• Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Teatru,  Vulgar

    …fragment [Poveste de sinucigas]

    Rugăminte, dă play pe piesă, şi citeşte în timp ce se redă…RECOMAND

    [MEDIA=11]

    …astăzi şi-a spus în gând, ori nu se mai trezeşte ori e ultima zi.
    Incet se trezi fără vlagă sau chef de orice altceva. A tras e de el însăşi numai să se spele pe faţă. Ceasul îi suna zadarnic şi insistent din 9 în 9 minute aceeaşi piesa de 4 ani de zile. Intrun final se ridică. Stând în fund. Nebărberit. Ciufulit. Imbrăcat doar în nişte şorţi abli ce nu mai erau decât nişte chiloţi pătaţi cu cine ştie ce secreţii. Prin faţă , pe la fund şi pe oriunde ar mai putea fi pătaţi.
    Mirosea, duhnea chiar, atât el cât şi casa în care trăia împreună cu o pisică ce-o primise din mila unor oameni cu câţiva ani în urmă. Era singurul suflet ce era alături de el.
    Stând în fund privea nepăsător fereastra unde soarele bătea cu o lumină orbiotoare. Puteai să distingi cât de mult praf era după cum vedeai în razele de soare. Pisica se freca pe lângă el iar el sufla greu. Era de-un sictir notoriu. Ii dădu pisicii un picior de alungare şi se ridică spre baia care părea neîngrijită de ani de zile. Closetul era plin de chistoace de ţigări, iar hârtii igienice folosite îşi făceau veacul pe lângă vas, te miri cum mai trăia acolo. Ajuns în baie începu să privească oglinda neştearsă. Se privea pe el, pe sinea lui, îşi privea pierzania, ştia că rostul nu-i mai e aici, decât dacă o v-a lua de la început ceea ce şi el ştia că nu se va întâmpla, era prea tarziu pentru el.
    Privindu-se în linişte, gânduri de sfârşit îl cuprindeau şi brusc începu să plângă. In hohote. Urlând, lovind pereţii crăpaţi şi galbeni. Ce a fost el o dată şi ce a ajuns. Işi amintea cândva, că toţi îl cunoşteau, toţi îl admirau, toţi îl iubeau însa el? El întotdeauna a vrut ceva mai mult decât i s-a oferit, probabil că de aceea ajunseseră aşa cum era atunci. Mai singur decât a fost vreodată. Sti cum e vorba aceea , ” de ce ţi-e frica, de aia nu scapi”, în cazul lui, îi era teamă de singurătate.
    Ieşind din baie îşi privea paşii mărunţi către dormitor. Era trist, singur şi murdar. Dormitorul în care îşi făcea veacul scriind articole de dor era răvăşit, haine murdare, căcărezi de la pisică, pete de urina în pat şi canapele, chistoace şi hârtii arse, sticle sparte şi ferestre cârpite cu folii de plastic. Privea neputincios cum viaţa îl răsplătise, şi-şi mulţumea în sinea lui clătinând încet din cap. Trist.
    Apoi, întro clipă de disperare, şi-a pus capăt gândurilor cu o încheiere a raţionamentului la o singură idee. Aceea că rostul existenţei nu-şi mai are rol. Disperat, începu să tremure, căutând o fotografie veche a ultimei iubite, să-i poată săruta chipul ca el să-şi poată reveni. Ii era un dor cumplit de ultima iubire. O anume Irina. L-a iubit mult, şi el la râdul lui, dar a pierdut-o datorită egoismului de care dădea dovadă. De aceea şi-a pierdut prietenii, aşa zişii prieteni, cunoştiinţe şi aşa mai departe.
    O găsi. Găsi poza mult căutată şi învechită. O săruta cu dor şi-o-mbrăţisa parc-o avea lângă el chiar pe iubita lui. Si visa, şi cânta. Nu mai avea raţiune. Cel puţin gândurile îi erau departe în disperare. Iubea prea mult, suferea prea mult, ura prea mult, ierta prea mult, însa pe el nu s-a putut ierta niciodată.
    Zvârli poza pe jos, neavâd de la cine să-si mai i-a rămas bun decât de la pisică. Plâgând se întinde în pat lângă ea şi-o mângâie spunând: ” Iubiiita mea…pisoiu meu frumos…ce te iubeşte băiatu…pisoiu’ meu” şi pisica torcea iubitor. Uşa de la balcon era deschisa aşa că nu şi-a mai depus alt efort. Privind înapoi îşi ia bun rămas şi se aruncă de la al zece-lea nivel. Ciudat, zece era numărul perfecţiunii…

