• Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante

    Fericire de copilă

    PLAY ÎN TIMPUL CITIRII

    Of ce minunată-i viața câteodată! Atunci când te sărut și fugim de nebuni dintr-un loc în altul. Când înnebunim împreună pe muzica de dragoste și bule de săpun… Te iubesc. Te iubesc de înnebunesc, de-mi vine să plâng de fericire și vreau sa fiu întotdeauna a ta. Să-ți ofer ce am mai bun din mine și toate gândurile mele să fie ale tale. Glasul meu, ecoul tu să-mi fii. Părul meu, culoarea tu s-o dai, iar buzele să le săruți doar tu. Iubitule, ce viață copleșitoare am cu tine și n-am răbdare s-o trăiesc, să înnebunesc, să înfloresc, să privesc soarele al cărui lumină tu îmi ești.
    Nu-i om pe lumea asta să mă iubescă așa cum faci tu, așa cum simți tu. Înțelege că nu sunt eu când tu nu respiri lângă mine, când tu nu mă săruți, când tu nu exiști în viața mea. Sunt doar o simpla fetiță îndrăgostită, nu vreau decât să mă săruți…
    Ce dulci sunt zilele când fără gând fugim în câte o gară, fugim în câte un tren oriunde în lumea asta… Nu mi-e teamă când tu ești lângă mine și alungi orice gând rău, orice ființă ce mi-ar strica visul dulce cu tine.
    Mi-e ciudă că oricât am fugi n-ar fi om să-mi înțeleagă iubirea cum faci tu, iar de tu nu ai fi, m-aș spulbera la fel ca visurile mele de copil…
    Dulci sunt zilele de vară când fugăream în trenuri și ne iubeam în compartimente încuiate, până și femeile erau invidioase de bărbatul din tine, stăpânul meu, iubitul meu. Șoaptele mi-aș dori ne ducă într-o lume care se hrănește din iubirea noastră, în extaz, în dragoste fără de sfârșit în care aș vrea să mă îmbăt toată de amor dulce din săruturile tale. Nu sunt cuvinte să mai exprim ce simt. Sunt înnebunită de versurile care mi le spui, de buzele cu care îmi atingi spatele și zâmbetul pe care îl avem împreuna ce nimeni și nimic nu-l poate doborâ.
    Iubitule vreau să-mi repeți neîncetat cât mă iubești și cât lupți pentru mine, pentru noi și ceea ce suntem noi… Niște păpădii într-o vară călduroasă; niște fructe care se aseamănă dar nu-s la fel. Eu, o vișină iar tu o cireașă, avem același sâmbure, aceeași inimă…
    Ce dulci sunt nopțile în fugă, atunci când adorm la pieptul tău și tu respiri cu mine într-o lume de vis, o lume de Rai. Ești totul, și tot ce mișca-n lumea mea, tot ce mă face să zâmbesc și să radiez, m-aș stinge să știu că nu mai sunt a ta…
    Cuvintele pe care le rostesc mereu sunt pentru tine iar glasul dulce tu mi-l dai, n-ar fi vorbă să n-o spun fără tine-n gândul meu, fără sărutul ce-l simt mereu care-mi innebunește sufletul de copilă. Plutesc iubitule, plutesc împreună cu tine pe nori din vată de zahar, printre ploi de sirop de cireșe și îngeri ce renasc din stropi de foc și urlete din suflet.
    Of ce lume tristă-i lângă fericirea noastră, iubitule…

