• Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 16 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |

    Play piesei apoi citire.

    [MEDIA=24]

    Rânduri de nimicuri aștern pe foaia pe care tu cititorule o savurezi, scârbit sau nu de maniera în care îți redau ceea ce făceam cândva. Aș vrea să cred că viața ce a urmat după moartea lui, era doar o simplă coincidență. O coincidență în care curvele își făceau veacul prin preajmă iar futaiul pishicului era în floare. O fi bine să ai în ce să crezi cititorule? Cui să-i ceri ajutorul? Sau pe cine să înjuri atunci când nu te-ascultă ori iar mă iei în gânduri că-s vreun individ ce-ar instiga la blasfemie sau alte căcaturi ce unii cred despre scurta asta istorisire? Și că tot ți-am spus de Corina, e randul lui. A lui Marin, tatăl meu…
    Bărbat bine aș putea spune, din ce-mi mai aminteam de el în vreun vis care-mi fura din somn. O altă poveste, un alt futai la psihic. El avea mereu o manieră aparte în abordarea femeilor, și alta când venea vorba de familie, probabil dorința neobișnuită de a domina și cea mai mică parte a femeii ce mă atrage venea din partea sa a genei.
    De când îl știam avea păr cărunt și jumătate din dinți puși. De tablă… Nu mă întelege greșit cititorule, era o moda cândva să-ți pui dinți de tablă, probabil să-i intimideze pe boschetarii cu care mai umbla sau să fută vre-o altă curvă impresionată cum făcea mai tot timpul. Îmi amintesc cititorule, îmi amintesc de nopțile nedormite în care strângeam tare din dinți să nu mai aud vreun „Fute-mă, Mariane. Da! Hai, nu te opri, hai!” din dormitorul în care Corina și-a spus ultimul cuvânt.
    Ultima curvă și-o găsise în spatele blocului, acolo unde își pierdea vremea, într-o cârciumă jegoasă, Lampress pe nume. Era înfiorător să te gândești cum imbecilii se pișau la propriu pe ei.
    Ea, curva de ea, Lili pe nume, lucra la sifonăria din spatele cârciumii. Avea un păr lung, blond cu rădăcini de păr brunet și-un ruj roz mereu pe bot. Femeia era grasă, la început credeam că era gravidă… Mă înșelasem. O cunoscusem într-una din nopțile în care mă fura taicutul meu, gol fiind să-i recit din biblie în cârciumă. Tare mândru era că fi-su la vârsta la care alții se scobesc în nas, știa să citească. Lili, curva de ea, cuvinte de laudă-i arunca și aluzii de futai gusta cu el la un pahar de vorba și-un pic de gheață.
    Vezi tu cititorule, curvele când vor un pic de pula, lunga, groasa, circumcisă ori nu, neagră sau albă, căsătorită ori nu, aceasta nu mai ține cont de alte impasuri. Copii? Soție? Mici rahaturi în gândul ei… Și mă scârbea al naibii, când mă mângâia pe cap ca pe-un câine frecânduse de pantalonii taicuțului meu. Cu atât mai tare știind că măicuța mea dormea într-o ghenă bătută chiar de el; dar mă obișnuisem. Era ceva la ordinea zilei, însă de data asta mi-am dat seama de lumea-n care trăiam.
    – Mariane, să-mi spui când pleacă nevastă-ta, să văd și eu pe unde stai…
    – Stai fă, că nu e acasă.
    – E la muncă?
    – Nu știu unde e c-o fut pe mă-sa-n gât, una două.
    Vorbe n-ar mai fi să-ți spun, c-atunci l-am văzut gol întâia oară pe tăicutul meu futând o imbecilă.
    După ce l-am împins tot ce a facut el, tot ce a crezut el că este-n rațiunea lui pierdută mi-a venit în gând, boschetara aia care mirosea a pișat și-o futuse-ntr-un revelion, bradul de Crăciun care-l aruncase din sufragerie-n hol, curva de Lili, pișatul din Lampress, înjurăturile, curelele de pe față, scuipatul… și nopțile care somnul nu era. Eu îmi pierdusem de mult rațiunea, până și credința. Și-n ce să cred cititorule? Când altfel de ieșire n-am. E ca și cum ai fi șobolan și ești închis într-o cutie. Îți rozi calea spre ieșire… În cazul meu peretele a fost el.
    Îmi doream să fug, îmi doream să nu visez verseturi, îmi doream să nu mai gust cureaua, să nu-i mai simt mădularul în spate, să nu mai tresar când ușa liftului se trântea, îmi doream să scap… Îmi doream să moară.

