație. Am simțit cum totul se duce… Toate într-un timp atât de scurt și mi-e dor să intelegi. Mi-e dor să mă opresc!
    Dorul… Dorul e ca atunci când ceea ce-ți dorești cu adevărat nu ai. Dorul e ca bucățica aia de speranță pe care o mai ai pentru ceva. Dorul tău niciodata nu va fi un dor adevărat. Nu ți-e dor când zici că îți este dor. Cel puțin ție nu îți este. Dorul e atunci când ai fi în stare să stergi tot, să uiți trecutul dar totuși să ți-l amintesti când e nevoie. Să rupi cu dinții din carne vie să știi că ai dorinta ta lângă tine… Dor, dor-ință! Dorință. Proasto! Nu scriu pentru tine… Nu mai scriu pentru tine! Nu mai vreau să-ti mai dai inelele, lanțul și cerceii jos. Nu mai vreau să te văd goală… Nu mai vreau să-ți lași rujul și parfumul. Nu mai vreau să te văd dincolo de farduri, dincolo de ruj… Nu mai vreau să-ți dai ceasul jos de la mână sa ne pierdem in timp… Mi-e dor să uitam împreună de cuvintele astea!
    Eu nu mai am rost decat de dor. Din dor mai scriu, din dor mai sper… Mi-e dor să scriu poeme! Mi-e dor să nu mai scriu! Dar ție nu ți-e dor, proasto! Eu trăiesc o lume de basm de care acum mi-e dor… Tu trăiești o lume de minciună în care te ascunzi, sau probabil de asta mi-e dor mie să cred… Prostul sunt eu! Sunt acolo mereu din dor de-a nu uita. Ce-ar fi dacă nu m-ai mai găsi? Ce-ar fi dacă ți-ar fi dor și nu m-ai mai găsi? Te-am lăsat să mă calci în picioare pentru că-mi era dor de asta. Îți spun asta din nou pentru că-mi este dor să ți-o mai spun odată…
    Sunt un artist șlefuit de dor iar cuvintele sunt obiectele mele de artă. Dorul este piesa mea de rezistență. Viața mea e basmul, minciuna este arma ei. Tu, ești cerul iar eu pământul. Visez nu? Mi-e dor să mai visez, sunt gol… Nu te mai iubesc dar iubesc ideea de a iubi sau de a te iubi. Iubirea mea, iubirea toată este un dor. Un dor disperat. Un dor mare ascuns într-un alt cuvânt… Îmi ofer viața pe tavă pentru un gram de dor. Tu ești doar orbita de minciuni pe care ți le spui singură. Ți-e teamă de basme. De ce să plutești cu vântul când pe pământ poți merge, singură, unde vrei? Nu-i așa? Proasto… Mi-e dor de tine!

  • Beniamin,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Inceteaza…

    Buna Ben, sau Beniamin, sau Florin sau cum te-o chema… Nu stiu, nu vreau sa stiu, si nici nu vreau sa mai citesc ce ai mai scris pe aici. Nu mai scrie, te rog, insist la tine, nu mai scrie. Sa nu mai ai senzatia ca ma cunosti ca nu e asa, nu ma cunosti deloc. Oricine as fi, chiar daca sunt creata si blonda, sau daca am sanii mari, chiar daca ma cheama Irina, Ioana, Alina, Petruta sau oricine ar mai fi in viata ta, nu stii ce gandesc ce simt sau cine sunt. Trebuie sa te mint sa nu te ranesc si sa accepti ca nu esti ceea ce eu vreau langa mine, esti incapabil de ceva concret, milog si insistent, inceteaza…
    Asa ne prostesti pe toate, ne spui ce vrem sa auzim la inceput apoi insisti cu ideile tale obsesive si dramatice. Crezi ca le stii pe toate? Crezi ca daca, gata vorbim o noapte intreaga la telefon ma descosi din trei fraze ai sezatia ca stii tot despre mine? Afla ca nu e asa, afla ca eu vreau un barabat adevarat care sa arate a barbat care atinga ca si un barbat, nu vreau rezerve sau copii de crescut. Vreau sa ma simt femeie.
    Esti jalnic daca ma gandesc mai bine, o continua suferinta dupa ceva ce nici tu nu stii, esti disperat, esti doar un nimeni care asa cum apari si dispari si totul din cauza ta. Am senzatia ca-ti place sa dramatizezi si sa suferi.
    E adevarat, fostul intotdeauna o sa fie mai bun ca tine, eu asa vad si asa simt, de ce sa te mint, ar fi mai bine sa-ti vezi de lumea ta in care crezi ca le stii pe toate, n-o sa-mi fie dor de tine, nu te mai agita atat.
    Eu nu traiesc din povesti, gata! Nu sunt genul ala, nici pentru tine nici pentru ceea ce faci tu si stiu ca incerci prin orice cale posibila sa-mi atragi atentia cu ce-i bine si ce nu, stiu, vad si eu ca nu sunt oarba eu aleg ceea ce fac cu viata mea si eu stiu foarte bine ceea ce mi se potriveste si ce nu, iar tu sigur nu esti…
    Te rog sa incetezi sa mai fi acolo eu n-am sa te mai caut. Ca sa fiu una din cele cu care ti-ai impartit timpul, te-am iubit, da, apoi erai asa doar sa ma simt bine ca nu sunt singura, erai un fel de catelus. Ce? Asta e adevarul, acum dispari…