• Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Pe cine am ucis ( partea 2 )

    [MEDIA=30]

    Partea 1

    Partea 2

    Mi-am scris mii de jurnale ale conștiinței ce mă mustra cateodată pe niște regrete umane că totuși am ucis crud și cu sânge rece, mai ales pe vremea liceului când un copil traumatizat trecea prin perioade grele ale vieții, nu mai aveam nevoie de alte greutăți.
    Prima mea victimă era o fata. Una care îmi crease o așa obsesie de neînchipuit. Nu puteam gândi că ar putea fi a altcuiva și-o uram pentru asta. O uram că o iubeam atât de mult și că nu știa care-i diferența dintre o obsesie psihica și-o pasiune adâncă.
    Era genul ala de fată pe care toți și-ar dori-o prin preajma. Corina o chema… Ce nume frumos. Ce parfum iubitor emana, și ce călduroasă prezență avea!
    O cunoscusem în liceu, de altfel în liceu și-a găsit sfârșitul. Sfărșitul alături de mine. Am cunoscut-o la balul bobocilor. Pe vremea aceea noi, liceul din Crângași fiind printre cei săraci ne-am permis o mică petrecere în cantina liceului. N-am fost mulți. N-au fost mulți care-i suportam pe acolo. De fapt pe cine suportam? Că nu cred că era vre-unu care să-l fi cunoscut și să-l fi suportat; probabil că de aceea mulți din ei au murit ca niste căcați jalnici și singuratici, că-n tinerețe au futut viața altora.
    Cum spuneam, nu erau mulți, seria de-a noua, cea în care mă aflam și eu și câteva serii de-a zecea în care se afla ea. Corina. Nu e prea mult de povestit cum am cunoscut-o ci doar că atunci când a venit vremea dansării pe un blues ea m-a luat de mâini m-a dansat și m-a sărutat adolescentin si visător. Nu a fost o relație, însă m-am culcat cu ea. Mă îndrăgostisem. Dar ea era piatră.
    Știi, într-un an de zile am reușit să-i cunosc toate temerile și secretele față de care a fugit ani de zile din viața ei? Mă îndrăgostisem de ea poate mai mult decât se putea îndrăgosti cineva vreodată…
    – Ce te-aș fute…
    Șoptea din când în când în urechea mea cea perspicace la cuvintele picante obsesiv repetate. Ne doream tare mult, deși tineri hormonii își făceau de cap… Ce nu puteam suporta era faptul ca o împărțeam. De multe ori pleca fără mine… Mi-era greu. Eram furios. Vroiam s-o fut… Vroiam s-o dobor… N-o vroiam a altcuiva.
    Mi-amintesc ziua în care am văzut-o pentru ultima oară. Toamna. Un rece pe care-l simți în amiază cum te bântuie pe sub haine. Un frig de teamă și dorință. Un frig de uitare. Un frig de moarte… L-aș minții pe cititor de-aș spune că nu-i vorba de-o moarte când titlul spune asta în întregime.
    Am invitat-o la mine acasă. Vroiam s-o gust întâi și-apoi să-i iau suflarea…

    Va urma!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Ultim Cuvant partea 3

    Si partea a treaia.. spor la citit 🙂

    Cornelia : ( întrerupe; tristă se pune la pieptul lui ) …eu nu vreau să te mai iubesc, nu mai vreau.. ( îl privește de la pieptul lui )

    Bogdan : ( o sarută pasional )…

    Cornelia : ( îl împinge și îi dă o palmă ) Nu pot… ( suspină )

    Bogdan : ( nedumerit și trist ) Dar…

    Cornelia : ( sună telefonul „Now youre gone…” , răspunde plină de ea, se plimbă și constant dă ochii peste cap în timp ce vorbește despre Bogdan ) Bună iubitule! ( zâmbește prefăcut ). ( pauză 3 secunde ) Și eu te iubesc. ( pauză 3 secunde ) Da, mă simt mai bine, încerc de fapt. ( oftează ) Au grija anumite persoane să-mi strice dispoziția dar ( se preface încântată ) noroc că te am pe tine puiule. ( pauza 2 secunde )

    Bogdan : ( o privește trist )

    Cornelia : ( dă ochii peste cap ) Da! M-am întâlnit cu el. Nuștiu ce vrea, tot insistă la mine, ( râde sarcastic ) se milogeste ca ultimul om ce a ajuns, ce jostnic e. ( pauză 2 secunde ) Ce-ai spus iubitule? ( pauză 2 secunde ) Și eu te iubesc puiul meu! ( pauză 2 secunde ) Bine, bine, hai… Pa. ( plină de ea închide telefonul ). ( spre el autoritară ) Și? Mai ai ceva de adăugat? ( arogantă ) Am treabă și eu și chiar n-aș vrea să te rețin … știi tu.