  • Beniamin,  Iubirile mele,  Postări neinteresante

    Jurnal de iubită ( partea 3 )

    | Partea I | Partea II |

    Bună. Îți spun aici ce vreau să știi și-apoi te las. Nu vreau să te deranjez și nici să insist cu nimic. În fața ta nu vreau să fiu așa, nu sunt așa. Orgoliul meu e mult prea mare să mă înjosesc așa, și tu știi bine. Și dacă mă gândesc bine, ce urmează să-ți spun e exact opusul faptului că nu aș vrea să par așa. Te rog, să nu spui nimănui…
    Aș vrea dar nu pot, să recunosc că am greșit în fața ta. De multe ori, și de multe ori ai trecut cu vederea peste crizele, peste geloziile și peste toate lucrurile care ți le făceam. Iubitule… Pot să-ți spun așa? Îmi dai voie? Sau Panda sau Puiule, cum îți plăcea ție… Pot?
    Am visat multe lucruri împreuna, am visat un viitor pentru care luptam, și eram dispusă să fac sacrificii, dar am greșit pe parcurs. Am greșit enorm, și nu mă aștept să mă mai ierți. Dar știu Puiule, când mă vezi ți se înmoie picioarele cum ți s-au înmuiat și când m-ai văzut atunci când te-am chemat la mine… Am greșit și atunci imediat după ce m-am despărțit, mi-am bătut joc și te-am dat afară dimineață de nebună ce eram, am vrut să suferi și tu, sau poate am vrut să te încerc, nu stiu… Nu mai știu, a fost una dintre greșelile pe care le-am făcut în fața ta. Te-am gonit și tot m-ai primit înapoi când eu de fapt trebuia să te primesc.
    Puiule, știi că nu-mi lipsește nimic. Am mașină, am casă, am o familie care mă iubește, așa dură cum e. Părinții mei au așteptări mari de la mine și de la cel cu care-mi împart viața, poate d-asta l-am prezentat mai repede pe Dan și de tine nu le-am spus când noi ne-am împăcat. Greșeli peste greșeli, și tot nu vreau să recunsc, dar e greu acum când nu mai sunt cu tine, Puiule. Iubitule… Panda… Trăiam mereu cu impresia că pleci sau că alta îți poate oferi ceva mai bun ca mine, încă mai trăiesc așa nu vreau să te mint. Cu Dan nu am fost așa. De ce-ți spun ție toate astea, nu știu? Vreau să citești atent și să înțelegi, poate tu înțelegi mai bine ca mine.
    Trăiam mereu cu impresia că pleci, dar tu erai mereu lângă mine. Nu știu de ce nu am văzut, de ce nu mi-am dat seama, tu erai numai lângă mine. Peste tot, unde voiam eu, tu erai acolo. În fiecare zi când te chemam, te trezeai dimineața la 6, la ora 7 să fii la ușa mea după ce plecau ai mei la serviciu. Vedeai din Baba Novac în Rahova doar să mai stai o ora în pat lânga mine. La spatele meu… Apoi mă duceai la facultate la Drept, dupa care mă luai și ma duceai la facultate la litere, ma așteptai și mă duceai acasă… Erai mereu lângă mine. Mă așteptai cu orele atunci când aveam examene. Nu m-ai lăsat niciodată atunci când am avut nevoie de tine. Poate că nu le-am spus alor mei că ne-am împăcat din frică să nu mă părăsești, cum ai făcul și altădată. Puiule… Te făceam obsedat de multe ori ca să te rănesc, dar tu de fapt mă iubeai. Iar eu eram și sunt oarbă de orgoliul meu.
    De ce tot pe tine te caut când nu mai este altul lângă mine? Cu Dan am fost fericita, chiar am fost. Cu Gabi la fel. Cu tine am plâns, pe tine te-am iubit, cu tine am tras… Familia mea e mai importantă pentru mine acum, și viitorul meu la fel, iar eu îi înteleg pe ai mei că vor să fiu cu cineva care-mi poate asigura un viitor frumos alături de el. Nu sunt materialistă știi asta, dar vreau un bărbat capabil să fie bărbat… Tu? Tu ești doar tu… Ben. Puiul meu. Panda gras.
