• Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major

    O noua poveste, o noua piesa de teatru, spor 🙂

    POVESTE ÎN DO MAJOR

    de Alexandra Andrada & Jaques Napier

    Personaje:

    Băiatul : Cătălin
    Fata : Layla

    Piese de fundal: Six feet under episode OST


    from the series Six Feet Under ( exclusive by Beniamin Copoiu )

    Într-o încăpere întunecată, luminată ușor cu pensule, hârtii, o păpușă din cârpe și o găleată cu apă pe jos toate pe un fundal de piesă, o fetiță gingașă de 14 ani cu părul buclat și codițe, îmbrăcată într-o rochiță roșie pătată de culori desena nestingherită pe un perete fals albastru deschis. Desculță, la gât un fluier, în buzunar un prezervativ și-un ruj trăia în lumea ei pictată naiva. Tânărul îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; suspină adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună neliniștită și singuratică.

    Cătălin : Un tânăr de 21 ani, îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; fost pianist cu o carieră ratată, suspina adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună, neliniștită și singuratică. Acesta suferă de schizofrenie sau ceva boală asemanătoare.)
    Layla : prezervativ și un ruj rosu, ambele găsite. În jurul ei sunt împrăștiate pensule de aceeași culoare, singurele elemente pentru décor, alături de o găleată de plastic, plină cu apă.

    Layla : ( la doi metri distanță de el, stă cu spatele și desenează pe perete ) De ce m-ai adus aici?

    Cătălin : ( privește în jos și se prinde cu mâna dreapta de par apoi ridica privirea ) Ceee? Ai zis ceva? ( pauză 3 secunde apoi brusc cu voce tare ) Oricum nu contează. Ce să conteze? ( rade disperat ) ahaha… Ești aici, fă ce ai de făcut și dispari… Sau vrei să dispar și eu?

    Layla : ( speriată scapă pensula ) Cătălin, termină! Mă sperii!

    Catalin : ( privirea blândă ) Copilă dulce… Mi-ai spus, cândva, că eu, ( țipa ) cine-oi fi eu, voi fi liber de tine… De astea toate… Nu te-am adus aici degeaba! ( pauză 5 secunde ) Cum? Ai zis ceva?

    Layla : ( ia pensula de jos vine spre el, îl privește cu ochi mari și îi vorbește ) Cătălin, uita-te la mine!

    Cătălin : ( suspină ) Pleacă! N-ai făcut destule? Du-te acolo și prinde-te de ce mai ai, sau cântă-mi ceva să uit… Hai, fă-o! Haide copilă!

    Layla : ( zâmbește dulce și îi cuprinde obrajii în mâini și cântă ) Încearcă să zâmbești fără să te amăgești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă e trecător. Dacă iei un strop de ploaie în palmă ai să vezi că nu e atât de greu să speri, fură o rază de lumină, înceară în ea să crezi și ridică-ți fruntea spre cer*.
    *Mircea Baniciu – Daca ai ghici

    Cătălin : ( se leagănă cu fața plânsă )

    Layla : ( îi privește curioasă ) De ce plângi? Am cântat urât? Nu mai cânt… Promit!

    Cătălin : ( blând ) Ce dulce copilă! Ce dulce ești… Mi-aduci aminte, de cândva, de când eram copil ( închide ochii preț de 3 secunde se ridica brusc cu tonul ridicat și se plimbă în încăpere ) De-ale profesorilor spuse din ani uitate de mici copii auzite, vorbe din cântece și fluerături pe stradă, micile nimicuri și iată plâng la ele. Spune-mi-le, spune-mi tot ce nu știam copilă, tu știi de moarte? Ori tu nu vezi căci negru sunt de-al pompelor funebre să le simt durerea fraților… ( cu vocea blândă ) De-ai tăi… De-ai mei… De-ai lor ( o sărută pe frunte ).