    Va urma

  • Beniamin,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante

    Noapte bună

    Play piesei apoi citire.

    [MEDIA=24]

    Somn ușor iubito… Vise plăcute… Un somn prea liniștit să ai, când știi că somnul tău de detașează de tot ce este sau ce-a fost, cu noi, sau chiar tu singură. Mi-e greu să cred că nu mai ai o lacrimă pentru mine, sau că nu mai esti ce erai odată. Mi-e greu să cred că-mi este teama să te mai iubesc, când știu că numai tu îmi ești în gând, iar asta nu-i deajuns.
    Aș sta nopțile în care mă mai chemi la tine, doar să-mi amintesc. Să râd de cât de copii eram cu doar doi ani în urma, și totuși nu de mult.
    Mi-e dor s-aud un ”te iubesc”, chiar de nu-l mai simți, chiar de nu mai vrei. Să-mi spui. S-aud. Să-l simt. Să cred indiferent de-i drept ori nu, eu să te iubesc-napoi.
    Nu ești tot ce mi-am dorit, însă ești tot ce vreau, tot ce simt, ești poate singurul lucru de care nu ma pot detașa oricât aș încerca, inima mea bate sălbatic numai când mă alinți… Și-o faci atât de rar încât poftesc mereu să te aud.
    Nu pot dormi, nu pot închide ochii. Nu pot stinge ceea ce arde-n mine, n-am cum. N-ai cum. Și nu ar fi cuvinte să-ți explic ce-ar fi înăuntrul meu.
    De multe ori te privesc cum dormi, te sărut pe frunte și te strâng în brațe cum pot, cum gândesc eu, oricum aș pofti și te iubesc să poți avea un somn liniștit. Mi-e greu să cred că-n orice clipă m-ai goni. Mi-e teamă să trăiesc singur. Mi-e teamă să mai sper sau să mai trăiesc în trecut. Mi-e teamă să mai am amintiri dureroase, de care poftesc, mai multe decât am acum. Acum poftesc la „tine”-ul de cândva.
    Mi-e dor să fugim în orașul ăsta murdar să fim noi mai presus de alții, iar vorba noastră zâmbet să le-aducă buzelor ce-acum rar se mai sărută. Te-aș săruta pe veci de m-ai lăsa. Și sufăr tot că nu-ți pot oferi mai mult decât am… Mai mult decât sunt.
    Iubito, amintește-ți te rog. Amintește-ți de zilele în care ne sărutam la metrou, de zilele în care ne mângâiam călduros sau ne aprindeam din vorbe la telefon. Amintește-ți cum mă iubeai. Amintește-ți de mine așa cum mă vedeai atunci și iubește-mă.
    Atât iubito pentru seara asta. Somn ușor.

  • Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Piesa de teatru “În ritm de jazz” ( continuare )

    Partea 1

    Scena 2

    Spațiul în care se desfăsoară acțiunea este același. Localul este plin iar pe scenă se află o orchestră de muzică jazz care menține atmosfera. O singură masă este liberă, aceasta fiind rezervată. După cateva momente, intră Iarina; de această dată este îmbrăcată într-o rochie neagră cu spatele gol, un sal din dantelă transparent, iar părul la fel ca și seara trecută. La gât are o sticluță tip bijuterie, lucrată manual într-un stil japonez.
    La intrare atrage atenția celor din jur. Se așează la masa rezervată și așteaptă.

    Ospătarul : Bună seara.

    Iarina : Bună să fie!

    Ospătarul : Doriți să serviți ceva?

    Iarina : Îmi recomanzi ceva?

    Ospătarul : Mă scuzați dar mă tem că este imposibil, depinde de gusturile fiecăruia…

    Iarina : ( ispititoare ) Și tu ce anume gusturi crezi că am?

    Ospătarul : ( rușinos ) O doamnă rafinată ca dumnea…

    Iarina : ( în întrerupere ) Domnișoară!

    Ospatarul : Îmi cer scuze. După cum ziceam, cred că o domnișoară atât de rafinată ca dumneata ar prefera ceva ușor și dulce.

    Iarina : ( se amuză, chicotește ) De cât timp lucrezi aici?