    Am închis în sinea mea tot ce a ținut de tine, și de noi. Te rog să nu mă pui să-mi amintesc. Vreau să uit când te-ai pus în genunchi după ce m-ai primit înapoi, să nu te părăsesc, să nu te dau afară. Te-ai înjosit în fața mea și mi-am bătut joc. Chiar vrei să-mi amintesc lucrurile astea? Eu nu m-aș fi pus în genunchi dacă eram în locul tău. Nu știu cum m-ai suportat, dar cum am fost cu tine n-am mai fost cu nimeni. Nici cu Dan nici cu Gabi.
    Tu ai avut cea mai mare încredere în mine, și-mi doresc Puiule, îmi doresc din inimă să am și eu măcar un gram de încredere pe cât ai avut tu în mine. Nu am avut și n-am să am, mi-e frică.
    Uneori adorm gândindu-mă la tine, visând că stai la spatele meu și mă săruți. Tare-mi doream să mă trezesc din visurile astea iar Dan să fie lângă mine. Dan a fost bărbatul care tu nu ai știut să fii, dar nu l-am iubit cum te-am iubit pe tine. Chiar așa cum e el, că vorbește tare și peste toți, a reușit să mă facă fericită, și l-am acceptat pentru ceea ce e, și cum e.
    Să nu crezi că te caut să-mi cer iertare. Nu mai am pentru ce în fața ta. Nici nu știu de ce-ți mai spun lucrurile astea. Nu știu de ce îți mai scriu toate rândurile astea, te rog să ștergi tot după, atât să poți face, dacă mă respecți.
    Ți-am vorbit de multe ori urât când tu probabil sufereai, am făcut multe lucruri care te-au făcut să suferi și poate, mai mult ca sigur nu ai meritat, chiar dacă ai plecat de două ori, n-ai meritat tot ce ți-am făcut… Mă gândesc uneori dacă aș fi pățit cu Dan ceea ce noi doi am pățit, oare el ar fi venit cu mine la spital? Ar fi stat lângă mine, m-ar fi așteptat? Știu că tu ai fost acolo, știu că tu erai cel ce ma aștepta, știu că tu ai fost cel care m-a primit în brațe și care mă iubea indiferent. Iubitule, nu te consumă tot ce noi doi am pățit? Nu te consumă faptul că acum sunt singură și poate nu te doresc? Nu te mai consumă nimic acum?
    Mincinosule, acum mi-am amintit cum mă mințeai tot timpul. Credeai că sunt proastă mereu, și ți-am dovedit de atâtea ori că nu sunt așa. Și totuși, poate, uneori mi-e dor de tine, sau mi-e dor să mă cauți. Mi-e dor să știu de tine. Mi-e dor să știu de noi chiar dacă tata, mama sau frati-miu nu te vor. Tot datorită mie, i-am mințit de mult că tu ai fost primul meu bărbat căruia m-am daruit și ți-ai bătut joc de mine deși n-a fost așa, mereu am trăit cu impresia că-ți bați joc de mine, la fel cum uneori trăiesc cu impresia că tu încă mă iubești.
    Mai ții minte iubitule, când plecau ai mei la Monteoru, te chemam la mine și-ți mai făceam câte-o surpriză? Mă îmbrăcam în lejeria aia roșie care-ți place ție, mă dădeam cu rujul meu roșu și cu parfumul meu de la Givenchy Ange ou Demon Secret despre care scrii acum cu foc, și făceam dragoste încă de la ușa? Ții minte când dormeam în patul alor mei mă țineai în brate și te jucai în părul meu până dimineață? Tu de ce nu ai putut să fii ca Dan? De ce nu m-ai făcut să plutesc? Te iubeam dar nu eram fericită. Sau mai bine te întreb de ce mă mai țineai lângă tine dacă te făceam să suferi? De ce încă mai scrii acum despre mine? De ce mă mai cauți câteodată?
