• Beniamin,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 3 )

    Play apoi citire!


    | Partea 1 | Partea 2 |

    Am invitat-o la mine acasă. Vroiam s-o gust întâi și-apoi să-i iau suflarea… Și-am invitat-o la mine, singur fiind în ziua aceea, îi plănuisem cu o seara înainte sfârsitul. Am stat și am gândit, am percutat fiecare detaliu, ca nu cumva alții să afle de pasiunea mea pentru… Moarte. Corina naivă, dornică de-o afecțiune adolescentina a venit, poate mai grăbită ca oricând; ca fata mare la măritat cum spuneau bătrânii. Știa unde stăteam, în apartamentul din Baba Novac, imediat la rond, și-a găsit drumul usor cu metroul. Reținuse de la ultima noastră întâlnire în care s-a dăruit. Pentru mine întâia oara, în gandul ei nenumărat.
    Gândeam grăbit până s-ajungă, la ziua în care venise prima dată, cu chipul ei angelic și naiv cu care m-a ispitit… Cum am intrat pe ușă m-a trântit de perete sărutându-ma grăbit cu o mână pe obrazul meu iar cealaltă pe penisul erect de-o obsesie împlinită. Vroiam s-o fut. Eram tineri, adrenalina fugărea prin noi, dorința sexuală cu atât mai mult cu cât începeam sa ne pipăim reciproc. Ușa era încuiată, iar noi ne făceam de cap în dormitor.
    Privind pe geam, vedeam cum grăbită fugea spre blocul meu amintindu-mi de de-acea zi cum trupul ei firav arăta parcă neatins de-o spurcăciune. Da. Curată părea și este-n ochii mei, și cum m-a devorat tot ca pe-un neștiutor.
    În dormitor era dezordine, dar știe cititorul, în orice dezordine exista o anumită ordine; dezordine ce n-a contat pentru ea sau pentru mine care încercam disperat s-o dezbrac în timp ce-și plimba limba suav prin gura mea iar mâna ei dreaptă în pantalonii mei. Eram grăbiți de parcă nu erau și alte zile… Și nu, nu erau, e ca și cum ai aprinde un beculeț pe baterie și-l ții aprins până se termina bateria, așa suntem noi în erecție, noi băieții. Eu, se pare și ea.
    Tricourile zburau care mai de care, pe șifonier, pe birou, blugii ei pe hol iar eu încă în pantaloni întins în pat chinuindu-mă să-i desfac sutienul. Mi-l amintesc, unul negru era, cu dantele pe margini și fundiță între cupe, gen push-up, deși avea sâni mari îi plăcea enorm să atragă atenția cu sutienul ală făcându-mă tot mai gelos… Tot mai posesiv.
    Pregătisem locul de somn, de-un somn veșnic. Unul în care știu ca nu se va trezi sa fie a altuia ci doar a mea cand voi veni ”acolo”. Știi, cititorule, nu e nici rai și nici iad, nu sunt motive pure de crezare-n ele dar cred în purgatoriu… O ardere veșnica a ființei noastre. A ei. A mea.
    Sărutând-o disperat în ziua aceea nu doream nimic altceva decât s-o devorez dar mi-am pus pofta-n cui pentru-adoua întâlnire… Cea de care îți spun acum cititorule.
    M-am dus spre baie timp în care ea urca grăbită. Dându-i drumul apei spre umplere, vroiam să mă spăl de păcate iar ea ”dincolo” să fie curată ca lacrima… Și sună ușa disperat…
    – Da! Vi acum…
    – Vino cocoș…
    Chicotind naiva-n voce.
    N-am pic de regret că nu a înteles ce am vrut eu de fapt de la ea, ce am simțit că alții o curtau gândind ca și mine, cum s-o fută mai bine sau cum sa le dea peste nas altor frustrați.
    Cum i-am deschis ușa am privit-o adânc în ochi. Am stat amândoi față-n față pe tocul ușii fără-o vorbă spusă.

    Va urma!

  • Beniamin,  Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

    ..fragment ( Poveste de sinucigaş ) ( zece ani mai târziu ) [ repost & edit ]

    [MEDIA=12]

    …tocmai ieşise din tură când primise vestea într-un mesaj fulger pe telefonul mobil. „iubito iartă-mă, problemele s-au strâns. Ai grijă de câine. Te iubesc poate ne vom vedea în lumea cealaltă. Te iubesc.”
    Clipise în lacrimi. Plângea chiar. Vestea pentru ea era cutremurătoare dar nu atât de dură pe cât era cea de după. Paşind plângând pe străzile oraşului într-un miez de noapte răcoros se opreşte în faţa unui magazin de electronice să privească iar mesajul primit. Citind printre rânduri aude subit o ştire pe un televizor în funcţiune. ” In urmă cu aproximativ o oră un tânăr s-a sinucis…” Ingheţase. Scăpând telefonul şi servieta pe jos , îngenunghează pe trotuarul umed şi plânge, gândind disperat la amintiri frumoase cu el. Erau împliniţi. Ea ştia asta. El era doctor veterinar iar ea avocată. Era poate cea mai bună avocată din oraş, şi chiar nu exista vreun motiv anume pentru care el ar face aşa ceva.
    El? El era un tip foarte rezervat , original şi sincer. Mereu îi spunea ei ceea ce simte şi o iubea poate mai mult decât se iubea pe sine. Lucrurile se schimbasera de la nunta lor, când el a decis să se mute într-un apartament în care cu ani în urmă s-a sinucis un băiat, poate în acelai mod. Aruncându-se pe geam. El era bolnav, suferea de un soi de insuficienţa respiratorie şi intra în crize dese şi dacă nu era monitorizat putea muri, dar ea îl iubea aşa.
    Privind, disperată vitrina magazinului, nu-i venea a crede. Işi privea palmele, privea strada goală în noaptea de dup-o ploaie măruntă. Vocea lui îi era în cap. „Mi-e dor…” , şoapte şi cuvinte care-o dispera. Ridicându-se, începu să ţipe. Ii striga zadarnic numele…Cum cu clipe-n urmă vorbise cu el la telefon, apoi moare?… Distrusă psihic se grăbi spre casă.
    Odată ajunsă privi neputincioasă cum uşa apartamentului era spartă. Tremura. Vecini de alături încercau poate zadarnic să-i explice ce s-a întâmplat dar fără rost, ea deja era în lumea ei. Privind în gol păsea uşor parchetul, şoptindu-i câinelui care o aştepta în casă, vorbea de parcă-era nebună : „Shhh , să nu-l trezeşti pe Pisi…” apoi pică pe podea şi plânge. Apartamentul îi era plin de sigilii de la poliţie. Până şi toaleta îi era sigilată.
    După ore-n şir de plâns se ridică şi îşi strânge toate fotografiile pe care le mai avea cu el când era sănătos. Frumoase clipe mai erau. Si-apoi, le arde , în mijlocul apartamentului. Vecinii se cruceau, iar bătrânii ce locuiau pe palier îi strigau zadarnic să se trezească din acea tranşă psihică, dar ea era neajutorată şi pierdută. Si ard …şi ard … şi ard. Ard toate amintirile ei. Pe parchet focul ardea cu putere fotografiile lui în faţa vecinilor ce-o priveau speriaţi cum aceasta îşi lua câinele de zgardă şi se aruncă împreună de pe balcon de la al zecelea nivel…ar mai fi ceva de zis?
    Ciudat , cu zece ani în urmă un tânăr se aruncase din acelasi apartament. Parcă zece era numărul perfecţiuni, nu?