• Beniamin,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele

    Bilanț 2009

    de 2009 ori am renunțat la scris…
    de 2009 ori am început iar să scriu…
    de 2009 ori am plâns pentru tine…
    de 2009 ori te-am respins…
    de 2009 ori n-am gândit înainte de a vorbi…
    de 2009 ori poate te-am rănit fără să îmi dau seama…
    de 2009 ori mai mult te-am iubit
    de 2009 ori mai mult te iubesc acum…
    de 2009 ori te-am căutat …
    de 2009 ori n-am știu ce să-ți mai spun
    de 2009 ori …atâtea mi-am dorit
    de 2009 ori și mai mult am vrut să ne iubim..

  • Beniamin,  Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 13 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |

    Play and read


    CAPITOLUL II Dorințe și regăsiri

    Anii treceau ușor și fără complicații sociale prea mari. Am învățat într-o perioadă să cred în ceva ce nu este adevărat. Da, cititorule, credeam în acel dumnezeu. De fapt, să fiu mai sincer credeam doar că nu sunt singur ca și entitate în toată sfera asta socio-corupto-psihică a pupulației. Credeam în așa ceva ca nu cumva să fiu doborât de bucățelele de umanitate rămase în mine din obsesia mea de cândva. Poți să-mi spui cititorule orice vrei. Orice-ți dorești la adresa mea; știu ce-ai gândi și ce ți-ai spune în sinea ta. Prejudecăți are tot omul, și eu la rândul meu aveam când venea vorba de o damă prea bine aranjată ce mă atrăgea într-o obsesie. Tot ce am făcut cu Corina a fost din pură obsesie și dorință puternică de a stăpâni-o, ca și altele dupa ea sau înaintea ei, doar că ea a avut norocul de a rămâne alături de mine pe veci. Sau hai s-o spun pe modul creștinesc în care nu mai cred; În vecii vecilor. Amin.
    Lipsa ei n-a simțit-o nimeni. Ai ei credeau că a plecat de-acasa, implicit nu mai mergea nici la școală, doar Mădălinei lucrurile nu-i miroseau a bine, de altfel Mădălina mai mult își ocupa timpul cu cine știe ce alte obsesii psihice poate mai deosebite ca ale mele. Futaiul și muia o caracteriza.
    Corina, nu a mai fost găsită. Capul ei zdrobit de mașina de gunoi îl găsise angajații firmei respective care ulterior l-au predat poliției și celor de la IML ( Institutul Medico-Legal ), și, bineînțeles, a rămas ca o victimă necunoscută a unei crime bine gândite. Bine gândite? Mă îndoiesc. De mic copil mi-am dorit să fiu mai puternic decât cei ce ma sfidau de orice fel, obsesia de cândva mi-a trezit acea dorință de afirmare exterioară. Mai bine zis, am fost futut prea tare la cap încât am ajuns să ucid, ba mai mult, s-o fac și din plăcere. Una din crimele care am comis-o și de care am conștientizat într-un târziu a fost cea a tatălui meu. Tatălui meu natural.
    Știi cum e cititorule, când auzi ușa liftului trântindu-se, să tresari de frica și ură pe un individ? Sau cum era să fii un simplu copil și să mergi la școală cu urme de curea pe față. Da. Un simplu, da e de ajuns să-ți spună cititorule, căci eu cândva eram ca și tine. O ființă „umană”. Vrei să-ți povestesc? Ori mai bine zis, cititorul meu fidel, să fii atent căci altă șansă n-ai decât să-mi urmărești cuvintele.
    Părinții mei erau niște oameni deosebiți încă de la început. Mama, Elena pe nume, era o simplă puștoaică venită de la Suceava să-și facă un viitor, ca orice tânăra de la țară își dorea ceva, mai presus decât avea. Deja când mă născuse pe mine, ea era o femeie la a doua căsătorie, cu un băiat în urma primei căsătorii și bătută până și gravidă de un pocăit pierdut în așa-zisa sa religie cu alcool. Ironic când stai și te gândești cititorule, la o adică eu îmi luam bătaia încă din stomacul măicuței mele. Și te mai miri de ce am ajuns s-o ucid pe Corina.

