• Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Penal rău,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

    Un bărbat mai puțin ( by Pisica Aristocrată ) ( repost and edit )

    Despre un bărbat cu 10 ani mai mare ca mine care îmi spunea că mă iubește, iar eu nu eram deajuns de prostuță încât să nu văd ce-și dorește. Aveam 17 ani și îl cunoscusem pe chat, am ieșit de câteva ori cu el pentru că pisicuțele mici mereu își doresc lucruri mari. Îmi lasă impresia că vrea să se căsătorească și atât, că acela era scopul lui în viață după care nu mai știa ce e de făcut, era fictiv logodit cu o puștoaică de varsta mea al cărui nume nu mi-l amintesc dar porecla era Angel Tears. În momentul de față este și el blogger de aceea n-am să-i dau numele. O dată m-a luat cu mașina de la liceu, nu-mi amintesc ce culoare, era afară, dar era uscat, poate că era primavară căci ne cunoscusem în iarna iar legătura reală nu am ținut-o foarte mult deși virtual îl știam din clasa a 9 a. Avea un Olcit alb plin de stickere care îmi aducea aminte de Olcitul alb al tatei care era și el plin de stickere dar cu Steaua ( în aceea vreme mă antrenam cu lotul stelei de gimnastică artistică). Olcitul scarțâia în toate felurile și avea o problemă și cu ușa. Mă uitam la el cum avea început de chelie și părul lung, mustață și ochelari mari mari și rotunzi si puncte negre. Era îmbrăcat în negru cu tricoul băgat în pantaloni, fix muream de nervi că ieseam cu el când aveam sufletul vândut lui George, tot sufletul meu, și încercam în fiecare zi să mi-l iau înapoi dar nu reușeam, și era normal doar ieșeam exact cu cine nu ar fi trebuit.
    M-a dus la el, locuia în Drumul Taberei, unde avea un apartament aproape gol ce mirosea a praf și fum de țigară… Locuia la un etaj superior astfel încât pe geam puteai privi jalnica și trista comunitate muncitorească. Sute de blocuri gri. Locuisem în Drumul Taberei la un etaj inferior și până în aceea zi, în care am fost la el, nu mi-am dat seama cum arată defapt acel cartier, era normal mă mutasem la Unirii și locuiam la etaj superior iar în jur erau case.
    Și-a aprins o țigară, mi-am aprins o țigară… Priveam pe geam și nu-mi doream să-l privesc pe el prea mult. Era ca un copil cu o jucărie noua, dar eu nu eram jucărie. M-a luat de mână să-mi arate dormitorul lui. Era un pat, da parcă cu un așternut cu imprimeu albastru, ștrengăresc aș putea spune. Am făcut stânga împrejur și m-am întors în sufragerie. L-am lăsat să mă țină în brațe să mă pupe; săruta groaznic… Îmi aduc aminte că mărturisise unei prietene comune că sărut groaznic, asta pentru că nu puteam să mă sărut cu el, ea se sărutase cu el și era de aceași parere cu mine, săruta groaznic. Nu-i amintesc restul lucrurilor, dar scuza cu nepregătita a ținut mereu și probabil aceea a fost. Nu poți să iubești doua persoane deoadată. Pur și simplu nu se poate. Nu se poate să le iubești în același sens. Locul meu era la liceu lângă rockerașul acela cu câteva luni mai mic decât mine care îmi sucea mințile în toate felurile, cu parul lui brunet, ondulat și bogat, cu zero puncte negre si piele ferma; cu venele ce i se vedeau pronunțate pe mâini, cu brațele puternice, cu tricoul în afara pantalonilor și camera lui plină de mobilă și cărți și fără așternut de bebeluș și nici vorbă de praf sau fum de țigară. Pur și simplu nu eram o pisică domestică ce avea să-și găsească locul lângă un bărbat ce era copil încă și care m-ar fi mângâiat prea mult…

    Pisica Aristocrată

  • Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

    Jurnalul femeii divorțate ( repost and edit )