    Bogdan : ( o privește întristat ) Ai vobit cu el?

    Cornelia : ( răstita, arogantă și cu tonul ridicat ) Nu cred că e problema ta cu cine am vorbit și-n plus n-ai cum să știi pentru ca nu mai faci parte din viața mea, niciodată n-ai făcut parte din ea. Tu erai cu lumea ta aia bolnavă iar eu mă luptam să te trezesc. Întotdeauna m-ai crezut proastă și încă o dată ți-am dovedit că nu e așa. Am trecut peste tine. Gata! Nu mai insista. Nu mai pot fi cu tine.

    Bogdan : ( blând ) Nu există nu pot, există nu vreau…

    Cornelia : ( agitată ) Bine, atunci nu vreau! Nu mai vreau! Pleacă din viața mea. Nu mi-o distruge iar. Nu mă face să sper aiurea la ceva ce nu va fi. Ce am acum e mai presus de orice am avut cu tine… ( pauză 2 secunde în care ea își aprinde o țigare ) Of, pe cine mint, încă te iubesc dar nu mai cred în tine, nu mai cred în cuvintele tale. ( agitată ) Nu mai am ce plânge la telefon cu tine când nu-ti-e bine, nu mai am pe cine trezi dimineața sau sa ma ducă acasă… ( optimistă ) Acum stau cu un bărbat care mă iubește așa cum merit și cum tu nu ai știut niciodată să faci. ( fumând privește în sus visătoare ) Îi calc, îi spăl, îl iubesc. ( articulează pe ne ) Ne iubim… Un bărbat care m-a cerut în căsătorie…

    Bogdan: ( cu capul plecat ) Știu… La ziua prietenei lui Matei. ( trist ) Știu că ai spus Da doar de dragul de-a spune-o. Știu că nu cred ca ar fi zi în care să nu te gândești la mine, ori că-ți impui copilăresc să nu o faci sau te grăbești să-ți fuți viața cu el… Nu știu… Știu că am greșit… ( o prinde de maini și o privește în ochi ) Știu că te iubesc… Știu că meriți, ce nu știu este; de ce încă mai faci toate astea?

    Cornelia : ( se zbate din mainile lui și se întoarce cu spatele ) Vezi, mă urmărești ca un obsedat, să-mi distrugi viața. ( agitată își aprinde o țigare și se plimba prin încăpere autoritară ) N-am să te las… N-am să te las să fii fericit, am să fiu mereu umbra ta să-ți aduc aminte de greselile trecute… ( se întoarce la el și se răstește ) Tu nu ai știut niciodata să mă alinți, n-ai știut niciodată ce am simțit petru tine și câte am pus în joc sau măcar să mă iubești pe cât te-am iubit si eu. De mă sunai în miez de noapte eu eram mereu acolo pentru tine… Tu în schimb erai mereu pentru altcineva, nu și pentru mine. Toți te-au acceptat. ( cu tonul ridicat spre plânset ) Toți din lumea mea erau ai tăi, nu era îndeajuns? Ce vroiai mai mult de atât? Ce mai vrei acum de la mine?

    Bogdan : ( bland ) Iubita mea… ( pauza 2 secunde ) Să mă iubești ca înainte… Să-mi repar din greseli, să lupt pentru tine… Exact așa cum o făceai tu cândva, acum e rândul meu.

    Cornelia : ( dură spre el ) Nu înteleg ce cauți iar în viața mea? Însă de data asta nu-ți permit să mă mai distrugi… Să mă manipulezi cum vrei tu și să-ți bați joc… ( se întoarce cu spatele autoritară ) Am o relație mult prea frumoasă de care sunt mândră și la care nu voi renunța pentru nimic în lume…

    Bogdan : ( iritat o prinde de-o mână și-o întoarce brusc ) Crezi că va ține la nesfârșit? Nu va călca strâmb nici el? Așa perfect cum ți-l imaginezi, cum eram și eu, cum era și Alex sau celălalt dinaintea lui care chipurile a dispărut de tot, nu va fi perfect.

    Cornelia : ( își ia mâna nervoasă ) Mănânci căcat, asa cum mereu ai mâncat.. Eu nu te pot ierta. Nu pot trece peste nesimțirea ta. Nesimțirea dureroasă de atunci când ( scârbită ) îmi spuneai la telefon că mă iubești și erai cu aia și-o futeai. Nu pot. ( răstită spre el ) Ai simțit și tu asta din partea ei, și sper că te-a durut la fel de mult ca pe mine. M-ai lăsat fără inima, fără sentimente… Un nimic am mai avut după… Abia George a reușit să mă schimbe și crede-mă că după luni de încercări. ( îi cuprinde obrajii cu mâinile și îi vorbește călduros ) Off… nu înțelegi? Tu nu mai ai nicio șansă. Eu cred că nu realizezi cât de mult te urăsc. Dintr-o iubire imensă care ți-am purtat-o cândva, a ajuns o ura de care nu credeam că poate fi capabil un om. Bogdan… iubitule, chiar dacă totul se schimba, ura mea nu se va schimba și tu chiar poți să te schimbi pentru că nu pentru mine o faci ci pentru tine, însă eu nu mai cred nimic din gura ta… nu mai am ce crede.