    Va Urma!

  • Beniamin,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 12 )

    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |

    …și iată dragă cititor cum prima-mi victimă ți-o spun. Întâia iubire. Întâia obsesie încă de la 16 ani. Disperare. O disperare pe care o vezi numai la drogați când nu mai au ce vinde pentru bani. Îi doream moartea. Să nu mai fie a altuia. Să-i gust doar eu sărutul ce nu va mai fi. Sau cel ce mi-l imaginam câteodată când mă masturbam în întunericul camerei de după 2 noaptea.
    Baia duhnea cicitorule. Duhnea a căcat și a amintiri moarte de-o simplă Corina ce curva părea a fi în ochii celor ce n-o iubeau și obsesie de-o iubire neîmplinită în ochii mei. Faianța colorată de pe pereții din jurul căzii era unsă fie cu sânge fie cu cine știe ce altceva mâncase într-o ultimă istanță Corina. Sângele-i simțeam cum ardea precum cel din mine, pompând înca de după futaiul cel de dinaintea morții sale. Cititorule… După ce-am tranșat-o toată i-am sărutat buzele și i-am băgat capul într-un sac de plastic. N-aveam cum să-i mai fărâm scalpul, așa că am lăsat-o pe o altă dată.
    Scena-mi amintea, de o situație, cândva… Când eram mai mic, naiv și pur ca orice copil, mă jucam pe balconul din dormitor. La un momentdat, în blocul de vis a vis o bătânică la etajul 7 se urcase pe balostradă ținându-se de placa balostrăzii balconului de deasupra ei. Era doar în cămașă de noapte, albă ca și pielea ei, și părul șaten vopsit lăsat în vânt. Privise cerul lăcrimând în victimizarea disperării ei, când într-o clipă de moralitate precisă își luase avânt și se aruncaseră în neantul sinelui… Mai exact s-a aruncat de la etaj direct cu capul de asfaltul trotuarului din fața blocului în care se afla. Trist cititorule, știu… Așa și-a dorit să pară.
    Legătura dintre Corina și ea era faptul că amândouă erau femei, iar de la femei te poți aștepta la orice. La o adică, cititorule, de ce să se arunce ea de la balcon neîmplinită când o pot împlini eu din orice punct de vedere. Am împlinit-o pe Corina, asta știu sigur.
    Capul, dacă te intreba-i cititorule, a doua zi l-am aruncat într-o mașină de fărmat gunoiul a celor de la Rosall , în timp ce staționa la colectarea unor tomberoane din spatele blocului. O noapte-ntreagă am vegheat chipul Corinei dormind în ceva ce nici eu nu cred că este.
    Era înfiorător. Când te gândești pur si simplu, cum ar putea un individ atât de dubios și atât de sinistru să ucidă o ființă umană, fără regret, fără remușcări și fără milă. Și să fiu pe deplin sincer cu tine cititorule, mi-a fost milă doar de conștiința mea care mi-o futea Corina la fel de tare și apăsat pe cât se futea și ea de-și lua doza zilnică de însămânțare a unui imbecil școală, de mă făcea să tremur câte-o dată în timp ce o priveam în curtea școlii cum blând pipăia câte-o pulă novice în ale futaiului. Dornica mereu să inițieze tot ce nu era inițiat în arta plăcerii psihice și a futaiului adolescentin încă nedescoperit de câte-un juvenil delicvent. Am urât-o și-am iubit-o în același timp, iar trupul ei plutind în apa rece plină de sânge mi-a ramas veșnic în minte. Mă mai întreb câteodată poate chiar există veșnicia în lumea asta. Poate nu.
    Căcaturi se-ntâmplă, sacrificii se fac… O vorbă spusă inteligibil pe vremuri grele. Perspectiva ta, citiorule nu e una de victimă, ci mai degrabă cea a unui dumnezeu. Un dumnezeu neputincios ce doar vede și-ascultă. N-ajută. N-atinge.

    SFÂRȘITUL CAPITOLULUI I

    Va Urma!