• Gânduri,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Alb-negru

    [MEDIA=5]

    Alb-negru

    Culoarea. Ce e culoarea? Cum arată? Ce forme are? Cum este? Se simte? Se vede?
    Intrebări în care mă rătăceam mereu când mă ţinea de mână, mama, să trec strada doar pentru că eu nu vedeam culoarea şi-n fond ce era o culoare? Ce era atât de important ?…Mi-era de-ajuns că se aprindeau becurile la stopuri şi mă ghidam în ordinea în care erau puse becurile pe stâlpii semafoarelor …
    – Puiule! Nu uita să treci pe verde-ntotdeauna …
    Imi amintesc acum vorbele unei bătrâne ce mă sfătuia parintesc atunci când eram copil şi nu ştiam ce e verde sau galben.N-am putut să simt deloc plăcerea unei flori,sau a cerului de care mi se zvonea întruna ca e …albastru ca şi ochii mei …mi-am dorit mereu să ştiu cum sunt; şi-am traversat pe o apridere de bec. Neştiind culoarea am pornit naiv în calea maşinilor care fugăreau asfaltul întro grabă. Claxoanele au pornit iar eu m-am speriat şi m-am aşezat în fund pe mijlocul străzii, pe asfaltul rece de iarna şi-am început să plâng.Lumea s-a strâns în jurul meu, întrebari de tot felul îmi umpleau conştiinţa dar nimeni nu s-a gândit să mă-ndrume; deodata o aud pe doamna de mai devreme:
    – Copilule , ţi-am spus pe verde să treci întotdeauna! Unde ţi-e gândul?
    – Care e verde…?
    Atunci s-au oprit toţi, claxoane, voci, întrebari, tot.Era linişte în mijlocul străzii iar martorii se holbau, eu îi priveam, înlacrimat, nedumerit de …culoare…
    Mă alintau toţi din familie că eram frumos, şi pentru ochii mei „albaştri ca şi cerul”,de-aş fi ştiut cum sunt.
    In zilele în care mă rătăceam în gânduri ascunse, că nu puteam să văd milioanele de culori, încep să desenez, să simt cum ochii mei se bucura de frumusete, atunci mă minţeau mai rau, îmi spuneau că-mi voi reveni, nu aveam nimic sigur, niciun fel de certitudine că va fi aşa, sau altfel. Nu ştiam sigur ce se intâmplă cu mine, nu vedeam nicio culoare, preferam să fiu orb să nu văd, decât să simt recele venit din griul florilor şi albul cerului de vară. Erau nopţi, îmi amintesc mereu, când visam dulce şi neştiutor că pictam sute de culori, fiecare pentru ceea ce simt şi ceea ce nu vedeam sau simţeam…

    Repost de la Alb-negru din 18 Februarie 2008

  • Gânduri,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Criminalul cu inima V