    Ospătarul : De-o săptămână…

    Iarina : ( vorbește printre râsete ) Ești teribil de amuzant. Vreau o apă plată momentan, multumesc.

    Ospătarul : ( notează ) Am înțeles. Cu gheată sau fără?

    Iarina : Cum dorești.

    Ospătarul : Și dumneavoastră sunteți la fel de amuzantă, fi-ți fără grijă. ( pleacă )

    ( Iarina rămane singură și se uita nerăbdătoare la ceas, își verifică telefonul, se uită în jur, până când o întrerupe un bărbat )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( discret se apleacă spre urechea ei ) Dacă aveți de gând să faceți vre-un circ pe aici, ca și-n alte dăți voi fi nevoit să vă dau afară din local…

    Iarina : ( tresare ) Poftim? Mă tem că nu am înțeles…

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se ridică și începe cu vocea apăsată ) Doamnă, e simplu. Păstrați liniștea și vă tratam ca pe un client. Nu? Atunci vă voi pofti afară. Am stat cu ochii pe dumneavoastră. Iar senzația pe care matale o dai este una destul de dubioasa. Nu promovam prostituate, și bănuiesc că nu sunteți una, motiv pentru care încă nu v-am dat afară. Însă dubii privind dumneata duduie, am… ( încheie, se întoarce diplomat și dă să plece în spate )

    Iarina : ( râde forțat si tare, sarcastic ) Stați puțin… ( se ridică și se îndreaptă spre el cu o privire pătrunzătoare ) În primul rând domnule „Am dimensiunea gurii direct proporțională cu creierul”, dudui să le spui femeilor care le plătești să îți suporte proastele maniere. În al 2-lea rând nu știam că este interzis să vii singură într-un local și să servești un pahar de apa. Sau mă înșel? Ați stat cu ochii pe mine? Se pare că dioptriile nu vă sunt de niciun folos ( se uita de sus până jos la el si pronunță dezgustată ) DOMNULE! Uită-te la mine, ( face o piruietă ) ți se pare că arăt ca o prostituată? Ar trebui să calci pământul pe care eu calc și să fi onorat că-ți calc în localul asta împuțit! Codul bunelor maniere nu mai funcționeaza nicăieri. ( indignată ) Și mă miram de angajați. Bieții… ( vrea să plece și lasă pe masă niște bani ) Poftim, pentru aerul consumat.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( cu mâinile la spate îi spune diplomat ) Duduie… sunt mai mult decât perspicace. Să nu credeți ca pereții nu au ochi sau paharele urechi… ( pleacă politicos )

    ( La asistarea scenei, un bărbat cu cămașă neagră coboară de pe scena)

    Bărbatul din orchestră : Cred că ați uitat ceva. ( strigă după patron )

    ( Iarina se oprește )

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( se întoarce ) Da? Anume ce?

    Bărbatul din orchestră : Să vă cereți scuze. ( o privește pe Iarina )

    Iarina : ( încurcată ) Poftim? Nu. ( se bâlbâie ) Nu trebuie… Stai liniștit, nu face asta.

    Patronul ( Daniel Mihaly ) : ( privește nedumerit și arată cu degetul spre ușă ) Tu, puștiule, din clipa asta nu mai calci aici. ( strigă spre bar ) Cheamă paza, n-am timp de astfel de nebunii. ( apoi spre Iarina la fel de diplomat ) Dacă nu-mi erați simpatică v-aș fi zburat de mult. Luați loc, ( îi trage scaunul ca ea să se așeze ) ce-ați consumat până acum e cinstea noastră. ( îi face semn chelnerului să vină iar acesta într-o clipită apare cu apa ) Te rog, servește-o pe doamnă cu orice dorește dumnea ei și trece-o la protocol. ( spre Iarina) Iar cu acestea vă doresc o seară faină… Pentru moment.( pleacă diplomat )

    Iarina : ( rămâne uimita ) Stați puțin… ( către cei de la pază ) Vă rog, nu are nicio vină. Nu este corect să-și piardă slujba din cauza mea. Sunt convinsă că se poate rezolva și altfel decât prin scandal. Ce Dumnezeu, suntem oameni în toată firea! ( scoate niște bacnote din geantă ) Sunt convinsa că mă înțelegeți, nu-i asa?

