• Beniamin,  Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    …fragment [Poveste de sinucigas] ( repost )

    [MEDIA=11]

    Play apoi citire

    …astăzi şi-a spus în gând, ori nu se mai trezeşte ori e ultima zi.
    Incet se trezi fără vlagă sau chef de orice altceva. A tras e de el însăşi numai să se spele pe faţă. Ceasul îi suna zadarnic şi insistent din 9 în 9 minute aceeaşi piesa de 4 ani de zile. Intrun final se ridică. Stând în fund. Nebărberit. Ciufulit. Imbrăcat doar în nişte şorţi abli ce nu mai erau decât nişte chiloţi pătaţi cu cine ştie ce secreţii. Prin faţă , pe la fund şi pe oriunde ar mai putea fi pătaţi.
    Mirosea, duhnea chiar, atât el cât şi casa în care trăia împreună cu o pisică ce-o primise din mila unor oameni cu câţiva ani în urmă. Era singurul suflet ce era alături de el.
    Stând în fund privea nepăsător fereastra unde soarele bătea cu o lumină orbiotoare. Puteai să distingi cât de mult praf era după cum vedeai în razele de soare. Pisica se freca pe lângă el iar el sufla greu. Era de-un sictir notoriu. Ii dădu pisicii un picior de alungare şi se ridică spre baia care părea neîngrijită de ani de zile. Closetul era plin de chistoace de ţigări, iar hârtii igienice folosite îşi făceau veacul pe lângă vas, te miri cum mai trăia acolo. Ajuns în baie începu să privească oglinda neştearsă. Se privea pe el, pe sinea lui, îşi privea pierzania, ştia că rostul nu-i mai e aici, decât dacă o v-a lua de la început ceea ce şi el ştia că nu se va întâmpla, era prea tarziu pentru el.
    Privindu-se în linişte, gânduri de sfârşit îl cuprindeau şi brusc începu să plângă. In hohote. Urlând, lovind pereţii crăpaţi şi galbeni. Ce a fost el o dată şi ce a ajuns. Işi amintea cândva, că toţi îl cunoşteau, toţi îl admirau, toţi îl iubeau însa el? El întotdeauna a vrut ceva mai mult decât i s-a oferit, probabil că de aceea ajunseseră aşa cum era atunci. Mai singur decât a fost vreodată. Sti cum e vorba aceea , ” de ce ţi-e frica, de aia nu scapi”, în cazul lui, îi era teamă de singurătate.
    Ieşind din baie îşi privea paşii mărunţi către dormitor. Era trist, singur şi murdar. Dormitorul în care îşi făcea veacul scriind articole de dor era răvăşit, haine murdare, căcărezi de la pisică, pete de urina în pat şi canapele, chistoace şi hârtii arse, sticle sparte şi ferestre cârpite cu folii de plastic. Privea neputincios cum viaţa îl răsplătise, şi-şi mulţumea în sinea lui clătinând încet din cap. Trist.
    Apoi, întro clipă de disperare, şi-a pus capăt gândurilor cu o încheiere a raţionamentului la o singură idee. Aceea că rostul existenţei nu-şi mai are rol. Disperat, începu să tremure, căutând o fotografie veche a ultimei iubite, să-i poată săruta chipul ca el să-şi poată reveni. Ii era un dor cumplit de ultima iubire. O anume Irina. L-a iubit mult, şi el la râdul lui, dar a pierdut-o datorită egoismului de care dădea dovadă. De aceea şi-a pierdut prietenii, aşa zişii prieteni, cunoştiinţe şi aşa mai departe.
    O găsi. Găsi poza mult căutată şi învechită. O săruta cu dor şi-o-mbrăţisa parc-o avea lângă el chiar pe iubita lui. Si visa, şi cânta. Nu mai avea raţiune. Cel puţin gândurile îi erau departe în disperare. Iubea prea mult, suferea prea mult, ura prea mult, ierta prea mult, însa pe el nu s-a putut ierta niciodată.
    Zvârli poza pe jos, neavâd de la cine să-si mai i-a rămas bun decât de la pisică. Plâgând se întinde în pat lângă ea şi-o mângâie spunând: ” Iubiiita mea…pisoiu meu frumos…ce te iubeşte băiatu…pisoiu’ meu” şi pisica torcea iubitor. Uşa de la balcon era deschisa aşa că nu şi-a mai depus alt efort. Privind înapoi îşi ia bun rămas şi se aruncă de la al zece-lea nivel. Ciudat, zece era numărul perfecţiunii…

  • Dor,  Gânduri,  Jaques Napier,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru

    Piesa de teatru Poveste In Do Major ( ultima parte )

    Layla : ( se repede spre el ) Iartă-mă, am fost rea! Nu am vrut să te ud! ( se duce și-și i-a pensulele și vopseaua ) Uite, o să te pictez. Unde vrei? Nu pot peste haine, o să te murdaresc.

