• Dor,  Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 5 )

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4

    Partea 5

    Buna seara draga jurnal. Te salut intr-o a cincia oara in viata mea. Spunandu-ti tie ca atat de greu imi e sa-mi spun oful, ca nici zile nu mi-as mai dori sa am. Mi-am luat in acea seara ce-aveam de pret muncit de mine. Laptopul, telefoanele si-un tricou. Tremuram, de parca inviase raposatu-mi tata din morti, ascultandul pe individul ce se credea tata urland in reprosuri angoase din viata lui la adresa mea. Mama-mi ca nu era, se dispera, saraca de ea, sa nu ne piarda pe niciunul. Cum sa nu ne piarda pe nici unul cand cel ce trebuia sa-mi fie tata, sa ma indrume, sa ma invete, sa ma creasca ma loveste cu salbaticia placerii inconstiente ale bauturii dintr-o noapte oarecare. N-am stat pe ganduri, mi-am luat rucsacul si-am parasit cea dintai casa in care poate am crescut si-am tras cu chin sa mai traiesc.
    Jurnalule iti spun tie ca-mi esti mai presus ca tot poate in unele clipe cand n-am cui sa-i vorbesc, si stiu ca poate verbele-mi prea crude te mai sperie si pe tine intr-o noapte in care-ti povestesc.
    I-am spus sa plece cu pofta ce-o avea pentru painea poate cea de toate zilele ce-o poftea cu mare dor. I-am spus ca plec si-l dau intr-o judecata ca altii sa vada ce nesimtire si-a ascuns fata le lume. Eram satul, jurnalule, eram satul, caci, vesnicul repros ce el mi-l tatuase-n gand mi-l aplica in orice ocazie avea de a schimba poate 2 vorbe intr-un an de zile, si-acelea tot de ura. Vroiam sa plece, sa nu mai aud de el si de nebuniile lui. Ori eu, ori el. Voi fi eu, asa mi-am spus in gand, cand am decis cu-n an in urma, asa am vrut si-acum, sa fiu eu, sa plec si sa scap de tot. Dar m-am intors mereu… de ce?

    Va urma

  • Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 4 )

    [MEDIA=8]

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3

    Partea 4

    O seara buna sa ai jurnalule. Nu ti-am mai scris cu zilele, caci in gandul meu ceea ce-ti spun e atat de intunecat incat nu mai pot suporta, e ca in zilele in care raposatul tata ma rapea intr-un miez de noapte, cuprins de iubirea bauturii, fugind de satana lui din casa pe care mama ce nu-mi era mama a muncit-o, si dormea in campuri ale parcurilor, iarna, iar eu eram doar in izmene. Crude sunt amintirile ce ti le dezvalui pe zi ce trece, caci gandul la o viata bine mi s-a spulberat de mult, cum zilele-n prezent am aflat caci cea ce trebuia a fi mama-mi e bolnava, oare, de-un cancer san. Desi n-am aratat, am simtit durerea intr-un-nauntrul meu ca un cutit ce se sucea in piept. Si ea cand ma gandesc ce suferinta a indurat cu ani in urma, cand, pana sa ma nasc eu, cel dintai sot, taximetrist fiind a vrut sa-i calce pantecele cu masina-i ce-a vandut-o. Le-a lasat tot. Casa, masa, masina tot. A facut precum eu acum un an. A lasat tot si-a plecat fara sa priveasca-napoi, ca mai tarziu fratele ce-mi trebuia a fi frate sa nu ne mai caute intr-un veci. Eu stiu ca ea nu m-a facut s-o iubesc ca si mama dar totusi e om, si cu atat mai rau c-acest individ ce se vrea al doilea tata, a pocnit-o intr-o a doua oara in viata ei, in seara cand am renuntat la casa mea.
    Iti spuneam jurnalule ca am renuntat la casa. Da, sfertul ce mi se cuvinea l-am cedat, inca de cati va ani de zile, de cand reprosul si-a facut cuib in mintea naivilor batrani. M-am saturat sa-mi fie scarba de casa in care locuiesc.
    Nu avea inima in seara aceea caci lovea cu placerea unui barbar implinit dupa o lupta seculara pentru pamant. Ma durea mai mult sufletul pe cat ma durea fizicul, iar fizicul? Crede-ma jurnalule, ca ma durea rau. Sangele din partea dreapta a barbiei incepu sa curga usor, dintr-o zgarietura pe care maretul pumn muncitor mi-l facuse, caci eu sunt un nimeni ce am tinut morala celui ce se crede vesnic negresit si corect. E asa jurnalule? Exista in lumea asta oameni ce nu gresesc? Ce sunt vesnic corecti? Sunt?
    Femeia ce trebuia sa-mi fie mama, a disperat. Stia ca urmatorul pas era sa plec. Si-n fond ce rol aveam eu acolo, cand el era tot ce ea avea, daca el pleca, ceea ce eu ii spusesem intr-unul din momentele scandalului, ea ramanea singura, iar boala singuratatii cum circula in familie, ea nu facea fata prea mult in lume fara prezenta cuiva. El nu este de ea. El nu este de nimeni. Facea precum raposatul taicamiu, venea inmiresmat de alcool, cu cearta la gura, gata sa pocneasca pe fiece secunda si motiv. Eu nu vreau sa traiesc cu frica-n casa ce se presupunea a fi a mea. Jurnalule? Sa stii ca mi-am luat ce-mi trecea in momente de disperare-n cap si am plecat.

