• Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal de iubită ( partea 5 )

    | Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4 |

    Tare aș vrea să uiți și să încetezi odată pentru întotdeauna Ben! Nu mai am nimic pentru tine și pe cât încerci mai tare să exiști în viața mea pe atât mai tare te resping. Înțelege, sunt fericită alături de Dan și asta e tot ce conteză. Nu-mi pasă cum era cu altele sau cum era înainte să mă cunoască, acum e tot ce contează pentru mine.
    Recunoaște că am devenit un capriciu pentru tine, o obsesie, nu știu, însă vreau să înceteze, sa pui punct… Am uitat tot ce a ținut de tine, ar fi bine să faci și tu, nu-mi pasă dacă mă mai iubești sau nu, mi se rupe, întelege odată!
    Mincinosule! Mi-e scârbă de tine și ceea ce ești… Nu stiu cum te-am putut primi înapoi în viața mea, cum poți trăi în lumea în care te învârți. Nu știu cum te-am putut iubi și cum am putut să fiu cu tine atâta timp. Cum am putut să-mi pierd ani de zile din viață, să mă consum pentru un nimic. Ben, te rog uită-mă! Mereu ți-o spun, întelege… Nu mai scrie despre mine, nu mai face referiri la mine în tot felul de articole și-n ceea ce scrii sau spui. Nu mai sunt în viața ta și nici nu mai am de gând sa fiu. Fac ce vreau și vorbesc cu cine vreau, n-am nevoie de nimeni să-mi spună ce să fac. Știi cum aveam eu vorba aia de mult cu „faci ce vrei, n-am nicio autoritate asupra ta” ei bine Ben, fac ce vreau n-ai nicio autoritate asupra mea…
    Ben, nu îmi mai pasă cine este de vina, sau cine a plecat, mă simt mândră de mine, am tot ce îmi doresc și sunt fericită fără tine. Sunt fericită cu Dan și asta e tot ce contează, mă repet și ți-o spun din nou să întelegi.
    Băi băiatule, treci peste, gata!… Nu vezi? Ai mei l-au acceptat, prietenii mei îl plac, până și frati-miu e de acord cu el. Am o viata perfectă fără tine în ea, treci peste Ben. Am învățat să uit tot ce a ținut de tine, tot, să șterg tot, să uit tot. Acum nu fac nimic decât să râd pe seama ta că după atâta timp încă mai speri, prostuțule.
    Nu mă interesează dacă mă mai iubești, nu mă interesează dacă mă mai cauți, nu mă interesează nimic din ceea ce înseamnă numele tău. Poți scrie câte piese de teatru vrei cu numele meu în ele, doar cu scrisul vei rămâne. Sau ai rămas…
    Băi băiatule, mi-e scarba de tine și tot ce ține de tine! Nu mă mai urmări, nu mă mai suna, nu mă mai caută, nu mai face referiri la mine. Schemuțele tale nu mai merg ca înainte, acum sunt mult mai presus ca tine, de fapt mereu am fost. Tu erai și ești un nimeni care m-a ținut pe loc, Dan îmi ofera tot acum. Nu știu cum am putut să fiu atât de oarbă… Sunt cea mai fericită acum și nimic nu-mi lipsește.
    Știi la ce mă gândesc acum? La faptul că poate mă aștepti ca prostul și pe mine 6-7 ani cum ai așteptat-o și pe Petruța. Măcar asta am reușit să fac, să fiu în locul ei așa, dacă de iubit nu. Mă faci să râd, Ben… Nici nu meriți să-ți spun pe nume. Ești un jeg și un nimic de om… ADIO. Și de data asta, eu ți-am spus-o…

  • Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Adio

    Play în timpul citirii ( recomandat )

    Adio dragule… Adio pe lumea asta îți zic… Poate ne vom revedea acolo. Poate eu voi ajunge în altă parte, poate nu există o altă parte unde să ne revedem, tinere.
    Vreau să-mi citești rândurile de sub pernă și să-mi spui în somn tot ce vreau sa aud, tot ce vreau să simt. Măcar minte-mă…
    Mi-e dor să te sărut și să râd cu tine. Acum nu pot decât să plâng și să aștept să ajung lângă tine. Am învățat multe de când te-am cunoscut, am simțit multe de când te-am primit lângă mine, eram un nimeni de-a dreptul. Eram, și-acum sunt din nou. Ai adormit pe veci cu chipul meu prea strans la pieptul tău.
    Te rog, dragule fă-ți loc acolo pentru mine, așteaptă-mă. Știu că ți-e rece, știu că ți-e teamă, dar nu ești singur, nu ești ca aici, nu ești cum m-ai lăsat pe mine. O femeie printre lacrimi și mânie…
    Eram prea tineri și frumoși împreună, de ce-ai plecat? De ce m-ai lăsat singură în mâinile lumii ăsteia ce distruge.
    Eu încă te mai simt în patul meu în unele nopți. Încă-ți mai simt trupul lângă mine cum se zbate în coșmaruri, cum mă săruta pe spate, cum mă iubește, și mă încălzește toată. Încă mai am parfumul tău pe pernă, și te iubesc pe zi ce trece mai mult chiar dacă nu mai ești aici, lângă mine… Chiar dacă sufăr singură și nu știe nici măcar un suflet cât te-am iubit iar tu nu mai ești printre noi…
    Câteodată uit tot. Uit cum arăţi, uit cum erai, te uit pur şi simplu; şi nu-mi amintesc decât rândurile tale în care îţi făceai o descriere perfectă… Probabil te pregăteai pentru astfel de zile în care una din noi, iubirile tale, te vom căuta. Tu ne privești mereu pe toate… Și pe mine, chiar dacă n-ai stat mult în viața mea. Unul dintre lucrurile care le-am învățat despre tine, e faptul ca nu uiți pe nimeni și nimic, poate n-ai uitat acolo unde ești nici de clipele în care te-am iubit ca nebuna…
    Venisei misterios în viata mea, ca-n filmele alea… La fel de misterios ai și plecat. Singur, și totuși multe au fost în urma ta, eu a câta am fost? Pe mine m-ai iubit? Pe mine m-ai dorit la fel de mult ca și pe cele despre care-mi povesteai, rănile tale care nu se mai vindecau, dragule?
    Mi-era mila cum le priveam pe toate, femei în toata regula plângeau în hohote după buzele și vocea ta, după cuvintele și săruturile tale, dar nu mi-era atât de mila de ele pe cât imi era și-mi este de mine. Încă nu cred că nu mai ești…
    Și eu urasc faptul că scri aceleași lucruri din alți ochi dar aceeași poveste, erai obsedat de singurătate și de trecut. Te ascunsesei de mine, mi-e ciuda c-ai plecat și nu mi-ai spus nimic din tine, și nici de-as vrea să știu n-am cum decât dacă ajung și eu acolo, sau dacă te citesc…
    Îmi umplusei viața de dorință și de fericire… Știi cât mă bucuram când veneai pe neașteptate la ușa mea, și te primeam călduros în casă? Acum pe cine să primesc? La pieptul cui să dorm? Poveștile cui să le ascult?
    ”Iubita mea!”… Mă trec fiorii când aud cuvintele astea, e tot ce mai am de la tine… E tot ce mai aud…

