• Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    …dama de companie (repost)

    [MEDIA=22]

    …mi-am spus în gând a nuştiu câta oara, că eu nu sunt cea ce iubeste, cea ce se daruieşte intr-un totul, şi cea care pastreză o gură din dragostea celor ce trec…prin ea. A fost o seară în care îmi doream să închiei toată activitatea mea amoroasă pe schimburi, hmmm, doar ştii la ce mă refer. Ştii, nu? Acea treabă care n-o poţi face cu prietena sau scârţâie din timp în timp, iar eu te scap de griji, în mine te descarci. Era rece, crud de rece afară, eu îmbrăcatîă la fustă scurtă din stofă, cu un dres licra tras la repezeală ce-mi acoperea picioarele încălţate cu nişte tocuri imense trăgeam din filtrul ţigaretei ce era cuprins de rujul roşu-sânge ce semăna leit cu chipul curioşilor ce-mi priveau sânii întăriţi de la frig şi poftă pe sub bluza albă decoltată adânc. Era ca într-o luni seară, când nimeni nu venea să mă deguste deşi era vineri, chiar ziua când toţi veneau la rând să îi scap de griji trupeşti. Priveam ceasul pe sub aburii suflaţi din frigul de-afară… Ora două jumate, şi eu nu aveam niciun doritor. Mi se făcuse poftă de un pic de carne fierbinte, iar ţigarile nu mă încălzeau deloc.
    Privesc ceasul, trag din ţigare, gâfâi, dârdâi…deodată:
    -Cât costă?
    Mă intreba un doritor. Simplu om, la vreo 26-28 de ani, însurat; îi văzusem inelele, verigheta si un ghiul. Mi-am dat seama. Soţia lui nu mai era ce trebuia să fie. O femeie de casă. Dar eu nici atât nu eram.
    L-am privit atentă, mi-era drag, deşi aveam un obicei de ai lua, apoi a nu mai discuta cu vreunul; el era aparte. Îl priveam cum strângea din pumni, sărăcuţul; pumni uriaşi cu degete lungi c-o piele albă şi păr blond, de-mi venea să-l mănânc.
    -Pentru tine?
    -Da!
    -Gratis, numai să plec dreacu d-aici.
    Apoi m-a luat de mână şi m-a urcat într-un tir de genul, m-a închis acolo apoi a tras perdelele pe parbriz ca nimeni să nu vadă după care a început să mă privească…
    -Hai odată…
    -Stai, drăguţa!
    -Zi-mi cum vrei, pe unde, şi-o facem.
    El ma privea atât de inocent încât mi-era mila de el. N-am mai tras de timp şi m-am suit pe el. Stând pe banchetă, s-a lăsat pe spate ca eu să fiu pe el, şi el între picioarele mele. L-am sărutat, iar el m-a sărutat înapoi…dulce, tandru, doritor, atât de cald încât îmi lăcrimau ochii de emoţiile pe care le simţeam cu el. Mă mângâia, pe obraz, pe după ceafă, apoi îmi prinde bluza ce-a decoltată cu care-mi caştigam “carnea” şi mi-o smulge sălbatic de pe piept, lăsându-mă în sânii goi, dezvelindu-mi corpul fraged cu sfârcurile tari de pofte şi frig.
    Îmi săruta sfărcurile cu atâta pasiune, încât îl strângeam cu toată forţa de pielea albicios de fină ca de copil mic, lăsându-i semne de unghii lungi. Mă privea, mă privea adânc în ochi în timp ce-mi măsura sânii cu palmele lui mari, şi-mi strângea sfârcurile cu degetul mare si arătătorul. Simţeam altceva, simţeam poate, că vroiam să mă dăriuesc toată deşi în gândul lui, el doar îmi dăriua ceea ce soţiei lui nu a putut; şi gâdilându-mi coapsele de el priveam în sus în timp ce-i sărutam palmele şi degetul unde purta un ghiul de aur, gravat cu-n leu. Nu l-am luat, nu l-am considerat unul din cei ce nu aveau nimic de oferit pentru simpla regăsire psihică şi fizică. Eram a lui.
    Îmi doream să-l prind de păr, de părul lui blond scurt şi să-l trag, din extazul ce mă domina. Încet, mă întind pe el şi îi desfac nasturii cămaşii în timp ce el îmi descheia fusta scurtă, momeala mea de agăţat; şi-apoi cu măna dreaptă-mi plesneşte dur palma pe fundul rece între coapsele căruia se afla el. M-am simţit poate mai împlinită decât eram vreodată cu alt bărbat, cu alt doritor, cu alt suferind, simţeam că-n acea seară iubeam.
    Mă încălzeam, parcă, mai tare ce ne mângâiam trupurile încă neatinse de spurcăciuni. Sudoarea curgea, iar nerăbdarea ne încingea călcâiele încât din pura disperare sălbăticia ne domina pe amândoi, iar el într-o fracţiune de secundă îmi rupe dresul licra şi-mi dă chilotul într-o parte apoi îl lunecă uşor în mine pe cel ce ştiam că va gândi în clipa aceea în locul lui.

