• Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Jaful (partea 1)

    [MEDIA=10]

    – Nu mişcaţi că vă zbor creierii, futu-vă-n cur de jegoşi!
    Aşa urla cu-n ton apăsător şi voce tare. Eu eram în spatele tijghelei iar el cu alţi 3 prieteni, îmi jefuia ce-aveam de preţ: locul meu de muncă.
    – Mă, futu-ţi morţii mă-tii. Tu mă iei la misto, mă? BUM!!!
    Spre şeful meu urla, cu arma-n mână, împuscînd-ul în picior, acesta încercînd zadarnic să sune la poliţie.
    Toţi eram cu mâinile-n aer. Aşa vroia să fim.
    El era liderul. Mi-am dat seama după atitudine, tipic unuia de copil din spatele blocului, ceilalti doi erau aghiotanţi patetici, care nu ştiau mai mult decât un „da, şefu” la comandă.
    Unul din ei îi umplea sacii cu bani şi contracte, altul îmi pipăia colegele pe la floarea nemirosită înca de-un bandit notoriu. Udă. Tremurată. Emoţionată. La fel ca-n ziua înfloririi. Eu nu eram aşa.
    Priveam în gol cum se înjurau că nişte babuini incompetenţi, aflaţi intr-o erecţie continuă. Eu doar îl priveam pe lider. Stăpân pe sine, aşa vroia să pară; cu-n caracter feroce şi aere de macho. Cu mine nu-i mergea.
    Eram singură la vreme-aceea. Tocmai mă despărţisem de cineva care, sincer, nu cred că avea ceva în cap decât cum să-şi înfingă penisul erect în orice gaură cu păr. Jalnic. Mă scârbeau astfel de persoane. Eu vroiam altceva, o altfel de relaţie, sexuală sau nu, o altfel de iubire. Vroiam adrenalină, vroiam emoţii, vroiam putere. Hoţul ce mă jefuia acum era exact ceea ce căutam. Mă udam numai din tonalitatea vocii lui, felul în care apăsa anumite cuvinte când vorbea…aaaah. Il priveam cu coada ochiului. Il doream.
    – Ce gâtu mă-tii te uiţi, fă, aşa?
    – N-am de gând să-ţi răspund, dacă foloseşti astfel de vocabular cu mine…
    – ‘Tu-ţi morţii mă-tii, cu vocabularul mă-tii. Auzi coaie, pizda asta mă ia cu vocabulare.
    Tinîndu-mă de păr c-o mână iar cu cealaltă arma pe obraz, râzând sarcastic la ceilalţi doi maimuţoi.
    Câtă forţă, câtă putere, câtă pasiune în doar două mâini…în doar două mâini…două mâini disperate.
    – Cine morţii mă-tii te crezi tu, fă?
    – Noroc mare ai că-mi placi!
    Aşa întrebare, aşa răspuns. Am considerat că el nu e unul din frustraţii lui de aghiotanţi care îi mânuieste după dorinţa penisului.
    Si m-aruncă de-o parte, o ia pe o colegă de păr îi pune arma la tâmplâ şi-o împuscă…
    – Uite fă! Iţi place asta?
    Da! A împuscat-o fără niciun fel de remuşcare. Mă excita fiecare gest al lui de criminal bolnav psihic, cu un control asupra sinelui de neînchipuit.
    – Haide-ţi mai repede…
    Le ordona aghiotanţilor, care strâgeau totul din Bancă. Si plecând :
    – Pa pa, papuşă! Iţi las ceva amintire…
    Mă sărută şi-apoi mă-mpuscă-n picior…

    Va Urma!

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Criminalul cu inima VII (Ultima parte)

    Bogdane asta e ultima parte.
    Am rugămintea cine citeşte acest articol să dea play la piesă şi apoi să citească, practic să citească în timp ce cântă piesa, recomand aşa ceva. 😀

    Partea 1, Partea 2, Partea 3, Partea 4, Partea 5, Partea 6

    [MEDIA=8]

    Partea 7 (Ultima)