    Layla : ( se retrage și vorbește ușor în agitație ) Nu înțeleg… Nu înțeleg nimic… Ce vorbești? Ce profesori? Ce frați? Cântecul ăsta mi-l cânta mama, seara înainte de culcare, credeam că o să-ți placă. ( lasă capul jos )

    Cătălin : ( o privește dulce ) Nu ai ce înțelege copilă ( zâmbește parcă fără speranță ), nu ai ce… Sunt vieți trecute de tine, sunt lucruri pe care tu nu știi de-ar fi ceva în fața ta… Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Cântă-mi cu pensula pe foaie sau perete, cu sunet de culoare; urâtul cel frumos… Of dulce oximoron… Uite … ( îi arată ceasul ) e timpul! N-ai dispărut încă? Nu ți-a ajuns câte ai, câte știi, câte mi-ai spus și câte zeci de veacuri am cu tine aici?

    Layla : ( tristă ) Du-mă acasă!

    Cătălin : ( voce tare ) Pha… Acasă? Care casă? A cui? M-aș duce de-aș știi încotro… Tu? Tu știi unde?

    Layla : ( îi arată cu degetul ) Da! Lângă mama. Acolo lângă mormanele alea de pământ de lângă pădure. Vreau să stau cu ea și să-i cânt. Ei îi place.

    Cătălin : ( cu vocea blândă ) Copilă… ( o cuprinde și o sărută pe frunte )

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!

    Cătălin : ( parcă nebun ) : Ai spus ceva?

    Layla : ( plânge ) : Mi-e frig!… ( pauză 3 secunde ) Cătălin? Tu ți-ai simțit vreodată sufletul rece?

    Cătălin : Cum? ( pauză 3 secunde în care el o privește ) Copilă, cum? Eu știu că sunt în iad ce-i cald de nu mai pot. Doar mort ce sunt mă întreb de ce-i cu tine aici de-n iad eu sunt?
    ( brusc ) Sau stai că nu e iad, e purgatoriu pur, de tu ești rece mergi în sus ori eu sunt cald… E clar că-i iad, dar ce-i cu tine aici?

    Layla : ( naivă repezită ) Ce e iadul? Dar purgatoriu? De ce la tine e cald și la mine frig? ( se așează amândoi jos ) M-a pedepsit Dumnezeu?

    Cătălin : Copilă! ( ironic o privește blând și părintesc ) Tu știi când pui ceva-n congelator îngheață și e bine, că se păstrează-n timp ei bine așa ești tu… O păstrată! ( râd amândoi preț de 3-4 secunde ) Purgatoriul e… ( lasă privirea-n jos apoi se ridică și brusc psihotic ) Uite! ( îi arată ceasul ) E timpul!… N-ai plecat încă?

    Layla : ( naivă ) Unde să plec? Vine cineva? ( agitată îl ia în brațe ) Nu-i lăsa să mă ia și pe mine ca pe mama!

    Cătălin : ( o cuprinde îi ridică privirea cu degetul sub bărbie în sus și îi arată cu degetul ) Uite acolo! Acolo te duci… Acolo-ți sunt păpușile și gândurile tale naive. Gânduri ce le-aveam și eu de nu gustam d-ale poeților pasiuni sau d-ale prozatorilor gânduri de suicid…( jelește țipând ) Daaa…. Vine cineva nu și pentru mine! ( psihotic și agitat ) Dar dacă vine spunei că… Că… Că eu rămân aici, măcar aici decât să ard în iad. Desenează-mi ceva, nuștiu, ceva să te țin minte, ceva s-aud, ceva să simt… Copila mea, n-am să te las să pleci. Cum aș putea când tu ești tot ce am aici… Hai! Zmângălește-mi viața pe foaie sau perete.

    Layla : ( îi dă drumul băiatului se duce spre perete scoate rujul și se dă cu el apoi sărută peretele ) Uite, ăsta ești tu! Ești un pupic. ( chicotește )

    Cătălin : ( o privește trist pe ea apoi peretele se duce și sărută peretele unde a sărutat fata și îmbrățișează peretele )

    Layla : ( curioasă ) Cătălin? Mă iubești?