  • Jojo,  Poveşti

    Eu nu cred în poveşti ( 3 )

    | Partea 1 | Partea 2 |

    Culori stridente, sunete asurzitoare, lumini puternice, strigăte necontrolate. Le auzeam pe toate ca printr-un receptor stricat. Îmi simţeam faţa rece, îngheţată. Puteam să jur că sunt în braţele cuiva. Mă chinuiam atât de tare să imi deschid pleoapele, să văd unde sunt, dar în zadar. Respiraţia îi căpăta un ritm din ce în ce mai alert. Puteam să jur că-i tata. Sângele îmi formase un labirint pe faţă şi îmi îngheţase pleoapele. Lacrimile curgeau şiroaie de pe obrazul lui şi sfârşeau pe buzele mele zdrobite şi pline de sânge. Un şoc puternic mă lovea constant pe piept şi mă ardea.
    Mă doare, deci trăiesc ! Durerea era insuportabilă şi sfâşia fiecare bucăţică din mine. E ca şi atunci când simţi cum te dor obrajii de plâns, iar tu lovesti tare peretele şi plângi mai rau! E ca atunci cand mâinile îţi sunt reci şi neprimitoare şi îţi e frică şi de propria persoană. E dureros.
    Sute de minute au trecut pe lângă mine ca într-o tornadă, una amestecată cu fragmente de pe tot parcursul vieţii mele. Cronos îşi bate joc de mine? Mă simţeam atât de slăbită, deloc în stare să-mi pot mişca trupul. Simţeam strânsoarea mâinilor noastre. Simţeam căldura din palma mamei.
    Am deschis inconştient pleoapele. Eram uimită de tot ce se întâmplase. Aseară nu am ajuns acasă. Mi-am muşcat limba cu perversitate ca să nu îi pun niciuna dintre întrebările care-mi năvăleau în minte. Raţiunea era probabil întunecată de oboseală, dar speram că, dacă amânam discuţia, mai puteam petrece câteva ore împreună cu ea.
    M-a sărutat pe frunte, iar eu m-am afundat într-un somn adânc. Somn? Sau nu. Orizonturi noi, orizonturi albe..
    Am dormit exagerat de mult, nu prea ştiam dacă sunt vie sau nu, dacă visez sau dacă cineva se joacă drăgălaş cu mintea mea. Corpul era înţepenit, de parcă nu m-aş fi mişcat în tot acest timp. Mintea îmi era înceţoşată; vise ciudate, colorate chiar! Vise şi coşmaruri se învârteau în capul meu. Erau atât de vii! Unele oribile, altele minunate amestecate într-o învălmaşeală stranie. Nerăbdarea acută şi teama făceau parte deopotrivă în visul acela frustrant în care picioarele nu ţi se mişcau îndeajuns de repede. M-am luptat cu coşmarul ăsta îngrozitor în timp ce se apropia dimineaţa. Simţeam asta. Nu-mi puteam aminti ce zi a săptămânii era. Am inspirat adânc întrebâdu-mă cum să fac faţă unei alte zi.
    Am dechis ochii parcă după mult timp. Mă simţeam ca un prunc în braţele mamei, prima dată când ia contact cu lumea. Şi lumea-i curioasă şi face gălăgie.
    Mi-a luat câteva secunde să mă dezmeticesc. Mama plângea, dar încerca să-mi schiţeze un zâmbet, iar în celălalt colţ erau doi tineri. Nu-i cunosteam…
    – Hei Jojo, sunt Ştefan. Ştiu că-i penibil, dar noi suntem cei răspunzători pentru tot ce s-a întâmplat. Mi-a întins un buchet de crizanteme. Mai erau vreo 7-8 prin salonul de spital. Îmi pare atât de rău…