    Cătălin : Nu!… Să-mi cânți atunci când pictezi… S-aud când dai cu pensula…

    Layla : ( îi desface nasturii de la sacou ) Dă-l jos!

    Cătălin : ( se sperie și se retrage ) Nu, copilă! Nu!… M-ai ispitit odată în a morții capcană să crăp aici cu secole și tu să râzi de neputința mea de-a te iubi… ( tare ) Nu!…

    Layla : ( se sperie și fuge suspinând, băgându-se sub pian )

    Cătălin : ( blând ) Hai copilă, ieși! Uite ( îi arată ceasul ) încă nu e timpul… Mai stai… ( îi dă mâna și o scoate, apoi se trezesc îmbrățișați )

    Layla : De ce ți-s umezi ochii? Văd o gaură-n ei. ( îi atinge ochii cu degetele )

    Cătălin : ( încă în brațele unu altuia îi ia mâna de la ochi până să-i atingă ) De ce n-ar fi copilă? Ce ști tu ce au văzut ori nu? Ce găuri sunt ori dacă sunt să știi și unde?… Ești copilă, ar trebui să știi.. ( îi dă drumul brusc dar ea îl ține încă de incheietura mâini drepte, el încercând să plece ea-l trage iar el se întoarce ) Ai zis ceva?

    Layla : ( el se lasă în genunchi iar ea îi sărută ochii ) Acum ți-am acoperit gaura. ( râde copilăresc )

    Cătălin : ( iubitor ) Copila mea… ( o îmbrățișează apoi o împinge ) Dispari de nu știi ce-i cu mine. Ce gânduri, șarpe, mi-ai adus? ( agitat vorbind tare ) Da!… Tu erai acea ispita! Acea creatură din nimic ce m-a-ngropat precum i-am îngropat pe-ai mei ori eu trăiam din asta… Tu ce vrei de la mine? Hai… ( agitat ) Uite… ( îi arată ceasul ) E timpul… E timpul să pleci! Să nu-ți arăți chipul de păpușă.

    Layla : ( țipă tare după care ridică tonul ) Nu mai plec! Nu mai plec nicăieri! ( îi ia ceasul de pe mână și îl zdrobește cu picioarele ) Nu mai este timp, l-am oprit! Acum, nu mai vine nimeni, nu mai trebuie să plec. ( se întoarce și cântă ) Și de la mine până la tine, cuvântul însuși v-a îngheța. Nici să te strig nu știu prea bine…
    *Vasile Seicaru – LA adio tu
    ( se duce iar lângă perete desenează și cântă ) Și uite nu are cine să ne-ajute, abia-și mai ține lumea ale sale/ Și pe-un perete alb de muze mute, nebunii negrii caută o cale…

    Cătălin : ( pică în genunchi ) Copilă… ( trist ) Copila mea ce-ai făcut? Cu ce-o să-mi număr orele când tu nu vei mai fi? Cum să mor din nou de-s mort deja cu tine și-aș vrea din nou de n-ai să fii cândva și nu-mi pot număra eu viața? Eu cum să știu de trupul meu îmbălsămat va putrezi ori ba când tu nu vrei să-mi dai odihna?… ( plânge în genunchi ) Copilă, copilă…

    Layla : ( își ia fluierul și suflă, să acopere sunetul; continuă să picteze )

    Cătălin : ( își pune mâinile la urechi și țipă ) Taaaaaaci!…

    Layla : ( ea continuă )

    Cătălin : ( se duce spre ea îi ia fluierul din mână și îi prinde capul cu palmele o privește în ochii și-i spune ) Mă iubești?

    Layla : ( izbucnește în plâns ) Cine ești?

    Cătălin : ( o scutură și îi spune cu tonul ridicat ) Copilă, mă iubești?

    Layla : ( încearcă să se desprindă din strânsoare ) Lasă-mă! Lasă-mă!

    Cătălin : ( îi dă drumu și îi spune trist ) Nu mă iubești?

    Layla : ( ea pică se ridică în genunchi, își scoate rujul, se dă iar peste cel vechi și îl sărută ) Te iubesc! Acum o să mă ai și pe mine pe buze. ( chicotește )

    Cătălin : ( după ce-i spune fata respiră din ce în ce mai repede în agitare și privește deasupra ei ) Uite!… Uite, uite!… E timpul… ( luminile se sting și se aprind ) Copilă e timpul!… Au venit… Vor să mi te ia!

    Layla : ( îl ține strâns ) Zi-le să plece! Zi-le să plece!

    Cătălin : ( o ține în brațe și agitat gonește cu mâna țipând psihotic spre plâns ) Plecați!… Plecați nu auziți? Nu am ce să vă ofer. De-mi spuneți vorbe dulci eu n-am s-aud de-l am pe șarpe lângă mine și șarpe sunt și eu… Plecați n-auziți? Plecați!…

    Layla : ( se stinge lumina ) Au plecat?

