• Beniamin,  Gânduri

    Miezul noptii

    Am invatat sa uit asa cum ti-ai dorit mereu, dar mi-e ciuda ca nu pot uita chiar uitarea. Aberez… E ora 4 si as avea atatea sa-ti spun, atatea sa-ti impart, atatea si atatea si ce ma fac ? N-am cui sa-i mai spun nimic despre tine. Nimic despre noi, nici nu mai stiu ce sa-ti mai scriu. Mi-e atat de dor, mi-e atat de ciuda si n-as vrea decat sa inchid un ochi sa ma pot odihni stiind ca esti langa mine.
    Astazi te-am regasit prin parfum, parfumul tau care niciuna nu a stiut sa-l poarte, parfumul care atunci cand il simt mi se ridica parul pe sira spinarii, te gasesc prin ruj, acel ruj care nu ii pot rezista, te regasesc prin mainile tale mici care mereu le tin sau le fac sa-mi cuprinda chipul, te regasesc prin buzele tale cu care imi jur ca nu vreau sa le mai simt, imi jur si cine sa ma creada.
    M-am saturat de nebunia asta, m-am saturat sa-ti ascult vocea sau sa mai scriu ceva din perspectiva ta. De ce nu pot sa sterg nimic, de ce nu pot sa te pun in aceeasi cutie cu altele… Da, Dumnezeule, da, mi-e un dor de mor, de-mi vine sa ma jupoi uneori de durere, de agonie de nebunie… Unde esti sa ma salvezi cu vocea ta subtire si mangaierea ta in care ma pierdeam de atatea ori.
    Nu mai mint pe nimeni, numai daca ai stii, ma mint doar pe mine, si da traiesc din povestile mele triste in care numai eu cred ca ai putea fi a mea si nu-mi plang de mile, plang de durere, plang de dor, plang plang plang. Ce pot sa mai scriu altceva? Decat despre tine si despre tot ce esti tu pentru mine, nu am cuvinte nici sa-ti scriu asa cum nu mai ai urechi sa ma asculti sau inima sa-ti fie dor…