    Va urma

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Partea a doua din piesa de teatru „Ultim cuvant”

    Si-o parte a doua spor la citit 🙂 . Jaques

    Cornelia : ( arogantă ) Meriți? Și cu ce te-ar încălzi?
    Bogdan : ( dezamăgit se îndreaptă spre ea ) Hai să nu fim chiar așa iubito, nu am însemnat nimic pentru tine? ( o prinde de mâini și o privește în ochii, ea îl privește furioasă ) Știu, ai vrut să fiu într-o lesă, ( pauză 3 secunde ) să ascult și să mă supun. Eram într-adevar rebel dar era bine așa cum eram noi. ( îi dă drumu și se plimbă prin încăpere iar ea îl urmărește cu dispreț ) Adu-ți aminte că au fost alții care au plecat din viața ta și nu s-au mai întors, iar eu..

    Cornelia : ( întrerupe repezită ) …tu ai plecat de două ori, ce vrei mai mult de atât?

    Bogdan : ( reia sigur pe el ) …dar m-am întors. ( se oprește și o prinde iar de mâini ) Trebuia să greșesc de două ori să văd că într-adevar meriți. ( o îmbrățișează, el o cuprinde cu mâinile, ea stă cu mâinile strânse ) Mi-e dor de viața care am avut-o împreună… mi-e dor. ( o sărută părintește pe frunte )

    Cornelia : ( îl împinge arogantă ) Să-ți fie! ( pauză 2 secunde ) Să-ți fie, așa mi-a fost și mie cu prietenii mei la câte-o petrecere când eu eram singura. ( sarcastică apăsând pe „noștri” și „mei” ) Prietenii noștri? Nu! Prietenii mei… Care-mi sunt alături. ( tristă ) Se distrau iar eu plângeam în baie căci te iubeam și erai departe. ( pauză 2 secunde stau cu privirea în jos )
    ( sarcastică ) Vrei să-mi amintesc? Pha! Jura-te! A fost vreodata ceva bun de la tine? ( răstită ) Porcule! Te-am scos din atâtea belele iar tu nici măcar să-mi fi alături n-ai putut… ( plânge ) Ți-ai băgat picioarele, nu odată, de două ori, nesimțitule…

    Bogdan : ( iubitor ) Iubita mea, eu, așa cum eram m-ai iubit, m-ai acceptat și m-ai curățat de trecut…

    Cornelia : ( repezită întrerupe arogantă ) Băi băiatule, tu trăiești în trecut. Trăiești in poveștile tale triste în care numai crezi ca-ș fi a ta. ( arogantă ) Jura-te! N-ai știut să vezi ceea ce eu făceam pentru tine…

    Bogdan : ( reia încrezător ) ..m-ai curățat de trecut. ( o prinde de mâini ) Și câte ți-am suportat, aaah și câte mi-ai făcut la rândul tău, și am trecut peste pentru că știai bine, deși nu vedeai, simțeai că te iubesc. ( oftează ) Nu puteam să-ți arăt cum tu reușeai să-mi arăți mereu dar te iubeam și te iubesc… iubita mea.

    Cornelia : ( recalcitrantă își retrage mâinile ) Ce? ( pauză 2 secunde ) Ce mă? Ce-ai mă, ești autist? Jură-te că ți-am făcut eu vreo fază! ( scârbită ) Nu ți-ar fi rușine?

    Bogdan : ( trist și iubitor ) De ce, iubita mea?…

    Cornelia : ( întrerupe cu tonul ridicat ) Încetează cu apelativele astea…

    Bogdan : ( încercând să fie dur ) De ce Cornelia? ( o prinde de mâini și o privește iubitor ) Nu tu mi-ai întors spatele și ai plecat atunci la metrou? ( oftează călduros ) Iubita mea, mi-ai întors spatele și m-ai lăsat atunci când nu am auzit ce-ai spus; ( precipitat îi dă drumul mâinilor și se întoarce cu spatele ) ori eu nu am trecut peste? Sau aroganța cu care mă tratai într-o perioadă, că până și ai tăi prieteni îți spuneau s-o lași mai usor, nu era dovadă că te iubesc înferent; ori ziua aceea în care te-am rugat să vii cu mine la petrecerea aia la Intermacedonia și m-ai refuzat nu am trecut peste?