    Poate că râzi acum. Te întrebi cum de Irina aia arogantă și plină de ea îți dă un semn? Mă bucur că măcar am reusit sa te fac să râzi în seara asta, pentru că ador cum razi și știu ca din vina mea n-ai mai ras de mult. Mă bucur că măcar atât am reușit și eu azi, și în viața asta în general…
    Nu mai vreau să te stresez pe tine cu tâmpeniile mele și cu stările mele de om nebun și depresiv. O să te las să stai liniștit, fără să mă auzi mereu, mereu, mereu pe mine cum mă plâng. Pentru că numai atât știu sa fac, se pare… Să mă plâng, te rog să mă scuzi că ți-am ocupat timpul degeaba…
    „Vreau să simt caldura ta cand noaptea va veni…” Mai ții minte cât am plâns amândoi pe melodia asta? Mi-a rămas versul ăsta în cap și nu mi-l mai pot scoate. De ce e totul atât de greu? Încă din clipa în care ne-am cunoscut, totul a fost al naibi de complicat. De ce Ben, de ce?
    Știi ce mă mai tine legată de tine? Ideea, poate și speranța că noi doi chiar suntem predestinați să fim împreună. Uneori stau și mă gândesc la asta și sincer am ajuns să o cred pentru că de aproape 3 ani ne legăm unul de celălalt. Nu putem să uitam unul de altul indiferent ce se întâmplă, chiar dacă ne spunem vorbe grele tot simțim ceva unul pentru celălalt.
    Uneori ajung să cred că tu chiar ești sufletul meu pereche, că poate tu ești jumătatea mea, că tu vei fii soțul meu și tatăl copiilor mei, că alături de tine voi îmbătrâni, că tu vei fi primul și singurul care mă va vedea în rochia albă și perfectă de mireasă, că alături de tine voi zâmbi în noaptea nunții și la primul nostru dans ca și Familia Ben și Irina C., că împreună cu tine voi ajunge departe, vom avea bani și copii frumoși și deștepți ca noi, că numai și numai tu mă vei tine de mână și mă vei săruta înainte să mor… Știu, probabil te gândești că m-am uitat la prea multe filme romantice. E posibil…
    Eu chiar te iubesc Ben, însă știi care e problema? Mi-e frică să mă dăruiesc ție; tot timpul astă cât am stat despărțiți am încercat să-mi impun să te urăsc, să te uit, să-ți vorbesc urât, să-ți zic câte și mai câte, numai ca tu să mă lași și să treci peste mine și tot ce ține de mine pentru că nu sunt bună pentru tine Ben. Nimic din ceea ce am eu și ceea ce sunt eu nu e bun pentru tine… Și totuși de ce mai vrei să continuăm și de ce mă mai iubești? Nici cât am fost cu Dan nu m-ai lăsat… Doamne Ben… Tu știi că nimeni nu m-a iubit cum mă iubești tu? Sincer mi-era frica de chestia asta. Nu voiam să ajungă cineva să mă iubească atât pentru că implicit ar fi văzut cum sunt eu cu adevărat. Geloasă, posesivă, nebună, crizată, romantică, iubitoară, plângacioasă, nimfomană, veselă, depresivă, tristă, zâmbitoare, visătoare, fricoasă. Asta e cea care te iubește, sau te iubea, atât…
    Îmi amintesc, într-o seară am făcut dragoste Puiule, cum n-am făcut noi niciodată… Am pus sentiment și iubire în fiecare atingere și în fiecare sărut. Buzele mele, iți iubeam buzele Ben. Mi-aș fi dorit să vină un cutremur și să cadă blocul pe noi și să murim… Asta ca să știu am murit ținându-te pe tine în brațe Puiule. Știu că sună sinistru, dar chiar asta îmi doream la un moment dat. Am făcut dragoste iubitule de parcă într-o oră venea sfârșitul lumii. Tu nu știi cât iubesc eu să te sarut, să îți simt respirația pe spatele meu, să mă atingi, să te țin în brațe, să te sărut pe piept și să simt cum te topești printre degetele mele, să te fac să mă dorești ca pe nimeni alta. Să te fac să mă vezi și să mă consideri cea mai frumoasă și cea mai sexy, mereu să ne îndrăgostim unul de altul… Ador chestiile astea.