    N-a durat mult căci metroul se oprise chiar în staţia în care ea trebuia să coboare. Coborând , o urmăream cum mă cauta, era sigură ca eu eram în metrou, m-a căutat vreo 10 minute în staţie.Eu, isteţ, m-am pitit bine, eram totuşi uimit că bărbatul misterios dispăruse. Un motiv să îmi calmez nervii, un pic poate.
    Am urmărit-o până la intrarea în facultate. Eram ud de sudoare şi tremuram poate mai tare decât am tremurat până acum. Cum spuneam , deveneam dubios, motiv pentru care am atras atentia subit asupra mea la intrarea în facultate a bodyguarzilor care bineînţeles făcâdu-şi datoria m-au oprit.
    – Băi baiatule? Inveţi aici?
    Am tăcut. N-am răspuns nimic, am mers înainte şi am tăcut, cu pachetul de acasă în mână…
    – Ma n-auzi? Cu tine vorbesc…
    Pe cât striga dupa mine pe atât megeam mai repede, şi de-odată…
    – Aaa tu erai? Nu te-am văzut şefule…scuză-mă!
    Dubios, bodygoardul mă lasase în pace, de ce? Căcat! Toată viaţa am fost în zona crepusculară, de ce ar trebui să mă mir acum?
    …şi-am urmărit-o până în facultate. Ea intrase în clădire iar eu am început s-aştept, aşteptare care mă dispera. Pe bărbatul misterios îl vedeam în cladire la etajul 4. Mă privea atent şi zâmbea macabru la cum soarele mă ardea, eu stând pe o băncută din faţa facultaţii. N-aveam armă, n-aveam nimic doar pachetul mamei, care mi l-a dat cum iesisem din casă…
    Treceau ore, şi nu ştiam ce şi cum să fac. Eram disperat. O iubeam atât de mult dar n-aveam încotro…
    Era deja târziu, şi-ntunecat afară… O aşteptam. O vânam chiar. Eram o serie de vânaţi; eu pe ea şi bărbatul misterios pe mine. Si-o văd cum iese din clădire, iar eu imediat după ea. Nu mergea spre ieşire, ci din contră în spatele clădirii…De ce? Oricum nu conta, ştiam ce aveam de făcut şi trebuia să îmi stăpânesc emoţiile şi durerile de suflet. Dumnezeule!! Ce făceam?
    Si se-ntoarce…
    – Stiam eu!
    – Ce?
    – De ce m-ai urmărit? Credeai că sunt cu altcineva?
    – Aaaa nu iubita…
    Si mă privea. Atent. Adânc…Mă simţea chiar.
    – Ce-ai păţit iubitu? De ce eşti transpirat? De ce tremuri? Te-ai îmbolnăvit? Ce-i cu tine? Cu ce te ocupi?…Uite ce mi-a dat un bărbat în facultate; a spus că-i pentru tine.
    Era un plic, un plic oarecare. Când l-am deschis bărbatul misterios îmi scrisese:
    „Dacă nu respecţi planul, şi tu şi mă-ta crăpaţi!”
    Si-atunci am lovit-o. Un pumn pe partea dreaptă a feţei, ce-o aruncă pe jos spre tomberoane…
    – Iubitule ce-am făcut?
    – N-am de ales…nu am…nu am, întelege!
    Urlând spre ea şi lovind-o, plângeam în hohote la fiece loviură pe care-o dădeam. Nemilos. Fără gândire. Parcă mă loveam pe mine aşa de rău simţeam durerea. Imaginile care mă bântuiau până s-o lovesc se adevereau. O loveam nemilos , dar nu îndeajuns de tare încât s-o omor. Ea urla şi se zbătea neştiind că-i fără rost…
    – Taaaci!
    Tipam plângând la ea…
    – Taaaci!
    Bărbatul misterios mă privea, satisfăcut în orice mod cu putinţă. Văzând că n-o pot omorâ, îmi aruncă un cuţit cu picioru…
    – Ce vrei să fac?
    – Să respecţi planul…oferta!
    Si-am luat cuţitul în mana, ridicândul în lacrimi…
    – Iubitule ce faci? Ce-i cu tine?
    Urla ultimile vorbe ale disperării sale.
    – Să şti că te-am iubit mereu şi tot ce am făcut, am făcut pentru tine…
    – Nu…nuuuu…
    Si-am început s-o-njunghii. Urlam amândoi la fiece lovitură de cuţit care-o aplicam, nemilos. Sângele ţâşnea în toate direcţiile, şi pe cât se întindea pătura de sânge pe asfalt pe atât tare îmi plesneau toate venele. Vocea i se supţiase. Nu mai avea putere; îi vedeam toate organele şi inima cum îi pompau ce-a mai rămas din ea. O injunghiam cu-atâta ură, cu atâta mânie, cu atâta forţă încât mă speriam singur. Sângele îmi curgea pe faţă pe lângă lacrimile ce le vărsam pentru pierderea sinelui. Nu mai aveam raţiune. O priveam nepuntincios cum se zbătea fără vlagă. Ciopârţită la piept şi gât. Plină de sânge, întinsă pe jos, tremurând, stiind c-acela-i e sfârăşitul. Crud.
    Privind în spate, bărbatul misterios râdea isteric aplaudând…
    – Felicitari criminalule, mă-ta ar fi mândră de tine…
    Atunci m-am îndreptat spre el, cu lama în mână, plin de sângele iubitei şi sudoarea emoţiilor, plângând, tremurând şi respirând cu greu, şi-ntro clipa în care raţiunea nu a mai existat deloc mi-am înfipt cuţitul cu care mi-am injunghiat iubita în partea dreaptă a capului. Durerea nu mai era deloc. Ingenunghiasem tremurând parcă din ce în ce mai tare. Sângele taşnea parcă era o teavă spartă a ghivetei mamei, şi cu ultimele puteri i-am spus:
    – Eşti mulţumit? Sunt doar un criminal cu inima…
    Si-am picat fără suflare, lângă iubita mea ucisă cu minute-n urmă. Nu mai simţeam decât cuţitul înfipt parcă din ce în ce mai adânc în capul ce-mi răsuna puternic râsul bărbatului misterios, vorbele iubitei mele până să iasă din casă, vorbele mamei…şi totul cum se-ntuneca…
    Sunt doar un criminal cu inima…