    Probleme tehnice 😀 postez de pe telefon, de pe wap. In atentia lui Bogdan

    Partea I Partea II Partea III Partea IV

    Partea V

    …ciudat era că numeni nu mă bănuiă de absolut nimic şi nimeni nu îl căuta pe cel ce omoră ca să traiască, şi ăsta era un gănd liniştitor…
    -Alo, da!
    -Salut…
    Era domnul misterios la telefon, oare ce-o fi vrând acum? Vreun alt client cumva? Vreo altă durere, sau piatră pe spate, aveam deja conştiinţa încărcată cu tot felul de căcaturi, iar acum că am şi omorât pe bani nu mai găseam scăpare…
    -Spuneţi…
    -Te-am sunat să îţi dau oferta vieţii tale, şi anume un client care vrea să rezolvi o treabă cu o pustoaică…
    -Dar…
    -Niciun „dar”…bă bulangiule, ai intrat în căcatul ăsta acum, şi nu mai ieşi aşa că ascultă bine, după cum îţi ziceam, oferta vieţii tale, clientul oferă până-ntrun milion pentru pustoaica asta.
    Speriat din vorbele răstite am acceptat, eram obişnuit deja cu faptul că omoram pe bani şi nu mai aveam conştiinţa…
    -Da-ţi-mi detalii.
    -E simplu, ea sta cu tine!
    -Ce!?
    In clipa aceea am scăpat telefonul din mână, eram…şocat e puţin spus … mă făcusem legumă, tremuram tot, şi lăcrimam de parcă toată încăperea era cu ceapă proaspăt tăiată. Cum se putea asa ceva? Cum se putea ca eu să ajung să-mi omor prietena pentru bani, banii cu care o întreţineam pe ea, îi plăteam studiile şi toate căcaturile vieţii, iar eu ajung s-o omor.Cine o vrea moartă, cine
    ? Intrebari la care nu-mi găseam răspunsul.
    Am cugetat o săptămână-ntreagă, mă bâtuia gândul că as fi fost înstare şi imagini în care ea sângerea preconcepute-n gând mă străfulgerau din când în când şi mă speriau într-un ultim hal de neînchipuit.Să fug nu puteam, domnul misterios avea grijă ca eu să fiu monitorizat şi să nu îi scap din priviri, aveam bani dar la ce folos, eram obligat să o omor, dacă nu, muream eu, aşa că am aşteptat până în ultima zi al deadline-ului pe care domnul misterios mi-l impunea ca eu să mă pregătesc psihic.
    Si-am început ziua, mama încă dormea iar eu încă de la ora 6 eram în baie.Timp de 3 ore îmi dădeam cu apă pe fată, plângeam şi făceam rugăciuni de iertare.Tremuram înca. Nu vroiam să îşi dea seama de ceva, niciuna din ele, nici mama şi nici iubita mea.Plângem şi se auzea, nu mă puteam abţine, eram distrus psihic.
    Se facuse 8. In mod normal programul meu la lucru începea în jurul orei 9, aşa că la ora 8, 8 jumate’ trebuia să plec. Când dau să ies din baie, ele treze amandoă.Am crezut că mor, că m-am dat de gol, că probabil au auzit ce am aberat de unul singur în baie.
    -Dragule, pachetul îl ai pe masă.
    Mama senina, iar eu uimit.
    -Dă-te mă grasule, lasă-mă să intru.
    Evident vroia să intre în baie…Aveam ochi-n lacrimi, le iubeam pe amândouă în aceeaşi măsură şi munceam doar pentru ele…

    Va Urma!

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Mă intitulez Dy (partea 1)

    Ieri eram acasă când m-a căutat el, un oare care el, nu era un el anume …sau poate era, nuştiu, nu mai vreau să ştiu, cert este că l-am cunoscut la o premiere de scriitori on-line între prieteni, inistent de fel tipul, nu prea i-am dat atenţie pentru simplul fapt că era un oarecare necunoscut. Cu timpul a insistat, din nou, asupra faptului că acum ne cunosteam şi profita în orice fel de a mă vedea, nu întelegea că eram cu totul şi cu totul diferiţi. M-a invitat la ziua lui fără niciun motiv anume, fără niciun rost, nu îi eram apropiată, nu ţineam legătura atât de mult şi nici nu era el vreo piesa importantă în viaţa mea dar tinea morţiş să vin chiar şi fără cadou. Nu înteleg ce căutam eu acolo, practic nu aveam niciun fel de legătură cu cei invitati, eram cam în plus.
    Tipul avea un fel de a mă aborda total diferit decât îmi imaginam, mereu folosea apelativul de „Iubito” când eu nu aveam nicio legătură cu el iar atunci când îl luam la rosturi îmi spunea senin „Pentru că-mi eşti dragă!”…Cu ce omule? Nu mă cunosti, nu te cunosc, nu avem niciun fel de legătură…Aşa aş fi urlat la el. Whatever…
    După ziua lui intervenise înca o conversaţie gen „Mi-e poftă să te sărut!”, alt lucru bizar.După acea conversaţie, am tot încercat să-l evit … Să-l evit? Ce naiba? Nu-l evitam,îmi făceam activităţile de zi cu zi în care el nu era implicat şi nu vroiam să fie, nici el şi nici altul; dar era insistent, nu-l displăceam, mi-era indiferent…

    Va Urma!

