Cântecul pietrei
( Azur la amurg )
Reţele gaussiene şi porţelanuri ciobite
Locuri ce duc spre neantul ‘azul’
Un cântec păgân din corzi de vioară
Şi plâng şi râd, azur la amurg…

Copaci fără lună şi vise de nori
Tăcere măruntă şi zgomot în zori
Mireasmă pastel pe rochia prea lungă
Şi curge şi curge ca să nu plângă.

Copilă uitată în haine de piatră,
Cade mereu spre al lumii ascend
Şi cântă mereu un cântec de iască:
„Azur la amurg, sufletul meu…”