    Cătălin : ( brusc și tare ) Stai! Copilă, uite! E timpul!… Încă n-au venit, încă nu au venit… Copilă!…

    Layla : ( neliniștită ) Despre ce vorbești? ( respiră des ) Ce e cu tine? Termină!

    Cătălin : Copilă… Mă iubești?

    Layla : Nuștiu! Te doare când iubești?

    Cătălin : ( sarcastic ) Nu-mi irosi timpul cu întrebări retorice și infantile. Hai… N-ai plecat încă?… Am o eternitate de putrezit aici și sunt mai bătrân ca tine!

    Layla : Tu m-ai adus aici! Du-mă înapoi de unde m-ai luat! ( își ia păpușa de pe jos și se șterge pe buze mânjindu-se cu ruj ) Uite, te-am șters de pe buzele mele! Ești rău!

    Cătălin : ( agitat ) Uite uite uite… ( îi arată ceasul repezit la ea ) E timpul… Adu-ți aminte copilă, atunci când erai de vârsta mea, ce mă sărutai. Și ce-ți șopteam ( ridică mâinile ca pe cruce și privește în sus ) Eminescu, Bacovia, Cioran, cine vrei, acum-ți sunt la picioare. Eu ce să-ți spun când ei șoptesc aici veșnic ce eu m-am chinuit să îți arăt, copilă? ( pauză 4 secunde ) Ai zis ceva? ( agitat ) Probabil că nu, sau nu, nu ai ce spune. Să-mi mulțumești copilă, să-mi mulțumești că te-am salvat… ( agitat râzând că un nebun ) Ahahahaa sau preferai să vina altul să-ți fure vorba din gură o veșnicie? Uite ( îi arată ceasul ) e timpul… Spune-mi ceva. Zi-mi ceva de când eram noi doi. Mai știi?

    Layla : Ce vorbești? Ce vorbești? Eu nu te cunosc! ( încearcă să ridice găleata cu apă și-o varsă pe jos, cade cu găleata cănd vrea s-o ridice ) Te ud pe picioare… Așa, să fii și tu bun! Să fii rece ca mine.

    Cătălin : ( agitat se strânge într-un colț se ghemuiește și șopteste destul de tare încât să se audă psihotic și agitat ) Uite uite uite… ( respiră repede ) Îți spun ceva și-ți vei aduce amine… Fiind băiet, păduri cutreieram. Și mă culcam ades lângă izvor, iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, s-ascult cum sună apa-ncetișor, un freamăt lin venea din ram în ram și un miros venea adormitor… Și… ( privind dubios când în stânga când în dreapta ) De-aici nu mai știu… Dar sunt al tău… Pictează-mă cum vrei și-ți voi spune multe, copilă…

