• Beniamin,  Gânduri,  Poezii,  Postări neinteresante

    A două zeci și șaptea poezie în listă

    26 nr.404 Ateu
    (14:34; 28.09.2009; Copoiu Florin Beniamin)

    Tatăl nostru, Cel ce Ești în Ceruri,
    Cu chipul Tău ce nu l-am mai privit;
    Ori ruga să Ți-o spun sau vorba cea din crezuri
    S-aștept un semn din Tine, ori poate m-am mințit!

    Să-mi spui că-s mort, doar trupu-mi este viu.
    O rugă-Ți spun dar n-am să cred. Amin!
    Ești Mamă. Tată. Tot. Eu nu mai vreau să știu,
    Nici gândul meu ori spiritul divin.

    Verseturi lungi Ți-am mai citit, Hristoase!
    Să cred c-Ai să revi cu chipu-Ți prea curat,
    Cu buna Ta voință, să-ndrepți ruptele oase
    Dar cănd să vi? Nu știu căci am uitat.

    De ce să m-amagesc cu rânduri prea bătrâne?
    De-o carte scrisă, probabil de-un nebun
    Ce-avrut cândva în gânduri să atârne
    Balanță grea între vre-un rău sau bun.

    Off Doamne, zi-mi în ce să cred acum!
    Mă pierd din nou în blasfemie
    M-am abătut din prea divinul drum
    Ateu voi fi, credința nu mi-Ai dat-o mie.

  • Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 10 )

    Ofra Haza – Love song LIVE

    Play apoi citire!


    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |

    …plus alte nimicuri scrise din nerăbare. Gândește-te cititorule, obsesia evolua în paralel cu relația pe care o aveam cu ea. Așa-zisa relație, că-n fond noi nu eram împreună, iar ceea ce se întâmplase prima dată între noi nu era decât un futai din obligație. Cel puțin aparent pentru ea, așa a fost.
    Ajunsa la mine, vroiam de atunci s-o curaț de păcate dar pofta de ea si adrenalina nu mi-au dat pace… Nu era momentul, nu simțeam asta. Vroiam doar să-i simt pulsul… Să-i simt trupul…
    Ajunsese perfect, dovadă că indicațiile mele erau bine detaliate iar ea era destul de inteligentă încât să ajungă țintă la mine acasă. Era mult mai inteligentă decât părea, sau poate doar făcea pe proasta să-și vadă interesul, cum fac toate puștoaicele de vârsta ei, cum fac și eu de altfel.
    Eu, cititorule, locuiam într-un cartier modest din București. Cum ti-am spus prin micile fragmente din alte pagini ale carții, locuiam prin sectorul 3. Dristor. Baba Novac. Dristorul pe vremea lui Ceaușescu și după, în următorii ani, era o zona de pericol, mai ales noaptea, unde nu puteai ieși la o gură de aer fără bani furați, curse ilegale, droguri sau lăutari pe colț de stradă cu stația pornită cântând de-un of.
    De mic am fost ferit de vagabonțeală, dar nici nu ma regăseam în ea; lăutarii în schimb m-au uns pe suflet de când țin minte. Din vremurile de atunci s-au schimbat multe și mulți dacă mă înțelegi, cititorule…
    Sună interfonul…
    – Cine e?
    – Corina…
    Nu eram sigur pe mine, pielea mi-era de găina și gândurile-n ceață. Mi-era teama cititorule, însă nu știam de ce. Nu pentru faptul că mama putea veni oricând acasă și mă găsea cu ea, nu pentru faptul că Mamaie Cocuana de alături punea urechea pe ușă și încerca clanța să vadă dacă era ușa deschisă, sau alte rahaturi care mă înconjurau, ci dacă stau bine să mă gândesc acum, mi-era teamă de ea. De Corina. De prezența ei deși simpla pentru unii, divina pentru mine.
    – Cine?
    – Corina, ștrengarule. Ce faci? Mă încerci?
    Chicotind în interfon îmi dă un pupic virtual de la parterul blocului… Îndată ce am închis interfonul am început să aranjez ce mai apucam prin casă. Să nu-mi scape niciun detaliu, niciun lucru mărunt să nu-i atragă atenția. Culmea era că nu mă pregateam de futai, ci de un preludiu sec urmat de o erecție puternică din care speram să ies fără o ejaculare precoce. La cum era ea, nici tu, cititorule, daca ești bărbat nu cred că reușeai să scapi fără surprize de genul.
    Totul era gata, nu mai era niciu semn ce i-ar fi putut atrage atenția, nimic… Ai mei erau la muncă, iar eu așteptam ceva ce toți știam ca era inevitabil și neplănuit. Cică.
    Grăbită îmi sună soneria însistent, motiv în plus ca Mamaie Cocuana să mă urmărească pe vizor. N-am înteles tactica asta niciodată dar tare-mi doream să înceteze.
    – Hai… intra.
    Și întră curioasă. Parea speriată, privea tavanul alb din holul lung al apartamentului meu și vedeam cu se ridica părul pe ea. Sfârcurile i se întăreau și tremura încet. Sânii ei, mi-au atras mereu atenția, ti-am spus și atunci, pe când povesteam de moartea ei; sânii erau superbi. Perfect rotunzi și mari, ce îi ținea constant în sutiene subțiri de genul push-up unde în unele zile mai adăuga câte-o bluza babydoll. Sfârcurile le avea ca niciuna, rozalii și mici cand erau contopite în sân iar cand se aprindea domnișoara în cauză erau atât de mari încât le puteai vedea indiferent de grosimea sutienului, o a doua pereche de ochi dacă preferi s-o pun așa cititorule. În prima zi de futai, în schimb nu era cazul bluzei din context. Ea servea atunci într-un maieu alb cu sutienul respectiv pe dedesupt cu o pereche de sorți albi și niste balerini negri. Era copleșita probabil, însă motivul nici eu nu l-am știut dar știam că nu era îmbrăcată prea gros pentru un motiv clar al întâlnirii… Futaiul.

  • Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 9 )

    Play apoi citire!


    Partea | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |

    Mă enerva și totodată mă excita prezența ei, până la un punct. Acela când mi-am dat drumul în palma ei.
    – Mă ești prost!
    Strigase curva indignată de rodul meu din palma ei. Toți erau muți. Nimeni nu știa nimic, dar toți se holbau speriați parcă. Caliga, cu flerul lui de profesor-șef de catedră la socio-umane, diplomat, ne-a poftit afară.
    – Mon cher, am rugamintea, dacă nu-ți poți ține ideile preconcepute-n gând doar pentu tine atunci să ieși afară și să-ți iei și aghiotantul.
    Eu n-am mai zis nimic, am plecat imediat ce terminase fraza. Ea? Ea probabil că-l astepta la catedra de socio-umane de la etajul 1 al liceului. Inca o felație și probabil o trecea anul. Din nou.
    Asta era Mădălina, cea din baia fetelor.
    – Uite ce ți-am luat.
    – Ștrengarule, ce-i cu tine?
    – Taci… Uite aici…
    Și îi arăt Corinei inelul furat. Aur împletit cu aur alb și o piatră foarte strălucitoare pe mijloc. Vre-un milion de lei îmi luam pe el de la amanetul ăla din Dristor de lângă șaormerie, daca-l amanetam. Își merita prețul.
    – De unde l-ai…
    – Taci!
    Și o sărut, apoi îi dau un bilet în care o întrebam daca ar vrea să vină pe la mine, să pierdem niște timp plus adresa mea cu niște indicații. Și practic asta vroiam. Să pierd timp în compania ei, nu s-o fut ci doar să fiu cu ea, să beneficiez și de ce nu, să și profit de prezența ei, așa cum mi se cuvenea dupa cadoul primit; a profita de prezența ei în sensul de a o săruta.
    Ea, știa bine, nu putea să scape ușor așa, cel puțin în conștiința ei știa că orice lucru mare și mai ales strălucitor venea cu un preț. Iar prețul, cititorule? Ai ghicit. Am futut-o prima dată pentru inelul care i l-am daruit. Nu era ceva premeditat dar ne-am așteptat amândoi la futai. Îți povestisem eu la început, cititorule că mă mai futusem odată cu ea înainte s-o… S-o iau de lângă alții.
    Indicațiile de pe bilet erau clare și simple. „[…] nu e greu să ajungi. Iei metroul direct de la Crângași până la capăt la Dristor, apoi mergi până-n Baba Novac iar în blocul cu BRD-ul, lângă magazinul de paine e scara mea. Formezi 39 la interfon apoi urci la zece. Eu sunt acasa… O să te aștept. […]” plus alte nimicuri scrise din nerăbare.

    Va urma!