• Danube Eyes,  Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Vulgar

    Necuvinte

    Spune-mi dacă vrei să plec şi nu mă vei mai vedea niciodată. Spune-mi dacă îţi fac viaţa un borcan putrezit cu dulceaţă de prune, un “bună dimineaţa” fantomatic, spus în vis de către morţii pe care i-ai iubit, un rău neîncălzit de sânge şi de resturi, de mâini şi de picioare sfărmate, un balamuc plin de nebuni ce văd în tine un dumnezeu mai mare decât oricare ar fi existat vreodată, o izbucnire de Vulcan plin de cianură, de foc care te arde până la ultima celulă, spune-mi că atunci când mă vezi îţi vine să întorci privirea către asfinţit mai degrabă, spune-mi că îţi vine să fugi şi să mă scuipi batjocoritor, spune-mi că te-ai gândit ce flori îmi vei aseza pe coroană, spune-mi că mă vei uita la fel de repede ca pe o cutie de carioci. Dar nu poţi. Sunt impregnată în culoarea irisului tău ca un tatuaj, cu acul, cu migala, cu fiecare fărâmă a fiinţei mele. Sunt singurele braţe care ştii că te pot culege de pe jos, oricât de mult timp ar trece şi oricât de puţin ai vrea să te văd când îţi e greu. Sunt singura batistă care îşi şterge lacrimile şi singură cu care poţi cuceri culisele ascunse după Cortină. Sunt singura care te cunoaşte aşa cum eşti şi deşi îţi arde priviri tăioase îţi urla în urechile tale ca un demon nestăpânit, poate îngenunchia oricând ca să îţi sărute tălpile. Sunt singurul tău sclav care iubeşte să fie aşa. Oricât m-ai biciui, oricât timp nu ne-am vedea, oricât de mult am muri în crivăţul unei societăţi de necontrolat şi de neînţeles, am şti mereu să ne luăm de mână fără a ne atinge. Ne iubim imperfecţiunile, defectele, deformările, mutilările, diferenţele. Iubim răul din fiecare şi binele care urmează să vină.

    De fapt,nu trebuie să imi spui nimic.

    Stiu că orice ai face, voi fi mereu otravă şi balsam în sângele tău.

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    Jaful ( partea 4 )

    Partea 1 | Partea 2 | Partea 3

    Partea 4

    – Bună dimineaţa păpuşă…
    Si-o palmă c-o batistă mi-a cuprins gura şi nasul apoi leşinat.
    Incă mă mai întreb dacă era el întradevăr în salon în seara aceea sau nu, cert e că m-am trezit într-o maşină în mers. Privind pe geamul maşinii, eram pe undeva pe la ţară, îmbrăcată într-un treining, mirosind a after shave. Ce mi-or fi făcut? Nu mă simţeam forţată. Ciudat.
    In faţa volanului era el şi alături o altă tipă care mă vede trează.
    – Bună gagico.
    – Ce vreţi de la mine?
    Eram speriată, nu ştiam ce şi cum, şi mai ales unde mă duce. Mobilul nu-l mai aveam, iar în buzunarul din partea dreaptă de la pantaloni găsesc un buletin. Era el. Petru. In tinereţe. Recunosc, pentru acea vreme arăta destul de bine, la fel ca şi acum, deşi în poza din buletin era un cocalar. Acum încep să fac asocierea dintre el ca un cocalar şi ceea ce a ajuns acum. Intradevăr mă atrage mult mai mult acum.
    – Te-ai trezit fă?
    – Ai putea să încetezi cu astfel de limbaj?
    Brusc pune frână, în mijlocul nicăierului, iese din maşină şi sparge parbrizul.
    – Ce gâtu mă-tii faci mă?
    Tipa şi cealaltă femeie.
    – Tu să taci, iar tu, futu-ţi morţii mă-tii, dacă mai scoţi o vorbă până ajungem la seif, te crăp!
    Si n-am mai scos o vorbă. In schimb am asistat la nişte discuţii ca-n filme…

    Va urma!