    Va urma!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Vulgar

    Jurnal 15

    Dragă Jurnal… Bună seara într-o iată seară nedormită din nou din regrete și ură față de mine ca și om sau animal ce-a mai rămas din mine. Vreau să mă ascund și totuși vreau să văd, și să fug să uit de mine și poate cândva să mor. Să mor liniștit, fără gânduri pictate în somn de-o iubire sau de-un suflet păsător că și-al tău, Jurnalule. Acum mă lupt să uit… Jurnalule, iubirea mea de-o viață, nu mai fug căci nu mai am unde. Nu mai am în ce să cred, nu mai am în ce să privesc sau să spun o vorba chiar de-ar fi un nimic. O vorbă de păsare s-aud nu doar să spun… Fragmente… Povești de sinucigaș… Aia e granița în care voi rămâne fără tine. Ascultă-mă, să-mi spun oful și să aștept…
    M-am hotărât! Am învățat multe de la ea deși și eu am greșit în fața ei și merit ce mi e întâmplă. O las în pace și nu mai încerc nimic. Între mine și ea a fost ceva mai mult decât dragoste. Am învățat multe de la ea și ea de la mine, sunt lucruri care încă le mai face, din lucrurile pe care i le-am arătat. Știi ce mi-a zis azi?
    Că a lăsat garda jos. Da… Și cred că e ultima dată când mai vorbesc cu ea. S-ar putea s-o sun încă odată peste câteva zile să-i urez succes cu examenul și atât. Probabil că… Da, este mai bine așa. Eu simt încă. Nuștiu de ce dar simt asta. Știu ce să fac acum… Am s-o aștept până va reveni dar până atunci am să rămân aici și voi fi aici dacă are nevoie de ceva. Sunt pentru ea indiferent. Oricând… Oricum… Oriunde…
    Ea e fericită, n-are rost să mă bag în fericirea ei. Am s-o aștept chiar dacă vor trece ani de atunci, știe bine că sunt. Nu există nu pot, nu cred că mai poate interveni altceva… Nu așa cum era înainte.
    Mulți spun că sunt o groază de fete că bla bla bla doar că nu sunt pentru mine, nu sunt ca ea. De parcă ar trebui să mă încurajeze. Eu am fost singurul care a avut loc în viața ei din toate punctele de vedere, și părinți și prieteni și tot… Și mă iubea. Altul din câți stiam eu nu. Stii ce e cel mai trist? Că încă mai am o perie de par de la ea, un maieu care mereu îl purta când venea pe la mine, cărți de-ale ei… Maieul ăla cred că zilnic îl iau în brațe măcar de-ar știi…
    Când a plecat în Germania o luna de zile în ultima zi credeam că mor. La mine nu a contat dacă era sau nu frumoasă ci faptul că îmi oferea siguranța că mă poate iubi și că înțelege și că o duce capu îndeajuns de mult încât să înțelegă, să nu fie superficială. Sunt atât de multe lucruri și n-am cui să le spun, și le-aș repeta zilnic.
    Mă bâlbâiam când vorbeam cu ea azi… Tare mi-aș dori o îmbrățișare călduroasă. Știi cum eram când am văzut-o înaite să plece în Germania? Nu-i mai dădeam drumul… Plângeam… Chiar nu vroiam să plece chiar nu vroiam, mi-era așa un dor de ea din ziua aia îmi venea s-o leg de mine, o strângeam și nu vroiam să-i dau drumu. Mă crezi și acum plâng… De ce fut mereu ce am mai bun? Iartă-mă dacă aberez chiar nu am cui să-i spun să mă descarc și eu, chiar dacă știi și-ți spun mereu. Ea știe de ce nu vrea să mă vadă față-n față… Știe că o pot aduce înapoi. Mă doare foarte tare că m-a făcut să uit de multe nebunii din viața mea ceea ce nimeni nu a reușit să facă. La început credeam că mă sufocă, eram plin de mine, dar nu… Eram prea prost să-mi dau seama. I-aș spune atâtea de-aș vedea-o chiar dacă n-o aduc înapoi, dar să o strâng încă o dată în brațe și că nu era îndeajuns, mă duc în biserică mă uit pe pereți și ce văd? Sfânta I. Mă uit la televizor nuștiu ce tipă I., și tot așa…
    Vorbeam cu ea la telefon despre nimicuri ore întregi și-mi spunea într-o frază de 3 cuvinte de 7 ori ”te iubesc” și eu eram prost și nu vedeam câte mi-a suportat și câte mi-a oferit. Mi-a dat un nou început…