  • Gânduri,  Iubirile mele,  Muzica nopţii,  Postări neinteresante,  Poveşti

    Gânduri, dorinţe şi fugă (partea 5)

    Partea 1 Partea 2 Partea 3 Partea 4

    [MEDIA=2]

    Partea 5

    …nesimţitul îmi făcea curte, iar eu (ai să râzi) îi răspundeam pentru că-mi plăcea iar el ştia cum s-o facă în aşa fel încât să-mi placă, dar ţine minte îmi plăcea, răspundeam dar nu treceam de limită,toate ca toate dar G**i era tot mai suspicios…
    Era suspicios ce-i drept, îmi dovedea doar prin faptul că mă apela mereu când mă pierdea din ochi, cât despre narcisistul meu, eh şi tu acum…Îl admiram, era altfel, era mai atrăgător, mai ispititor, tonul vocii îi era schimbat, modelat chiar, după scop în sine, şi care era acela? Îţi zic eu. Să mă devoreze, dar chicoteam în sinea mea şi mă jucam la fel precum făcea şi el. Vorbeam cu el fată-n fată, lipiţi nas în nas, privindu-ne ochi în ochi, el mă încerca, eu îi tăiam elanul, şi mă amuzam complet,eram si eu atrăgătoare şi mă simţeam dorita. Uram cel mai mult faptul că mă „citea”, ştia să „citească”, ce să spună şi când să spună, bănuiam că era ceva premeditat, şi totuşi el nu facea nimic premeditat sau aşa-mi spunea mereu, se cam bat cap în cap, apropo că tot veni vorba de bătut cap în cap, mereu când îmi spunea ceva legat de mine şi avea dreptate eu mă apăram şi minţeam, eram vulnerabila ce-i drept, şi mai ziceam câte-o boacănă care nu se pupa cu realitatea, practic se bateau cap în cap,iar el micul meu „marchiz” savura orice moment în care spunea : „Iubita mea, sunt două lucruri care se bat cap în cap, e o disonanţă cognitivă.” Da, disonanţă cognitivă, începusem să visez replica, la fel ca şi celelate.
    Vorbind cu el în momentele în care fumam tigarea, simţeam…se potrivea tot mai bine cu personajul piesei sugerate, de fapt el vroia sa îl joace şi culmea el ma punea sa-l creez pe el întro piesa de teatru, cât de bolnav să fi? Eh,eu eram,pentru că nebunia lui îmi plăcea, era ceva nou în viaţa mea, ceva diferit de ce-i obişnuit, diferit de G**i, diferit de A***l, diferit de tot, era întro lume a lui , o lume în care orice era posibil, şi vorbesc pe cât se poate de serios şi mai mult ca sigur niciunul din voi n-ar fi înteles-o, şi da, ai dreptate, eu am înţeles-o simţeam ce simţea şi el, cu el;vedeam ce vedea şi el, cu el; în schimb nu puteam sacrifica ce sacrifica şi el sau cu el; compromisuri nu puteam face deşi i-am răspuns unei alte provocări cu minute după, urmează să vă spun…
    Am totuşi un detaliu care nu ţi l-am spus, neruşinata de mine, sunt rea nu? Ştiam eu. Întotdeauna i-am plăcut mâinile,palmele şi gropiţele de pe obraji, mici, dar erau, mă încantau mereu. Palmele lui erau deosebit de fine şi nelucrate deşi el tot o ţinea pe-a lui, că a muncit mult, eu tot nu-l cred, nici în clipa de fată. Le-avea fine ca de scriitor şi curate de parcă s-ar spala la fiecare minut…nu mă întind în detalii, erau deosebite si-atât…

    Va Urma