    ( Patronul face din cap către cei de la paza, semn să nu primească nimic și să-l „ZBOARE” )

    Bărbatul din orchestră : Nu-ți face griji, oricum nu mai aveam de gând să lucrez pentru idiotul ăsta. Apropo, am primit biletul. Lămurim altă dată. ( catre paznici ) Domnilor, este în regulă, cunosc drumul. ( iese )

    Iarina: Incredibil…

    Va urma!

  • Beniamin,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru „În ritm de jazz”

    În ritm de jazz

    de Alexandra Jeler și Copoiu Florin Beniamin

    Personaje :

    Iarina
    Daniel Mihaly – patronul restaurantului
    Iubitul Iarinei
    Femeia de serviciu
    Ospătarul
    Bărbatul din orchestra
    Paznicii

    Scena 1

    Decor:

    O cafenea cu influențe retro, 4 mese pătrate, 8 scaune, o scenă improvizată, tablouri alb-negru înfățișând cupluri dintre clienții ce frecventau localul.

    O femeie de aproximativ 30 ani, înaltă, îmbrăcată într-o rochie roșie de seară, cu părul ciocolatiu prins într-un coc rebel, ochii expresivi trădați de oboseală, se joacă nervos cu un colier lung de perle ce îi atârna de gât și fumează o țigare. Pe masă sunt două pahare de vin, unul aproape gol și unul plin. Localul este gol iar femeia de serviciu a început să strângă scaunele și să spele pe jos. Distrasă de zgomotul scaunelor, încearcă să își termine repede țigarea.

    Iarina : ( amețită puțin de vin ) Mă scuzați, aș putea să știu și eu cat e ceasul? Mi se pare că am pierdut noțiunea timpului… ( își pune mâna pe frunte )

    Femeia de serviciu : ( așează în continuare scaunele, apoi îi vorbește pe un ton înțepător ) E timpul să mergeți acasă până nu îmi pierd și eu noțiunea răbdării. Am și eu de mers acasă, am familie. Nu pot să aștept în fiecare seară să vă amintiți că ăsta nu e hotel și nici casă de binefacere.

    Iarina : Gataaaaaaaa….! Ești cam obraznică, nu crezi? Vrei bani? Muncește! ( își stinge țigarea în paharul cu vin și se ridică de la masă, aranjându-și rochia ) Ține, ( scoate din poșetă o bacnotă ) să le cumperi celor mici o ciocolată. ( îi bagă banii în decolteu ) Păstrează restul. ( sarcastică )

    ( Pleacă apoi se oprește brusc )

    Iarina : Auzi?… ( se întoarce către femeia de serviciu ) Poți să-mi faci un favor?

    Femeia de serviciu : ( arogantă ) De putut pot, de vrut nu vreau.

    Iarina : ( se uită la ea ) Ai cam mult tupeu pentru funcția pe care o ai. S-ar putea să zbori mâine de aici, așa că, în locul tău mi-aș mușca limba.

    Femeia de serviciu : Vedeți doamnă, nu asta e problema. Nu calitatea funcției te face om, ci calitatea minții. Nu sunt servitoarea nimănui, nu văd de ce mi-aș face de lucru cu dumneavoastră.

    Iarina : Cum te cheamă?

    Femeia de serviciu : Ce importanță are? O informație în plus de reținut, așa că nu vă bateți capul cu asta.

    Iarina : ( scoate un plic ) Ascultă, dacă îl mai vezi pe tipul în camașă neagra care a cântat în seara asta, te rog să-i dai scrisoarea asta. Dacă nu, arde-o!

    Femeia de serviciu : ( mirată ) S-o ard? Mai de grabă aș putea fi tentată s-o citesc, v-ați gândit la asta? De ce ați avea încredere în mine? În fond sunt un nimeni, o simplă femeie de serviciu. O pot arunca îndată ce plecați.

    Iarina : ( încrezătoare ) Nu o să faci asta. Bineînțeles, dacă nu vrei să îmi dovedești că într-adevar calitatea funcției este în raport egal cu acea calitate a ta ca și om. ( scoate încă o bacnotă și i-o bagă și pe aceasta în decolteu ) Salariul tău pe luna asta. ( zâmbește ) Până la urmă nu e atât de rău să faci un serviciu, nu?

    Femeia de serviciu : Dar…

    Iarina : A, și…( sarcastică ) Schimbă-ți culoarea părului; Nu îți pune în evidență ochii.( Iese )

    CORTINA

    Sfârșitul scenei I

    Va urma!