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Jaful (partea 3)

    Partea 1 | Partea 2

    [MEDIA=8]

    Partea 3

    – Alo!
    – Uite păpuşă că tot am dat de tine…
    – Ce vrei?
    – Uite am de gând să mai dau o lovitură şi…
    – Si ce?…De unde ai numărul meu? Ce vrei de la mine?
    – Uuuu cât periculoasă eşti, fă? Tine minte, futu-ţi gâtu mă-tii de jegoasă, că te rad imediat!
    după ultima replică am tăcut. Interesul pentru el parcă-l pierdusem odată cu replica-ceea.
    – Maine vin să te iau de acolo şi mergi cu mine undeva.
    – Unde?
    – In…biip biip biip…
    N-am auzit unde, ce şi cum, doar că vă veni după mine. Speriată, doar în halat şi papuci am intrat înapoi în salon, m-am întins în pat şi-am început să tremur.
    Uşor…uşor…am închis ochii şi-am adormit. Salonul era rece. Ferestrele scârţîiau parcă tot mai tare. Simţeam prezenţa unui el în încăpere. Si nu era un anume el. Era Petru, aşa cum îmi plăcea să-i spun.
    Simţeam în briza ce venea din dreptul ferestrei, prezenţa lui inconfundabilă. Frigul îmi întărea sfârcurile şi adrenalina-mi pompa sângele-n vine cu viteză uimitoare. Eram conştientă că visam dar era atât de mirific.
    Pe cât simţeam că se apropie pe cât inima-mi bătea mai tare. Mă întorc pe spate şi mă-ntind, halatul jumatate desfăcut şi simt…
    Ii simţeam palma cum îmi atingea pieptul vârful buzelor şi ale sfârcurilor. Gentil. Uşor ca nu cumva să mă trezesc. Respiram puternic. Tineam ochii strâns închişi şi parcă orice alt sunet din salot dispăruse. Doar eu şi el eram. ..Si-auzeam replici din ziua când l-am cunsocut…Dur. Forţos. Sigur pe sine. El era exact cum îmi imaginam.
    La scurt timp, nu-i mai simţeam vârful degetelor ci mă saruta. Exact cum a făcut cu palmele. Cu varful buzelor se ducea de la spatele urechii, lunecând uşor pe gât pînă pe piept apoi pe vârful sfârcurilor.
    Si mă saruta…pînă am deschis ochiii…
    – Bună dimineaţa păpuşă…
    Si-o palmă c-o batistă mi-a cuprins gura şi nasul apoi leşinat.

    Va Urma!

  • Andra,  Gânduri,  Postări neinteresante

    Să nu cobori niciodată, tu, copil cu spice-n păr

    Când stau uneori şi mă gândesc la tot ce am lăsat în urmă odată cu plecarea asta în capitală mă apucă o fericire exaltantă care nu mă mai lasă să cobor. Parcă aş avea prinse de mine 1000 de baloane cu heliu care mă ridică spre nori . Acum sunt cu capul în nori, cu picioarele tot acolo, cu tot trupul la înăltime.
    Imi place să zbor…în jurul meu sunt numai nori, numai avioane în care se află oameni care se uită la mine miraţi…heh…mare mirare…sunt fericită. Ce? Nu vedeţi? Eu zbor de-a dreptul cu heliul meu cu tot, pe când voi vă hrăniţi cu iluzii în timpul unui zbor care ţine cateva ore. Eu vă spun cu mâna pe inima că aici rămân.
    Aleg să rămân cu totul în nori şi să mă bucur de priveliştea asta nemaipomenită. Imi place să vă văd de sus. Arătaţi mai bine aşa.