    Ben… Îmi este foarte greu fără tine și tu știi bine asta. Mi-e dor de zilele de vară cu înghețată, mi-e dor de filmele văzute împreună, de jocurile noastre, de vorbele noastre, mi-e dor să te vâd când ies de la facultate… Mi-e greu să te știu departe, să știu că nu mai esti iubitul meu, ci poate al alteia, al Elizei sau al Oanei. Da! Sunt nebună de gelozie și simt că mă sufoc când știu că tu ai putea vorbi cu altă femeie sau că ai putea simți altceva pentru alta.
    Nu știu ce să mai spun. Am atâtea sentimente care mă tulbură și care mă rod pe dinăuntru, sunt genul ăla de sentimente pe care nu le poți explica în cuvinte. Când te-am văzut atunci când te-ai pus în genunchi în ce stare erai, nu știam cum să reacționez… Mă durea să te văd așa, înșă în același timp mă uimea și parcă nu puteam să cred tot ce-mi spuneai. Nici acum nu pot să cred că tu chiar m-ai iubit precum ai spus, că tu chiar iți doreai să continuam… Nu inteleg de ce? De ce eu Ben? Ce am eu? Ce am eu și n-au altele? Ce am eu de iubești sau ai iubit tu atât la mine? Ce Ben? Ce? Eu știu că tu ești TU pentru mine pentru că m-ai fascinat din prima clipă. M-am îndrăgostit nebunește de tine, îmi placea și-mi cum scri, mai ales când scri despre mine, îmi place că scrii, iubesc că mă iubești, vreau să cred că incă mă mai iubești că ai avut grijă de mine și ai lângă mine chiar dacă uneori nu am aprecat chestiile astea.
    Ben, mi-e un dor de tine de nici mie nu-mi vine să cred, și nici nu vreau să cred. Sa nu îți faci impresia că tu vei fi în viața mea după Dan, cum ai fost și după Gabi. N-am să mai las pe nimeni să își bată joc.
    Nu mai cred acum în nimic ce ține de tine și sufar când mă gandesc la vorbele dulci pe care ți le spuneam înainte să ne despărțim. Vorbe care încă le mai simt dar nu vreau să le spun. Nu am cui, nu am de ce…
    Câteodata mai aștept un semn de la tine, să mă faci să știu că încă-ți mai pasă și încă mă mai iubești. Că încă mai ești înnebunit de vocea mea subțire, de parfumul și rujul despre care, iată mă repet, încă mai scri, de unghiile mele roșii și mâinile mele mici. Vreau să cred că tu înca mai ești înnebunit să dormi la spatele meu și să mă săruti iubitule, și apoi să faci dragoste cu mine cum am făcut atunci când m-ai iertat că te-am umilit la mare.
    Te rog să nu spui nimanui că ți-am scris, că Irina ta încă te iubește acolo undeva. Să nu mă cauți, să nu mă suni, să nu îmi spui nimic iubitule, să nu o uiți pe pisicuța ta, pisoiul tau așa cum mă alintai tu și mă iubeai, să nu uiți niciodată lucrurile și greutățile prin care am trecut împreună, să nu mă uiți niciodata Ben, așa cum am fost eu posesiva, nebună, geloasă, crizată, cum vrei tu. Să nu-mi uiți vocea, râsetul colorat, parfumul și rujul puiule. Poate într-o zi am să mă întorc la tine sau te voi vedea din masină traversând strada din fața blocului tău pe lânga care trec în fiecare zi.
    Cu dragoste Irina ta…