    Cătălin : ( o strânge în brațe și-o mângâie pe păr și se leagănă ) Șșșh copilă! Doar liniștea ce-mi spune-acum că tu ești doar cu mine când nici de iad nu pot scăpa, doar îngeri iau cu mine. Tu!… ( suspină ) Tu, copila mea… Privește-mă! ( lumina pe ei și ei se privesc )
    E timpul! Pictează-mi lumea mea de-acolo, și făr de gânduri duse-n vorbe d-ale tale. ( blând la vorba ) Naive… Copilă, umple-mă de nonculori.

    Layla : ( tremură ) Cătălin, poate era mama, poate vine după mine. Trebuie să plec, mă duc…( vrea să se ridice din brațele lui )

    Cătălin : ( voce tare ) Nuuu copila mea… ( trist nebun ) Incă nu e timpul! De nu e ceas să-mi spună când să pleci, de ce să pleci căci eu nu știu nici când e timpul? Și nu e ora să-mi numere trăirea, respir cu tine aici în purgatoriu… ( blând pică în genunchi ) Copilă… Sărută-mă și spune-mi că nu pleci, și nu ma lași s-astept să vina ei cu nebunirea lor citită. Proza lor de suicid. N-am să-i astept… Am veșnicia aici, n-o pot trăi cu tine? Copila mea…

    Layla : ( șoptește ) Nu se mai aude nimic… ( cu un glas parcă stins ) Mi-e somn! Îmi cânți ceva? Uite, îți dau o acadea, am găsit-o pe drum. ( scoate din buzunar prezervativul )

    Cătălin : ( zâmbind părintește ) Copilă… Ai crescut și nu-i așa că-i bine? Ori ce să-ți cânt când tu adormi pe veci iar eu sunt veșnic treaz aici? S-adorm cu tine n-aș putea.

    Layla : ( indignată ) De ce nu mănânci acadeaua?

    Cătălin : Nu, copilă! ( blând ) Mi-ai dat un balon… Îl umflu dar ține cât e aer în el ori de l-aș sparge copilul îmi va da copil.

    Layla : ( uimită ) Îți va da un copil? Cum? ( repezită ) De ce nu vrei să-l spargi? Așa mă vei lăsa să plec, nu vei mai fi singur.

    Cătălin : Mă iubești, copilă?

    Layla : ( naivă ) Nu știu. Doare iubirea? Pe mine ma arde ceva aici… ( pune mâna pe frunte )

    Cătălin : ( îi pune mâna pe frunte apoi o sărută pe frunte ) E timpul! Privește… Aud doar versuri spuse ție. Și versuri spuse mie… ( ea se lasă în brațele lui )
    Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
    Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
    Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
    Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?

    Layla : Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
    Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
    Eu înger pur cu dracul cel din mine
    Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. ( umflă prezervativul în timp ce recita el ultima strofă )

    Cătălin : Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
    Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
    M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
    Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.

    Layla : ( sparge balonul, el tresare ) Acum nu o să mai fi singur!

    Cătălin : ( privește în jur uimit ) Uite! Copilă… Uite cum s-au adunat poeții, vor să mi te fure! Pictează-mă al tău să știu că-ți sunt pe veci în gând, ori nu… ( trist ) Dar unde-i ceasul?… Dar unde-s orele să-ți spun din nebunire că-i timpul să plecam?

    Layla : ( se uită în jur ) De ce nu vine copilul? Unde e copilul? De unde vine?

    Cătălin : ( ia o pensulă și desenează pe perete în jurul buzelor sărutate pe perete un copil ) Uite-l copilă! Uite-l!…

    Layla : ( se lipește cu obrazul de copilul desenat ) Îl iubesc Cătălin, îl iubesc…

    Cătălin : ( furios se ridică agitat îi spune ) Atunci rămâi cu el! Sau pleacă! Ți-am spus de-atâtea ori, copilă dulce, dispari că nu ai loc. ( în disperare ) N-auzi că vocile-mi iar spun să pleci sau să dispari? Dispari în lumea ta de fum!

    Layla : ( se face palidă, vrea să plece ) Cătălin, mi-e rau! ( pică jos )

    Cătălin : ( disperat o ia în brațe ) Nuu, nu, nu copilă! Uite, uite, uite! ( îi arată mâna goală ) N-am ceas, și nu știu de e timpul, dar nu e și tu știi copila mea… Nu copilă ( plânge ) Uite, uite, uite! ( respiră repede și se leagănă ) Îți spun povești din minte scoase, d-ale cufărului gând și spuse-n tinerețe. Bătrânii mei și-ai tăi, copilă… Naiv ce cred c-aș fi să știu că-i disparea sau tu n-ai fost deloc și-nebunesc aici cu versuri de poeți și proza-n suicid. N-ai vrea să mor cu tine-acum? ( o strânge-n brațe se leagănă și plânge )

    Sfârșit!