• Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 15 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |

    Play apoi citire!


    Mă înneca în pilde vechi și vorbe goale citite după o bătaie, din biblie; ori eu, copil fiind știam să citesc înaitea celor de vârsta mea. Știam să citesc biblia, iar de nu pronunțam cuvantul clar, pe placul și auzul lui, cureaua, cu care acum e îngropat, mi-o lipea într-o grabă de scalpul firav de copil. Mi-e greu atunci când mă gândesc că tot ceea ce sunt acum e rezultatul unui futai psihic făcut într-un început de tăicuțul meu, când după credința lui în bliblie, în așa-zisa sa convertire din pocăință, în nebunia lui, nopțile în care credeam că se liniștește și doarme lângă mine ca un tată ce credeam a fi, el își înfingea mădularul în singura parte sexuala comună cu cea a femeilor. Ce placere îi făcea că penetra încantat de uitare, propriul fiu neștiutor… Supus mereu. L-am urât mult pentru ceea ce a făcut… Am vrut să țin secretu-n mine cititorule, să nu mai fiu și nimeni să nu știe… Până mi-am pierdut ceea ce credeam a fi credința, și iată, afli tu, iubite cititor.
    Citindui din bliblie pe lângă verseturi ce nu le-am înțeles nicicând, porunca a VII-a am reținut-o. „Să nu preacurvești”. Pai și atunci, dacă-ți fuți copilul în cur nu crezi că ai încălca-o, cititorule? Sau ar fi o întrebare retorică, de prisos în cazul de față? Când eu strigam de dureri să înceteze el parcă mai tare se-nfingea.
    – Mă doare, te rog… mama… te rog.
    – Mă n-auzi să taci, jegosule…
    Mă încânta la modul negativ când îmi umplea plămânii de tutun si mirosuri de alcool. Și totuși nu uita nicioadată un lucru. Că totuși era tată și îmi făcea o poftă. În fiecare seară indiferent cum venea, deși știam mereu ce mă așteaptă, el nu uita să-mi aducă câte-un ou de ciocolată. Atât credeam în el ca tată, sau mai bine zis, era singurul motiv pentru care nu l-aș fi împins pe geam.
    M-a bântuit mult imaginea lui, atât de mult încât mi-am pierdut și cea mai mica parte din umanitatea mea, însă nu și rațiunea și cum am spus eram perfect stăpân pe nebunia mea… Speram și pofteam la ceva. Ceva ce acel dumnezeu al vostru nu-mi putea oferi. Gânduri curate? Nicicum, cititorule. A gândi curat în lumea în care mă aflam eu înseama să fi slab și futut de toți mârlanii care te fac să ai încredere în ei.
    Știu, iubite cititor, te întrebi în sinea ta, ce legătura ar avea faptul că eram futut în cur de mic la propriu, de tatăl meu cu titlul povestiri sau titlul capitolului. Ei bine sunt factorii ce m-au facut ceea ce eram. Da, am zis bine, cititorule, „eram” căci nu mai sunt iar tu citești fragmente dintr-un gând în altul despre cei ce i-am ucis.

    Va urma!

  • Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 14 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |

    Play apoi citire!


    Tatăl meu? Aici e altă mâncare de pește. El era bineînțeles un intelectual bine pregătit moral și slab în propriile obsesii. Sigur, obsesia lui fiind una pentru dumnezeul vostru și pentru băutura ce-l transforma în cu totul alt om. Un obicei copilăresc de a se ascunde de realitatea ce-l înconjoară. Mai exact, cititorule, rațiunea lui nu era la fel de importantă pe cât era uitatul de el însăși ca și om. Și eu odată cu el…
    Amândoi lucrau la Policolor, fabrica de vopseluri și alte căcaturi toxice; cea de la Sălăjan în colo. Cititorule de nu era mai patetic de-atât nu cred că-ți mai spuneam, el era cu 10 ani mai mare ca ea iar ea era atât de proastă încât îi făcea pe plac indiferent de situație; că erau nopți când mă încuiau pe mine-n dormitor și auzeam, copil fiind, vorbe precum:
    – Mariane mă doare, Mariane!
    Și sigur răspunsurile lui veșnice erau…
    – Taci fă, futu-ți pă mă-ta-n gât!
    Numai imbecil să fi să nu realizezi ca el o futea pe ea cu forța. Iar ea? Ea era ea.
    Erau nopți când speram la ceva mai presus de-atât și mă rugam pentru mine și măicuța mea să nu apară iar să ne distrugă, când el pe zi ce trecea avea parcă tot mai mulți bani și tot mai multă forță de lovire. Nu e de mirare că l-am împins fără regrete pe geamul din bucătărie… Simplu nu, cititorule? Practic era prima mea crima, dar teoretic Corina era cea cu spartul ghieții în sinea mea.
    S-a întâmplat într-o seară de început de vară. Una în care în timpurile alea tot felul de mâncători se tăiau prin fața blocului meu pentru bani iar banul în sine practic nu avea valoare. Mi-era teamă, la fel și mamei mele. Teama de ceea ce urma în fiecare seară să simțim… Să suportăm… Să înghițim… Durerea unei nebunii necontrolate. Eu, cititorule, spre deosebire de tăicutul meu eram nebun, dar eram stăpân pe ceea ce credeam a fi normal în sinea mea.
    Erau zile în care dispărea de parcă nu ar mai existat, să cred în cacaturi și să spun că am scapat când dispărea cu zilele și el de fapt venea cu câte-o curvă-n casă…

    Va urma!