    Sfarsit!

  • Convorbiri,  Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Amintiri din două gânduri: Revedere

    [MEDIA=7]

    Lucia : Era singur în mulţime. Avea un pahar cu picior , de şampanie, în mână.Imi amintesc. Iţi spun asta cu ruşine, n-am mai povestit nimănui aşa ceva.
    Se plimba cu mâna-n buzunar, privind atent pe toată lumea. Era atât de invizibil… Si mergea, se întorcea, şi iar mergea. Singur ca deobicei.

    Florin : Eram la un eveniment, nu era un eveniment anume, un eveniment cultural bineinteles la care eram invitat ca în fiecare săptămână de altfel,unde era şi ea, probabil cu prietenul ei de atunci.
    Eu, ca deobicei în costum calm, liniştit, singur, evident, ca deobicei, … priveam lumea. Atent. Studiam pe unul, pe altu până când dau de ea. Hmmm dubios de cunoscută. Mă apropii mai mult şi-o văd. „Hopaaa!” mi-am spus în gând, „de cine am dat aici?” a doua frază îmi trecea prin gând.

    Lucia : Eu eram îmbrăcată întro rochie. Ma plimbam cu prietenul meu şi la un momentdat îl văd undeva departe, şi îmi aduc aminte de el , şi bineînţeles zâmbesc apoi mă îndrept spre el, şi zâmbesc şi-mi zâmbeste. Nu era nevoie să mai spun ceva pentru că, ciudat, ştia ce vroiam să-i spun. Schimbat şi totodată la fel. Mi-era dor de-o astfel de companie alături. Imi amintesc, mi-a sărutat mâna şi mi-a urat un „Bun venit!” ispititior de pervers. Eram fericita pentru el…

    Florin : Hmm era cu cineva. Urât prietenul ei, se vedea pe el. O ţinea strâns de mână şi privea în fiece colt al încăperii ca nu cumva vreunul din sală s-o abordeze şi să i-o ia. Mă amuzam teribil de astfel de situatii, erau sute ca el la acel eveniment, şi culmea ajung să şi scriu despre unii.
    Ea… era înaltă, da, cum era şi înainte, foarte înaltă, cu un corp suplu şi păr lung. Il avea întins de data asta. Il trăgea pe prietenul ei de parcă acesta se-mpietrise. Eu ma amuzam.
    Incet , încet prin multime ajunge la mine. Stiam exact ce urma să-mi spună, dar am tăcut, îi priveam chipul fericit, chipul care nu mă privise pe mine de ani buni, şi-am salutat-o…

    Lucia : El nu prea era schimbat, fizic vorbind, era la fel, caracterul în schimb, mult mai atrăgător. Iubitul meu era gelos. Deşi ştiam că multe fete îi făceau cu ochiul la acel eveniment, eu am tacut pentru că-l iubesc dar el în schimb are un fel anume de a se manifesta când vine vorba de alţi băieţi.
    Il priveam atentă, mi-era dor de el, recunosc, avea un oare-care lipici. Imi amintesc, de mult, ca noi, amandoi iubeam muzica, şi încă o iubim…Imi amintesc perioada când el scria intens poeme ritmice, iar eram deabia la inceput. Cum mă critica, Dumnezeule, se credea buricul pământului. Imi amintesc că mi-a şi dedicat una special adaptată situaţiei de atunci, din clipa cu provocarea poemelor. M-a criticat în ultimul hal…

    Florin : Brusc schimbând vorbe de dor cu ea mi-am amintit de zilele care mi le pierdeam în liceul ei. Ii cunoşteam pe toti, ea era doar un mititel pion din tot, dar avea o plăcere deosebită de a mă provoca şi a spune că sunt lucruri la care ea e mai bună. Ii dau dreptate. Intradevăr e mai buna…

    Lucia : Mi-era dor de el, şi mi-e dor de el. De prezenţa lui. Nu mi-a părut rău că l-am văzut atunci deşi puteam vorbi multe ,mult mai multe lucruri decât simple saluturi…mi-era dor…