    Și l-am futut. Era atât de bine și am futut tot… Ea ma ducea departe de iadul meu de acasă… Când eram cu ea nu mai conta nimic. Nici scoală, nici nimic. Am cerut-o de soție într-o seară și mi-a spus ”da”… Căcat!… Erau chestii infantile, dar erau și aș da chiar orice, nuștiu dacă mă înțelegi, orice posibil să o pot avea. De-asta mi-e așa greu să trec peste… De-asta nu ma pot dezlipi…. De-asta mi-e așa greu…
    Crede-mă e deajuns că mă asculți. Știi, prieteni am, să-i număr pe deget, cunștiinte cu miile. Au fost atâtea fete în viața mea care au venit și au plecat… Și pe ea la un momentdat am vrut s-o alung dar a rămas.
    Când avea o problema eram mereu lângă ea, mă suna și plângea că se certa cu ai ei și eram acolo. Mă suna și eram acolo și ea la fel și mă alinta… Piesa de teatru am scris-o poate s-o uit mai ușor, aș fi putut s-o scriu astfel încât el să iasă bine, dar nu… Nu pot când știu că eu sunt cel vinovat. Da! Mă iubea. În fiecare zi venea la mine și stătea cu mine, când dormeam mă mângâia și mă învelea, venea cu piept de pui să-i gătesc că-i plăceau șnitelele mele sau clătitele pe care le făceam eu și i le făceam din suflet că aveam pentru cine.
    Mereu cănd pleca vroia s-o duc până acasă în cealaltă parte a Bucureștiului și nu o refuzam, eram în stare s-o duc până la ușă. Când ieșeam de la școală direct la ea la liceu mergeam apoi când mă vedeau colegii ei mereu erau bucuroși și se distrau, mereu întrebau de mine. Mi-e dor… Mi-e atât de dor.
    Plângea și ea în ziua aia… Atunci am simțit că mă iubește cu adevărat, simțeam cum îi bate inima… De-asta sunt în stare să fac orice pentru ea, de mi-ar spune. Dacă îmi dădea șansa asta munceam oricât era nevoie s-o văd râzând, să mă ierte de răul care i l-am făcut. Atât de multe sacrificii a făcut pentru mine. Mi-aduc aminte săraca atunci când am dat eu bacul, a stat cu orele în soare să mă aștepte. Venea cu mine dimineața la 7, avea grijă să îmi aducă suc și mâncare.
    Aș da orice… Nu pot decât să mă rog la Dumnezeu… Știu că nu sunt prea credincios dar nu am altceva de ales și dacă-aș reuși… Mă potolesc cu tot mă jur… Mă jur din inima… Că mă potolesc. Mă doare incredibil de tare. M-a invitat un prieten comun la balul ei de absolvire acum vreo câteva săptămâni. Era la marginea Bucureștiul și eu stau în altă parte a orașului n-am intrat, m-am dus doar să vorbesc cu tipul respectiv și am văzut-o, ea nu m-a văzut și am mers la 12 noaptea prin ploaie doar s-o vad. Aș face orice… Orice… Orice… Înțelegi de ce nu vreau altceva? Înțelegi de ce nu vreau să încerc altceva? Că nici nu știu ce să mai fac. Ea mă iubea indiferent că eram urât sau prost sau că nu luasem bacu sau că…. indiferent chiar mă iubea. Mi-aduc aminte că aveam o problemă cu cineva la liceu, datoram niște bani cuiva și nu vroiam s-o implic pe ea în ale mele și a insistat, mă scosese din rahat și nu odată a făcut-o, nu odată. Ea a insistat să mă ajute că nu vroia să mă vadă rănit sau ceva de genul.
    Prietenul ei, e un tip de aproape 30 de ani, 28 și cam atât . Atât de multe nebunii care ne-au legat… Și încă ne leagă asta mă omoară cel mai mult. Mi-aduc aminte când mergeam în Cora și mâncam înghețată sau mâncam de la KFC și râdeam de cei din jur și ea mereu mă iubea și mă strângea în brațe sau de ziua colegei ei… Ce frumoasă era… Se îndrăgostea de mine. Simțeam asta dar mi-era teamă. Mi-era teamă și ca un prost am dat-o de-o parte. Îmi spunea mereu că indiferent ce s-ar întâmpla chiar dacă nu voi mai fi cu ea, ea mă va iubi… Mă mai iubește? Nu știa sărăcuța cum să facă să-mi fie bine. Mă ducea peste tot și se mândrea