    Dragă jurnal… S-au făcut deja 4 zile decând casa a rămas goală. Simt că înebunesc, mă simt distrusă… mai ieri eram o familie întreagă și ne iubeam, în zilele de început. Acum nu mai am nimic; nu înțeleg de ce îmi face asa ceva, oare eu nu l-am iubit? Oare eu nu i-am crescut copii 15 ani de zile, n-am avut grija în urma lui când pleca cu zilele de-acasă iar eu mințeam copii ca e la muncă dar el de fapt era la alta și eu naivă îl acopeream mereu pentru că-i iubeam copii… Știu de ce îmi face așa, jurnalule, stiu! Îmi ia copii pentru ca eu am reușit să câștig totul, mai mult de jumătate din avere e a mea, dar nu sunt de preț pentru că sufletul meu de mama nu-mi lasă tihna de ele, m-am săturat. Știu că nu ți-am scris de mult dar astăzi am băut. Am preferat să uit de zilele când curățam în urma lui, când mințeam în urma lui, când știam că era cu alta dar eu îl iubeam. Eram naivă… Și plâng acum; că ciudat, copii îl vor tot pe el iar eu n-am nicio putere asupra deciziilor lor. Îi iubeam și făceam orice să le fie bine…
    Mi-aduc aminte, jurnalule, în prima zi de nuntă, când tata l-a sărutat pe frunte spunându-i în șoaptă ca eu să nu aflu, “fiule, dacă îmi superi fata îți rup picioarele” iar el zâmbind l-a strâns de mână frățește. Aveam ochii în lacrimi, atât de fericită eram, praca visam. În noaptea aceea am făcut prima dată dragoste, mi-aduc aminte tot, jurnalul meu, era o zi de vară plouată dimineața și călduroasă în amiază, după ziua obositoare a nunții trebuia să ne odihnim, în pat, amândoi priveam tavanul, în gol zâmbeam apoi ne uitam unul la altul… L-am sărutat eu prima după care el m-a prins de mână, și-l strângeam semn că îl iubeam atât de mult, am plâns și-am tremurat. Emoțiile probabil erau de vină, atunci am făcut dragoste cu el, era prințul meu… Și încă mai am fotografiile de-atunci jumătate ude de lacrimile mele când stingeam țigări după o zi de proces cu el, și cum era în ziua în care a aflat că sunt însarcinata, toți vecinii au aflat, eu eram copleșită de emoții iar el din clipa în care a aflat că sunt însărcinată mi-a purtat de grija până am născut copii. Gemeni. Doi îngerași care îi semănau tatălui.
    Plâng, jurnalule; mi-au frânt inima. Atâtea amintiri frumoase, atâta i-am iubit pe ei, acum mă necăjesc că poate nu am fost atât de aptă sâ îi pot dărui iubirea pe care el a vrut-o, sau să îmi împart cele mai adânci secrete…

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 11 )