  • Beniamin

    Trecătorul ( repost and edit )

    …mi-era dor de casă. Mi-era dor de mama, mi-era dor de sora mea plecată şi de nepoţica mea. Mi-era dor de mine şi de dus la ei, cu mult poftita dorinţă de a mă odihni. Eram obosită, bineînţeles pentru că, aşa cum era Bucureştiul obositor, aşa era şi alt oraş şi nu doream decât să merg acasă. Plin, fără pic de aer sau gânduri curate oraşul mă sufoca. Voiam să nu mă mai gândesc la cel ce-mi dăruisem chiar şi viaţa şi mă târâse prin gropi. Nu voiam nici să mai aud de dragoste sau de dăruire… Nu-mi pasă, şi în plus aveam cu totul alte perspective despre viitorul meu. Nu cu el, sau cu altul care ar putea să mă facă să sufar. Doar eu, mama şi sora mea, asta era tot ce voiam. Zilele treceau cu gânduri îndurerate şi reţineri la orice poftă de afecţiune… Tristă, pierdută, poate că asta mi-a fost răsplata pentru tot ce i-am dăruit, tot ce am făcut pentru el, tot ce am sperat că va fi între noi. Mi-a spulberat orice vis, şi inima cu totul. Nopţile nedormite, orele în care am cugetat, şi lacrimile ce nici el nu mi le poate returna, nimic nu mă putea face fericită. Eram şi sunt o fată frumoasă, nu cred că era capăt de drum pentru mine însă nu la asta visam, nu-mi doream aşa ceva. M-a făcut să nu mă mai dăruiesc mai mult de-o zi, de-o oră, de-un sărut, de-o vorbă dulce-n tren sau prin tramvai. M-a făcut să închid ochii, lăcrimaţi după fiece sărut străin… Străin? Da! Străin; poate că mă făcea să mă simt dorită mai mult decât mă făcuse el… Sau nu… Prefer să fac altceva decât să mă mai gândesc la el.
    Că tot vorbeam de tren, vorbăreaţă cum sunt, n-am putut evita un puştiulică. Amuzant cum sună, lui i-am dat mai multă atenţie decât i-am dat cuiva vreodată de după cel ce m-a distrus. Vorbind atât de mult, m-am rătăcit de la subiect, vorbeam, poate, singură cum fac mereu când mă întristez. Voiam să spun că l-am cunoscut în tren, în timp ce mergeam acasă, plecând din Bucuresti.
    Era zi de vară nu prea caldă dar nici urâtă. Unchiul meu, care îl iubesc pot spune, a fost drăguţ cu mine şi-mi oferise un loc gratuit în cabina sa de controlori, un anume compartiment liber special pentru ei; controlorii. Trebuie să recunosc, aşa dur cum pare el, e un om care te ajută când ai nevoie.
    Ore târzii, agitație mare, nu-mi trecea nimic prin gând decât să ajung acasă și să odihnesc mult, tânjisem cu zilele la un somn adânc, acasă.
    …și trenul porniseră. Singură în compartiment, cu becul stins, priveam pe fereastră în gol, gândindu-mă la ce aveam rețineri. Mi-era dor de-o îmbrățisare. Mi-era dor de cine am fost. Sigur, acum, sunt conștiincioasă și devotată carierei și mi-e bine așa dar parcă nici somnul nu mi-e bun dacă nu am pe cine săruta, dacă nu am după cine pofti, dacă nu am iubirea unui…”el”. Tot felul de gânduri se zbăteau în mintea mea, și mă tulburau.
    Somn nu aveam așa că am ieșit pe hol. Mai auzeam o vorbă de la oamenii ce se plângeau constant că nu au bani îndeajuns sau că sunt unul mai presus de altul, mai aveam noroc de stațiile în care se oprea trenul, mai fumam o țigare, îmi mai limpezeam gândurile. Singurul lucru care mă face să uit de mine…
    Era rece pe hol, curent din ferestrele deschise din vagon. Pe culoar în stânga mea doi tipi vorbeau despre subiecte bărbătești, specific lor, mai apoi un puști și după, o fată. I-am privit pe fiecare în parte. Am privit orice detaliu, orice mișcare numai să nu mă gândesc la al meu; până la puști. Pustiul era mai plinuț, de fapt avea burtică… Era drăguț… Părea drăguț; și cred că era de vârsta mea. Îmi placea oarecum de el, dar principiile pe care mi le-am impus nu mi-au permis o abordare de niciun fel dar totuși se întâmplase. Se întâmplase fără să vreau. Mi-am întors privirea către el chiar când mă privea… Și… Îmi zâmbise. Dintr-o rușine de copil i-am zâmbit înapoi și m-am dus grăbită-n compartiment.
    Nu am avut de gând să mai continui cu jocuri copilărești, nu aveam vârsta de asemenea lucruri și-n plus nu era ceea ce căutam, deși dacă stăteam bine să mă gândesc pustiul poate era… Altceva.

    Va Urma!( poate )