cu mine. Unde mergeam erau multe fete invidioase și le vedeam. Ea era madra cu mine peste tot si daca as putea macar s-o strang in brate, sau sa am inca o sansa ma jur c-as face-o fericita ma jur nu mai conteaza acum nimic pentru mine, nimic nici banii , nici ceea ce am scris nici trecutul meu nici maică-mea și nimic… Nimic. Îi cumpărasem într-o zi o brățară și așa bucuroasă era erau singurul lucru pe care i l-am oferit și era cea mai bucuroasă. Ea mi-a oferit atâtea și atâtea. Cand eram cu ea eram cel mai fericit, nici măcar o clipă nu m-am gândit la tristețe. Îmi ridicase moralul, era a mea și simțeam asta… Chiar dacă le făcea și ea pe ale ei, mă asculta și mă iubea…. Și cui sa-i spun? Ce diferențe să fac eu? Cu ce s-o pot aduce înapoi? Am încercat cu atâtea fete, poate o uitam, dar mi-era teama… Mi-e greu… Eu eram mereu înainte de orice în viața ei.
    Eram indiferent pentru că știam că n-am să mai iubesc și-mi băgam pula în orice, pentru că așa pățeam mereu când mă atașam de cineva. Am zis decât să sufar mai bine-mi bat joc dar m-am lipit în cele din urmă apoi au intervenit factorii externi care au futut tot… Căutam o scăpare, ea era în Germania. Apoi m-am întors și m-a primit. Știi cum era ziua aia? Mi-aduc aminte perfect, parcă era ieri, când am sărutat-o din nou după luni de zile. Mi se zbârlise părul pe mine, ea oricum era rece cu mine și pe bună dreptate. Apoi lucrurile reveneau la cum au fost. Bine, călduros, sigur până când iar au intervenit alți factori. Eu eram pe străzi și nu-i puteam cere un loc unde să stau. Nu puteam asa ceva. Îmi oferise odată nu puteam a doua oară.
    Și am plecat la Suceava la cealaltă. Știam că am unde sta. Timp de ceva vreme n-am făcut nimic cu aia apoi s-a intâmplat ce s-a intâmplat. I. nu merita ce i-am făcut indiferent. Nu a depins de mine a doua oară. O iubesc atât de mult… Nu cred că e vorba de obsesie sau nush…
    Când am cunoscut-o pe ea m-am lăsat de țigări. A făcut o diferență ceea ce multe nu au reușit. Multe s-au chinuit, multe au vrut să facă asta. Să scriu despre ele. Să le iubesc. Să mă citească. Să fie printre cele ce au făcut o diferență în viața mea. Până și ea vroia asta și a reușit. Nu poate fi ea ultima din viața mea? Nu pot să fiu cu ea și gata? Mă macină tot, nu cred că e zi să nu mă găndesc.
    Știu… Trece timpul, se schimbă lucrurile. Da… E sigurul lucru de care mă pot agăța c-o voi avea inapoi cândva și am să aștept, și când v-a veni, Dumnezeule, când va veni mă jur că va fi bine… Mă jur că nu va mai conta nimic din jur, am s-o țin numai în puf… Am să fac ce vrea inimioara ei. Am să-i sărut ochișorii și fruntea și am s-o fac să râdă cum râdea mereu cu o așa poftă… Până atunci o să fiu ca un obsedat…. N-am mai plâns cu o așa dorință de mult. Știu, e ciudat să auzi că un baiat plânge dar bărbații adevărați plâng să știi și tu asta.
    Știi cum o alintam? ”Gigiule” îi ziceam, că era mereu gigea. Ea îmi zicea Panda că văzusem cu ea un film animat, ala ”Kong fu panda” și avea burtică și nah că și eu eram grăsuț îmi zicea Panda. Râdeam cu ea pe seama vorbelor, mulți erau invidioși pe noi… Oriunde mergea Ben sus, Ben jos, Ben stânga, Ben dreapta, eu eram viața ei și eu stricat tot…
    Mi-a zis azi că lăsat garda jos și de-asta încă mai vb dar să nu mi se urce la cap și să vorbsc zilnic. De-ai știi ce greu e să n-o bag în seama? Ma bâlbâiam, nu știam ce să-i zic, așa era și ea când am cunoscut-o eu, eram sigur pe mine, nici nu clipeam iar ea se bâlbâia și acum e invers. Ce a avut înainte de mine era foarte superficial tocmai de aceea a renunțat la el pentru mine deși tipul era coleg de liceu cu mine, așa mică era lumea. Nu pot decât să aștept…

