• Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Calugarita Partea 4

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3

    „Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor”… Iisus il cheama. L-am nascut sa-i multumesc de iubirea daruita. De lumea care mi-a aratat-o cu adevarat. Am vazut suferinta care mi-ai ascuns-o Doamne. Am vazut. Nustiu cine ar putea sa urasca mai mult. Tu, ca te-am tradat in credinta si ca nu ma pocaiesc, ori eu ca am trait in lumea Ta perfecta, unde am calugarit si m-am daruit complet Tie; unde asteptam un copil „din flori” ca si Mama. Am simtit furia lumii, furia credintei furia tuturor sfintiilor asupra mea si asupra celor ce-Ti poarta crezul si-Ti stiu de frica. Stii ca ma tem de Tine mai mult decat orice si-as fi fost in stare sa ma daruiesc toata, sa-mi sacrific darul pentru Tine. Nu mai mi-e teama. Imi iubesc copilul Doamne, il iubesc.
    N-Ai sa Stii ca intr-o zi de luni mi-a vizitata manastirea, dulce-mi e camin, sa-mi caute fiinta. Sa ma poata gusta. Sa-mi simta trupul umed din emotii precum iarba cosita-n dimineata, buzele muscate din dorinta…din pofta…din uitare…
    M-am trezit cu el la usa, credeam ca iar visez si ma trezesc cu hainele rupte de zbatere; si ma privea adanc, eu il priveam inapoi, cu ochi inlacrimati ca-n prima zi cand am aflat ce e credinta cu preotul tata, si m-a cuprins toata intr-o imbratisare pe care n-am simtit-o nici cand mi-am parasit parintii sa-Ti fiu alaturi. Stiai Doamne, ca maicuta ce mi-a daruit harul ceresc cand Ti-a venit alaturi nu m-a golit intr-un suflet pe cat eram de goala cand nu era in mine?…El. Fiinta lui. Sarpele pacatului, ca nu putea fi mai dulce marul din care am gustat si nu puteam fi mai singura si mai dornica de saruturile lui pe cat eram atunci. Il doream, desi nu stiam nimic in ale iubirii pacat, simte-am ca-l vreau. Iisuse, nu ma puteam stapanii cand intram tot mai mult iadul ce cazusem prada, dar corpul lui erect ma absorbea toata.
    Intr-o fractiune de secunda din imbratisari am trecut la pacatele trupesti, rupandu-mi roaba-mi sfanta ce-o aveam cadou de la Tine, si m-am lasat devorata de el ca pe-un vinovat la executie.
    Fiorii imi treceau prin corp precum Fiul pe Cruce si muream inauntru usor…usor…usor. Nu-mi puteam stapanii dorinta din interior si-l acceptam intr-o durere placut de nebuneasca in care el m-a insamantat. Sarpele. Nici acum nu-i stiu numele, nici acum nu mi-a rostit un cuvant, dar m-a gasit mereu de ma feream de el.
    Doamne am pacatuit ca o lasa ce sunt, nu merit iadul…nu merit ce Tu promiti celor drepti sau gresiti, merit purgatoriu, merit sa ard vesnic in chinuri, desi atunci ardeam poate mai tare ca flacarile iadului, si strangeam intre coapse plina de dorinta, nu vroiam sa mai plece si nici sa mai ramaie, vroiam sa „fug”. Si eu…Tata… uitasem de credinta pe care o aveam pentru Tine, uitasem de Sfanta Scriptura, de cele zece porunci. Doamne!!! „Sa nu preacurvesti” iar eu am pasit in templul iadului din primul sarut iar acum ajung sa-i pot pruncul. Pruncul unui necurat. Pruncul meu. Pruncul cel gresit ce a urmat sa nasca si sa-mi poarte povara trupeasca si sufleteasca. M-ai blestemat, Tata!
    „Marturisesc un Botez, Intru iertarea pacatelor.Astept Invierea mortilor.Si viata veacului ce va sa vie.Amin!”

  • Convorbiri,  Crochiul,  Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Despre ea ( from Crochiul )