    Dragă jurnal… Iubite prieten. Sufletul meu de zi cu zi. Mi-a fost dor să-ți spun o vorbă, să-ți spun durerea din nebunia mea. Îți scriu într-a nuștiu câta oară cu rușinea-n gând căci ești precum Dumnezeul lor, apelez la tine doar când am nevoie de ceva material sau nu… Tu niciodată nu m-ai refuzat, și-ți sunt pe veci dator.
    Te-am căutat să-ți spun că acum nu-mi e bine, că am învățat sa nu mai iubesc, și totuși mă grăbesc; am învățat să nu mai cred și totuși cred în sinea mea; am învățat să nu mai caut și totuși caut; să nu mai aștept și totuși iar aștept. Cum pe cine? Pe tine Jurnalule. Pe tine. De-ai fi aici cu mine ți-aș face viața una fericită, aș avea motiv să mă zbat. Tu știi că zilnic când mă trezesc numele tău e-n gândul meu chiar de nu mai vreau și-mi spun în sinea mea sau chiar ție că sunt un alt om, că din ziua aia totul se schimbă când amandoi știm că eu sunt la fel. La fel. Doar tu, și muzica mea ce-mi țineți companie când sufar. Doar voi mă mai mângâiați când lacrimi sunt pe ochii mei.
    Sunt atât de multe iubiri începute, și multe neterminate, poate chiar toate sunt asa. Ar fi clișeu să-ți spun că sunt pierdut când toata lumea își zice-n rânduri întregi că-i rătăcită într-o lume de rătăciți… De ce? De ce nu se regăsesc împreună? De ce nu există o nouă șansă? De ce nu se iartă? De ce nu deschid ochii? De ce de multe ori eu am dreptate când nici n-aș vrea?
    Sunt dispus să învăț, Jurnalule, sunt dispus să încep o nouă viață așa cum am facut mereu. Câte-o nouă viață.
    Încă o zi în care mă simt fără un gând liniștit, încă o zi în care sufletul nu zâmbește, încă o zi în care ajung la acea limita interioară. Jurnalule, nu eu te-am sunat să-ți aud glăsciorul de sărbători? Nu eu te-am iertat indiferent de greseală chiar daca erai tu sau eu greșit? Nu eu sunt dispus să fac orice să-ți văd chipul zâmbind? Ca eu să nu merit nici macar o ora-n compania ta. Te-am iubit Jurnalule, te-am iubit și tu știi asta, așa nebun cum eram, cum sunt, cum voi fi; erai ceva pentru care mă zbăteam, tu știai. Acum pentru ce? Fă-mă să cred în ceva, fă-mă să fiu viu, fă-mă să uit de trecut și să încep din nou… cu tine.

  • Best of,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Penal rău,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Repost & Edit

    Pe calorifer… ( by Pisica aristocrată ) ( repost and edit )

    Era ora de chimie și zâmbetul meu nu înceta să se indrepte către George I. Era colegul meu preferat. Încă din prima zi de liceu a fost colegul meu preferat. George era brunet, avea părul ondulat și ceva mai lung decât alți baieți, era rocker George. Avea niste ochi senzaționali care mă convingeau foarte ușor să orice… Mult timp am fost îndrăgostită de el, așa naiv, dragoste de adolescenta virgină… Până m-am îndrăgostit din nou. Cu George mă ascundeam prin cotloanele neluminate ale liceului Cantemir și ne sărutam ca și cum… Dar nu vroia să fiu a lui, nu mă vroia așa cum eram. Era ora de chimie și aveam inspecție, se faceau experimente, și buzele noastre doreau să facă experimente, ne-am înțeles din priviri și ne-am strecurat pe rând afara din laboratorul de chimie. L-am așteptat pe hol lângă scara elevilor din corpul de pe Strada Viitorului, m-a luat de mână și ne-am ascuns în baie. Nici acum nu știu care e baia fetelor și care e baia baieților în Cantemir, erau foarte mixe, chiar dacă la începutul anului apăreau tot felul de hârtiuțe explicative. Era baia de la etajul 1, baia mică cu 3 separeuri. Am închis usa, și l-am simțit cum se înfinge în buzele mele, m-a ridicat în brațe și m-a pus pe calorifer făcându-și loc între picioarele mele… Ne sărutam ca doi nebuni ce parcă nu se sărutaseră cu nimeni niciodată, ne trăgeam de par și ne înfingeam limbile cât mai adânc în gură ca și cum am fi vrut să ne sufocam. I-am simțit mâna rece sub bluza mea vișinie, bluza mea de inspecție, mi se tăiase răsuflarea și nu mă mai saturam de buzele lui… Ne-am întors tot pe rând în laborator… Credeam că nimeni nu ne-a observat absența dar la un an diferență aveam să aflu cum că am facut dragoste cu George în aceea ora de chimie. Ce-mi plac zvoniștii .Experiența săruturilor cu George avea să se repete, nu pot să-l sterg de pe buze pe George, nu pot să-i uit ochii ce mă priveau și-mi spuneau: Te doresc! Nu pot să-i uit privirea aceea ce-mi vedea hainele zburând de pe mine iar pe mine dăruindu-mă lui și n-am să-i uit buzele din noaptea balului de acum 1 de la facultate. Și când George m-a dorit mai mult m-am substras frumos din umbra lui…

    Pisica Aristocrată