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Piesa de teatru Ultim Cuvant ultima parte

    Ultima parte, spor la citit 🙂

    Bogdan : ( blând ) Iubito, aș vrea să-mi dai șansa asta, știu a treia… Niciodată nu e prea târziu, doar știi asta. Mă iubești, și-o simt. ( agitat ) Mă tot repet în cuvinte, ce pot să mai fac să înțelegi? Atâtea lucruri sunt ce ne leagă în continuare, de amintiri și vorbe spuse noaptea. ( o prinde de mâini ) Iubita mea, atât de orb am fost, că tu mi-ai oferit tot. Tot ce am avut și am acum e al tău. Lasă-mă să lupt pentru tine… Te rog… Te rog… Lasă-mă să fac orice pentru tine, așa cum făceai și tu…

    Cornelia : ( își retrage mâinile și vorbește autoritară ) Pentru mine? Absolut nimic. Pentru ce ai face ceva pentru mine? Pentru tine… cred că tu știi mai bine. ( răstită ) Eu nu ți-am cerut niciodată nimic decât sinceritate și fidelitate și în schimb cred că ți-am dat și luna de pe cer… ( indiferentă ) Luptă dar lupta pentru tine. Și dacă tu nu contezi pentru tine, atunci cine sau ce? Mha… Spre deosebire de cum eram înainte, acum eu contez pentru mine enorm de mult. Cuvintele astea nu mă mai ating de mult…

    Bogdan : ( o prinde iar de mâini și o privește blând ) Poate nu am știut cândva cum să fiu, sau poate mi-era teamă doar știi, și ție-ți este teamă acum și iată, sunt dispus să învăț… Să mă înveți cum să te iubesc… ( apasă pe cuvântul ”să” ) Cum să iubesc.

    Cornelia : ( iși retrage mâinile și contunuiă sarcastică ) Mă faci să râd! ( apasă pe fiecare cuvânt ”eu” ) Eu să te învăț pe tine ce e aia iubirea? Eu, aia mică și proastă care pune botul la orice cuvânt? Eu aia începătoare și neștiutoare? Eu? ( răstită ) Dar unde ți-a dispărut lauda de sine? Cuvintele tale, cum tu le știi pe toate în ale iubirii, că tu nu iubești, tu fuți, că n-ai mai iubit de la aia din Focșani și asa mai departe. Unde e aroganța ta? Unde Bogdan, unde?

    Bogdan : ( răspunde blând și se îndreaptă spre ea ) Așa vrei să fiu? Arogant ca înainte? Așa te pot aduce inapoi? Nu mai sunt așa, nu mai vreau să trăiesc în trecut ca altădată. Să trăiesc din amintiri irosite aiurea, și care poate nu au meritat…

    Cornelia : Abia acum ai realizat că trăiesti în trecut, din amintiri? ( dură ) Băi băiatule, consideră-mă o amintire, e mai bine pentru toți… ( se întoarce cu spatele )