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Pe ce am boală,  Poezii,  Postări neinteresante,  Poveşti,  Vulgar

    Jaful (partea 2)

    Partea 1

    [MEDIA=10]

    Partea 2

    Trecuse o săptămână de atunci, poliţia nu a reuşit să dea de urma lui ci doar a celor doi păcălici ce-l ajutau cu atâta dăruintă. Pe mine m-au dus la un spital în apropiere pentru picior. Durerea era de neînchipuit, practic aveam tibia sfîrtectă de glonţul ce trecuse ca prin puf. El era de negăsit. Poliţişti nu dădeau niciun fel de randament, tipic bărbaţilor, întotdeauna trebuie cineva să îi împingă de la spate eventual să le înfingă ceva şi-n poponeaţă.
    „…în alte ştiri ale zilei, notoriul criminal Petre Constantin…” ştiri peste ştiri peste ştiri, numai faţa lui era la televizor. Când vrei să uiţi nu poţi deloc asta şi pentu că era simplu, el mă veghea mereu. Stiam asta întotdeauna. Il auzeam mereu vorbind cu doctorul la intrare. Ori el ori vreun alt deştept ce nu vrea decât să mă-ndoape cu sămînţa proprie.
    Intro zi l-am vazut în holul spitalului cînd iesisem să fumez, cu 2 luni după jaf. Era neschimbat. Aceaşi expresie de om puternic şi sigur pe el ce reusea să mă aprindă doar din simpla prezenţă. Era multă lume pe culoar, mi-era greu să mă deplasez avînd înca piciorul în ghips după numeroase cusături şi oase rupte, aşa că am rămas în faţa uşii salonului din care stăteam, cu cîrja în mână, îmbrăcată doar într-un halat cu papucii în picioare, şi cu ţigarea în gură. El era undeva în capătul culoaului la recepţie. Era el, ştiam sigur, nu mă puteam însela, avea aceleaşi haine; o jeacă de piele neagră cu guler înalt, un păr bătrân, semicărunt, un corp la care orice domnişoară leşina la atingere, palme mari şi jeanşi albaştri. El era, avea pînă şi sarcasmul acela infect pe care-l aplica în ziua cu jaful. Il auzeam pînă aici, la salonul meu.
    Nuştiu ce avea de rezolvat, dar era frumos, chipeş chiar. N-am îndrăznit să mă apropii, mi-era totuşi teamă, sunt femeie, e normal, aşa că m-am lipit de perete şi m-am prelins pînă jos cu ţigarea fumată şi cu gândurile departe. Când mă ridic, el dispăruse.
    – Domnişoaraaa…
    – Doamna!
    – Pardon, doamna Orhideea, deosebit nume…
    – Stiu, mi se spune des.
    – Mă numesc Grigore Bogdan, noul doctor în acest spital, şi care, se pare totuşi că va preluat cazul…
    – Doctore. Bogdan. Te rog încetează şi spune-mi cu ce te pot ajuta sau cu ce mă poţi ajuta, de fapt ştiu cu ce mă poţi ajuta. Spune-mi cine era tipul de la recepţie de acum 10 minute, cel cu jacheta de piele, neagră?
    – Da, ideea era că in urmatoarele zile vom aplica nişte teste apoi vă externăm.
    – Nu-mi da răspunsuri la alte întrebari.
    – Nu sunt în măsură să vă spun aşa ceva. Vă rog încetaţi cu fumatul în culoar că altfel vă evacuez.
    Noul doctor era un tip care chiar nu a avut parte de adrenalină la viata lui.Poate că am fost înţepată un pic cu el dar nu conta, deodată sună celularul:
    – Alo!
    – Uite păpuşă că tot am dat de tine…

    Va urma!