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 9 )

    [MEDIA=20]

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4

    Partea 5 | Partea 6 | Partea 7 | Partea 8

    Draga jurnal, ti-am spus cu timp in urma ca tu esti cel ce ma incalzeste in timpuri disperate din viata mea, ca ajung in momente in care-mi spun in gand sau poate tie ca singura scapare e moartea. Tu mi-ai dat puterea sa trec peste ce, probabil, mi-ar fi distrus si mi-a distrus jumatate din viata.
    Singur…stii bine, tu jurnalule, ca nu puteam trai singur desi am plecat din singuratate am ajuns in una mai cruda, plina de judecati, plina de ura si ostilitate, pe care tu candva o aveai fata de mine ca nu-ti spuneam ce poate eu simteam pentru tine si inca mai simt… „stii?”
    Mi-am iubit cuvintele…”fie” sau „cacat”, …”stii”-ul ce ma bantuie acum din mintea unei femei maritate reusesc usor sa-l indepartez pe zi ce trece ce aflu mai multe despre viata cu voi. Cu tine. Cu mine.
    Ti-am gresit vreodata,jurnalule? Ti-am spus vreodata ceva cand tu ma rugai? Ura de moment imi trecea, stiai bine, imediat de inchideam ochii in somn. Sau asa stiai, iubite jurnal, ca eu dormeam dar de fapt somnul cu zilele sau cu noptile nu mi-l faceam de teama ca poate va fi ultimul. Ultimul somn cu tine, jurnalule.
    Reprosurile le voi tine pentru mine, iubite jurnal, si inchid ochii cum fac mereu… inchid ochii si „inghit limba” sa nu vad, sa nu aud, sa nu vorbesc, sa nu stiu desi stiam, auzeam, vedeam, vorbeam…
    Oare tu, jurnalule, ma consideri indeajuns de bun? Oare tu vezi ce fac, caci tot cu tine raman desi imi rup inima de altii, altele, altceva, altundeva… de alta lume…
    De-ai fi o femeie, jurnalule, as face un copil cu tine… iti multumesc.

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante

    Jurnal ( 8 )

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4 | Partea 5 | Partea 6 | Partea 7

    Draga jurnal, iti scriu iar dupa zile-ntregi de nestiut de tine ori tu de mine. iti scriu din nou sa-ti reprosez de viata ce-o impart cu tine. De cand m-am nascut pana-n clipa de fata, cu tine cate-am tras si poate cate trag si voi trage de-acum incolo. Nu ti-am scris un rand de rusinea ce-o aveam si dispretul fata de mine…Sunt jalnic. Ai fi crezut ca sunt obosit? Ai fi crezut ca ma chinui si eu cu tine alaturi, ca tot ce fac, fac doar sa pot trai si inghit doar sa nu fiu singur…de ce? Ca doar te am pe tine, jurnalul meu pe tine si pe nimeni altcineva….pe tine. Ai crezut ca sunt satul de recele din jurul meu de faptul ca al meu cuvant nu mi-l asculta nimeni ca sunt doar eu si tu, si cate-odata plang de sau poate ma ranesc singur doar sa pot simti ceva. M-am impietrit iar tu stii bine asta. Nu mi-am gasit linistea nici acum. Ca tu poate te intrebi, jurnalule, somnul meu pentru ce este? Pentru nimic…pentru nimic…pentru nimic.
    Nu mai am lacrimi inca sa mai vars de nimic ce-am ajuns, si paote nimic ce sunt, ca-mi plang de mila in fiece rand ce-ti scriu tie, ca poate ma va lua cineva in seama. Ce tot caut eu si nu gasesc?..Ce tot vreau si nu primesc?.. Ce?
    Mi-e frig, jurnalul meu iubit, mi-e atat de frig. Cea ce ma raneste, durerea cea mareata, imi seaca pana si ultima clipa de reatiune si ma desprinde de realitate…De ei…De tine…De voi…De tot. Pana si-n somn ajung sa fug de mine. Asa sunt eu,mai antipatic. Imi place sa-mi reprosez, e chiar tot ce mai am jurnalule. Iti multumesc ca totusi tu asculti si poate…nimic.