    Bogdan : ( o întoarce înapoi și o prinde iar de mâini ) Nu e bine așa, nu vreau…

    Cornelia : ( se întoarce cu spatele ) Gandește-te bine, vei vedea că așa e. Perfecți nu putem fi, pentru că perfecțiunea nu există, tu știi asta, fericiți da… ( apasă pe cuvânt ) Separați. Că nici nu mai vreau să aud de tine, nici ca prieten nu te vreau pentru că nu ai știut să mă ai. ( se intoarce răstită la el ) Și știi de ce? Pentru că nu ai vrut niciodată să mă cunoști că să știi ce să faci cu mine și ce-mi place mie… ( se întoarce cu spatele indiferentă ) Păcat că eu am ajuns să te cunosc mai mult decât mi-aș fi dorit…

    Bogdan : ( ridică tonul trist ) Tu chiar crezi că mă joc? Chiar crezi că mai am timp de pierdut aiurea cu trecutul meu? Eu nu pot trece peste tine la fel de ușor ca și la celelalte? Crezi că nu esti tu cea importantă, când eu tot la tine am venit, și am deschis ochii poate la limita? Nu vreau să perd ce pot avea din nou cu tine… ( o prinde de mâini ) Nu pentru ceea ce am trăit cu tine, nu pentru ceea ce i-ai oferit sufletului meu… nu mai e o joaca pentru mine.

    Cornelia : ( suspină ) Asta ai făcut tot timpu… Totul e o joaca pentru tine. Nu vreau să știu, m-am săturat de promisiuni în vânt, acum lasă-mă că îmi faci rău, mereu mi-ai făcut. Uită-mă! Uită-mi vocea, râsul, ochii, buzele, pasiunea. Uita tot! ( se apropie de el ) Șterge-mă cu buretele din viața ta… Uită-mă… ( îl sărută pasional )

    Sfârșit!

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante

    Jurnal 14

    Dragă Jurnal. Iubite prieten… Unul din prietenii mei care m-ascultă și înțelege, sper eu… Tu ești Jurnalule. Ți-am spus cu zile-n urmă ca-mi cer iertare celor ce le-am greșit și care au meritat în viața mea, mulți nu au iertat puțini însă da. Am vrut și vreau să îndrept. Mă doare, tu știi asta, mă doare și nu pot trece peste. Se pare ca e singurul lucru din trecutul meu de care nu ma pot dezlipii acum… știi tu. Și când încerc să uit, ghici ce, Jurnalule? Iubitul meu Jurnal! Mereu apare câte ceva să-mi amintească de … de ce am trăit atunci.
    Sunt obsedat de-o treabă, tu o știi Jurnalule, tu știi de obsesiile mele, de muzica mea, de scrierile mele, poveștile și visurile mele zadarnice, și cauzele pierdute pentru care lupt. Iubita ta singurătate m-a obsedat atât, când e mai bine apare ea și mă ispitește, mă vrea a ei doar să nu-mi fie mie bine cu cineva.
    Sunt orb că nu te văd Jurnalule, sunt surd că nu te-aud, sunt neputincios când văd că și tu te-ndepărtezi de mine încet, încet când nu-ți mai scriu. Și ce să-ți scriu? Trecutul meu îl știi pe tot. L-am irosit și pe-ăsta… și-ncotro?
    Nu tu dormeai la pieptul meu când mă chemai la tine? Nu eu ți-am spus atâtea și-atâtea de și acum le pomenești și nici ști că-s ale mele? Nu tu-mi spuneai cândva chiar de n-am să fiu cu tine vei fi lângă inima mea… Nicodată nu-i târziu Jurnalule. Ce să mai fac să-mi spui din nou într-o dimineață că vi la mine? Sau să ies că n-am ieșit cu zilele din casă… Încerc să uit… Încerc să te uit. Măcar m-ai făcut să uit de alte vicii din trecut ce te obsedau pe tine… Te iubesc Jurnalule, și-ți mulțumesc din inimă pentru tot ce mi-ai oferit cândva. De-aș putea m-aș însura și-acum cu tine…