    Cornelia : ( arogantă ) Mda, te-ai îmbătat și m-ai făcut de căcat la telefon…

    Bogdan : ( întrerupe încrezător ) …și-atâtea, și-atâtea. Dar nu e bine, nu? Să vezi numai ce-i rau? Eu mi-amintesc numai ce-afost bun între noi…

    Cornelia : ( întrerupe; tristă se pune la pieptul lui ) …eu nu vreau să te mai iubesc, nu mai vreau.. ( îl privește de la pieptul lui )

    Bogdan : ( o sarută pasional )…

  • Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Pe cine am ucis ( partea 1 )

    [MEDIA=29]

    … puncte, puncte. Cuvinte scrise aiurea pe-o bucată de spațiu alb. Încă odată, și-ncă odată și-ncă odată și-ncă odată pân’ la sfârșit. De-ar fi unul. Ăsta-i drumul meu. Citește-l.
    Mulți spun că trebuie să fi un dumnezeu să decizi când poți lua viața cuiva sau nu; când poți judeca de poate v-a rămane pe pământ cu păcat sau nu. Mulți spun că trebuie să fii sfânt să scăpi dintr-un accident sau de moarte. Cine a mai scăpat de moarte de acum două mii și ceva de ani? Vreți judecată? Pe mine cine mă v-a judeca? Cine? …
    “Să nu ucizi…!” spune Biblia, însă ea nu spune ce trebuie să faci atunci când nu te mai găsești, când rătăcești în tine… În ei… În gânduri… În disperare. Mi-am spus de mii de ori că voi fi ultimul într-o lista de asasine, nu stiam că va fi lista mea. Am vrut să fiu liniștit, vechea poveste, am vrut să pot cumpăra tot, chiar și viața cuiva de aveam puterea, să mi-o dăriuesc mie, să-i trăiesc viața, să-i simt iubirea pasională, sau ura față de Dumnezeu ce mulți din noi o simțim deși nimeni nu vrea să recunoască… Eu da… Îl urăsc pe Dumnezeu. Urăsc tot ce ține de aceasta entitate fictiva în care oile din voi cu spiritul de turma ce îl urmează în credința Sa își spun oful ca unui jurnal.
    Mi-am spus cândva că tot ce-mi trebuie-n viață e un pic de adrenalina; un pic de iubire pasională, un pic de regăsire, bineînțeles ca să mă regăsesc îmi trebuie și-un pic de rătăcire și toată rețeta plăcerii psihice e completă.
    Toți ne-am născut criminali. Unii cu sânge rece, alții cu sânge cald. Unii fără milă, alții cu durere… Eu? Eu am avut de ales. Fie rămâneam un neghiob al societății, al minții și al lumii în care trăiam fie mă-nbogățeam pe urma naivilor ce-mi înghiteau mânia. Iertarea când urma s-o cer, primirea n-o aveam, de eu eram călăul celor nedrepți în listele unora. Călăii stau în purgatoriu…
    Oare un călău în vremea lui de glorie, ce judecă în sinea sa? Ce fel de rațiune îi bântuie-n minte? Ce inima mai avea că executa pe zi ce trecea un sclav? Ce judecată avea el într-un apoi de nu era un purgatoriu-atunci, ori eu nu merit acea judecată ca și călăul de-atunci? Că numele meu e pe sângele unor suflete în sinea lor oneste. Nu ma v-a scapa de iad sau purgatoriu. Dacă mai am inima, sunt iertat? Mă numesc Dobre Florin… am stat în Baba Novac, prin Bucuresti și-am omorât…
    Povestea mea începe cu zilele din liceu. Liceu pe care l-am urât mereu, pe vremea în care eu eram absolvent al Capacității, marele test național, cel de dinaintea Bacalaureatului, m-a dat peste cap. Muncisem mult pentru rezultat deși nu doream ceva extravagand, vroiam să fiu la locul meu cu lucrurile mele și gândurile mele, perioada în care în casa mea totul era de-a-ndoaselea. Trecusem testele, dacă asta vă întrebați cu toții, însă gândurile mele de ucis nu au fost de-atunci, ci din mica mea copilărie. Mică pentru că majoritatea timpului l-am petrecut singur, și obligat m-am maturizat. Viața m-a obligat, durerea, bătaia, ura, dorința de evadare…
    Mi-am scris mii de jurnale ale conștiintei ce mă mustra cateodată pe niște regrete umane ca totusi am ucis crud și cu sânge rece, mai ales pe vremea liceului când un copil traumatizat trecea prin perioade grele ale vieții, nu mai aveam nevoie de alte greutăți.
    Prima mea victimă era o…

    Va urma!