    Va urma

  • Gânduri,  Muzica nopţii,  Pe ce am boală,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 3 )

    [MEDIA=8]

    Partea 1 | Partea 2

    Partea 3

    Ziua-ti buna jurnalule. Iti scriu acum de dor sa nu mai mor a treiasi oara poate-n viata mea, ca sa-mi continui oful de ai mei pariniti si dorul de libertate. Ti-am spus atunci jurnalule, ca-n casa mea in acea zi, paine era la mana lui, dar tot a mai poftit o paine si m-a dat afara. Imi mintesc clipele de-un an in urma cand am plecat fara nimic pe pielea mea, tot dintr-un motiv de-al lui si am trait o luna singur fara dureri…dar m-am intors. Am suspinat adanc si-apoi am plecat spre vanatoarea de paine ce ne hranea pe toti, intr-un tarziu de noapte, cand, pana si gandacii dormeau.
    I-am facut pe plac, lui ce se credea al doilea tata si nu era. I-am adus painea poate cea de toate zilele, si i-am oferit-o drept pomana in numele raposatului tata ca Domnul lor sa ma ierte cumva si ragnetul si ocara sa inceteze. N-a fost sa fie… Sunetul vocii ascutite de barbat turmentat reusise sa penetreze pana si cele mai indepartate urechi, cu vorbe dureroase pe care niciun strain nu le-ar fi spus. De stiam c-avea intr-un adevar, taceam, dar n-am tacut jurnalule, n-am tacut. Am fost satul ca-n zece ani din viata mi-a reprosat de-o fapta, c-as fi spus in gandul meu ca sunt mei presus de ei. Cu ce? Cu ce sunt mai presus de ei jurnalul meu…cu ce? Ca-am incercat sa-i iubesc pe amandoi ca si pe mine, ca ma minteam in sinea mea ca totul e bine cand nu era asa, iar masca ce-o purtam zilnic, ma ferea de intrebari personale din partea tuturor?
    Am asteptat de mult ca vorbele sa ajunga la pragul unor decizii marete din viata mea. Decizi pe care le incalc pentru ca nu sunt piatra, precum este si el. El…cel ce se credea al doilea tata si nu era. I-am spus sa plece… sa nu mai aud de el, si de ceea ce el facea. I-am spus ca-l apreciez ca munceste poate mai mult ca altii si nu cere mult de la viata…l-am apreciat…ca apoi sa ma loveasca dur cu pumnii cu care isi hraneste gura. Lovea c-o pofta poate mai mare decat o avea pentru painea ce l-a starnit din loc. Ca in fond cine eram eu, sa-i pot face morala. Eu, cel ce eram un nimeni in viata lui. De eu eram un nimeni de ce mai locuia cu mine, in casa mea, sub acoperisul meu, unde eu l-am primit si l-am tinut, cand nimeni nu-l primea?
    Pumnul dat in partea din spate a capului mi-a fost fatal… corpul nu mi-a mai raspuns comenzilor din impulsuri si-am inceput pentru o clipa sa ma zbat fara vlaga in baia pe care el n-a vrut s-o termine cand trebuia. Credeam ca mor jurnalule, imi doream in clipa aceea sa nu ma mai trezesc din ameteala durerii pe care pumnul mi-o daruise, sa mor sa nu mai stiu de nimic…Jurnalule? …Oare eu nu mi-am primit pedeapsa pentru orice fel de greseala facuta-n inconstienta, oare eu nu am platit pentru toate faptele mele…? Ma durea tare rau.
    Si spunandu-ti tie draga jurnal, ca m-am ridicat tremurand iar a continuat cu violenta ce-l incalzea tare mult, caci eu, nimicul, din neant ii dadeam lectii de viata, iar cea ce se credea a fi mama, saraca, sarind in ajutorul meu a lovit-o atat de tare incat a izbit-o de pamant. Am strigat din rasputeri sa iasa, sa dispara, sa nu mai aud de el sau de numele lui ce era numele celui dintai tata, iar el a continuat sa loveasca, fie din pumnul cu care muncea zi de zi in soare, fie cu piciorul cu care pasea tare mandru ca nu-i lipsea nimic…ii lipsea constiinta, si inima.