    Salut! Ce mai faci? Ti-ai baut cafeaua linistit in dimineata asta? Sau erai pe fuga pe strada, cu o cana de carton, in care aveai o licoare mult prea tare si nearomata, care nu se distingea cu absolut nimic de o posirca ordinara? Iar ai uitat sa iti iei micul dejun, si ma privesti cu acea fata obosita si intrebatoare? Vad asta in ochii tai. Imi aduc aminte, in primele zile cand am inceput sa lucram impreuna…
    El era copilul acela inca necopt, care mereu ma intreba ce mai fac, si daca sunt ‘OK’ si ma intreba tot felul de detalii despre mine, despre persoana mea. Eu eram obisnuita ca toata lumea sa ma priveasca pentru un minut, sau chiar mai putin, si apoi sa decida ca eram nevrednica de atentia lor. Lucrul interesant era ca, prin asta demonstrau cu totii ca defapt ei erau nevrednici de atentia mea.
    Parca vad si acum ziua cand am gasit un vechi dosar, plin cu fise ale unui personaj pe care l-am creeat cand aveam cam saisprezece ani. Toata ziua am stat tolanita pe podeaua biroului meu, privind inflacarata imaginile cu linii nesigure care aveau un iz de cirese si Lucky Strike. Si mi-am adus aminte de multe lucruri. Andy ma privea zambind prin peretele de sticla, si ii spunea lui Mircea, noului venit, ceva ce eu nu puteam auzi.
    E un baiat ambitios, Mircea asta. Dupa cea vazut ca de la mine nu poate scoate nimic, a invitat-o pe Andy a mea la o cafea in pauza de pranz. A implorat-o aproape, prin tehnici cunoscute numai de el, sa ii spuna ce anume sunt eu. Nu cine, ci ce. Acest lucru m-a amuzat teribil. Mi-am adus aminte de ceva spus de un vechi prieten cu ani in urma: „All people are shallow.”. Ei bine, uite-l si pe asta. Ii sfideaza maxima amicului meu.
    Chiar si-a notat tot ceea ce i-a spus Andy, intr-un caietel cu spirala, de culoarea lamaii verzi, cu antetul firmei noastre. E una din culorile mele preferate, verdele lamaie.
    Si mi-a adus acea pagina dupa pranz, si am ras in sinea mea, de perseverenta lui. De ce? Pentru ca mi-am adus aminte ca pe vremea cand eram in liceu, si eu as fi facut la fel daca era vorba despre un anume baiat, care pana si astazi imi mai bantuie gandurile uneori.
    Pe foaie scria, cu pix negru, urmatoarele:
    ” Pai, sa ma gandesc…Alex. Genul de persoana care o vezi stand in toiul noptii citind romane de dragoste siropoase, uneori plangand la fazele mai induiosatoare sau tragice, cu pachetul de Lucky langa ea. Sau persoana care la 3 dimineata iti suna la usa si te tine in scara blocului toata noaptea, doar pentru ca vrea sa vorbeasca cu tine, si sa-ti soarba vocea si fiecare cuvant. O vezi intr-un colt, intr-o ceainarie, cu un ceai aromat de cirese sau de menta, scriind poezie, aratand ca un monument al boem-ului cu esarfele ei colorate si zambetul acela ciudat. Fata care la 16 ani a primit prima ei chitara, pe care a numit-o Fluffy. Ea a sustinut mereu ca acea chitara este un monument pufos, desi nimeni n-a inteles de ce. Ea se culca in zori si se trezeste la amiaza in concedii, si injura mereu ca se intuneca prea devreme. Ii plac bluzele clasice si tricourile simple, si are o bratara cam de pe la 14 ani, pe care o poarta si astazi in jurul incheieturii stangi. Tare ma mir ca nu s`a rupt pana acum…are peste 10 ani bratara aceea. Are mereu acel iz de ceai si tutun, care la inceput te inteapa, dar apoi pare cel mai dulce miros, pentru ca stie cum sa-l poarte. Cand se indragosteste cu adevarat, tine ceea ce simte cu adevarat in taina, si doar se lamenteaza la prieteni, si face caterinca, si niciodata nu se apropie de cel pe care il iubeste…prefera sa iubeasca de la distanta, pentru ca este neindemanatica si vede dragostea ca pe un bibelou pe care il poate sparge in orice secunda. Genul de om care daca il chemi la orice ora din zi sau din noapte sa te ajute, face imposibilul, dar ajunge. Ea, cea care si-a cheltuit toti banii numai ca sa ajunga la un concert al unei formatii la care tine din tot sufletul, ea, cea care pentru prieteni e in stare sa sara in fata unui tren. O mare tampita totusi, cu extrem de putini oameni pe care si-i numeste prieteni, si o mare de cunostinte, care se considera prietenii ei. o persoana singura in esenta, inconjurata de o infinitate de oameni. Si o iubesc exact asa cum e. Noi suntem prietene din liceu. Colege de banca, si acum de breasla. Ah, si sa-ti mai zic ceva simpatic despre ea: mereu cand e fericita strange din ochi si lateste un zambet imens pe toata fata care parca lumineaza camera. Ar trebui s-o vezi odata asa…te cuprinde o caldura stranie cand o vezi. Pare atat de inocenta si asa o copila cand e fericita…”
    Randurile scrise pe acea hartie m-au uimit pana peste poate. M-am ridicat de la birou, cu lacrimi in ochi, si cu un zambet recunoscator, si m-am dus spre biroul lui Andy. Am imbratisat-o cat am putut de tare si i`am spus ca o iubesc. Ea mi-a replicat pe un ton ghidus: „Vaco, vezi ca iar te-a cautat idiotul ala de Dragos!” Si am inceput sa radem impreuna, cum o facem mereu…in dimineata noastra, care este la amiaza, intr-un birou mirosind a cirese si menta, cu peretii verzi si galbeni…

    Cules de Crochiul via Despre ea

  • Dor,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Calugarita Partea 3

    Partea 1 | Partea 2

    Citeste in timp ce asculti!
    [MEDIA=3]

    „Inger ingerasul meu…” Iti spun ca am gresit in Fata Ta cu nerusinare, caci am poftit la saruturi fierbinti in care uitam de Tine. Saruturi in care gustam salbatica pentru intaia oara limba celui ce ma daruisem, limba ce se zbatea ca „sarpele” in gura mea. Da…iti spun Dumnezeule, ca ne-am sarutat fara suflare pana ce trupul roabei mame ii iesea din Casa Sfanta. Uda eram. Uda ca dupa ploile duminicilor de toamna cand plangeai de pacatele noastre. Asudand din placere simteam cum tremura si el. Bietul de el. Hristoase. Scumpul, cum imi mangaia chipul ce plangea din dorinta si poate neputinta; din regret si poate lepadare de Tine. De ce l-am ales pe el Dumnezeule? De ce?
    Mormantarea inainta iar el ma saruta de ramas bun…am trait cu secretul in mine. Nici preotul tata, nu stia chiar de nelegiuirea mea fata de Tine. Ca Te-am tradat in crez.
    Priveam fereastra Bisericii dumnica de duminica, la fiece slujba. Miercurea. Vinerea. Viata mea era doar el. Nu-mi puteam stapanii emotiile, si durerea luptei dintre Sfintii mei si iadul lui. L-am adorat. Il ador.
    Dormeam in manastirea ce-a de-a doua casa in care-mi petreceam timpul de ani de zile, inca din inocenta. Inocenta pe care Tu mi-ai daruit-o, iar eu in schimb Iti ofeream viata; dormind il mai vedeam cum isi plimba degetele fine, fine ca de pianist, pe sub roba negra ce-a sfanta ce-o purtam, pe sub nedragii chiloti cu care rusinea-mi purtam sa nu fiu „goala” in pacat precum era si el. Doamne ca ai putea sa ierti pacatoasa-mi fiinta caci nu stie ce face. Ii simteam degetele viclene cum imi trece-au prin tot corpul, cum imi strangea sanii ca pe un burete ce uda pruncul proaspat botezat. Am trait cu Tine. Te stiam doar pe Tine. Ce era sa fac…? Ce? Sa uit, sa-Ti vin alaturi? Sa ma pocaiesc? Sa nu privesc, si sa prefac intr-un sine ca eu nu simt nimic, ori Tu ne-ai invatat sa nu mai mintim. Chiar si Tu stii ca voi arde-n purgatoriu…ori in flacarile iadului, de nu o fac deja. Doar Stii ca de-o perioada dupa el ma trezesc cu hainele-mi rupte si ude de somnuri iubarete in pacaturi pe care Tu nu le-Ai ierta, in Vecii Vecilor. Amin.
    Vroiam Doamne. Vroiam sa-mi amintesc vocea lui. Vocea cu care nu a rostit un cuvand caci noi vorbeam din priviri si simturi din iubirea pacatoasa. Dar mai des Te auzeam pe Tine reprosandu-mi pacatele si durerea ce se nistuia asupra mea.
    Si de fiul meu ce Vei spune Doamne? Poarta numele Fiului.
    Vei stii totul intr-o spovedire din viitor.
    „…si-n tot locul ma-nsoteste si de rele ma fereste”

  • Poezii

    Special Smile

    Special Smile

    It`s time to stop the counting
    It`s time to add up what we`ve earned
    I`ll stop complaining about whatever I was telling them

    Because your image just shook before my eyes
    And I felt like a lightning just hit me
    I reccaled you`re never here,
    When I need someone to comfort me,
    And I say to myself…

    Fuck it, I might as well just go and die
    In a dark corner of their indifference
    Because there`s no you here, telling me it`s allright
    And i`m feeling…
    So alone.

    And maybe it was meant to be…
    Just another flick of my imagination
    But maybe, you are more than a dream
    And you will be my last feeling of redemption.

    And as I sit alone, feeling the moon caress me,
    I think of that perfect scenario,
    Where you`re here besides me,
    And it makes me smile, like you make me smile,
    That special smile, only you can bring to me…