    Va urma

  • Gânduri,  Muzica nopţii,  Pe ce am boală,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Jurnal ( 2 )

    [MEDIA=3]

    Partea 1

    Partea 2

    Inconştient acceptam durerea, zilnică din vaporii alcoolului emanat de firea lui ce semăna a tatăl răposat. Era dezgustător. Patetic. Jalnic. Infiorător. Dar înghiţeam în sec ceea ce simţeam şi mergeam înainte fără ca alţii să ştie ce sufăr înăuntrul meu sau ce s-a întamplat vreodată sub acoperişul meu.
    Trebuiau cumpărate două pâini, cum naiva mamă-a poruncit, în dimineaţa prea obosită de vară. Jurnalule…oare eu nu eram într-un obosit al dimineţii şi nu am putut auzi destul de clar?; căci banii din restul ce mi se cuvenea nu-mi erau spre tentaţie. Am plâns….am plâns că n-am minţit în ziua aceea. A fost o singură pâine ce-a trebuit să-l aprindă în seara aceea; mamă-mi ce era deloc, şi-a îndreptat vocea spre ultima treaptă a volumului şi-a strigat c-o gură-nfometată, strigând după a doua pâine a lui Dumnezeu. De unde era să-i scot o a doua pâine, din gânduri amintindu-mi doar de una, de unde?
    Nu era prea frumos s-o rezolve sinea mea cu idei venite rapid, căci individul, din neant şi-a prins grai şi s-a răstit. Intelege jurnalule că-mi amintesc cum răposatul taică-meu urla de zori că nu avea mâncare şi ciorba îi zăcea în faţă, şi-ntr-un apoi s-o zvârle-n noi fierbinte cum era să ne pârlească vrând. Aşa mi-l aminteam când individul şi-a prins grai.
    Nu l-am jignit într-un veci pe el jurnalule, deloc, iar el îmi aruncă vorbe de ocară? El…un străin care eu l-am primit că eram mic şi naiv el cumpărându-mi dulciuri şi jucării, cea mai grea ispită a mea; străinul ce mi-a continuat viaţa în bătaie după cel dintâi tată ce-a murit. In vecii să ard de-am spus eu vre-un cuvânt de ocară când el nu era în preajmă, în veci să ard de l-am vorbit vreodată când am fost întrebat de el. Eu m-am minţit pe mine. Ziceam că-i tată dar n-a fost să fie…Plâng jurnalule, plâng.
    Cu glas ameţit, vapori de vin oţetat, urlând la mine mă prinde de mână şi mă zvârle într-un afară, fără plata bunului, ca eu să-i aduc pâinea poate cea de toate zilele, pâinea ce el poftea să o mănănce în acel moment, şi iadul m-ar arde acum de el n-avea o pâine-n casă. .

    Va urma